5,096 matches
-
fi unic - sumă a tuturor vieților și a moștenirii etnice -, alcătuiesc solul spiritual din care își trage substanța conștiința poetică. Folclorul, prezent și în prelucrări, este difuz în poezia lui C., sub forma unor modalități și motive din cântece, descântece, balade, orații, basme. Tradiția religioasă păstrează înțelesul țărănesc, de credință într-o putere ce creează, conține și ocrotește viața, dându-i un sens ascendent, ca aspirație a pământului spre cer, a întunericului spre lumină. Personajul liric însuși se conturează ca un
CIUREZU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286287_a_287616]
-
speriînd lumea neromînă. Da, d[omni]lor! Traian, împăratul romînilor...! " {EminescuOpVIII 378} {EminescuOpVIII 379} TEATRUL TRADUS VÎRFUL CU DOR BALADĂ ROMÎNĂ ÎN TREI PĂRȚI Textul de F. de Laroc [Carmen Sylva ] Muzica de Zdislav Lubicz Traducere română de M. E-scu. BALADA Dintre Carpați se-nalță Un munte pîn'la nori, Vârful cu dor și astăzi Se cheamă de păstori. Din umezi văi, din codri Cu umbrele adânci, De fagi podoabă-nalță Pe umerii-i de stânci, Iar piscu-i strălucește Cu flori
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
durere și mut. Auzi un șopot trist, 375 Cântare cerească În tremur îl trece Și sufletul fuge cu ea. {EminescuOpVIII 405} Suflarea[-o] salutăm, Vuiește puternic, Să-l plângem cucernic Copilul cel de munte. [VÎRFUL CU DOR] Versiunea B 2254 [BALADA] a Pe plaiuri dunărene Un munte urieș Se-nalță - Culmea dorului. Numitu-i de plăieși. b Pe plaiuri dunărene E-un munte urieș Și Vârful [cel] cu dorul Numitu-i de plăieși c În țările carpateci Se-nalță urieș Un munte - Vârf
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
instrucțiunii speția aceasta se prezintă, cum am arătat-o, ca stadiul propriu de virtuozitate în declamațiunea lirică și, ca atare, ea are să fie înșirată ca membru al sistemei întregi. Ca stadiu de tranzițiune în declamațiunea dramatică am putea să însemnăm baladele și romanțele, pentru că în ele se pătrund deja reciproc elementul epic cu cel liric. Deși încă sub forma lirică. Afară de-aceea în ele simțământul și cugetarea ni se prezintă sub forma unei narațiuni epice, a unei acțiuni ce se
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
acțiuni ce se desfășoară dinainte-ne. Firește că acțiunea nu e-n ele decât un moment, pentru ca-n ea să se prezinte vederei intuitive unitatea simțământului; însă prin ea totuși pătrunde deja elementul dramatic. Așadar: începem cu acele romanțe și balade simple în cari elementul epic al narațiunii e încă subordonat și în care simplitatea simțirei fundamentale cere a fi reprodusă printr-o declamațiune tot așa de ne-mpodobită și depărtată de orce lux retoric, apoi trecem la acele în cari cugetarea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
diferințe. Modul de esprimare a sentimentalei romanțe, simplu, mai naiv și depărtat de orce patos retoric, pretinde în reproducerea sa înainte de toate pătrundere[a] acelui element însuflețit care-o caracteriză; romanța va să zică nu pregnează elementul epic prin coloratură de ton; baladele de speția din urmă cer din contra o virtuozitate în declamațiunea coloratoare și părțile epice cer cu deosebire o declamațiune care să clarifice intuitiv ideea ce conține. De-aceea ele și sânt o școală minunată. Aicea vrem ca recitatorul să
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
și la restabilirea ordinii cosmice care este temporar, uneori ciclic, disturbată. Odată restaurat acest principiu al mentalității mitice, l-am aplicat - de data aceasta printr-un demers centrifug - diferitelor creații mito-folclorice românești. Am observat că bună parte dintre legende, colinde, balade, descântece (prin recitarea lor) și ceremonii, ritualuri, gesturi magice (prin practicarea lor) au ca ultim scop menținerea sau restabilirea „rânduielii lumii”. „Citite” fiind cu ajutorul acestei „grile”, motivele mitice și practicile rituale s-au dovedit a fi mai ușor descifrabile, au
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
61, p. 86 ; vezi și 9, pp. 55, 100 ; 55, pp. 175-176). De această stare letargică este contaminat și eroul atunci când accede în „lumea de dincolo”. „încercarea somnului”, pe care eroul o depășește (sau nu), este un motiv frecvent în balade, basme și mituri (vezi Stith Thompson, Motif-Index of Folk-Literature, motivele C 735 - somnul tabu și D 1975 - somnul luptătorului cu dra gonul). Chiar Ghilgameș este supus unei astfel de probe după ce traversează „apele morții”, în căutarea nemuririi, la „Utnapiștim cel
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Busyasta, al cărui nume înseamnă „letargie, somn letargic” (regăsim aceeași rădăcină indo-europeană ca în sanscrită [a]budhyam, rusă buditi etc.). Să vedem cum apare și în folclorul românesc motivul demonilor care poartă „morbul somnului” și-l contaminează pe erou. În balada Milea, eroul „greșește” și adoarme („Am greșit, și-am adormit”), în timp ce (sau pentru că) îi intră în sân „Șarpele bălăurel/ Tot cu solzii de oțel,/ Șarpele balaur/ Cu solzii de aur” (22, p. 183). Motivul apare mai pregnant în basmul Prâslea
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
este cotropit și îngrădit de ea. În acest caz, vegetația are ceva malefic și agresiv. Ea sufocă orice urmă de energie vitală, pare că „leagă” magic ființele, le izolează de spațiul cosmizat, impri- mându-le și menținându-le starea letargică. În balade, eroul e „presurat” de flori (92). În colinde, florile „năpădesc” fata de împărat, dar și pe leu („în jurul leului se creează un adevărat zid de flori” ; cf. 22, p. 38), florile îl „cotropesc” pe Dumnezeu, iar iarba îl „îngrădește”. Într-
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
pământul, el este cel care ciclic fură (devorează) astrele și însemnele divine ale ordinii cosmice și tot el este cel care, „la vremea de apoi”, va distruge complet lumea prin potop de apă sau de foc. El este, ca în balada Antofiță a lui Vioară, stăpânul apelor (Vidros) fără de fund (în gr. „fără fund” = abyssos), stăpânul deci al abisului acvatic precosmogonic : Eu în Vidros m-am născut Și în Vidros am crescut, Nici eu nu i-am dat de fund, Că
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
par a fi calchiate, într-atât sunt de asemănătoare. Dar dacă teoria împrumutului (sau a originii comune) ar putea fi invocată în ceea ce privește cele trei mituri din Orientul Apropiat, ea nu mai poate fi operantă când aducem în discuție colinde și balade din folclorul românesc. Și totuși, atât motivul epic, cât și submotivele care-l compun se regăsesc aidoma, chiar dacă în locul zeului suprem apare împăratul sau „vătaful ăl bătrân”, în locul zeilor apar eroii etc. Iată cum apar submotivele în discuție într-o
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
românesc. Și totuși, atât motivul epic, cât și submotivele care-l compun se regăsesc aidoma, chiar dacă în locul zeului suprem apare împăratul sau „vătaful ăl bătrân”, în locul zeilor apar eroii etc. Iată cum apar submotivele în discuție într-o variantă a baladei Gruia lui Novac și șerpele : a) Apariția ființei demonice : „Șerpe mare s-a ivit/ Și-n drum stă încolăcit”. b) Apelul împăratului (el însuși în panică) : „Strigă, Doamne, cine-mi strigă ?/ Și-mi strigă cu mare frică./ împărat/ Din Țarigrad
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
a mi-l slobozi”. c) Tăcerea și teama vitejilor : „Nime-n lume se afla,/ Toți se tem ca și de drac”. d) Apariția adevăratului erou : „Numai Gruia lui Novac/ La-mpă- ratul se ducea...” etc. (18, pp. 489 și 223). în baladele și colindele „de pescari”, la un sobor de năvodari, în jurul unei „mese mândre și-ncărcate”, vătaful pescarilor - „Vioară ăl bătrân” - îi interzice (din precauție ?, de frică ?) fiului său Antofiță să pescuiască în Vidros și, implicit, să se înfrunte cu „duhul
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
începu A o bate foarte tare Ca să spuie Toate meșteșugurile [și numele] sale (41, p. 459). în mitologia populară românească, și Sf. Haralambie prinde de păr și leagă cu lanțul un demon feminin, personificând Ciuma sau Holera. În colindele și baladele „de pescari”, eroul (de regulă, Antofiță) prinde puiul de Iudă (Vidră) și apoi îl leagă („Cu trei ștreanguri de mătase/ Dă mi-l tăiase la oase”) și-l bate („Tot cu fieru plugului/ Pe fața obrazului/ Cu sfârcu zgârbaciului”), pentru
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
al lui Prometeu -, într-un leagăn, pe malul râului (97) etc. Acest motiv mitic a pătruns și în textele folclorice : vezi ampla bibliografie a motivului S 141 (Exposure in boat) în catalogul lui Stith Thompson (34). Îl regăsim și în baladele românești : Pi băițăl l-o luat, în ladițî l-o turnat Și-n maria [= mare] cî l-o dat (29, p. 427). în unele basme românești este expus pe apă pruncul nenăscut, aflat încă în pântecele mamei sale. Astfel se
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
peste ape”); - diavolul; - dezmembrarea arcei; - gestul magic al baterii toacei. Dacă ipoteza mea este corectă, putem redeschide dosarul problemei celei mai vechi atestări documentare a unei legende, având ca motiv epic central năruirea construcției. Luând ca punct de pornire celebra baladă Negru Vodă și Manoli sau Monastirea Argeșului, publicată în 1853 de Vasile Alecsandri, să încercăm o retrospecție, o trecere în revistă a atestărilor anterioare. Cu câțiva ani mai înainte (1847), Cezar Bolliac publicase deja poezia Meșterul Manole - o prelucrare cultă
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
și Manoli sau Monastirea Argeșului, publicată în 1853 de Vasile Alecsandri, să încercăm o retrospecție, o trecere în revistă a atestărilor anterioare. Cu câțiva ani mai înainte (1847), Cezar Bolliac publicase deja poezia Meșterul Manole - o prelucrare cultă a unei balade populare. 1842 este anul primei publicări a unei legende tip Meșterul Manole, în care apar toate principalele motive cunoscute. Legenda a fost publicată fără semnătură, în Almanah de învățătură și petrecere, la Iași, dar conform unor argumente convingătoare aduse de
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
tip Meșterul Manole, cea care le dezvăluie constructorilor sacrificiul ce trebuie înfăptuit în vederea întemeierii mănăstirii este o „vrăjitoare”. O astfel de situație întâlnim, de pildă, în „varianta Kogălniceanu” a legendei, publicată în 1842 (36, p. 254). Dar și într-o baladă bănățeană, în care „baba Limbuta” le cere zidarilor să jure că vor păstra secretul destăinuit de ea (36, pp. 210-211). Condiția păstrării cu strictețe a secretului riturilor îndeplinite este simptomatică. Am întâlnit-o și în alte legende comentate în acest
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
care cunoaște cauza surpării construcției și le dezvăluie meșterilor necesitatea efectuării unui act ritual este un preot sau un călugăr, un mag sau un vrăjitor (vezi bibliografia la 36, p. 271). Mai mult decât atât, în unele variante românești ale baladei Meșterul Manole, constructorii sunt însoțiți sau chiar ajutați de preoți și călugări. Dacă această situație ar putea fi considerată firească atunci când este vorba de ridicarea unei mănăstiri creștine (36, p. 209), în schimb ea ar putea avea semnificații deosebite atunci când
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
furtunile cântând povestea facerii lumii (Apollonios din Rhodos, Argonauticele, I, 495). 61. Elias Lönnrot, Kalevala. Epopee populară finlandeză, traducere de Iulian Vesper, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1959. 62. P. Caraman, „Considerații critice asupra genezei și răspândirii baladei Meșterului Manole”, în Meșterul Manole, studiu, antologie și note de Maria Cordoneanu, Editura Eminescu, București, 1980, p. 137. 63. Vezi și P.P. Negulescu, „Problema cosmologică”, în Scrieri inedite, vol. IV, Editura Academiei, București, 1977, p. 393. 64. Jean Starobinski, Textul
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
de lemn, de exemplu) se pare că nu beneficiau, de regulă, de sacrificii rituale. Într-o monografie inedită (și nefinalizată) despre satul românesc a lui Simeon Florea Marian, la capitolul „Casă nouă” sunt notate următoarele : „în vechime, după cum rezultă din (balada) Meșterul Manole, era datina de a zidi în temelia unei mănăstiri o persoană. Mai pe urmă, vietăți. În urmă, umbra unui om și apoi a unei vietăți. La casele omenești nu se prea făcea aceasta, pentru că casele se făceau de
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
34, p. 426). Arhaicul obicei de a face „dreaptă judecată” la poalele unui arbore sacru este atestat de documente istorice, etnografice sau folclorice atât în spațiul românesc (3, pp. 67 și 112 ; 91, pp. 192-196), cât și aiurea (119). În balada comentată, se pare că rolul de „arbore de judecată” îl joacă paltinul. Caracterul justițiar atribuit acestuia a fost intuit deja de Simeon Florea Marian : „Paltinul [...], fiind un arbore binecuvântat de Dumnezeu, un arbore sfânt, nu suferă nicicând o nelegiuire în fața
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
4). Ca argument pentru afirmația sa, Marian consem- nează o doină bănățeană în care paltinul nu permite producerea unei nelegiuiri (erotice) la umbra sa. Iar dacă aceasta totuși s-ar produce, paltinul s-ar usca. De fapt, din chiar textul baladei Trei crai se vede că alegerea acestui copac drept loc de judecată și de alegere (învestire) a unui nou domn nu este întâmplătoare. Versul „la paltin galben” nu este cerut de nici o rimă. Dimpotrivă, este chiar disonant în context și
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
la „locul de judecată” „o mână de frânc,/ Un cap de haiduc/ Și sânge de paș,/ Cap de arambaș” ; sau „o mână de frânc/ Ș-o cealmea [= turban/cap] de turc” (35, p. 115). Este un posibil indiciu al arhaicității baladei, amintind de perioada când astfel de (cefalo) trofee dădeau măsura vitejiei unui luptător (112). Dintre preten- denții la titlu, doar unul reușește să treacă probele de voinicie, iar acesta este răsplătit cum se cuvine : Domnia să-i dau, Sila [= puterea
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]