13,069 matches
-
tremurau, caii legați peste bot să nu necheze se foiau... Și odată îmi vine gândul ăl bun! Și fac semn unui arcaș să vină lângă mine, și-i spun la ureche: ia trage-o săgeată-n direcția aia! Ăsta scoate arcul, trage, săgeata zbârr... nimic! „Ia trage și-n direcția aia!” Nimic! „Ia trage puțin mai la stânga!”. Săgeata zbârr... și numai ce auzim: „Ai, ai, mamușca maia!”. Acolo erau! Chem pe toți cei șapte arcași pe care-i aveam, îi așez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
urmează, cititorii noștri trebuie să-și reprezinte în amănunțime spațiul acțiunii, să spunem câteva cuvinte despre gotic. După cum bine se știe, goticul, semnificând dorința maximă de verticalitate tectonică, nu numai că nu suprimă contrafortul romanic, ci deasupra lui se înalță arcul butant, arc în sfert de cerc, a cărui menire este de a contracara împingerile navelor centrale, deosebit de înalte. Un alt mijloc de a combate impresia de masivitate este acela de a deschide în pereți mari ferestre acoperite cu vitralii. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
noștri trebuie să-și reprezinte în amănunțime spațiul acțiunii, să spunem câteva cuvinte despre gotic. După cum bine se știe, goticul, semnificând dorința maximă de verticalitate tectonică, nu numai că nu suprimă contrafortul romanic, ci deasupra lui se înalță arcul butant, arc în sfert de cerc, a cărui menire este de a contracara împingerile navelor centrale, deosebit de înalte. Un alt mijloc de a combate impresia de masivitate este acela de a deschide în pereți mari ferestre acoperite cu vitralii. La senzația de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dormeau duși, pot să-l împing cu degetul până la refuz. Sau îmi plăcea mult genunchiul. Nu știu dacă ați observat, dacă în anumite zile de iarnă îți lovești genunchiul cu un ciocănel, partea de jos a piciorului sare ca din arc, fără să vrei. Cu străbunicul, singurul care mă înțelegea, ne jucam în sala oglinzilor în felul următor, pe puncte: stăteam pe scaune și eu îi loveam genunchiul cu ciocănelul. Dacă nimeream bine și piciorul sărea singur, aveam un punct. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ziua Înaltă, cadența ei imperială. Maximilian se naște azi, În venele lui subțiri se pregătește Într-o sacră alchimie sîngele nostru viitor. E un ceas de rugăciune acesta, un ceas suprem de orgoliu și umilință În care Eu devine El, arcul unei secrete solidarități Între malul inimii și malul mării. Partea a doua O FARSĂ A HAZARDULUI, UN EVENIMENT CU totul neprevăzut, foarte important și deosebit de atractiv pentru narator, a făcut ca acesta să devină vreme de mai bine de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Treci pe canapea... Nu, te rog, nu. Nu canapeaua! Expresia de pe fața lui Tom era mizerabilă. Oamenii sunt întotdeauna nepoliticoși cu canapeaua mea. Nu știu de ce; e foarte ușor să te întinzi în așa fel încât să nu-ți intre arcurile în coaste. Trebuie doar să te răsucești puțin. Am început să îi explic asta lui Tom, însă am renunțat pe la jumătate. Chiar eram obosită. —OK. M-am târât pe saltea înspre capătul în care dorm. Părea o cale lungă. —Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
companie corporatistă. Fațada impunătoare era din marmură rozalie, care la parter era sculptată în coloane dând impresia unor gardieni aliniați în tăcere în fața clădirii. Ferestrele erau fumurii; la fel și ușa imensă. Era o adevărată pată neagră înrămată de un arc masiv, în stil gotic, din marmură roz. Nici un mâner, nici o sonerie. Per ansamblu efectul era cel al unui palat de zahăr creat de Charles Addams într-una din zilele lui proaste. Am traversat strada și m-am apropiat cu precauție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
cea fără verighetă. Nu i-am luat în considerare gestul. 9tc "9" Apa strălucea pe străzile negre. Turnurile ascuțite ale clădirii McCott Shaw dădeau impresia unui castel de vrăjitoare, pe ale cărui ferestre întunecate cădea ploaia, alunecând în jos pe arcele gotice de deasupra ușii. Un taxi a apărut după colț. Luminița portocalie cu „liber“ era stinsă, dar nu avea nici un pasager în spate. A parcat exact în fața castelului în roz și negru. Șoferul aștepta cu motorul aprins. Am răsucit cheia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
erau aici. M-am uitat fix la cele două coloane la care lucrase Lee înainte să moară. Fiecare avea o statuetă pe vârfurile în formă de dom. Mi-am trecut degetele peste una din ele. Era imaginea unei arcașe, cu arcul încordat în mâinile ei puternice, cu o săgeată fixată. Avea părul tuns scurt și dat uniform pe spate și, deși liniile corpului erau minimale și musculoase, era ceva în poziția ei, calmul de pe fața ei, ce sugerau că nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
am deschis unul din pachetele din ziar. —Pește și cartofi prăjiți! Excelent! M-am așezat pe masă și am început să bag în mine. Nat s-a tolănit pe canapea, părând îmbufnat. —Confortabil? l-am întrebat. Nu, e aici un arc care îmi intră în fund. —Tre’ să te așezi cumva în jurul lui. — Ar însemna să îmi tai picioarele de la genunchi. Nu exagera. Nu vrei o bere? Nu a răspuns. Monstrul cu ochi verzi era încă ros de invidie. Nu aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
puternic când am plecat din apartamentul lui Harriet. Poate că ploaia mi-a adus aminte de un ceas care prezicea vremea, pe care îl primisem de ziua mea cu mulți, mulți ani în urmă. Era o cabană elvețiană cu două arcuri în loc de uși și un barometru între ele. Când se prezicea ploaie un om ieșea de după unul dintre arcuri, purtând o gambetă și o umbrelă; pentru vremuri cu soare omul se retrăgea și o femeie zâmbitoare cu capul gol, care purta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
care prezicea vremea, pe care îl primisem de ziua mea cu mulți, mulți ani în urmă. Era o cabană elvețiană cu două arcuri în loc de uși și un barometru între ele. Când se prezicea ploaie un om ieșea de după unul dintre arcuri, purtând o gambetă și o umbrelă; pentru vremuri cu soare omul se retrăgea și o femeie zâmbitoare cu capul gol, care purta o fustă mini, îi lua locul. Figurinele erau fixate pe o singură bucată de lemn. Când se rotea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
întinse pe lângă corp. Avea cam zece ani; era clar cine este. Chiar dacă originalul nu s-ar fi găsit tolănit pe canapeaua mea în acel moment. * * * L-am auzit pe Nat cum se rotește pe canapea. Dintr-odată, zgomotul scos de arcuri era de o mie de ori mai amenințător. Tot universul era dat peste cap. —Tone de facturi? a spus. —Și o scrisoare. —Ceva interesant? Nu avea de unde să știe că Walter a apucat să-mi scrie. Poate că în momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
obiectele. Aș putea spune că întreaga clasă se grupa în jurul celor trei - Stein, Iag și eu - așa cum se lipește de un magnet o potcoavă. Cu un capăt, această potcoavă se lipea de noi, cei mai buni elevi ai clasei. Pe arcul potcoavei, în ordinea descrescătoare a notelor, se situau ceilalți elevi, astfel încât la cel de-al doilea capăt al acesteia se afla elevul cel mai slab și mai leneș din clasă. Noi, fruntașii, întruneam două atribute: aveam cele mai bune note
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
foarte sever la note. Acestea erau punctele în care potcoava clasei se întâlnea cu capul pe care-l formam noi trei. Ceilalți elevi păreau cu atât mai îndepărtați, și de aceea mai incolori, cu cât se plasau mai spre mijlocul arcului, acolo unde se ducea lupta continuă între notele doi și trei. Tocmai în acest mediu străin și depărtat de noi se situa Vasili Burkeviț, un elev mic de statură, ciupit de vărsat și lățos, în momentul când a devenit eroul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
presimțire a rușinii mă lipsește de ultima posibilitate de a trezi în mine animalul care ar putea-o înlătura. În ultima secundă, când, ca într-o prăpastie adâncă, ne-am prăbușit amândoi pe patul care a zbârnâit vulgar din toate arcurile, am găsit ieșirea și, ca la teatru, am început să gâfâi tare și să gem, încercând să-mi desfac gulerul de stofă. - Sonia, mi-e rău. Apă! 9 Moscova, septembrie, 1916 Dragul și scumpul mei Vadim! Mi-e greu, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
se afla o masă ovală, lăcuită cu negru, cu picioarele curbate unite printr-o tăblie pe care se odihnea albumul familiei, lucru de care m-am convins imediat ce l-am scos de acolo. Acest album avea o închizătoare metalică cu arc și era îmbrăcat în catifea liliachie. Partea pe care stătea albumul era ghintuită la colțuri cu niște flori de cuie de aramă rotunde, puțin tocite, flori pe care albumul se sprijinea ca pe niște rotițe; pe coperta de deasupra se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
plină de neliniște. Nu-mi răspunde nimeni. Dar, ca și cum sunetele pronunțate mi-ar fi dat dezlegarea, mă apropii de pat, hotărât să mă așez ușor la picioarele mamei. În timp ce mă așez, mă sprijin cu palmele de pat, ca să nu trosnească arcurile. Simt imediat sub palme cuvertura croșetată care acoperă patul în timpul zilei. Patul e gol. Dispare brusc mirosul cald al corpului adormit. Dar mă așez totuși; îmi întorc capul spre dulap și, în sfârșit, o văd pe mama. Capul ei e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
pipernicită. Se apropie de aceasta și scormoni cu piciorul. Sub stratul subțire de vegetație era numai pietriș mărunt și nisip. Ocoli grămada de pietriș pornind voinicește în sus spre marginea luminișului. Muntele se ridica de aici aproape vertical, într-un arc semicircular ce înconjura poiana. Molizi groși acopereau peretele de stâncă scufundat în umbră. Călcă pe ceva și, coborându-și privirea descoperi două șine ruginite așezate pe traverse improvizate de lemn. Simți cum îl cuprinde bucuria și, exaltat, începu să meargă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
suntem în Ardeal. Nu mai spuneți! Dar unde? întrebă Cristi amuzat. Mai degrabă în Țara Hațegului. Și, care-i diferența? Foarte mare. Nu vreau să intru în polemică cu dumneavoastră, domni șoară. Eu așa credeam, tot ce se află în interiorul arcului Carpatic, e Ardeal. Greșesc? În mare, nu, dar mai sunt și excepții, despre una chiar vorbim noi acum. Aveți dreptate nu are rost să ne contrazicem pe tema asta însă trebuie să știți că aici e o zonă de graniță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
distanță destul de mare de tabără pentru ca strigătele sale de ajutor să nu fie auzite de acolo. Ceața deasă care se lăsase îi ajuta și mai mult. Se pipăi instinctiv la șold, unde ar fi trebuit să se afle cuțitul cu arc de care nu se despărțea niciodată. Bineînțeles că nu-l avea la el, ieșise din cort numai în izmene iar arma rămăsese împreună cu pantalonii înăuntru. Era lipsit complet de apărare. Se afla cu mâinile goale în fața a cel puțin trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
marginea lizierei și acum mergeau printre copaci. Vezi ceva? întrebă inspectorul. Calistrat nu-i răspunse, clătină numai din cap, continuându-și drumul. Avea maxilarele încleștate, iar pe față nu i se clintea nici un mușchi. Inspectorul îl simțea încordat ca un arc. Își rotea privirile peste tot, căutând să prindă orice mișcare ce ar fi trădat prezența bestiei. Cristian era și el foarte atent, numai că nu reușea să distingă mare lucru. Deși se străduiau să se deplaseze cât puteau de repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ar fi îndesat pietrele mai bine acolo, ca să asigure o burare corespunzătoare dar, gândin du-se la nitroglicerina care condensase, nu îndrăzni. Trecu apoi la următoarea gaură și tot așa mai departe, până ce amplasă toate cele cinci încărcături într-un arc de cerc deasupra intrării. Gata, putem coborî acum, îi șopti el bătrânului. Nu știa de ce vorbește în șoaptă, doar nu se fereau de nimeni. La fel de ușor ca și la urcare, Calistrat îl depuse din nou la poalele stâncii. No, ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
atent. De dincolo de ușă răzbă teau niște lovituri înfundate. Nu auzise pașii bătrânului, zgomotul făcut de toiagul în care acesta se sprijinea îi atrăsese atenția. Ușa se deschise brusc și Moș Calistrat ieși în prag. Godunov era încordat ca un arc. Se lăsă ușor în față, pregătit de atac. Bătrânul se oprise în fața treptelor ce coborau din pridvor, cu capul lăsat în piept. Stătea acolo fără să facă nimic, de parcă ar fi așteptat ceva. Inima lui Boris începuse să bată puternic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
așteptă câteva clipe, ghemuit la pământ, ca să i se obișnuiască ochii cu semiîntunericul. În afară de zgomotul apei ce curgea, nu se mai auzea nimic. Șinele vechi luceau slab în lumina ce răzbătea din galerie. Porni apoi mai departe, încordat ca un arc. Ajuns la intrare, se lipi de perete, ascultând atent orice sunet ar fi putut veni din interior. Nimic, totul era neclintit. Se aplecă și atinse cu palma una dintre șinele de metal. Spera să perceapă o vibrație, ceva, nici el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]