3,362 matches
-
Am înțeles, mai bine. Cu ăsta mic o să meargă ușor. Puse geanta jos, rezemată de fotoliu, și-i făcu semn Mirelei să i-l dea pe Petrișor. Îl lăsă pe spate pe brațul ei și-l apăsă cu arătătorul pe bărbie, făcându-l să gângurească, și râdea și ea din toată inima. Avea chef de joacă doamna avocată, și totodată ai fi zis că-l probează, și cum îl cheamă, aha, Petrică, Petrișor, să-l pupe tanti pe el că prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
amenință. Era unu’ blond, mic și rotofei, cu un lanț gros din zale de aur lăfăindu-se peste cămașa înflorată, iar ceilalți doi păreau tată și fiu, după asemănare și după diferența de vârstă. Aveau figuri fumurii de soboli, fără bărbii, cu boturi țuguiate și păr negru scurt, cu luciu șoricesc, și se agitau și-și întețeau amenințările ridicând glasurile, așa încât Rafael reuși să audă cum îl pomeneau tot mai des pe unul Zizi, care o să-ți arate el, Mărgărite, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
Ziceai că..., am Început eu. Și dacă am cumpăra două? Știți, ca să avem o pereche, adăugă bărbatul, pentru cazul În care Fliss n-ar fi priceput ce voia să spună. Omul purta o haină veche de tweed și avea o bărbie foarte mică. — Adică..., am avea vreo reducere? Fliss scutură din cap. — Nu la două. La trei, poate. Cei doi ținură un mic sfat și apoi am făcut o ofertă de a lua două valize de mărime medie și o poșetă-pudrieră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
fel ar dori. Ea e persoana care venea să stea de vorbă cu tine, Gavin? a izbucnit ea. Cea care tot investighează cine e adevăratul ucigaș al Lindei? — Ei bine, așa bănuiesc... Gavin nu arăta prea fericit. Își mângâia nervos bărbia, iar când Își Îndepărtă mâna, am observat că Încerca să-și lase o bărbuță de țap. Până În prezent, nu obținuse decât ceva ce semăna cu părul de la sub braț. — ăăă, nu doriți să luați loc? mă invită el, străduindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
un gest suveran: — Lăsați-l să plece pe acest nefericit! Șeful bandei tocmai plecase asupra lui Jaber; se Îndreaptă apoi se apropie greoi de intrus proțăpindu-se În fața lui. O cicatrice adâncă Îi străbate barba, de la urechea dreaptă până În capătul bărbiei, și tocmai partea aceea, partea brăzdată, o Întinde spre interlocutorul său, rostind ca o sentință: — Omul acesta este un bețiv, un necredincios, un filassouf 1! A șuierat ultimul cuvânt ca pe o invectivă. — Nu mai avem nevoie de nici un filassouf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
la urechi veștile din Paris. Djamaledin vorbea anevoios o franceză corectă, uneori eu Îi suflam cuvântul pe care părea să-l caute. Când nimeream, Îmi mulțumea, dacă nu, continua să-și cerceteze memoria, cu o ușoară contractare a buzelor și bărbiei. Continuă: — Am trăit la Paris Într-o odaie retrasă, dar ea se deschidea spre lumea largă. Era de o sută de ori mai mică decât această clădire, numai că acolo trăiam mai puțin strâmtorat. Mă aflam la mii de kilometri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
cămilar se oprise, nu departe de mine, În fața dughenei unui olar, ținând la piept un miel de-abia născut; propunea un schimb, meșteșugarul discuta; fără să-și ia mâinile nici de pe ulcior, nici de pe roata sa de olar, arăta cu bărbia spre o grămadă de străchini smălțuite. Îi urmăream pe cei doi bărbați, cu bonetele lor de lână neagră Împodobită cu găitane, cu tunicile lor În dungi, cu bărbile cu sclipiri roșiatice, cu gesturile lor milenare. Exista oare vreun detaliu al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
fi morți.” Așa vorbea mama, iar mie îmi era neplăcut s-o ascult, dar nu suflam nici o vorbă, altfel ea ar fi putut să-și închipuie că acel cândva a și început. Bunica avea un nas ascuțit și întors spre bărbie, ca vrăjitoarea cea rea din filmul Vrăjitorul din Oz, iar în locuința ei pereții erau căptușiți cu rafturi încărcate de cărți, ediții vechi, prețioase, legate frumos. În franceză: Stendhal, Balzac, Zola, Proust, Hugo și multe alte nume, care mie-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
să stau drept, să mă țin nemișcat, să întind brațele, să mă răsucesc, să fac câțiva pași. Ei au șoptit, au exclamat aprobator, m-au tras de cămașă, mi-au suflecat mânecile. Și-au dres glasul, s-au apucat de bărbie ori de lobul urechii, au încruntat sprâncenele, au făcut un pas înainte, un pas înapoi, ba chiar au început să vorbească singuri. S-au decis în sfârșit pentru galben și Francesco m-a luat iar în brațe. Am simțit în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
fereastra spre curte. E poate prea mult să spui că locuia în chițimia aceea, căci în picioare nu putea sta într-însa fără să se aplece, iar culcată n-avea loc decât ghemuindu-se. Ea avea obiceiul să-mi ia bărbia în palme, răsucindu-mi capul într-o parte și-n alta, și să spună că un băiat ca mine și-a dorit toată viața sau, oricum, un copil, însă Domnul dă și Domnul ia și ei, ce să-i faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
urme de la palmele mamei. Când te bărbierești, precis că te simți ca un bărbat. Femeile nu pot face așa ceva. Stai în baie, te uiți în oglindă și așezi lama lângă ureche. Pe urmă o faci să alunece până jos, la bărbie, apoi o iei iar de la capăt. E ciudat că atunci mâinile tatei nu tremurau. Cunoștea mișcările pe de rost. Dacă se tăia, apăsa deasupra bucățele mici de hârtie subțire. În emisiunea Teleenciclopedia povestiseră că omul se trage din maimuță. Înseamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
mai întâlnisem la Roma. Acolo aveam voie să intru cu tata și cu Pietro, când ei își beau porția de digestivo. Pe urmă primeam și eu un pahar cu lapte cald și o brioșă. Toni mi-a făcut semn cu bărbia spre un scaun neocupat și s-a așezat alături. Pentru că nu reușeam să mă cațăr singur, m-a apucat pe la subsuori și m-a ridicat. M-a pus cu luare aminte pe scaun și m-a întrebat: „Stai comod?” Numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
subțiri de metal și abia își păstra echilibrul, încât mă miram cum de nu se răstoarnă sub apăsarea unei muzici așa de grele. Mama freca arcușul cu o piatră lăptoasă. După ce încleia astfel sunetele, lua vioara și o punea sub bărbie. O putea ține fără să-și folosească mâinile. De fapt, cred că mama ar fi putut să gătească și să-și poarte vioara în același timp sub bărbie. În locul unde o prindea totdeauna, mama avea o pată roșie. Pata care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
piatră lăptoasă. După ce încleia astfel sunetele, lua vioara și o punea sub bărbie. O putea ține fără să-și folosească mâinile. De fapt, cred că mama ar fi putut să gătească și să-și poarte vioara în același timp sub bărbie. În locul unde o prindea totdeauna, mama avea o pată roșie. Pata care îi rămâne violonistului de la dezmierdarea viorii n-are nimic de-a face cu un sărut supt. Pe acela îl primești de la fete. Vioara era foarte ușoară. De neînțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
de vârsta mea?” „O fată de vârsta ta sau poate ceva mai mare. Luceafărul, așa se cheamă poemul.” „Celebru, nu-i așa? Atunci ar trebui să-l cunosc. Așteaptă o clipă.” Și-a lungit gâtul, dând capul pe spate, cu bărbia ridicată și ochii pe jumătate închiși. În asemenea momente se dau sărutări pe neașteptate, m-am gândit eu și am pornit să mă ridic. Însă ea căuta doar să-și amintească versurile. „Stai, că știu: În vremea asta Alin,/Viclean
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
Sau profesoara de română, ce ar mai da din mâini și din picioare, dacă i-aș ascunde o broască în geantă. Așa era Huck. Un tip trăsnit.” Ariana râdea, îi râdeau și ochii. Ciudat, ca să râdă și-a ridicat iar bărbia și a coborât pe jumătate pleoapele ca adineauri, când se străduia să-și aducă aminte poemul. Cum fac femeile din filme, când vor să fie sărutate. Desigur, asta complica întrucâtva lucrurile. Nu poți ști niciodată ce vor ele exact. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
însă cu siguranță noi nu vom avea timp de asemenea lucruri. Ne ducem acolo, de fapt, pentru băiat.” La cuvântul băiat, mama arată spre mine. „De fapt, pentru băiat”, repetă ofițerul, murmurând ca pentru sine și continuă să cerceteze pașapoartele. Bărbia i se atinge de piept. Pe cămașa lui se văd pete de transpirație. „Căldura asta”, adaugă el și-și împinge șapca pe ceafă, dând la iveală un păr năclăit de sudoare. „Ei, dar ce are băiatul?”, își amintește apoi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
slabă și auzul dificil, ale celor cu hernie, ale celor cu catar, ale celor care și-au fracturat colul femural, ale paraplegicilor, ale cașecticilor acum nemuritori care nu sunt capabili să-și rețină nici saliva care li se scurge de pe bărbie, excelențele voastre, domnilor care ne guvernați, poate că nu vă vine să ne credeți, dar valul care vine peste noi este cel mai rău dintre coșmarurile pe care le-a putut avea vreodată o ființă umană, nici măcar În cavernele Întunecate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
atâtea șervete murdare. Și așa a fost. Dimineața, la prânz, și seara, bătrânul, așezat singur pe pragul ușii, ducând mâncarea la gură cum putea, jumătate se pierdea pe drum, o parte din cealaltă jumătate i se scurgea În jos pe bărbie, nu-i mai rămânea mare lucru În cele din urmă șă-i alunece prin ceea ce vulgul numește gâtlej. Nepotului nu părea să-i pese de tratamentul urât pe care i-l aplicau bunicului, Îl privea, apoi Îi privea pe tata și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
ceară iertare celui ce-i dăduse viață și când sosi ora cinei, cu propriile lui mâini Îl ajută să se așeze pe scaun, cu propriile lui mâini Îi duse lingura la gură, cu propriile lui mâini Îi șterse cu blândețe bărbia, pentru că, Încă o putea face, iar dragul lui tată nu. Despre ceea ce s-a petrecut după aceea, nu se mai povestește, dar din surse foarte sigure știm că, dacă e adevărat că lucrarea băiețașului a rămas neterminată, tot atât de adevărat este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
să readuc teama supremă În inimile oamenilor, majoritatea celor care Înainte se aflau În studio dispăruse deja, iar cei care Încă se aflau acolo șușoteau Încetișor unii cu alții, murmurele lor zumzăind fără ca realizatorul, el Însuși lăsând să-i cadă bărbia de pură uimire, să se gândească să impună liniște cu acel gest furios pe care obișnuia să-l folosească În Împrejurări evident mult mai puțin dramatice, prin urmare resemnați-vă și muriți fără să comentați pentru că nu v-ar folosi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
ce scrie în ziarele lor și imediat ajungem la cafeneaua cea veche, acolo îmi plăcea să stau cu Noga când era foarte micuță, chelnerița îi aducea prăjiturele crocante cu lămâie, iar ea și le îndesa în gurița ei micuță, pe bărbie îi curgeau stropi de salivă acrișoară, în timp ce zâmbea șezând în căruciorul ei, un zâmbet prea luminos pentru a fi personal, iar eu n-aveam ochi decât pentru ea, pentru saliva care îi alunecă pe gât, nu observam privirile acelea care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
au fost trimiși în saloane, pentru o secundă am impresia că nu voi mai reuși să îl găsesc niciodată, aici toată lumea se ascunde în spatele unor perdele verzui, care le proiectează o culoare verzuie pe față, și toți sunt acoperiți până la bărbie cu pături tocite, numai la bolnavul meu perdelele sunt trase în lături, stă culcat, dezbrăcat asemenea unui copil, fără rușine; plin de obediență așteaptă să i se ia temperatura, îmi face un semn din cap fără a arăta prea mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ieși de aici în pijama, și el zice, dar de ce să plec de aici, rana mea nu s-a vindecat încă, mă alungați mult prea devreme, dacă ea ar fi avut o asemenea rană, continuă el arătând spre mine cu bărbia, ați fi ținut-o aici cu săptămânile. Hai să coborâm, Noghi, spun eu, hai să mâncăm ceva, dar ea se lipește de patul gol, eu rămân aici până când se întoarce tati, se prinde cu mâinile de cearșaf, așa cum se prindea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
noi puțin, vei vedea că asta te va face să te simți mai bine, stau în picioare în spatele lui, brațele mele caută aprobarea în trupul lui. Dar el se uită în oglindă evitându-mă, pipăindu-și părul țepos de pe față, bărbia ieșită într-o atitudine încăpățânată, dându-i o înfățișare de copil, de ce nu renunță odată, de ce păstrează cu sfințenie tot ce este mai amar din povestea aceea, ca și când ar fi vorba despre cea mai de preț achiziție a vieții sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]