2,069 matches
-
mai e nimic de făcut, trebuie să se întoarcă acasă. Olarul zâmbi cu tristețe, N-a fost treisprezece, treisprezece nu există, dacă ajungeam primul, sentința era aceeași, deocamdată jumătate, după aceea o să mai vedem, ce mizerie de viață. Femeia din barăci, cea care avea nevoie de farfurii și de căni noi, își întrebă soțul, Așadar ai văzut furgoneta de la olărie, iar bărbatul îi răspunse, Da, am obligat-o să se oprească, dar apoi am lăsat-o să plece, De ce, Dacă te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
roșu, deși a văzut că a ieșit de cinci ori la rând, ori iese singur din tranșee și aleargă cu baioneta întinsă spre mitraliera dușmanului, ori își oprește furgoneta, coboară geamurile, deschide ușile, și așteaptă să-l prade oamenii din barăci, cu obișnuitele lor bâte, cuțitele dintotdeauna și nevoile de ocazie, Dacă ăia nu le-au vrut, să le ia barem ăștia, a fost ultimul gând al lui Cipriano Algor. Au trecut zece minute fără să se apropie nimeni să comită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
cu identitățile și coerențele ei, acestea au obligația să se explice singure. Când omul care părea, dar nu era, tâlhar, sau care, pur și simplu, n-a vrut să fie și de astă dată, se făcu nevăzut, destul de nedumerit, printre barăci, Cipriano Algor porni furgoneta, Desigur, nici mintea cea mai ageră n-ar fi în stare să remarce vreo schimbare a presiunii exercitate asupra arcurilor și cauciucurilor furgonetei, o duzină de farfurii și un urcior de lut cântăresc într-un vehicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
fusese poate olăria. Totuși să-l lăudăm pe cel ce merită, Cipriano Algor nu regretă nici o clipă că a fost generos cu omul care ar fi trebuit să-l fure, dacă e adevărat tot ce se spune despre oameni din barăci. La periferia Centurii Industriale se aflau câteva manufacturi modeste, era de neînțeles cum de reușiseră să supraviețuiască lăcomiei de spațiu și imensei varietăți de produse ale giganticelor fabrici moderne, dar iată-le, erau încă aici, pentru Cipriano Algor fusese mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
grămădit peste gunoiul de azi, aici ar fi suficienți și ochii obișnuiți ca să convingă și sufletul cel mai mulțumit să pună la îndoială norocul în care presupunea că se scaldă. După Centura Industrială, pe șosea, pe terenurile pustii ocupate de barăci, se vede un camion ars. Nu e nici o urmă a mărfurilor pe care le transporta, doar câteva resturi de lăzi, împrăștiate și înnegrite, fără inscripții despre conținut și proveniență. Ori încărcătura arsese odată cu camionul, ori au reușit s-o scoată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
avanseze imediat, n-a apucat decât să întrebe dacă au fost morți, dar nu i-au dat atenție. Treci mai departe, mergi, strigau, gesticulând violent cu brațele. Atunci Cipriano Algor privi într-o parte și observă soldați mișcându-se printre barăci. Din cauza vitezei nu reuși să vadă altceva, doar că părea că scot locuitorii din case. Era evident că, de astă dată, hoții nu se mulțumiseră doar cu jaful. Dintr-un motiv necunoscut, așa ceva nu se mai întâmplase, au incendiat camionul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
locuitorii din case. Era evident că, de astă dată, hoții nu se mulțumiseră doar cu jaful. Dintr-un motiv necunoscut, așa ceva nu se mai întâmplase, au incendiat camionul, poate că șoferul a opus rezistență, sau poate că grupurile organizate din barăci s-au hotărât să-și schimbe strategia, deși e greu de înțeles ce soi de profit se așteaptă ei să obțină dintr-o acțiune violentă, care, dimpotrivă, nu va face decât să justifice acțiuni la fel de brutale din partea autorităților. Din câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ce soi de profit se așteaptă ei să obțină dintr-o acțiune violentă, care, dimpotrivă, nu va face decât să justifice acțiuni la fel de brutale din partea autorităților. Din câte știu, se gândi olarul, armata intră pentru prima dată în cartierul de barăci, până acum raziile au fost mereu făcute de poliție, de altfel, oamenii se așteptau la ele, veneau agenții, uneori puneau întrebări, alteori nu, arestau doi sau trei bărbați, și viața continua ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, mai devreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Algor străbătuse trei kilometri buni gândindu-se la asta și aproape că renunțase, Isaura Estudiosa se pregătea să-și dispute terenul cu șeful de departament, când subit scânteia țâșni și se făcu lumină, camionul nu fusese ars de oamenii din barăci, ci chiar de poliție, era un pretext pentru intervenția armatei, Îmi pun capul că asta s-a întâmplat, murmură olarul, și se simți brusc foarte obosit, nu pentru că-și forțase prea mult mintea, ci pentru că își dădea seama că așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
decurs fără incidente, dar a suferit o întârziere provocată de un baraj al poliției care oprea mașinile din două în două ca să examineze documentele șoferilor. În timp ce aștepta să-i fie înapoiate, Cipriano Algor a avut timp să observe că limita barăcilor părea să se fi deplasat mai aproape de șosea, Într-o zi, o s-o împingă din nou înapoi, se gândi. Marçal îl aștepta. Iartă-mă c-am întârziat, spuse socrul, trebuia să fi ieșit mai devreme din casă, și-a mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
continuă, cu o combinație de tuburi proiectată de un ins furios și executată de un nebun, nu-i îmbunătăți dispoziția, cu toate că, din fericire, presentimentul său neliniștitor și tulbure începuse să mormăie în surdină. Observă că alinierea vizibilă a cartierelor de barăci ajunsese mult mai aproape de șosea, ca un furnicar care se întoarce la potecă după ploaie, își zise, ridicând din umeri, atacurile camioanelor vor fi curând reluate, și, în sfârșit, făcând un enorm efort pentru a îndepărta umbra care-l însoțise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
obicei, răspunse Marçal, iar Cipriano Algor spuse, Am terminat prima serie de păpuși, am fixat livrarea cu departamentul de achiziții, Ce face Marta, E obosită, dar bine. N-au mai vorbit până la ieșirea din oraș. Doar când au ajuns în dreptul barăcilor, Marçal spuse, Tată, tocmai m-au anunțat c-am fost promovat, de azi sunt gardian rezident al Centrului. Cipriano Algor întoarse capul spre ginere, îl privi de parcă îl vedea pentru prima dată, azi, nu poimâine, nu mâine, azi, a avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
stă singur pe bancheta din spate, Găsit n-a venit, a rămas să aibă grijă de casă. E dis-de-dimineață, soarele n-a răsărit, Centura Verde nu va întârzia să apară, în curând va veni și Centura Industrială, apoi cartierele de barăci, pământul nimănui, clădirile în construcție de la periferie, în sfârșit, orașul, marele bulevard, Centrul. Pe orice drum ai lua-o ajungi la Centru. Cât va dura călătoria, nici unul dintre pasagerii furgonetei nu va deschide gura. Oameni de obicei așa de vorbăreți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
mașini îi este aproape imposibil să reziste la presiunea psihologică, automobilului îi e de ajuns că se află undeva, n-are nevoie să vorbească. În sfârșit, orașul a rămas în urmă, cartierele periferiei s-au dus, în curând vor apărea barăcile, în trei săptămâni or fi ajuns la șosea, nu, mai au vreo treizeci de metri, și imediat vine Centura Industrială, aproape totul e oprit, doar câteva fabrici care par a-și fi făcut din activitatea continuă un soi de religie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
amurgul de culoarea nisipului, Într-o grădină Înconjurată de ziduri, o mulțime care se vaită. Cum să-l recunosc pe Baskerville? Toate chipurile sunt atât de oacheșe! Mă reazem de un copac să aștept. Și să observ. În pragul unei barăci luminate, un teatru improvizat. Roze-khwan-ul, povestitor și bocitor, stârnește lacrimile credincioșilor, și urletele lor, și sângele. Un bărbat iese din umbră, un voluntar al durerii. Cu picioarele goale, cu torsul dezgolit, În juru-i sunt Înfășurate două lanțuri; le azvârle În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
mâine sunteți francez, ce naiba! Să nu uit: cu tot respectul, vă stă grozav de bine în gri. — Nu port decât gri, spune Lionel mirat. — De aia sunteți un domn bine. Nu ca bosniacul de la șase. Lionel părăsește imobilul în grabă. Baraca șefului de șantier e așezată strategic, chiar la intrarea dinspre stradă. Deși în inventar e trecută banal „baracă“, clădirea are tot ce-i trebuie: aer condiționat, WC, chiar și o bucătărioară în care domnește o ordine desăvârșită. Lionel e șeful
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
port decât gri, spune Lionel mirat. — De aia sunteți un domn bine. Nu ca bosniacul de la șase. Lionel părăsește imobilul în grabă. Baraca șefului de șantier e așezată strategic, chiar la intrarea dinspre stradă. Deși în inventar e trecută banal „baracă“, clădirea are tot ce-i trebuie: aer condiționat, WC, chiar și o bucătărioară în care domnește o ordine desăvârșită. Lionel e șeful de șantier, așa cum o indică o frumoasă plăcuță de alamă așezată pe biroul lui. Fereastra din spatele lui Lionel
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
de la costum e pusă frumos pe spătarul scaunului. Aude un scrâșnet de frâne, dar n-are curiozitatea să vadă de unde provine. Nemulțumit de ceea ce citește într-o situație de șantier, mototolește hârtia. Când s-o arunce la coș, ușa de la baracă se deschide. Lionel vede intrând două perechi de bocanci militari, necunoscuți. Pune pe birou mingea de baseball și ghemotocul de hârtie. Își desuflecă rapid mânecile de la cămașă și-și pune haina de la costum. Ridică privirea încetișor și vede mai întâi
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
arunce la coș. Deși maică-sa l-a învățat de mic că nu-i frumos să vorbești cu gura plină, Grișa reușește să articuleze: — Protektor? — Protektor, îi confirmă Roman, după care îi ajută, îndatoritor, pe cei doi răniți să părăsească baraca. Mai ales pe Vaniușka: acesta sare într-un picior, ca la șotron, deși nu-și amintește să fi jucat vreodată jocul ăsta. Bistroul Aux Immigrants Heureux e situat într-o zonă periferică a Angers-ului și e frecventat mai ales de
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
răsuflat ceva de la Polichinelle? Greu de crezut. — Nu uitați de controlul inopinat de după-masă! Mi-ați promis. — Contați pe mine, spune Lionel, care evitase, la milimetru, catastrofa. La revedere, madame Agnès. — La revedere, domnule Lionel. E ora patru după-masă. În baraca lui, în timp ce verifică o situație de șantier, Lionel își face exercițiile pentru mâna stângă cu mingea de baseball: vrea să încerce, în curând, să spargă cărămizi și cu această mână. Se deschide ușa. Vede intrând mai întâi o pereche de
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
șeful nu și-a consumat rația pe azi. Cărămizile dumneavoastră, domnule inginer. — Lasă-le lângă birou, nu poate să-l refuze Lionel, pentru că ar însemna să-i expună toată povestea cu înfundarea ghenei. În timp ce Mathieu se apropie de birou, în baracă intră Roman. S-a schimbat de hainele de lucru și e mai elegant ca de obicei: are o eșarfă roșie înnodată la gât. Pare descins direct din Tragedia optimistă. — S-a terminat programul. M-a sunat Kiril pe mobil: a
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
debara folosită foarte rar. Scoate telefonul mobil și-l sună pe agentul de asigurări. Îi comunică grav: — Domnul Hirsch? Claude Fernandez la telefon. S-a întâmplat o catastrofă. E ora 16.00. Lionel a terminat ziua de lucru. Iese din baracă. Vede un taxi. Are o presimțire. Îl oprește și sare în el. Îl întreabă pe șofer: — Bistroul Aux Immigrants Heureaux. Știi unde e? — Dumneavoastră ce credeți? răspunde șoferul cu o întrebare și abia atunci Lionel observă că are de-a
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
luni primești cetățenia franceză? — Așa e vorba. — Să-mi amintești să-ți măresc salariul. De ce, o să fiu mai competent? Nu, dar orișicât... Ești francez, e altceva... Lionel iese. E ora 13.10. Lionel a terminat de strâns lucrurile proprii din baraca de pe șantier. Când să tragă jaluzelele, se deschide ușa. Lionel își potrivește la îndemână bâta de baseball, amintire de la Roman. Alarmă falsă: în cameră intră Gérard Clément, pe care-l cunoaște de la televizor, împreună cu un tip rușinos. — Putem intra? întreabă
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
Ionel. Pe toți îi chema Ionel, în afara ălora pe care i chema Vasilică. Mi-amintesc de unul, Ionel, care nu voia niciodată să întindă mâinile și să zică: Ia-mă pe mine. Noaptea îl închideam afară (îl izolam), într-o baracă (într-un izolator) păzit de un câine (cu lumina stinsă). Aici, traducătoarea și-a șters o lacrimă, spre mirarea lui Lucien Racaille, care, din traducere, a înțeles că orfanii români o duseseră ca în sânul lui Avram. Lionel încearcă să
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
de polo“ improvizat. —Pe astea le duc să se usuce, zice ea furioasă, n-aveți decât să luați porțile din magazie, dacă vreți să mai jucați. Finn, oftând zgomotos, lasă mingea, iese repede din apă și se duce la o baracă pe care eu n-am observat-o până acum. Este destul de mare, din lemn, cu acoperiș înclinat, la doar câțiva metri de piscină, dar ascunsă de tufișuri și pomi. Deschide ușa și apasă pe întrerupător. Dinăuntru se aude un țipăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]