17,970 matches
-
un dobitoc ca mineă. Ne-a legat cerșitul, dar și sufletul tău bun. M-am gândit adesea, cât de nefericit ai fost și tu, dacă ai acceptat să Împarți cu mine aerul din cotineața asta Împuțită . Antoniu Îl ascultă În timp ce aprinde câteva surcele pe un grătar de metal, soba lor de toate zilele. Ține deasupra flăcării ibricul În care a turnat apă și câteva flori de tei, pe care le-a scos dintr-un borcan, după ce le-a mirosit cu lăcomie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
deschis portiera, fata a intrat În mașină, răspândind un miros de cafea proaspăt măcinată. Așa i s-a părut lui Ben. Cu gesturi repezi i-a descheiat șlițul pantalonilor. Ben i-a Îndepărtat calm mâinile, Încheindu-l la loc. A aprins becul din interiorul mașinii și micul comutator a făcut un zgomot de blitz. Fata tremura ca și când ar fi fost biciuită. Ben i-a sărutat buzele care i s-au părut reci ca gheața, i-a șters câteva broboane de sudoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
mai poate face nimic. Cred că tu o să ai noroc cu drăcia aia de Uniune. Nu o scăpa din ochi! Ești Încă În putere, mai ai timp să ieși din mocirlă și să te Întorci la cărțile tale. Kawabata, Își aprinde o țigară. Fumul se mișcă pe chipul lui, ca o bucată de mătase.,, -Te-am ascultat Kawabata. Mi-ai mai spus toate astea. Știu că nu ești un criminal, dar creierul tău de porc țepos, nu a judecat prea mult niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Și dacă tot i se pare că ea este o alcătire irezistibilă de lapte, miere, făină și scorțișoară, ca un aluat de plăcintă, i-a spus Plăcințica. -De ce a murit? Nu te-ai dus să tragi cloptele? Nu ai aprins o lumânare? -Plăcințico, ți-am spus că a dispărut. Am venit acasă și nu mai era. L-am căutat peste tot, zile În șir, am fost și la poliție, am cotrobăit prin toate cotloanele, pe calea ferată, prin mestecănișul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
În care miroase a legume putrezite, o pâine, un iaurt, și o cutie cu pate de ficat și două pachețele cu biscuiți ,,Eugenia,,. Până la calea ferată, stația terminus, Antoniu privește atent prin fereastra autobuzului, reclamele ce-au Început să se aprindă una câte una, mișcându-și culorile amețitor. În spatele lui, o tânără veselă Îi povestește iubitului un film de dragoste, care se termină prost. Din când În când povestirea este Întreruptă de săruturi lungi și pasionale. Coboară din autobuz anevoie, Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
control,, al ghetoului se decupează distinct din zăpada care a acoperit gunoaiele. Câinele lui Ben Îl aude și latră stins, de parcă cineva i-a pus o botniță. Antoniu intră În culcușul lui. Pe dibuite găsește o lumânare pe care o aprinde, așteaptând ca ceara fierbinte să picure din ea pe fundul unei farfurii. Șuvița incertă de lumină, se zbate ca suflată de vânt, Înșurubându-se și deșurubându-se grațios În Întunericul Încăperii. Umbra lui Antoniu capătă dimensiuni grotești, agresive, se scurge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
suflată de vânt, Înșurubându-se și deșurubându-se grațios În Întunericul Încăperii. Umbra lui Antoniu capătă dimensiuni grotești, agresive, se scurge pe pereți, pare un monstru ce-și hăcuiește victima. Foamea i-a dispărut, nu mai are nici măcar puterea să aprindă surcele În ligheanul de tablă. Cu un ultim efort se descalță, Își scoate scurta și se vâră pe sub mormanul de cârpe reci cu dorința de-a adormi cât mai repede. Întinde mâna dreaptă spre taburetul pe care pâlpâie lumânarea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
un ozene care aterizase În curtea bunicilor. Două vaci bălțate au mugit lugubru ore În șir până ce eu, copil nevinovat l-am tras de barbă pe bunicul mahmur și i-am spus: de câte ori se aude mugetul vacilor În grajd, se aprinde câte o căpiță de paie. Bunicul semăna leit cu necuratul. Se strâmba la mine, și mă chema la cină. M-a trezit un zgomot surd venit de undeva din curtea din spate a casei. Ferestrele uriașe de la parterul casei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Închis ore În șir În cămara mirosind a mere uscate și ierburi de câmp, Își aduce aminte de paltonul croit din mantaua de soldat a bunicului, și de nasturii metalici lucioși În care Își vedea chipul. Se ridică din fotoliu, aprinde lumina și cele cinci becuri lunguiețe fac ca lucrurile să-și recapete contururile. O vede pe ea pentru o clipă, Într-o fotografie, călare pe un leu de piatră, undeva la munte. Ascunde instantaneul sub un teanc de cărți. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
lumina și cele cinci becuri lunguiețe fac ca lucrurile să-și recapete contururile. O vede pe ea pentru o clipă, Într-o fotografie, călare pe un leu de piatră, undeva la munte. Ascunde instantaneul sub un teanc de cărți. Își aprinde țigara, tușește câteva minute bune, apoi Își controlează cu un gest reflex buzunarele pantalonilor. Lumina lipicioasă a becurilor Îl supără. Mașina de scris pare un tanc În miniatură; n-a mai scris nimic de-o veșnicie. Se așează din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
pe care și le imaginase de sute, de mii de ori, și În nici unul din ele bătrânul colocatar nu mai era În viață. Îl Înfricoșa ideea că a sfârșit Într-un mod tragic și că nu apucase nimeni să-i aprindă un capăt de lumânare. Acum, că apăruse lângă el pe boarfele străvechi care acopereau patul, se liniștise Într-un fel, i se limpeziseră sufletul și mintea, simțea nevoia să-l ocrotească, să-l Îngrijească, să-i pună sângele În mișcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
le dă drumul să zboare deasupra patului, acolo unde bătrânul cerșetor pare că-și trăiește sfârșitul. Apucă apoi ibricul de ciotul metalic care-a mai rămas din coadă și toarnă apă În el, după care cu mișcări de gospodar exersat, aprinde câteva surcele În ligheanul de tablă și așează micul recipient pe limbile de foc care au Început să Înflorească. Când apa clocotește, stinge micile flăcări, suflând cu putere În ele. Plicul de ceai plutește În apa fierbinte ca o bărcuță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
vede limpede acea strălucire inconfundabilă a morții care se apropie din ce În ce mai mult. Chipul supt de suferință pare al unui pustnic, dar puterile nu l-au părăsit de tot. Se ridică totuși din când În când În capul oaselor, Își mai aprinde câte-o țigară și, nu acceptă să-și facă nevoile, decât Înafara magherniței. Se agață de poveștile lui Antoniu cu disperare, le cere, i se uită rugător În ochi și le comentează ca de obicei, cu aceeași voce gravă. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
tată cu o voce pe care copilul nu a mai auzit-o până atunci. Tatăl ieșind din cameră și trântind cu putere ușa, apoi o liniște lungă și grea, o masă Încărcată cu mâncăruri Îmbietoare, un sfeșnic cu o lumânare aprinsă În mijlocul ei și ouăle roșii pe care copilul le ciocnește unul de altul, râzând și bucurându-se, sub privirile indulgente ale celor doi părinți, iepurașul alb, pufos, tremurând speriat În brațele copilului, mama pătându-și cu sos rochia bleu, vaporoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
bogătaș, un funcționar de elită, un politician fără scrupule.... Dar toate astea duc mult mai repede spre moarte, decât sărăcia lucie sau mizeria cumplită. Toți visăm bogății, nimeni nu visează mizeria. Antoniu bâjbâie după o lumânare. O găsește și o aprinde, lăsând să se scurgă câteva picături de ceară pe fundul unei farfurioare, ți lipind lumânarea de el. Curenții de aer mișcă mica flacără ca pe un fir de iarbă bătut de vânt și, În lumina ei, chipul lui Kawabata pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
-o prin moarte, pentru totdeauna. Antoniu are În permanență o senzație emoțională de sufocare. A deschis ușa prin care aerul a năvălit aducând cu sine un miros de cocleală și, și-a dat seama că bătrânul nu mai respiră. A aprins o lumânare, și a șoptit un ,,Tatăl Nostru,, , ca și când i-ar fi fost teamă că-l va trezi. A murit Kawabata, vagabondul bărbos, cu ochi de asiatic, cerșetorul umil, păcătosul senin. Găsește Într-un târziu, În ghetoul amorțit de somn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Antoniu. O spală cu grijă, frecând-o cu un șomoiog de cârpă, de parcă s-ar teme că odată trezit din somnul de veci, Kawabata ar putea să-i reproșeze ceva. Locuitorii ghetoului au spart rândurile, s-au Împrăștiat. Câțiva au aprins mucuri de lumânări și le-au Înfipt În pământ. Ca Încheiere, ca ultim gest al unei misiuni Încheiate, sărmanul Kawabata este așezat Înapoi pe scândură și Împins În burta mașinii. Câinele lui Ben are un moment de disperare În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
În mod evident se cântă la el. Un bărbat și o femeie, apropiindu-se amândoi de patruzeci de ani au intrat În apartament, și s-au grăbit să se așeze pe o canapeaua Îmbrăcată În piele albă pentru a-și aprinde și a savura câte o țigară. Pe măsuța de sticlă din dreptul canapelei, scrumiera primește docilă scrumul și mucul țigărilor. Sunt eleganți, o eleganță citadină, dar rafinată, și par personajele unei piese de teatru. Bărbatul are un chip la atrag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
pavate, mărginite de pomi și de flori, sau bănci curate pe care să te așezi pentru a te reculege. O pădure de cruci, din lemn, unele Într-o paragină mută și mustrătoare, Îți atrage atenția, imediat ce intri În el . Ca să aprinzi o lumânare la mormânul cuiva sau să petreci pe ultimul drum o persoană care și-a terminat conturile cu lumea asta, dacă nu ai mașină proprie, trebuie să traversezi marele oraș, așa cum poți, schimbând autobuze și tramvaie , stând prin stații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
claxoanele mașinilor, Îl amețesc. Se simte, ca după o lungă boală, și n-a mâncat mai nimic de vreo câteva zile. Are În buzunarul paltonului, adresa unei edituri, copiată dintr-un ziar. În urmă cu o săptămână, i s-a aprins pofta de-a ști ce se mai Întâmplă prin lumea largă și a rugat-o pe lumânăreasă să-i cumpere un cotidian. L-a citit pe nerăsuflate și, a dat peste această adresă, Într-o reclamă de carte. Acum, merge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
pe care o are În față, mai precis al celor două caiete cu scris citeț, Îngrijit și ordonat. Calculatorul de pe biroul ei, scoate la intervale egale de timp un oftat jalnic, făcându-și simțită prezența atotstăpânitoare. O nouă țigară este aprinsă, și fumul plutește În Încăpere legănându-se În valuri subțiri. Antoniu tremură, un tremur nervos și necontrolat, născut din emoție și din furie. -Dumneata ai adus ieri, aceste două caiete și, pentru că avem obligația de-a nu respinge nimic fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
ființă în lumea asta la picioarele căreia m-aș putea prosterna într-un asemenea gest de abandon total. Apoi m-am lăsat în genunchi și am luat-o în brațe. Peste puțin timp, după ce ne-am sărutat și ne-am aprins țigările, Georgie a spus: — Îl cunoaște pe fratele tău. — Cine-l cunoaște pe fratele meu? — Honor Klein. Tot n-ai terminat cu ea? Da, cred că da. Au făcut parte din nu știu ce comitet în timpul expoziției de artă mexicană. — Eu când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
seama că nici nu putea vorbi de emoție. — Pentru numele lui Dumnezeu, Antonia! Ce s-a întâmplat? am întrebat simțind că încep să mă îngrijorez cu adevărat. Îmi pare rău, Martin, zise Antonia. Îmi pare rău. Stai o clipă. Își aprinse o țigară și apoi spuse: Uite despre ce este vorba, Martin. Acum trebuie să-ți spun. Și n-am cum să te menajez. E vorba despre mine și Anderson. Își întorsese privirea în altă parte și am observat că mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
rău să te culci cu el! Dar nu-mi vorbi despre divorț, nici nu vreau să aud de așa ceva! — Martin! exclamă Antonia șocată. Apoi adăugă, și vocea îi reveni monotonă: Deja m-am culcat cu el. Obrajii mi s-au aprins din pricina valului de sânge care mi s-a urcat la cap, de parcă m-ar fi izbit ceva. Genunchiul meu îl atingea pe al Antoniei. Cu mâna stângă i-am prins ambele mâini, care încă se agățau de mâneca mea. — De când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
născută din despărțirea de Antonia devenise identică, însă mai intensă, cu acel malaise difuz provocat de revenirea acasă. Poate că era într-adevăr aceeași durere, o umbră incertă ce plutea peste destinul meu de la un capăt la altul. Încă nu aprinseserăm luminile și stăteam toți pe bancheta de la fereastă, fără să ne privim, întorși spre zăpada care se cernea tăcută și spre „peisajul” acum nevăzut pentru care, tocmai din dorința de a-l admira, Alexander construise această anexă ovală. Dincolo de draperia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]