1,877 matches
-
ești Maica Celui Sfânt Și ești Maica pe pământ Tu ești Maica Sfinților Sfinților Părinților Și a Pământenilor Raza Soarelui frumos Miluiești pe păcătoși Și te rogi neîncetat Fiului Cel Preaînalt Să ne ierte c-am greșit Din zori până-n asfințit Ascultă! O Prea Curată Și la ruga mea te apleacă Că sunt ființă prea săracă N-am fapte plăcute, bune M-am pierdut și eu prin lume Și-am uitat de rugăciune Eu nimic n-am adunat Cele bune am
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
săracă N-am fapte plăcute, bune M-am pierdut și eu prin lume Și-am uitat de rugăciune Eu nimic n-am adunat Cele bune am uitat Numai munții de păcate Mi i-am făcut mie parte Iar acum la asfințit Mă Întreb cu ce-am venit? Că nimic n-am pregătit Desagă nu mi-am luat Cămașa Sufletului n-am spălat Vaaai, de Sufletul meu, Ce-am făcut o viață eu! Cămașa Sufletului 16.06.2005 La crucea Ta, ași
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
dimineața până seara. Se gândi atunci să-i facă pe plac și schimbă (în chip greșit) această parte a casei. Închise aproape toate ferestrele, nu mai era vedere nici pe pădurea dinspre răsărit, nici pe cea dinspre apus, cu frumoasele asfințituri de soare. Camera de musafiri, intrarea-bibliotecă și salonul își pierdură toată lumina și noua cameră astfel formată nu avu nici un înțeles, căci, fiind deschisă în capul scării era prea în trecerea tuturor. Terasa de la etajul de sus e frumoasă, dar
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
-l stimulează la lupta cu fiarăle mari. De altfel, nu o dată am lăsat să treacă căprioara neatinsă, fermecat de frumusețea formelor ei, nu o dată m-am uitat cu pușca-n mână, spre marea nedomerire a prepelicarului meu, dinaintea splendoarei unui asfințit de soare și această absorbire a ființei mele în fața maiestății naturei, am consemnat-o odinioară în câteva versuri pe care îmi permit a le pune din nou sub ochii cetitorilor: La vânat 69 Aruncai pușca pe umăr, pușca mea cea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
mă-ntorc cu torba goală, dar cu sufletul meu plin. Și în drumul meu spre casă, pășesc leneș, gânditor, Greierul și pitpalacul mă petrec cu cântul lor, Aripatul șoarec face roți fantastice în zare, Iară eu nu uit nici astăzi asfințitul cel de soare. IV Când am plecat ca prefect la Dorohoi, părintele meu mi-a dăruit un echipaj complect: trăsură, cai, hamuri și bici. Făceam figură pe stradele orașului cu caii mei cei murgi 70, cu coame rotate, care, când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
dreptul vorbind, mulți dintre noi aveam la vârsta aceea câte un dor ascuns la inimă, care se răcorea prin cântec și se topea în pahar. A ținut această petrecere, pe care nu voi uita-o niciodată, pănă hăt târziu după asfințitul soarelui și nu ne-am împrăștiat înainte de a umplea cu bani albi pentru zile negre mai multe pahară închinate în sănătatea lui moș Barbu Lăutariul. Ce s-o fi făcut el de-atunci nu știu. Unii zic că a murit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
dulce culcuș de sirene, care-ți deșteaptă doruri de tainice voluptăți, acum e iritată, dezlănțuită, turbată de parcă-ți prevestește sfârșitul lumii; și, necontenit, după capriciile ei îți sugerează alte gânduri, îți spune altă poveste, îți cântă altă simfonie. Răsăritul și asfințitul soarelui, lumina lunei, sclipitul stelelor, fosforescențile nopții produc pe luciul ei transparent adevărate feerii ce uimesc închipuirea. Frumoși sunt și munții cei mari cu formele lor fantastice, cu ghețarii, cu pădurile lor seculare, cu lacurile și cascadele lor, dar nici un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
unde viermuia o sumedenie de lume din toate țările și de toate neamurile. Ajunsesem cam spre sară și nu bine am intrat într-o odaie, ca să ne scuturăm puțin de colb, că deodată auzim sunând cornul Alpilor, care anunța oaspeților asfințitul soarelui. Am ieșit iute afară împreună cu toată lumea și mărturisesc că îmi este cu neputință să descriu splendoarea tabloului ce mi s-a înfățișat dinaintea ochilor. Rigi este unul dintre munții Șvițerei care are o situațiune excepțională, de unde se deschide vederei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
o sărbătoare a naturei în care parcă și ceriul și pământul s-au unit să glorifice pe falnicul luceafăr al zilei în momentul îndrumărei sale spre ceielaltă față a pământului. Am avut norocul rar să privesc această neînchipuită scenă a asfințitului de la început pănă la sfârșit, căci nu era pe ceri un strop de nour care să-i micșureze frumusețea. Apoi încet, încet umbrele nopții se ridicau din văi spre vârfuri, și când cea din urmă rază de diamant, cea din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
o admira. Totdeauna parcă-i descopăr o nouă frumuseță. De multe griji, de multe necazuri, farmecul ei mi-a ușurat inima și de multe ori când mi se înfățoșa într-o pulbere de aur, înecată în razele răsăritului sau ale asfințitului, mă uitam pe mine însumi și mă simțeam dus pe altă lume. Ei bine, cum stam așa cu privirea rătăcită în albastrele depărtări, fără voie gândul meu se întoarse spre trecut și prinse să reculeagă amintirile din tinerețe, care ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
târziu, lac de nădușeală. Nu-și dădeau seama cât timp trecuse. Și-au șters cu palma sudoarea de pe față și s-au ridicat. Au coborât printre arbori, spre plajă, voiau să facă o baie, să se răcorească. Soarele ajunsese la asfințit, orăcăia o broască. Și-au lepădat din câteva mișcări hainele de pe ei și au intrat în apă. Deodată, Mircea a strigat speriat, arătând cu mâna întinsă ceva în dreapta lor: -Biță, uite, bă, ce e-acolo! Biță a întors capul și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
-ne de splendida seară de vară... Odată cu aceasta, am profitat să-i arăt unde locuiam, pentru orice even tualitate... Teama s-a istovit. A rămas doar speranța! Sabia lui Damocles 25 august 1955 M-am întors luni seară, la ora asfințitului. Era numai Mama acasă. Înainte de a veni, i-am dat un telefon. Tata este plecat din București, la mare. Îl așteptăm să so sească de la o zi la alta. Treptat, mă integrez în ritmul normal al vieții, cu înceti șorul
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
M-a amețit cu vraja-i minunată Încât atât de beat eu n-am fost niciodată. O, arbore puternic, tăcut și solitar Ne vom vedea din ce în ce mai rar Tu ești simbolul forței ce urcă pân' la nor În timp ce eu, neobservat, spre asfințit cobor. Și atunci mă invada o tristețe maladivă și o revoltă greu disimulată, împotriva hahalerei de Adam străbunicul meu făcându-mă să caut degrab-o scurtătură și să-i aplic o corecție corporală binemeritată pentru impardonabilul act de vandalism comis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
fără rude... Cine va fi în urma sicriului? Iar mai apoi? Cine-și va mai aduce vreodată aminte de el? "Și de-atunci peste mormânt Plopi cu frunza rară S-au zbătut ușor în vânt Zile lungi de vară. Soarele spre asfințit Și-a urmat cărarea Zi de zi l-au troienit Vremea și uitarea" (G. Topîrceanu) Stând pe scăunelul de vânătoare sub vișinul preferat, în poziția "Gânditorului de la Hamangia", și-a închis pleoapele ostenite, lăsând să-i cadă o lacrimă târzie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
de maximă împlinire alături de Marius Ralian, mi-e greu să aleg unul. O să vă povestesc totuși un moment frumos. La Istanbul, în ziua când am împlinit douăzeci și cinci de ani de căsătorie, sus, în Turnul Galata, deasupra Bosforului aurit de lumina asfințitului, soțul meu mi-a trecut pe deget verigheta de argint. Experiența cea mai amară? Moartea lui. R.P. Richard Stein, fratele dumneavoastră, a compus un cântec celebru: Sanie cu zurgălăi. Puțină lume știe lucrul ăsta. Șlagărul a fost folosit de o
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
etajul doi și parter de cearceaf, când cobora de la Rodicuța din balcon, nu i-a făcut raport. „Măi copii“, a zis nea Bilă, „să nu se mai întâmple“. Numai cu el ce mai regăsise cerul acela rozaliu, înnegrindu-se după asfințit, când se așezau amândoi în genunchi și îl priveau prin geamurile înalte ale camerei de cămin. Pe urmă intrau fetele gălăgioase și vraja dispărea sfâșiată iute, ca o pânză de păianjen invadată de un stol de muște negre și bâzâitoare
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
ridică brusc să plece; Gabriel se lălăia într-o rână, agățat de scaun, cu mintea rătăcită și el pe undeva. Doar o clipă mai zări lumina gălbuie strecurându-se printre frunzele copacilor bătrâni și gândul i se iți imediat la asfințitul acela care-ți făcea un gol în stomac. Culoarea exploda în măruntaie și rozul era doar amintirea unui roșu intens, proiectată pe negrul serii. Atâta simțea, că-i explodează măruntaiele, când îl văzuse pe Daniel deschizând ușa compartimentului. Să fi
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
scoată capul pe geam și să strige: „Sunt eu, sunt eu, Rodica. Și cu sora mea, Mălina“. Așa făceam când eram mici, suntem noi, Mălina și Rodica, ba eu, oooo, uuu, ooo, uuu, pierdute în gura pădurii roșii, toamna, în asfințit, cu bunica de mână... „Îmbătrânesc, asta e tot...“ și trase o linie pe hârtia albă din fața ei. Ăsta o să fie bărbatul meu, ce dracu’ să mai fac, îl târâi acasă, cu valiza lui cu viori și mezeluri. „Hai, Gabriel, să
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
puturoasă (Russula foetens), Burete domnesc nebun, Ismănariu (Amanita muscaria), Bureți de iarbă, Ciuculeți de iarbă (Marasmius scorodonius, Hygrophorus pratensis), Burete ursesc (Paxillus involutus). Multe ar fi avut de povestit elevilor săi dascălul nostru, domnul Nicu Budac, dar soarele scăpăta spre asfințit, undeva spre Suru, iar ei trebuiau să ia cale ntoarsă. Pe drum spre casă lea mai vorbit copiilor despre grija pe care ei înșiși trebuie s-o arate acestor frumuseți pe care le-au vizitat astăzi, care nu sunt numai
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
preoții satelor își luaseră în serios slujbele și se ocupau cu conștiinciozitate de educarea copiilor satului și de a sătenilor în general, era vremea în care tot omul, toată săptămâna era pe ogor de dinainte de răsăritul soarelui până târziu după asfințit. Erau vremurile în care, în toată Sfânta Duminică și în toate zilele de sărbătoare, întreaga suflare a satului, la chemarea clopotului se îndrepta primenită cu hainele cele mai frumoase spre biserică, să ia parte la slujba religioasă, să cânte Heruvicul
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
stație. Moleșit de căldura razelor piezișe și de oboseala acumulată, a ațipit, sau doar i s-a părut lui, fapt este că, revenind în realitate, a observat că astrul zilei alunecase binișor pe jumătatea a doua a drumului său spre asfințit. Gândurile au început să i se învălmășească și să-l neliniștească. După multe ore de când a plecat de acasă nu ajunsese nici la jumătatea drumului spre destinație. Când a trecut atâta timp? Altădată ajungea una, două la bunul său amic
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
ca un om. Ca Oedip. Am recunoaște În ceea ce spune Încăpățînarea cu care totul revine asupra memoriei și a sfinxului... (...Eu Însumi recunosc că trecutul nu-i, pentru zei, decît o vorbă. Ar fi putut să-l Înțeleagă uitîndu-se În asfințit cum se lungesc umbrele chiparoșilor pe iarbă. Dar de ce-ar face un lucru care li se potrivește numai oamenilor, iar pentru zei nu Înseamnă nimic? Pe deasupra, leii vor să șteargă amintirea faptului că un singur răspuns a putut ucide
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Carlina mergeau de multă vreme fără să își dea seama unde ajunseseră. Mergeau fără nici o țintă anume. O vitrină mare numai cu articole de copii le atrase privirea. Soarele se reflecta și el în unde colorate și era gata de asfințit. Din acea parte a vitrinei se putea vedea un amurg cu cele mai frumoase culori etalate într-o splendoare desăvârșită. Părea că cineva le asigurase acea 86 priveliște minunată, aducându-i într-o stare mai bună, aproape de realitate. Carlina își
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
mușcase cu putere din inima sa mare și învățase să nu cadă pradă slăbiciunilor de rând. Dragostea adevărată nu se împiedică de nimicuri căci la rândul ei este tot o ambiție veritabilă. Ziua era pe sfârșite. Alin era fascinat de asfințitul violet și simțea cum ultimele raze îi pătrund în adâncul ființei lui. Toate gândurile care-i dădeau stări proaste se topeau dispărând odată cu lumina acelui amurg. I. Provocarea În toți acești ani în care stătuse departe de locul său natal
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ceea ce cauți. Fiecare dintre noi avem povestea vieții noastre pe care o ducem în spate până la un timp hărăzit de Sus, timp pe care nu -l cunoaștem ca dimensiune mundană. Când globul de lumină roșu-violet al soarelui se apropia de asfințit, Carlina pregătea o nouă poveste... (Va urma.) Ica Grasu - „” sau De la poezie la ... roman! Ica Grasu recidivează pozitiv și se prezintă în fața cititorilor săi cu un nou volum intitulat sugestiv „Ultima zvâcnire”. De această dată, autoarea născută pe plaiurile moldave
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]