2,555 matches
-
Te toacă și te mănfncă Și-și iau drumul să se ducă, Te las noaptea culcat, Se duce la altu-n pat... Călifarul își pironise ochii în oglinda vinului. Îl ardea cântecul. Anghel nu terminase. O luă mai repede: Nu te blestem ca să mori, Te blestem ca să te-nsori Și să ai vreo trei feciori, 302 Trei feciori ca trei bujori Și să faci vreo trei copii, Și să-fi moară ăl dintfi, Și să-ți moară ăl dintfi... Bozoncea a vărsat paharul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mănfncă Și-și iau drumul să se ducă, Te las noaptea culcat, Se duce la altu-n pat... Călifarul își pironise ochii în oglinda vinului. Îl ardea cântecul. Anghel nu terminase. O luă mai repede: Nu te blestem ca să mori, Te blestem ca să te-nsori Și să ai vreo trei feciori, 302 Trei feciori ca trei bujori Și să faci vreo trei copii, Și să-fi moară ăl dintfi, Și să-ți moară ăl dintfi... Bozoncea a vărsat paharul pe dușumele. A privit
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mii de lei nu mai scotea capul din Cuțarida! Iarna, uda lemnele cu un furtun, să înghețe și să atârne mai mult la cântar. Nu se uita că, în loc de o sută de kilograme, dă cu zece mai puțin. Muierile îl blestemau, își auzise vorbe, dar ce-i păsa? Seara, după ce lăsa obloanele, se apuca să-și numere câștigul. Și parcă-l mânca un vierme pe dedesubt. Să fi fost în altă parte, ar fi scos de trei ori pe atât. Avea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lăsați! Ieșiseră și băieții cu praștiile. - Huo! strigau. Cel cu toba lovea pielea cu două bețe: Bum! Bum! Bum! Intrară, cărară la camion mesele hodorogite, scaunele, ce găsiseră, nu se uitau. - Când aduceți banii le luați înapoi, spunea roșcovanul. Muierile blestemau înjur, căzând în genunchi: - Gîndiți-vă că e un Dumnezeu în cer, care le vede pe toate! Nu v-ar mai muri mulți înainte! - Păi dar! sărise de alături nea Fane cu gura lui păcătoasă. Săracu Dumnezeu, nu mai poate de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
aruncăm pe ăștia de pe capră, ia să vezi... Jandarmul se dăduse jos la el: - Mă! Acu te leg! - Leagă-mă, na! Oamenii se îndîrjiseră în jur. Aveau ochii aprinși de ură. Perceptorii plecară repede, înfricoșați. - Pe coaste să vă fie! blestema Marița în urma lor. Să vă mănânce buba neagră pe voi și pe copiii voștri! - Doamne, măiculița Domnului, pune un foc să-i arză, că prea s-a răit lumea! - Prafu să s-aleagă de stătu ăsta al vostru, tâlhari și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și se sângerară. Cei trei îi auziră ultimele strigăte și puțin după aceea trosnetul oaselor sfărâmate de dinții lacomi. Din armonist nu mai rămăseseră decât ghetele peticite, burduful sfâșiat al armonicii și mânecile hainelor ferfenițate. Mitică Ciolan și țambalagiul îl blestemau în gura mare: - Așa-ți trebuie, inimă de câine, așa-ți trebuie... - Te-a ajuns ura ta... În glasul lor era și groază, și milă, și dușmănie. - Dați-vă aproape, nea Dumitre, le spuse Anghel. Dați-vă aproape și cântați
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pierdută de lipsa ei de mister. Să n-ascundă binele nici o taină? Decolorarea pasiunilor, îndulcirea instinctelor și întreaga diluare a sufletului modern ne-au dezvățat de mângâierile furiei și ne-au slăbit vitalitatea gândirii, din care emană arta de a blestema. Shakespeare și Vechiul Testament ne prezintă oameni față de care sîntem maimuțe înfumurate sau domnișori discreți, ce nu știu să-și urle în spațiu durerile și bucuriile, să provoace natura sau pe Dumnezeu. Iată unde au dus câteva secole de educație și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
să punem totodată ființa noastră. Pământul îmblă cum îmblăm noi în vis. Departe ajungem, și totuși pe loc suntem... În urmă și-nainte nici nu s-a mărit, nici n-a scăzut distanța - căci e nemărginită. - Dar timpul? - O, acest blestemat de timp, care e când lung, când scurt, fiind cu toate acestea același, cel puțin remontoriul o spune... Când așteaptă cineva iarna la portița vrunui zaplaz pe drăguța lui... și ea nu vine... și așteaptă... și ea tot nu vine
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ar păși pe un glob ce se-nvî [r]tește cu el cu o repejune nevăzută... Desigur cumcă el va sta pe loc... deși va păși caraghioz din picioare, și deși i se va părea că se mișcă. Dar timpul, acest blestemat de timp care e când lung, când scurt, fiind cu toate acestea același, cel puțin remontoriul o spune... Când așteaptă cineva iarna în ninsoare * la portița vounui zaplaz pe drăguța lui... și ea nu vine... si așteaptă... și ea nu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
permite, așadar, relevarea suferinței imanente ca teritoriu necontaminat de judecăți axiologice (bine/rău), ceea ce explică de altfel situația deconcertantă în care aceeași experiență a durerii trupești (suportată într-un lagăr de exterminare, de pildă) acceptă interpretări radical diferite: unii își blestemă zilele, alții își scriu jurnalul fericirii. Atunci când referirea „naturală” a durerii la corpul fizic este asumată (sau transfigurată 5) printr-o reducție fenomenologică, suferința pură, ivită în imanența proprie, lipsită de cauză sau finalitate, substrat sau orizont - devenită suferință a
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
reflex al iubirii Treimii - este pentru creștini un dar primordial oferit doar celor care au îmbrățișat paulinic „nebunia Crucii”, după chipul și asemănarea lui Hristos. În ce sens? În fața grabnicului lui sfârșit, Iisus nu ironizează fin (ca Socrate), nici nu blestemă smintitor (precum Irod), ci se roagă. Sub ploaia de sfidări și insulte a soldaților romani, a fariseilor și a trecătorilor rătăciți, Fiul rostea un psalm regal, atribuit lui David (Ps. 21, LXX). Cuvântul îl lăuda pe Dumnezeu în timp ce vocile morții
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
dezagregarea lentă, căderea În starea teribilă de atonie și de mizantropie neagră: „nimic să-ți mai placă, nimic să dorești”... Blestemul cuprinde, În fond, un cod de sancțiuni morale. Puținele, totuși, lucruri materiale (cadaverul, stînca) au o valoare represivă. A blestema pe cineva să calce, veșnic, pe un trup În putrefacție arată o subtilitate a cruzimii. În scena cavalcadei, și ea vestită, imaginația merge mai departe. Deschide larg porțile universului infernal și prin ele se scurg legioanele de demoni. Cosmosul este
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Îl intriga, îl dorea și îl ura. Dorea să își simtă tălpile plantate în pămăntul maro și umed nu pe această adiere albă și ușoara ce îl menținea într-o continuă plutire. Conchise că era ferecat între doua lumi și blestemat să fie un înger bastard. Gavriel era o mediocritate căt și o parte integrantă a cortului îngerilor bastarzi. Dar cine sunt ei? Îngeri bastarzi? Sunt copii tăi, mama și tata, ce citesc povestea, copii pe care lumea ta nu i-
Lumi paralele. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Ionela-Roxana Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2296]
-
lângă celălalt, împărțind mâncarea și bucuriile, zorii și asfințiturile. S-ar putea să fii nebun, eretic ești cu siguranță. Continui să sfidezi puterea lui Dumnezeu și pe reprezentanții săi cu nerușinarea și orbirea celui ce nu-și dă seama că blestemă. Cel ce spune adevărul nu blestemă nicicând. Adevărul e dorit de însuși Dumnezeu, e chiar Dumnezeu. Asupra voastră o să cadă fulgerul puterii dumnezeiești și veți fi biciuiți și nimiciți. Ați pus cuvintele în lanțuri, iar din sentimente ați făcut vipere
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
zorii și asfințiturile. S-ar putea să fii nebun, eretic ești cu siguranță. Continui să sfidezi puterea lui Dumnezeu și pe reprezentanții săi cu nerușinarea și orbirea celui ce nu-și dă seama că blestemă. Cel ce spune adevărul nu blestemă nicicând. Adevărul e dorit de însuși Dumnezeu, e chiar Dumnezeu. Asupra voastră o să cadă fulgerul puterii dumnezeiești și veți fi biciuiți și nimiciți. Ați pus cuvintele în lanțuri, iar din sentimente ați făcut vipere. Ceea ce s-a întâmplat în Calabria
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
a fost și va fi o tranșee. Libertatea nu este o cucerire veșnică. Trăiesc într-o stare de asediu necesar nu fiindcă aș vrea să repurtez victorii, ci fiindcă celor ca mine le este încredințată supraviețuirea lumii. Nu încetezi să blestemi și situația ta se agravează, o să sfârșești în flăcări. Vei implora ajutor și nu vei putea să-l capeți, căci stărui în comportamentul tău nerușinat, lipsit de respect. Dumnezeu să vă lumineze sufletele, dacă încă aveți un suflet. Celulele în
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
mai multe greșeli și presupuneri în lumea medicinii decât în cea a filosofiei; trebuie să te cerți cu toți chirurgii pentru a demonstra că febra nu e o boală în sine, ci răsfrângerea unor patologii, o adevărată reacție fiziologică. Câine blestemat de călugăr, tacă-ți gura. Cu ieșirile-astea nocturne nu-i deranjezi doar pe temniceri, ci și pe noi care ne aflăm în suferință ca și tine, tacă-ți gura. Glasul meu nu este al meu, iar când găsește vad
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
tip ce nu lăsa în pace pe nimeni și deranja zi și noapte deținuții și chiar păjanjenii de pe tavan și în fiecare noapte convoca duhurile rele dintr-un regat doar de el cunoscut și le vorbea cu glas tare și blestema și invoca legăminte ale iadului, înfiorând inimile tuturor și primejduind conducerea penitenciarului. Astfel, Tommaso fu transferat la Castel Nuovo. Acolo, controalele erau mai puțin aspre, celula primea oleacă de lumină, dar știa că era în continuare spionat și supravegheat din
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
doi colți îngălbeniți. Nu pot să te doară. Nici milă de altul nu poate să-ți fie, doar de tine. Așa că ei zic : dacă nu-i dau ăstuia o firfirică, te pomenești că-mi merge rău toată ziua... ori mă blestemă și să te ferească Dumnezeu de blestemul beteagului. Asta pentru ăia care te văd, că cei mai mulți, când se uită la tine, sunt mai chiori decât boșorogul ăsta de Fane. — Eu văd umbre... se apără orbul. — Umbrele seamănă între ele, hotărî
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
s-a descoperit blestemul. Și înjurătura, care e tot un blestem, dar spus la repezeală. În viziunea asta despre lume, înjurătura e piatra filosofală. Cine te înjură nu-ți ia gâtul. Înjurătura înfierbântă, dar și sleiește. Cu cât mai tare blestemi, cu atât mai serios îți muți gândul de la ciomăgeală. Eventual, lași destinul să ciomăgească în locul tău. — Voi înțelegeți ceva ? întrebă Tili. Adică dacă cineva nu mă înjură înseamnă că mi-e dușman ? Nu așa. Există oameni sănătoși și oameni bolnavi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
intrarea în biserică ! Bată-te toate sfintele rugăciuni și Duminica Floriilor și Schim barea la față ! Popa se înflăcărase. Încuviințările lui Maca îi sporiră elanul, la fiecare nouă afurisenie sălta de pe scaun, astfel încât începuturile erau cu o terță mai sus. — Blestemat să fii în creierii tăi, se bucură, în sfârșit, popa, privindu-l cu duioșie. Afurisit în gură, în piept și-n inimă, în mațele trupului tău, în toate încheieturile și mădularele, de la cap până la picioare și înapoi ! De atâta săltat
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
vorba tărăgănată, în care consoanele, din cauza greutății evidente a gurii de a se închide, deveneau un fel de vocale uguite. El a înviat, și-a luat moaștele cu el... Oftă iarăși, de parcă acum își amintise și asta îl întrista. — Da’ blesteme cu moartea nu știi ? întrebă Maca, observându-i paharul gol și înțelegând că asta n-o să-l ajute prea mult în găsirea răspunsului. — Toate sunt cu moartea. Blestem e un cuvânt care vine din latină și ăia, ă-hă, sunt morți
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
șopti. „Hai să-l căutăm pe tata, să mă mai nașteți o dată...“ Se apropie de ușa interzisă și îndrăzni să apese pe clanță. Ușa se deschise înainte de a o atinge. Întunericul îl învălui mistuitor. Se deprinsese să înjure și să blesteme în gând. Atunci când nimerea o sudalmă năstrușnică, zâmbea satisfăcut. Probabil că așa făceau și poeții pe care inspirația îi ajungea te miri în ce loc și își repetau versul în minte, ca să nu-l uite. Așa cum orice lucru sau ființă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
legii. Pe măsură ce le citea, le arunca. Hârtiile se înălțau în adierile stârnite de flăcări și se roteau, ca niște vrăbii de foc. Podurile rulante, brațele de fier, boturile căscate, frunțile încovoiate, înzorzonate și încornorate înce pură să se topească. El blestema și idolii se scurgeau ca o lavă. În depărtare se auziră sirenele pompierilor. Nu-i lăsa să pună mâna pe tine, răsuna vocea paracliserului ce începu să bată clopotul mare, în timp ce, printre atâtea flăcări ce luminau de pretutindeni, ceasul lui
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
vara foarte matinal, își punea un șorț mare de grădinar cu buzunar înainte și ieșea în curte, unde tăia trandafirii, îi stropea cu o stropitoare mică, cu gâtul sitei foarte lung, ca florile să nu se încovoaie sub presiunea apei. Blestema pisicile care săriseră peste flori (Ioanide îl auzea de sus), inventa tot felul de împrejmuiri ale plantelor expuse. Semințele florilor uscate, mai ales ale celor așa-zise de piatră, le colecta în borcane de medicamente etichetate. Evenimentul mic, dizlocarea unei
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]