KorAP: Find »[drukola/base=bunic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...69 70 71 ...528 >

13,186 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198

Erau câteva blocuri de desen legate cu spirală, cu hârtie de cea mai bună calitate, colorată foarte slab în galben. în plus, mai erau acolo vreo două sticle cu tuș și uneltele aferente, un pachet de cărbune și creioane colorate. Bunicul știa întotdeauna ce face. în vreme ce urcam scara, m-am întors spre directoare și am întrebat-o dacă în locul acela exista obiceiul lecturilor cu glas tare. Sau poate exista un lector special angajat? Am unele probleme cu cititul, am spus eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
da, poate chiar la revoltă, lipsa în forma ei pură și elementară? Aș dori să pot face acest lucru. O asemenea descriere ar putea fi pur și simplu întruchiparea acelei stări fără contur, care scapă de sub control și pe care bunicul o numea literatură. Dar nu sunt în stare s-o fac. Un raport sau un articol care să spună, mai mult decât doar despre absență sau, mai exact, să meargă dincolo de conștiința absenței. Lipsa nu este ceva care are de-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
prin această carte în legătură de marochin. Trebuie să avem grijă să te despărțim de fanteziile pompoase și grotești ale secolului al XIX-lea! El ura secolul al XIX-lea, acel secol în care își avea originea întreaga existență a bunicului meu. Tu vei trăi o bună bucată de vreme în secolul XXI, afirmase adesea în fața mea. Nimic, îi răspunsesem eu, nu mă poate despărți de Dumnezeu. Un secol în plus sau în minus pentru el nu înseamnă nimic. în esență

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
le amintesc pe toate. Aș putea să le reproduc, una după alta. Existența la Bostället își urma cursul obișnuit. Ea îmi comunica ce păsări se mai arătau, ce noutăți citise în Norra Västerbotten, ce oameni mai muriseră. îmi ducea lipsa. Bunicul îmi transmitea salutări. Tata avea nenumărate necazuri, mai ales cu insectele dăunătoare și cu puieții. Noile insecticide nu funcționau cum ar fi trebuit. Dacă el ar fi știut că mama îmi va scrie, cu siguranță ar fi rugat-o să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
Dacă aș fi putut să scriu, aș fi vrut să scriu ca mama. Mai târziu am fost silit să constat că situația era într-adevăr așa: păstrăvii și roșioarele dispăruseră și nu se vor mai întoarce niciodată. Când eram copil, bunicul și cu mine puteam prinde vreo zece într-o oră. Ei veniseră când au început să se topească ghețarii din interior. Bunicul o știa. Se strecuraseră prin micile pâraie din gheață și rămăseseră apoi în râul Ava. Puteau fi asemuiți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
era într-adevăr așa: păstrăvii și roșioarele dispăruseră și nu se vor mai întoarce niciodată. Când eram copil, bunicul și cu mine puteam prinde vreo zece într-o oră. Ei veniseră când au început să se topească ghețarii din interior. Bunicul o știa. Se strecuraseră prin micile pâraie din gheață și rămăseseră apoi în râul Ava. Puteau fi asemuiți cu gândurile sau amintirile scoase la iveală prin decongelare. Aprindeam câteva ramuri de mesteacăn și-i prăjeam în jăratic. Peștișori de aur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
știa. Se strecuraseră prin micile pâraie din gheață și rămăseseră apoi în râul Ava. Puteau fi asemuiți cu gândurile sau amintirile scoase la iveală prin decongelare. Aprindeam câteva ramuri de mesteacăn și-i prăjeam în jăratic. Peștișori de aur, spunea bunicul. Și mulți din solzii lor mici păreau cu adevărat făcuți din foiță de aur. Acum stau adesea ca împietrit cu undița mea, jos, lângă râu, și las o muscă udă să atârne în apă. Știu că peștii au murit, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
este prea ridicat. Unele subiecte pot, de asemenea, să fie dificile pentru mine. De exemplu științele exacte propriu-zise. Tata mi-a explicat despre adevărata natură a focului sau despre furtună și perioada glaciară. Spre rușinea mea, nu am înțeles nimic. Bunicul este cel care m-a introdus în lumea vorbirii. Iar el este umanist. El m-a luat de mână, introducându-mă în lumea spiritului, tot așa cum mama m-a îndrumat în tainele muzicii. Și în lumea uimitoare a imaginilor lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
care m-a introdus în lumea vorbirii. Iar el este umanist. El m-a luat de mână, introducându-mă în lumea spiritului, tot așa cum mama m-a îndrumat în tainele muzicii. Și în lumea uimitoare a imaginilor lui Gustave Doré. Bunicul? a întrebat directoarea. Da, am răspuns, bunicul. Dar, am adăugat eu, nu vreau să înțeleg decât strictul necesar. VIGNETA Atunci ea a trecut la subiectul propriu-zis: una dintre infirmiere se căsătorise cu un bărbat jos, în localitate. De aceea camera

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
Iar el este umanist. El m-a luat de mână, introducându-mă în lumea spiritului, tot așa cum mama m-a îndrumat în tainele muzicii. Și în lumea uimitoare a imaginilor lui Gustave Doré. Bunicul? a întrebat directoarea. Da, am răspuns, bunicul. Dar, am adăugat eu, nu vreau să înțeleg decât strictul necesar. VIGNETA Atunci ea a trecut la subiectul propriu-zis: una dintre infirmiere se căsătorise cu un bărbat jos, în localitate. De aceea camera ei rămăsese goală. Era una dintre cele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
mama obișnuia s-o cânte pentru mine, nesigură și probabil fals. Pe pervazul ferestrei stă aparatul de radio rămas de la infirmieră. Maldărul de blocuri de desen și toate creioanele, cretele, pensulele și sticlele de tuș pe care mi le dăruise bunicul le-am plasat pe biroul mic, lăcuit igienic în cenușiu. M-am îmbrăcat în cămașă albă de bumbac și pantaloni de culoare închisă, în dungi și cu bretele, așa cum ar fi vrut mama să fiu. Din păcate, vesta care se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
uneori, dimineața, observam că în cursul nopții cineva îmi lustruise pantofii. în unele după-amiezi, făceam tot drumul până jos, în localitate. Acolo mi-am cumpărat o pipă și tutun. Pipa avea aceeași formă încovoiată și aceeași culoare brună ca a bunicului, iar tutunul era de marca pe care o folosea el, Riksshag. Banii pe care mama îi pusese în micul portmoneu din piele de vițel mai erau valabili. Și am căpătat obiceiul de a fuma pipă de două ori pe zi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
Leipzig, precum și nemângâiata lui durere din clipa când și-a pierdut copilul. Și l-am citat: „Cum să fac ca să am un Dumnezeu și un Tată plin de îndurare?“ Am amintit câteva din spusele profunde și atât de personale ale bunicului. „Noi nu trebuie să ne imaginăm nimic. Nu există nici un fel de închipuiri, deși o parte din gânditori afirmă că totul este închipuire. Dumnezeu este un spirit.“ Și: „Este mult mai civilizat și sugestiv să fumezi pipă în loc de țigări“. Eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
Cura pe care o urmezi, tratamentul propriu-zis, crezi că ți-e de vreun folos? a întrebat ea. Da, mamă, am spus. Sunt convins de asta. Apoi tata m-a luat de mână și m-a condus prin bucătărie în camera bunicului. Acolo se afla motivul vizitei mele acasă. Pe soba din bucătărie stătea o cratiță care scotea aburi, iar inconfundabilele mirosuri de piper, dafin, cuișoare și ceapă, într-o uniune intimă, se răspândeau în întreaga casă. Mama nu uitase ce doream

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
soba din bucătărie stătea o cratiță care scotea aburi, iar inconfundabilele mirosuri de piper, dafin, cuișoare și ceapă, într-o uniune intimă, se răspândeau în întreaga casă. Mama nu uitase ce doream cel mai tare să mănânc. VIGNETA în camera bunicului era un frig de gheață. El zăcea în sicriul pus pe pat. Tot ce se vedea din el era de fapt capul, așezat pe o pernă mică, cu broderii. în rest era acoperit de cearșaful alb. în Biblie Lazăr este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
bine-cunoscutul miros de ulei de pipă și, foarte puernic, mirosul de tutun, adunat de multă vreme. Tot așa mirosea și în casa mea de lângă Râu. Pipa avea să-mi revină mie. De atunci am două pipe identice. Dar cea a bunicului e mai dulce la gust. în general el arăta ca de obicei, poate cu excepția buzelor, care aveau colțurile ridicate, așa că părea că zâmbește unor taine copilărești. Pe noptiera de lângă pat și sicriu se afla o carte. Era deschisă, cu scrisul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
prin ușă cum zăcea acolo, înăuntru, pe moarte, și râdea singur. Trebuie să știu ce citea, am zis. Are vreo importanță? a întrebat tata. Tocmai asta vreau să aflu, am răspuns. Dacă are vreo importanță. Atunci l-am părăsit pe bunicul, așa cum era el acum, iar mama a luat cartea, vârându-și degetul între paginile deschise. în vreme ce tata s-a dus în birou, așezându-se înaintea hărților lui, și în timp ce mâncarea din cratiță încă mai clocotea, iar aparatul de radio de pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
mâncarea din cratiță încă mai clocotea, iar aparatul de radio de pe bufetul din bucătărie cânta, mormăind înăbușit, muzică de gramofon de după-amiază, noi ne-am așezat pe sofaua din fața pianului. Și mama a început să citească exact pasajul la care bunicul se aflase, probabil, chiar în momentul morții: „îndurările, răspunse acesta, îndurările sunt acelea pe care le-a vădit acum cu mine Dumnezeu, pe care, după cum am spus, nu-l opresc păcatele mele“, citi ea. „Mintea mi-e acum deschisă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-l opresc păcatele mele“, citi ea. „Mintea mi-e acum deschisă și limpede, fără umbrele întunecate ale eresurilor pe care le așternuse deasupră-i vătămătoarea și îndelungata citire a blestematelor cărți de povestiri cavalerești!“ Desigur, am spus eu. Recunosc fiecare propoziție. Bunicul mi-a povestit-o cuvânt cu cuvânt! îndrăznesc să spun că le știu pe dinafară. „Acum îmi dau seama de bazaconiile și minciunile lor și nu-mi pare rău de altceva“, a continuat mama, „decât că mi-au căzut atât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
aflu în pragul morții; aș vrea să mor în așa fel ca să se știe că viața nu mi-a fost chiar atât de anapoda, încât să las după mine faima de smintit!“ Acolo am întrerupt cititul mamei și, cu vocea bunicului și propriile lui cuvinte, făcând gesturile potrivite, am citat încă un fragment: „Sosi, în sfârșit, și clipa de pe urmă a lui Don Quijote, după ce primise toate tainele și după ce osândise cu multe și înțelepte vorbe cărțile cu istorii cavalerești. Se afla

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
seamă că nu a avut. Când am stat pe urmă la masă și am zdrobit cartofii, amestecându-i cu felul de mâncare propriu-zis, care însă nu conținea arpacaș, cum se obișnuia în casa de lângă Râu, părinții mi-au explicat că bunicul mă lăsase singurul lui moștenitor. Și că ei nu aveau nimic împotrivă. Hjalmar Fransson din Anderstjärn cultivase dintotdeauna cartofii pentru noi. Acum fiul lui îi cultivă pentru mine - puținii de care am nevoie. Dimpotrivă, a spus tata, ne bucură faptul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
în care, în mod cu totul extraordinar, tata mi-a citit două capitole din Frații Karamazov și mi s-au cântat o seamă de rapsodii și sonate de Brahms. Apoi mama a scos din garderobă costumul negru, cu vestă, al bunicului. Mi se potrivea perfect, da, îndrăznesc să spun că-mi venea foarte bine. Și m-a bucurat faptul că eu, îmbrăcând costumul lui, am avut, ca să zic așa, ocazia să-l reprezint pe bunicul la propria lui înmormântare. Mama cânta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
garderobă costumul negru, cu vestă, al bunicului. Mi se potrivea perfect, da, îndrăznesc să spun că-mi venea foarte bine. Și m-a bucurat faptul că eu, îmbrăcând costumul lui, am avut, ca să zic așa, ocazia să-l reprezint pe bunicul la propria lui înmormântare. Mama cânta sonatele în felul ei obișnuit, imperfect și șovăitor, cu degetele tot mai neliniștite, țepene și rășchirate. Eu de fapt nu știu cum trebuie să sune muzica de pian a lui Brahms. Seara, după ce am băut berea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
înăuntru. Erau teancuri de hârtie îngălbenită și plicuri groase, unele din ele sigilate. Se mai afla acolo o mapă subțire de piele de un maroniu închis. Și un desen pe care-l făcusem în copilăria mea îndepărtată. îl reprezenta pe bunicul, cum credeam eu că arăta în iarna când tocmai își pierduse, printre altele, părul. Dar în fundul dulapului, într-o izolare demnă și nobilă, se odihnea cartea mea, în legătura ei de piele netedă, de culoarea cârmâzului. Uitasem că era de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
zece - cam același număr de bărbați și femei. Toți aveau haine la fel: treninguri albastru deschis, căciulițe tricotate, galben cu negru, și în picioare bocanci solizi, cu curele. Dar ce m-a frapat în mod deosebit a fost mărimea lor. Bunicul ar fi zis: Asta s-a mai întâmplat, nu-ți aduci aminte? Și apoi ar fi început să-mi spună din memorie un lung pasaj din Călătoriile lui Gulliver. Erau uimitor de asemănători, indiferent de sex și vârstă. Pomeți înalți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]