4,074 matches
-
mama înlătura din calea mea spinii, fără a cugeta mai mult la urmări. De atîta puf, cînd îmi veni vremea să zbor din cuib, m-am pomenit chinuit de neliniști. Nici acum n-am scăpat de năravul de a căuta bunăvoință în jur: mai simt nevoia de îngeri păzitori. Pentru asta însă trebuia ori să fi rămas veșnic copil ori să ajung răsfățatul tuturor. Adică o personalitate. Iată în ce fel dorințele mele ascunse se conjugau cu cele mai explicite ale
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
necesități deplin înțelese. Aceasta este legea iar înțelegerea ei dă sentimentul libertății. Nu sîntem anarhiști. Cele ce spun vor fi evidente pentru fiecare. - Spălîndu-l bine în urechi. Pesemne de aceea nu aveți nevoie de intelectuali. - N-avem nevoie nici de bunăvoință, nici de acceptare. Le vom zmulge. Avem nevoie de supunere, nu de individualism și independență. - Chiar șoptit, adevărul sparge urechile. Minciuna n-are rădăcini. - Ce este adevăr și ce-i minciună? Două fețe ale aceluiași lucru care, celor care se
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
efuziune din care vechile resentimente dispăruseră total, colegele îl compătimeau pe soț. Vinovată era cea care părăsea cîmpul de bătaie. Ridicînd din umeri a neputință, Urecheru le declară că se certase cu ele fără voie. Îl iertară toate, pline de bunăvoință. Cea mai mărinimoasă a fost profesoara de istorie care, peste cîteva zile, se și mută acasă la profesorul de sport. Declarînd că divorțează, Urecheru dădu o strașnică petrecere în care calitățile de gospodină ale horticultoarei l-au copleșit. Convins că
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
directoarea în consiliu. Tomulescu era prietenos mai ales cu Costică care, deși reținut, manifesta față de dînsul o lipsă totală de dușmănie. Marele secret mi-l destăinui chiar tînărul Tomulescu acasă: obținuse catedra de matematică la Dobrina. Cum mă îndoiam de bunăvoința Anetei Gărgăun, tînărul mă asigură enigmatic: - Se „arinjază”. Bătrînul Tomulescu s-a făcut foc pe feciorul său. - Bre, bre, bre, nu puteai să mai faci naveta? - Taci, tată, azi toată lumea se învîrte. - Noi am fost crescuți altfel, oftă bătrînul cu
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
palmei în copertă. Toate filele documentului zburară pe jos. Singură între patru bărbați, dar fără ca expresia plină de rîvnă să-i dispară, directoarea se ghemui să le culeagă. Curajul mi se spulberă. Sclipea iar steaua lui Costică, unicul băgat cu bunăvoință în seamă de mărimi și care, cu siguranță, era autorul denunțului ce provoca acest control. Imaginea eroică în care de trei săptămîni mă complăceam se estompă. Cumințenia îmi arăta că trebuie să tac. Talgerul principiilor atîrna ușor, pe cînd cel
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
producea un singur argument: „Tovarăși, să nu ne abatem de la linia partidului”. Argumentul îl rostea cu niște priviri atît de îngustate încît deveneai sfios. Din ce în ce mai tare mă năpădea sentimentul singurătății. Cînd mă întorceam acasă, nimic nu mi se părea familiar. Bunăvoința Tomuleștilor era obositoare. Nici dînșii nu mă acceptaseră ca pe unul dintr-ai lor și, față de mine, își supravegheau cuvintele. N-aveam nici un chef să le ascult poveștile iar stoica lor cumințenie începea să mă irite. Dacă ar fi să
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
răspândească astfel de zvonuri și să sporească numărul de mușterii la laptele pe care Tatapopii Îl Înmulțea cu apă și cu lapte praf pe care, prin lege, statul Îl Împărțea pe degeaba femeilor cu copii de țâță, dar care, prin bunăvoința celor doi sanitari, ajungea de la farmacia dispensarului - și nimeni nu plângea după el, căci În sat nu se născuse Încă femeia care să nu fie În stare să producă lapte-n țâțe nu numai pentru noul născut, dar și pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
face un favor mai mare, stăpâne, decât să-mi porunciți o faptă meritorie pentru a-mi ispăși crima de a vă fi nesocotit ordinul. Hanbei vorbea ca și cum și-ar fi deschis inima, prosternându-se, încă o dată, la podea, în așteptarea bunăvoinței lui Nobunaga. Acest lucru îl dorise Nobunaga de la bun început. După ce primi, din nou, iertarea stăpânului său, Hanbei îi spuse în șoaptă lui Shojumaru să-i mulțumească politicos lui Nobunaga. Apoi, se întoarse din nou spre senior: — S-ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
din urmă, se aplecă atât de adânc, încât dădu impresia că se frângea în două. — Se apropie momentul când îmi voi lua rămas bun, în seara asta. Încă o dată, trebuie să-mi arăt gratitudinea pentru numeroșii ani ai marii dumneavoastră bunăvoințe. Tăcu un moment. — Fie că frunzele cad sau înmuguresc, că trăiesc sau mor, dacă reflectăm profund asupra acestui lucru, vedem că tot universul e umplut de culorile toamnei și ale primăverii. Am simțit că lumea e un loc interesant. Stăpâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dacă reflectăm profund asupra acestui lucru, vedem că tot universul e umplut de culorile toamnei și ale primăverii. Am simțit că lumea e un loc interesant. Stăpâne, karma m-a legat de dumneavoastră și am avut parte de marea dumneavoastră bunăvoință. Când privesc în urmă, singurul meu regret la despărțire este că nu v-am fost de absolut nici un folos. Nu-i mai rămăsese decât un fir de glas, dar i se desprindea lin de pe buze. Toți cei de față se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
banițe. Acesta era o purtare deosebit de generos, dar, nu peste mult, părerea lui Nobunaga despre Mitsuhide începuse să se modifice. Și exista o cauză clară: faptul că, în caracterul și în atitudinea lui Mitsuhide, nu se simțea nici o urmă a bunăvoinței de a se schimba. Când privea luciul limpede al cheliei acelui „cap de kumquat“, care nu făcea niciodată vreo greșeală - niciodată - emoțiile lui Nobunaga se îndreptau spre ceea ce simțea el a fi partea putredă a caracterului lui Mitsuhide. Și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să cumpărăm oarece straie noi pentru nevastă. Da’ dacă suntem plătiți numa’ cu promisiuni, nu putem să mai punem osu’ la treabă. — Ei, sunteți destul de greu de înțeles. Armata Seniorului Hideyoshi și-a făcut un principiu din a stăpâni cu bunăvoință și până acum nu a comis nici un act despotic. De fapt, de ce anume aveți a vă plânge? Cei cinci muncitori râseră cu răceală. Unul dintre ei spuse: — Înălțimea Voastră, nu ne plângem de nimica. Numai plătiți-ne cât am câștigat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
salvând miile de vieți ale celor din castel. Scrisoarea pe care o ținea acum Hideyoshi în mână era răspunsul lui Muneharu la această propunere. V-ați gândit cu compasiune la noi, cei de aici, iar cuvintele dumneavoastră sunt pline de bunăvoință. Dar Castelul Takamatsu este acum pivotul provinciilor din apus, iar căderea lui ar însemna, cu siguranță, sfârșitul clanului Mori. Cu toții am primit favoruri de la clanul Mori, de pe vremea Seniorului Motonari, și nu există nici o persoană aici care să-și prelungească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
un om atât de abil cu unul căruia această calitate îi lipsea cu desăvârșire? Ieyasu îl invitase pe Nobuo, care era purtat, cu timiditate, de curentul violent al vremurilor, în propriile lui apartamente private. Acolo, îi arată acelui bărbat slab bunăvoință, prin desfătare și vorbe de taină. Ieyasu îl trata pe Nobuo exact cum se poartă un adult cu un copil, iar concluziile la care ajunseseră cei doi rămaseră secrete. În orice caz, Nobuo s-a întors la Kiyosu în culmea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
stea aici și bărbatul tău să vină cu mine. Inuchiyo nu are egal în luptă. Apoi, în fericita zi când ne vom întoarce din campanie, aș dori să mă mai opresc o dată aici și să mai profit câteva zile de bunăvoința voastră. Vom pleca mâine dimineață. Pe ziua de azi, îmi iau rămas bun. Toată familia îl conduse până la intrarea bucătăriei. Pe drum, soția lui Inuchiyo spuse: — Senior Hideyoshi, ai spus că Toshinaga poate rămâne aici ca să aibă grijă de mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
recunoscător, n-avea să-l trădeze niciodată. Un vicleșug atât de transparent ar fi putut avea efectul dorit asupra altcuiva, dar Shonyu era un om cu intuiție. Înțelese că fapta nu era decât o tactică puerilă de a forța cumpărarea bunăvoinței și un calcul politic cusut cu ață albă. — Am luat hotărârea. Într-un vis, Buddha mi-a spus să mă alătur armatei apusene, își anunță el vasalii. În aceeași zi, îi trimise lui Hideyoshi o scrisoare, declarându-se aliatul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fac asemenea greșeli. Ieyasu aproape putea să vadă chipul lui Shonyu în fumul negru care se înălța. Când auzise zvonul că Nobuo îl trimisese pe fiul lui Shonyu înapoi la tatăl său, avusese o presimțire nefastă cu privire la consecințele faptei de bunăvoință a lui Nobuo. Cu toate acestea, nu-l credea pe Shonyu în stare să-și ascundă adevăratele intenții și să comită o asemenea mișelie, cu atâta cinism și repeziciune. „Nu se poate spune că nu-l știam pe Shonyu ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
o sabie făurită de Fudo Kuniyuki. I se mai dăruiră treizeci și cinci de mii de baloți de orez din regiunea Ise, ca despăgubiri de război. Hideyoshi se plecase în fața lui Nobuo, îi arătase respect și-i făcuse daruri ca dovezi de bunăvoință. Tratat în acest fel, Nobuo nu putea să nu surâdă cu satisfacție. Este cert, însă, că Nobuo nu se gândise cum avea să se întoarcă împotriva lui acest plan. În ceea ce privește fluxurile și refluxurile valurilor violente ale epocii, Nobuo nu poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și grele învinuiri, pe care nu le puteau dovedi. 8. Pavel a început să se apere, și a zis: "N-am păcătuit cu nimic, nici împotriva Legii iudeilor, nici împotriva Templului, nici împotriva Cezarului." 9. Festus, care voia să capete bunăvoința iudeilor, drept răspuns, a zis lui Pavel: "Vrei să te sui la Ierusalim, și să fii judecat pentru aceste lucruri înaintea mea?" 10. Pavel a zis: "Eu stau înaintea scaunului de judecată al Cezarului, acolo trebuie să fiu judecat. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85087_a_85874]
-
pe scînduri, iar alții pe frînturi de corabie, și așa s-a făcut că au ajuns toți teferi la uscat. $28 1. După ce am scăpat de primejdie, am aflat că ostrovul se chema Malta. 2. Barbarii ne-au arătat o bunăvoință puțin obișnuită; ne-au primit pe toți la un foc mare, pe care-l aprinseseră din pricină că ploua, și se lăsase un frig mare. 3. Pavel strînsese o grămadă de mărăcini, și-i pusese pe foc; o năpîrcă a ieșit afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85087_a_85874]
-
văzut că nu i se întîmplă nici un rău, și-au schimbat părerea, și ziceau că este un zeu. 7. În împrejurimi, erau moșiile mai marelui ostrovului, numit Publius. El ne-a primit și ne-a ospătat cu cea mai mare bunăvoință trei zile. 8. Tatăl lui Publius zăcea atunci în pat, bolnav de friguri și de urdinare. Pavel s-a dus la el, s-a rugat, a pus mîinile peste el, și l-a vindecat. 9. Atunci, au venit și ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85087_a_85874]
-
căuta. Nedescoperind păgubașul, continuă drumul spre școală, la întâlnirea de la ora 10 cu directorul Paul Constantinescu. Mi-a spus de banii ce-i găsise și a zis că poate sunt în norocul meu... Mergem la director. Ne primește cu toată bunăvoința. Discută cu tata despre motivul retragerii mele din școală. Ascultă cu răbdare toată povestea tristă a noastră. Tata se împacă până la urmă cu gândul că poate îmi voi face un rost ca subofițer când mi-o veni timpul de armată
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
spini”, „Educator adevărat”, „Toamnă la Copou”, „Lumina educației”, două volume (2005 și 2007), „Vâslaș în luntrea vieții”, „Stropi de înțelepciune”, „Acorduri pe strune de suflet” și „Trompeta cu surdină”, care sper să nu fie și ultimul volum. Autorul a avut bunăvoința de a-mi trimite cinci dintre ultimele titluri din care am prezentat în „Academia Bârlădeană” „Acorduri pe strune de suflet” și „Lumina educației”, ed. a II-a din 2007. Acum încerc să prezint pe scurt „Educator adevărat” și „Stropi de
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
se mai poartă. Chiar așa să fie? Și n-a trecut mult și am avut dovada că fabula se poartă și încă bine, mai ales când e vorba de un scriitor ca dl. Ion Popescu-Sireteanu. Mi-a trimis, cu multă bunăvoință, un volum cu aspect exterior îmbietor, frumos colorat pentru a binedispune ochiul cititorului, pregătindu-l pentru un conținut suculent și virulent, cu țintă directă spre cei fixați la stâlpul infamiei! Volumul are destinatari copiii de orice vârstă, îndemnându-i să
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
putut să adorm la prânz. Marți, 21 noiembrie, m-a dus fulgerător cu gândul în urmă cu 75 de ani, când, în loc să mă retrag din școală în imposibilitatea de a plăti taxa școlară în acea vreme de criză economică, prin bunăvoința prof. Constantin Iacomi și Paul Constantinescu, ambii directori ai Școlii Normale, am rămas să-mi continui școala și să-mi realizez visul de a ajunge învățător, așa cum mi-am dorit încă de la vârsta de 10 ani. Am citit „Eseul monografic
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]