48,939 matches
-
opera pe care o anume frigidă abstractizare, o modă �metodologică" ca și o ofensivă împotriva �impresionismului" și a �literaturii", din partea unor "idei literare" cu impulsuri... imperialiste, au ocultat-o, parțial, în ultima vreme. Regman e un artist neostentativ al criticii, apropiat prin factura demersului său de natură raționalistă, meticulos, "detectivistic", cu destule inserții polemice, mai mult de Șerban Cioculescu, capabil însă de scăpărări imagistice, de asocieri fulgurante de vocabule, care, împrăștiind complet aparența de pedanterie, îi luminează integral vocația. E o
Ultimul Cornel Regman (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15855_a_17180]
-
debutonat, nutrit din belșug cu ironie, al comentatorilor (de literatură și nu numai) din promoțiile cele mai tinere. Efervescența și neastîmpărul de sorginte poporană săvîrșesc astfel o tranziție în actualitatea ultimă, precum printr-un conductor de electricitate "spirituală", Păcală se apropie, prin intermediul lui Cornel Regman, de Mircea Cărtărescu, Traian T. Coșovei, Florin Iaru, Daniel Bănulescu, Radu Aldulescu, Dan-Silviu Boerescu, Horia Gârbea. Optzeciștii, de care C. Regman s-a ocupat cu mult mai pe larg decît s-au ocupat aceștia de producția
Ultimul Cornel Regman (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15855_a_17180]
-
ar fi stabilit în țara noastră francezi, italieni, germani - din rândul cărora a venit la București, în jurul anilor 1850, Karl Storck (originar din Hessen), ctitorul unei școli de sculptură românească prebrâncușiană. Fiul acestuia, Frederick Storck - tot sculptor - i-a fost apropiat lui Constantin Brâncuși, de la care a primit trei sculpturi, printre care o variantă a Domnișoarei Pogany, păstrată un timp la Muzeul "Storck", apoi la Muzeul Național de Artă al României. Frederick Storck, căsătorit cu pictorița româncă Cecilia Cuțescu, a fost
Urmașii lui Jean Bart by Constantin Mohanu () [Corola-journal/Journalistic/15845_a_17170]
-
subtilă stratificare de plin și gol sub nivelul optim al privirii, toate celelalte exploatează verticala și au un puternic sens ascensional. Fie că sunt monoxile și pornesc de la forme etnografico-simbolice - stîlpul, arborele, axul-, așezate evident într-un orizont stilistic auster, apropiat hieraticii bizantine, cum sunt lucrările lui Aurelian Bolea și Grigore Minea, fie că fac un pas către asamblare și către transformarea semnului în formă generativă, cum este lucrarea lui Vasile Rizeanu, fie că explodează în atmosferă într-o încercare vag
Pe Argeș în sus (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15876_a_17201]
-
indistincției", a "pustiei generalului", adică exact asupra abuzului de conceptualism de care suferise lirica sa. Cîteva astfel de haiku-uri au respirația viului delicat și pur, dar și o urmă din bacoviana trăire dramatică a fiecărei secvențe (...). Alte dăți - expresia apropiindu-se de apoftegmă - tot autorul Plumbului, cînd de o seninătate convalescentă, cînd reflexiv-enigmatic-sumbru, este cel care călăuzește pe emul în efortul de materializare, parcă pentru a face să se confirme spusa lui Baltag despre "concretul" care "salvează"". Criticul nu se
Ultimul Cornel Regman (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15869_a_17194]
-
Un plus de dramatism, o adîncire a "rădăcinilor" și o "contorsionare" a "ramurilor" mai autentice, îi îngăduie poetei în discuție a-și recîștiga, pe alocuri, substanța risipită în numele unui ideal metapoetic: Nu întîmplător cele mai expresive poeme ale volumului se apropie de acest tip de abordare a realului, încît considerațiile ajung să fie eliminate. Lucrul acesta îi reușește poetei (în poeme ca: Spărgătoarea grevei, Colind pentru Hopa Mitică, Transfigurare, Pastel în roșu, Peisaj sărac, Priveliște, Moloz, Rîmă să fii, Duminică, Rezervații
Ultimul Cornel Regman (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15869_a_17194]
-
o gîndire profundă a călăuzit, cu delicatețe, formația intelectuală a noului său prieten. Erau adepții unui conservatism luminat, care nu excludea progresia, ci o presupunea și considerau ca postulat axiomatic țărănimea ca fundament al civilizației românești. Opiniile lor erau, așadar, apropiate de ale junimismului, cu precizarea că Slavici, ca și Eminescu, exprimau năzuințele țărănimii răzeșești și nu ale boierimii. Că năzuințele acestor două clase sociale se întîlneau în ostilitatea față de înnoirile capitaliste, se știe. Poetul, descoperindu-i darurile, l-a îndemnat
Integrala Slavici (I) by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15871_a_17196]
-
să mânânci cu lingura lor, nici nu știi să te îmbraci în portul lor, nici să vorbești în limba lor". Cele două categorii sociale sînt, de fapt, două lumi polare. Și nici un liant, chiar cel incandescent erotic, nu le poate apropia. În alcătuirile rurale, ca acelea înfățișate de Slavici, cu moravuri și rînduieli din vremi bătrîne, cutumele sînt păzite cu strășnicie. Mediul e zăvorît lumii din afară și intrușii nu sînt tolerați (vezi capitolul cu ciobanul Miron din Gura satului a
Integrala Slavici (II) by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15857_a_17182]
-
ani perechii marfă - nașpa. Aceasta e asimetrică din anumite puncte de vedere: în vreme ce marfă e un cuvînt foarte cunoscut și frecvent, avînd o evoluție semantică destul de transparentă, nașpa e unul inexistent în afara limbajului argotic și are o etimologie neclară. Le apropie totuși trăsăturile formale și funcționale: ambele sînt invariabile chiar în uzul lor adjectival; ambele apar și ca adverbe. în cazul lui marfă, sursa caracterului invariabil e schimbarea valorii gramaticale; în cazul lui nașpa, trunchierea. Nașpa are, ca și mișto (cuvîntul-emblemă
"Nașpa" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15888_a_17213]
-
care îi ține pe clasici în viață, sînt dezbătuți, recitiți etc. în Est nu există această tradiție. Or, ea trebuie inventată urgent pentru că, deja, nume precum Eminescu, Brâncuși sau Caragiale devin extrem de antipatice prin discursurile stereotipe însoțitoare. Intelectualul român se apropie cu circumspecție de numele "mici" din istoria culturii noastre - nu dorește schimbare, pentru că ar periclita o balanță, și așa fragilă, a unei literaturi de numai două sute de ani. Trei mari virtuale ofensive pentru reconstruirea canonului românesc intuiește Nemoianu în acest
În așteptarea dezbaterilor by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15884_a_17209]
-
s-au grăbit să repare ceea ce mai putea fi reparat, inoculîndu-le oamenilor în sînge licoarea ipocriziei. De atunci totul s-a schimbat ca prin farmec. Zidul singurătății s-a prăbușit, bărbații, femeile, ba chiar și copiii au început să se apropie unii de alții, să se adulmece, să se mîngîie și să se giugiulească, să-și încălzească sufletele și trupurile, să-și cînte osanale și imnuri de slavă, să-și închine poeme de dragoste și nemărginită prețuire. N-a fost ușor
Elogiul ipocriziei by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/15872_a_17197]
-
în vacanță, la bunici, ca să ne ia acasă, la Sibiu. Peste două săptămîni urma să înceapă școala. Am așteptat-o la gară, noi, copiii, și bunicul, de unde am urcat pe jos bulevardul, veseli, sporovăind, bucurîndu-ne de vara splendidă care se apropia de sfîrșit. Mama purta o rochie ușoară, cu flori mici și pastelate. Era o femeie încă tînără, nu împlinise 43 de ani, spirituală, interesată de tot ce era în jur, care știa să se facă amuzantă. Mi-aduc aminte cum
O amintire by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15896_a_17221]
-
și, în același timp, o fatalitate pe care nici o putere n-ar putea-o doborî. Acest sfărîmător de lanțuri, acest revoltat în sinea lui era un omuleț blînd, modest, care voia să rămînă în umbră și ale cărui calități îl apropiau de Spinoza. Evrei amîndoi, amîndoi slujindu-și ideile, au știut să facă lumea să li se încline. Pe Bergson l-am văzut prima dată pe un coridor al hotelului Victoria din Geneva. Îl citisem, auzisem, venerasem și discutasem, dar nu
Memoriile Elenei Văcărescu by Anca-Maria Christodorescu () [Corola-journal/Journalistic/15859_a_17184]
-
psihanalitice, biografice, stilistice sau ținând de un complex sincretism al modurilor de expresie. Textul este deschis, polivalent și polimorf, de o poezie uluitoare, cu o construcție aparent arbitrară, ludică, modernă și, de ce nu, postmodernă avant la lettre, pentru că stilul îl apropie pe Miller deopotrivă de narativitatea joyciană sau faulkneriană, dar și de discontinuitatea epică de mai târziu a lui Pynchon, de atmosfera de anonimat și alienare citadină din romanele acestuia. Specific lui Miller, umorul truculent și ireverent, dinamitând tot, inclusiv părți
Primăvara halucinantă a lui Miller by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15883_a_17208]
-
Tot Occidentul. Câte am mai fi povestit noi la București, despre această graniță absurdă din mijlocul Berlinului, pe care am fi trecut-o vâjâind. În față, în sfârșit, ultima linie, linia a cincea. Ea pare ceva mai însingurată. Când ne apropiem, vedem doar câțiva colonei în uniformă, foarte politicoși, civilizați. Le arătăm pașapoartele. Unul dintre colonei vâră documentele noastre pe dedesubtul unei perdele negre de stofă ce atârnă de sus și până jos pe fațada gheretei, ca și cum ghereta ar fi în
Berlin by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15909_a_17234]
-
fi o fatalitate a acestuia, o latență a substanței și o impregnare subtilă a chiar fibrei sale, gestului creator nerevenindu-i o altă misiune decît aceea de a o elibera, de a o scoate din captivitatea materiei. Cioplind, artistul se apropie de acest zăcămînt rar, așa cum sacerdotul se apropie de Dumnezeu prin actul euharistic. Și chiar dacă intervin în aceste momente procedee tehnice care depășesc simplul act al cioplirii, cum ar fi polizarea, lustruirea sau colorarea, alături de acel asamblaj, pe care l-
Lemnul, între disoluție și incoruptibilitate by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15911_a_17236]
-
substanței și o impregnare subtilă a chiar fibrei sale, gestului creator nerevenindu-i o altă misiune decît aceea de a o elibera, de a o scoate din captivitatea materiei. Cioplind, artistul se apropie de acest zăcămînt rar, așa cum sacerdotul se apropie de Dumnezeu prin actul euharistic. Și chiar dacă intervin în aceste momente procedee tehnice care depășesc simplul act al cioplirii, cum ar fi polizarea, lustruirea sau colorarea, alături de acel asamblaj, pe care l-am amintit deja, folosit, cu precădere, pentru realizarea
Lemnul, între disoluție și incoruptibilitate by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15911_a_17236]
-
zece, conștiință dependentă și ea, în mare măsură, de aceeași civilizație a lemnului. Asimilînd atît experiența clasică a lemnului, cît și investigațiile sale moderne, însușindu-și atît cioplirea, cît și diversele modalități de asamblare, sculptorii români aparținînd intervalului amintit se apropie, mai degrabă instinctiv, prin reacții naturale în fața unor presiuni socio-estetice, mai mult sau mai puțin conștientizate, de valorificarea postmodernă a unuia dintre materialele cele mai ,,tradiționale" și mai străvechi. Ilustrînd o nouă filozofie și un alt tip de înțelegere a
Lemnul, între disoluție și incoruptibilitate by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15911_a_17236]
-
au distorsionat nu numai în anii interbelici, dar și în cea mai mare parte a timpului scurs de la al doilea război mondial încoace"... (s.m.). I.B. Lefter inventariază principalele confuzii care au apărut în legătură cu �modernismul". în perioda interbelică puțini s-au apropiat de accepția actuală a termenului (Streinu și Cioculescu, în cîteva articole). S-a observat deja că acest concept nu ocupă o poziție centrală în opera lui Lovinescu - ambiguitățile sînt nenumărate, ele apărînd chiar în interiorul aceleiași scrieri. Alte surse ale confuziei
O combinație rară by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15919_a_17244]
-
analizează cîteva efecte nefaste ale acestei ambiguități care plutește în jurul conceptului de �modernism". �Victimele" sînt: Arghezi, Bacovia, avangarda și �criterioniștii". Arghezi este văzut de mai toți interpreții săi ca un fel de struțocămilă: și modernist, și tradiționalist, și avangardist, și apropiat de concretețea materiei și abstractizant etc. Bogdan Lefter consideră, pe bună dreptate, că toate aceste incertitudini provin tocmai din precaritatea conceptelor cu care operăm. O viziune postmodernă asupra modernității ar rezolva cu totul altfel lucrurile (ea nu este realizată în
O combinație rară by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15919_a_17244]
-
sancționate drastic (de la denunțul public și pînă la interdicția impusă artiștilor de a picta), în care culoarea însăși, utilizată într-o perspectivă retiniană, de descendență impresionistă, suporta acuza gravă de ,,formalism" - în acest sens încercările lui Ciucurencu de a se apropia de comenzile oficiale sînt, dacă nu caraghioase, atunci în mod sigur înduioșătoare -, un pictor sobru cum era Corneliu Baba, cu o viziune monumentală și eroică asupra omului, narativ atît cît să i se poată asocia diverse scenarii epico-propagandistice și, mai
Arta românească între 1945 -1964 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15941_a_17266]
-
mai presus de toate, de partea literaturii! ... Să răspund însă și unei întrebări care nu mi s-a pus. Cred că noi, cei cîțiva scriitori "din afară", care insistăm să ne publicăm scrierile în românește, am merita un tratament mai apropiat de acela al confraților din țară. Multe nelămuriri asupra prozei mele ar putea fi, de pildă, evitate dacă un critic literar s-ar apleca asupra tuturor cărților mele, dinainte și de după '89. S-ar putea astfel discerne continuități și discontinuități
Dumitru Radu Popa: "Sansele nu se asteaptă ca o pară mălăiată" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15907_a_17232]
-
trecut o atitudine întrucîtva tendențioasă. Nerecunoștința contemporanilor tineri, de care suferea și Alecsandri, a agravat parti-pris-ul naratorului. Rezultatul nu este, după părerea mea, care ar putea fi verificată de istorici, atît o evocare exactă și plastică a secolului ce se apropia de încheiere, cît una extrem de personală, plină de originalitate și de pasiune, colorată peste marginile îngăduite istoricului, dar de care scriitorii țin rareori seama. Ghica înfățișează secolul lui, nu neapărat pe acela care fusese în realitate. Și pune atîta forță
Secolul lui Ion Ghica by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15945_a_17270]
-
dezvăluit pe străzile amorfe ale Bucureștiului urmele "micului Paris" despre care îi vorbise prietenul său Marcel Mihalovici și a descoperit consonanțe ascunse între limba română și o anume specificitate a ductului muzicii enesciene. Este o muzică de care s-a apropiat cu pasiune ca cercetător și ca interpret; a dirijat de multe ori Simfonia a II-a, lucrare cu un ethos fundamental aparte, "incredibilă aventură [...] de-a lungul și de-a latul continentului simfonic" cum o numește Pascal Bentoiu. Într-un
Oameni care sunt by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/15969_a_17294]
-
diversificat. "Paradisului în destrămare", schemă oarecum prea generală, îi succede meditația existențialistă asupra condiției umane, ecloziunea absurdului, perspectiva nihilului care absoarbe orice efort omenesc, nelăsîndu-ne, aparent, nici o șansă. Altfel mobilat conceptual decît lirica interbelică, discursul lui Dan Damaschin e mai apropiat de cel al "ruralilor" noștri șaizeciști. Străbatem un timp al crizei tuturor valorilor, înregistrăm o absolutizare a rătăcirii care ar fi destinul astrului pe care călcăm: Rătăcirea ignoră orice adevăr al ființei... Pămîntul apare ca ne-lume a rătăcirii. Din
Un sol al "ireparabilului" (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15949_a_17274]