KorAP: Find »[drukola/base=bietul & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...69 70 71 ...90 >

2,247 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225

să fii rău? Nu, nu, nu; femeia aceea este, ca și tine, un înger; dar femeia aceea nu mă iubește..., nu mă iubește..., nu mă iubește... - și spunând acestea, vocea i se frânse și ochii i se aburiră de lacrimi. Bietul don Augusto! — Da, tu ai spus-o, Rosario, tu ai spus-o! Bietul don Augusto! Ia stai însă, Rosario, taie-l pe don și zi: Bietul Augusto! Hai, zi: Bietul Augusto! — Dar, domnișorule... — Hai, zi: Bietul Augusto! — Dacă țineți neapărat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
înger; dar femeia aceea nu mă iubește..., nu mă iubește..., nu mă iubește... - și spunând acestea, vocea i se frânse și ochii i se aburiră de lacrimi. Bietul don Augusto! — Da, tu ai spus-o, Rosario, tu ai spus-o! Bietul don Augusto! Ia stai însă, Rosario, taie-l pe don și zi: Bietul Augusto! Hai, zi: Bietul Augusto! — Dar, domnișorule... — Hai, zi: Bietul Augusto! — Dacă țineți neapărat... bietul Augusto! Augusto se așeză. — Vino-ncoace! - îi spuse. Ea se ridică împinsă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
și spunând acestea, vocea i se frânse și ochii i se aburiră de lacrimi. Bietul don Augusto! — Da, tu ai spus-o, Rosario, tu ai spus-o! Bietul don Augusto! Ia stai însă, Rosario, taie-l pe don și zi: Bietul Augusto! Hai, zi: Bietul Augusto! — Dar, domnișorule... — Hai, zi: Bietul Augusto! — Dacă țineți neapărat... bietul Augusto! Augusto se așeză. — Vino-ncoace! - îi spuse. Ea se ridică împinsă parcă de un resort, ca sub hipnoză, sugestionată, cu respirația gâfâită. El o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
i se frânse și ochii i se aburiră de lacrimi. Bietul don Augusto! — Da, tu ai spus-o, Rosario, tu ai spus-o! Bietul don Augusto! Ia stai însă, Rosario, taie-l pe don și zi: Bietul Augusto! Hai, zi: Bietul Augusto! — Dar, domnișorule... — Hai, zi: Bietul Augusto! — Dacă țineți neapărat... bietul Augusto! Augusto se așeză. — Vino-ncoace! - îi spuse. Ea se ridică împinsă parcă de un resort, ca sub hipnoză, sugestionată, cu respirația gâfâită. El o luă în brațe, o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
se aburiră de lacrimi. Bietul don Augusto! — Da, tu ai spus-o, Rosario, tu ai spus-o! Bietul don Augusto! Ia stai însă, Rosario, taie-l pe don și zi: Bietul Augusto! Hai, zi: Bietul Augusto! — Dar, domnișorule... — Hai, zi: Bietul Augusto! — Dacă țineți neapărat... bietul Augusto! Augusto se așeză. — Vino-ncoace! - îi spuse. Ea se ridică împinsă parcă de un resort, ca sub hipnoză, sugestionată, cu respirația gâfâită. El o luă în brațe, o așeză pe genunchii lui, o strânse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
don Augusto! — Da, tu ai spus-o, Rosario, tu ai spus-o! Bietul don Augusto! Ia stai însă, Rosario, taie-l pe don și zi: Bietul Augusto! Hai, zi: Bietul Augusto! — Dar, domnișorule... — Hai, zi: Bietul Augusto! — Dacă țineți neapărat... bietul Augusto! Augusto se așeză. — Vino-ncoace! - îi spuse. Ea se ridică împinsă parcă de un resort, ca sub hipnoză, sugestionată, cu respirația gâfâită. El o luă în brațe, o așeză pe genunchii lui, o strânse tare la piept și, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
Dumneavoastră ați vorbit și-ați făcut cu asta ce n-ați putut vorbi și face cu ailaltă. — Dar tu crezi...? — Nu, nu, dacă presupun că n-ați trecut la altele și mai și; dar... — Liduvina! Liduvina! — Cum vreți dumneavoastră, domnișorule. Bietul de el se duse la culcare cu capul în flăcări. Și când se întinse în patul la picioarele căruia dormea Orfeu, își zise: „Vai, Orfeule, Orfeule, cum să dormi singur, singur, singur, să dormi un singur somn! Visul de unul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
somn. XIII Câteva zile mai târziu, Liduvina intră într-o dimineață în camera lui Augusto și-i spuse că dorea să-l vadă o domnișoară. — O domnișoară? — Da, aia, pianista. — Eugenia? — Eugenia, da. Hotărât lucru, nu doar dumneavoastră ați înnebunit. Bietul Augusto începu să tremure. Și pe deasupra se simțea vinovat. Se sculă, se spălă în pripă, se îmbrăcă și fu gata de orice. — Am și aflat, domnule don Augusto - îi spuse cu solemnitate Eugenia după ce se văzură -, că mi-ai răscumpărat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
dezamăgire. — Amândouă. — Da, amândouă, da. Pentru că iluzia, speranța dau naștere dezamăgirii, amintirii, iar dezamăgirea, amintirea dau naștere la rându-le iluziei, speranței. Știința este realitate, e prezent, iubite Augusto, și eu nu mai pot trăi acum din nimic prezent. De când bietul meu Apolodoro, victima mea - și, vorbind, vocea îi tremura de plâns -, a murit, adică s-a omorât, nu mai există prezent posibil, nu mai există știință sau realitate valabilă pentru mine; nu pot trăi decât rememorându-mi-l sau așteptându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
ca și cum nici n-ar exista cu adevărat. — Așa oi fi crezând tu, fetițo. Eu însă îți spun că unchiul tău există, și încă cum! — Brute, brute toți, toți brute. Nu știi ce i-a spus sălbaticul ăla de Martín Rubio bietului don Emeterio la câteva zile după ce acesta a rămas văduv? — Nu, cred că n-am auzit. — Păi să vezi; a fost când cu epidemia aia, știi doar. Toată lumea era foarte alarmată, pe mine nu m-ați lăsat să ies din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
câteva zile bune și mă puneați să beau apă fiartă. Toți fugeau unii de alții și dacă-l vedeai pe cineva în doliu, parcă ar fi fost ciumat. Ei bine: la vreo cinci, șase zile după ce-a rămas văduv, bietul don Emeterio a trebuit să iasă din casă, în doliu, desigur, și s-a-ntâlnit nas în nas cu bădăranul ăla de Martín. Ăsta, văzându-l în doliu, a rămas la o distanță prudentă de el, de frică să nu ia boala

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
de Martín. Ăsta, văzându-l în doliu, a rămas la o distanță prudentă de el, de frică să nu ia boala, și i-a spus: „Dar ce s-a-ntâmplat, domnule, vreo nenorocire pe la dumneata acasă?“ „Da - i-a răspuns bietul din Emeterio -, tocmai am pierdut-o pe sărmana mea soție...“ „Condoleanțe! Și cum a fost?“ „Din cauza nașterii“ - i-a spus don Emeterio. „A, mai puțin grav!“ - i-a răspuns bădăranul de Martín, și-abia atunci s-a apropiat ca să dea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
ia zi? — Să accept sacrificiul lui don Augusto. — Să te măriți cu el? — Nu, asta niciodată! Să-mi recuperez proprietatea. — Păi fă-o, scumpeteo, fă-o! Dacă asta-i soluția și nu alta... Și îndrăznești... Păi nu trebuie să-ndrăznesc! Bietul don Augusto ăsta mi se pare că nu prea e în toate mințile, și de vreme ce are toana asta, nu cred că ar trebui să-l necăjim... Vasăzică tu... Păi sigur, scumpeteo, sigur! — Bărbat, ce mai calea-valea. — Nu chiar cum ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
însă o soluție ca, fără a trebui să muncim nici eu, nici tu, să se aranjeze toate... — Ia să vedem... — Dar... îmi promiți că n-ai să te superi, fetițo? — Bine, zi! — După ce știu și ce-am auzit de la tine, bietul don Augusto ăsta e un nătărău, un prăpădit, ce mai, un... — Hai, mai departe! — Da’ n-o să te superi? — Ți-am spus să continui! — E deci, cum stăteam să-ți spun, un... încornorat din născare. Și poate cel mai bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
mai facem copii... în locul bogaților?“ „Ai dreptate - replică Augusto -, și, ca filozof ce ești, fie, ține-aici!“, și-i dădu o pesetă, pe care omul acela de ispravă se duse mintenaș să o cheltuiască în cea mai apropiată cârciumă. XXIII Bietul Augusto era consternat. Nu doar se afla, ca măgarul lui Buridan, între Eugenia și Rosario, ci dragostea pentru aproape toate femeile pe care le vedea, în loc să scadă în intensitate, se intensifica. Și ajunse să descopere situații insuportabile. — Du-te, du

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
sale. Și de îndată ce ea plecă, își rezemă coatele pe masă, cu capul între palme, și-și zise: „E de groază, chiar de groază! Mi se pare că, fără să-mi dau seama, încep să mă îndrăgostesc... până și de Liduvina! Bietul Domingo! Fără doar și poate. Ea, în ciuda celor cincizeci de ani ai săi, arată încă bine și mai ales e bine făcută, iar când iese uneori din bucătărie cu mânecile suflecate și brațele atât de rotunde... ce mai, e o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
dar... Și atunci se petrecu ceva neobișnuit, ceva ce nu intra în previziunile lui Augusto, în programul său de experiențe psihologice asupra Femeii, și anume că Rosario, pe neașteptate, îl înlănțui cu brațele pe după gât și începu să-l sărute. Bietul de el abia mai avu timp să gândească: „Acum eu sunt subiect de experiență; fetița asta face studii asupra psihologiei masculine.“ Și fără a-și da seama ce anume făcea, se surprinse mângâind cu mâini tremurătoare pulpele lui Rosario. Augusto

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
dau afară. „Hotărât lucru, nu e sănătos“, gândi ea și îi fu milă de el. — Du-te, du-te, și nu mă uita, ce zici? - și-o apucă de bărbie, mângâindu-i-o -. Nu mă uita, nu-l uita pe bietul Augusto. O îmbrățișă și-o sărută lung și apăsat pe gură. Ieșind, fata îi aruncă o privire plină de o spaimă enigmatică. Și de îndată ce ieși ea, Augusto gândi în sinea lui: „Mă disprețuiește, fără doar și poate; am fost ridicol

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
privire plină de o spaimă enigmatică. Și de îndată ce ieși ea, Augusto gândi în sinea lui: „Mă disprețuiește, fără doar și poate; am fost ridicol, ridicol, ridicol... Dar ce știe ea, sărăcuța, despre lucrurile astea? Ce știe ea despre psihologie?“ Dacă bietul Augusto ar fi putut citi atunci în cugetul lui Rosario, ar fi fost și mai disperat. Pentru că naiva fetișcană gândea: „Într-una din zile am să mă-ntorc ca să petrec în locul celeilalte...“ Augusto era din nou cuprins de exaltare. Simțea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
care venise cu aere de experimentator, se simțea acum broască. Când fură singuri în salon, Eugenia, fără a-și scoate pălăria, cu hainele de oraș, așa cum intrase, îi spuse: — Bine, să vedem ce ai să-mi spui. Păi..., păi... - și bietul Augusto bâiguia -, păi..., păi... — Bine; ce? — Că nu-mi mai găsesc odihna, Eugenia; că am răsucit de mii de ori în minte lucrurile pe care ni le-am spus ultima dată când am stat de vorbă și, orice aș face

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
Tot! — Ah, pun eu mâna pe el! — Nu, nu-i vorba de asta. Se ține de mine, dar nu cu intențiile pe care ți le-nchipui, ci cu altele. — Să vedem, să vedem! Nu te alarma, Augusto, nu te alarma. Bietul Mauricio nu mușcă, latră. — Aa! Fă atunci cum spune proverbul arab: „Dacă ai să te oprești la fiecare câine care te va lătra pe drum, nu vei ajunge niciodată la capătul lui.“ N-are rost să dai cu pietre-n

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
pe sofa, nedându-și seama ce face, parcă ar fi vrut să-l sugrume. Și-atunci, Mauricio, văzându-se pe sofa, zise cu supremă răceală: — Priviți-vă acum, don Augusto, în pupilele mele și veți observa ce micuț vă vedeți... Bietul Augusto se simți parcă topindu-se. I se topi cel puțin forța brațelor, camera începu să i se preschimbe în ceață văzând cu ochii; gândi: „Oare visez?“ Și se pomeni că Mauricio, în picioare și în fața lui, îl privea cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
paginile cărții în care ar fi depozitată relatarea vieții mele fictive, sau mai curând din mințile acelora care o citesc - din ale voastre, cei care o citiți acum -, de ce să nu exist ca un suflet veșnic și veșnic îndurerat? De ce?“ Bietul de el nu se putea odihni. Sub ochi îi defilau întinderile pustii ale Castiliei, ba stejărișuri, ba păduri de pini, contempla crestele ninse ale munților și, privind îndărăt, în spate, învăluite în neguri, figurile însoțitorilor și însoțitoarelor vieții sale, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
aduse hârtia și călimara, și Augusto scrise: Salamanca. Unamuno. Ați avut câștig de cauză. Am murit. Augusto Pérez — De îndată ce voi muri o trimiți, da? Cum vreți dumneavoastră - răspunse valetul ca să nu mai discute cu stăpânul. Se duseră amândoi în dormitor. Bietul Augusto tremura în așa hal pe când încerca să se dezbrace, încât nu izbutea nici să-și apuce hainele ca să și le scoată. — Dezbracă-mă tu! - îi spuse lui Domingo. Da’ ce-i cu dumneavoastră, domnișorule? Parcă l-ați fi văzut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-l. Și dezbracă-mă detot, detot; lasă-mă așa cum m-a făcut mama, cum m-am născut... Dacă m-oi fi născut! Nu mai vorbiți așa, domnișorule! — Acum întinde-mă, întinde-mă tu în pat, că nu mă pot mișca. Bietul Domingo, îngrozit și el, îl culcă pe sărmanul său stăpân. — Și acum, Domingo, spune-mi la ureche, încetișor, Tatăl nostru, Ave Maria și Salve. Așa..., așa..., încet, încet..., încet, încet... - și după ce le repetă și el în gând -: Acum, uite, apucă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]