2,073 matches
-
ca cea din ajun. În acest timp, părintele Urban Îi povestea tot ce se Întâmplase. Dar jupânul Urs nu se atinse de nimic și dori doar să-l vadă de-ndată pe fiul său, astfel că fu condus neîntârziat la căpătâiul acestuia. Cel care zăcea pe patul Îngust, Învelit În pânze albe pătate ici și acolo de sânge, era doar umbra frumosului Bodo. Își recă pătă cunoștința pentru câteva clipe și Încercă cu buzele Învi ne țite să-i zâmbească tatălui
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
e cinstit și de Încredere. Cu ce mai află el, cu ce mai bănuim noi, vom dibui până la urmă, cu ajutorul Domnului, ascunzătoarea unde puiul de viperă o ține pe copilă. Se ridică și-i ceru starețului să-l ducă la căpătâiul lui Bodo; Îi spuse lui Simeon să-l aștepte până va fi gata de plecare. Toți fură de părere ca jupân Urs să rămână pe loc, În aștep tarea veștilor de la iscoadele lui, iar părintele Bernhard se Întoarse la castel
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
nu-l auzi. Căzu din nou În somnul lui adânc, care aducea mai curând a leșin. Călugărul Îi umezi fruntea, obrajii și buzele cu o nă fra mă curată muiată În apă și-i ceru fratelui Heribert, care veghea la căpătâiul bolnavului, să facă mereu același lucru. Îi dădu o punguță de pânză În care se aflau buruieni uscate și-i porunci să facă o fiertură din care bolnavul să soarbă de mai multe ori pe zi. De asemenea, să-i
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ar sta bine să rătăcesc În căutare de aventuri. Mi-ar plăcea să fiu un cavaler pribeag, și nu un cap Încoronat. Urăsc diplomația, ambasadorii și ceremonialul de la Curte. Mi-ar plăcea să Înnoptez sub cerul liber, cu spada la căpătâi, fără o suită de lingușitori În urma mea. Să călăresc prin păduri, să pot spune ceea ce simt, așa cum fac cu tine acum, fără să-mi măsor cuvintele. Să-i apăr pe cei nevoiași. Ducele tăcu o clipă, apoi reluă: — Frate, trebuie
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
expresie de uluire. Fusese Într-adevăr luat prin surprindere și ochii lui deschiși priveau fix spre un anu me punct, undeva sus pe tavan. — Ca pe un câine, ca pe un câine l-ați azvârlit! spuse Conrad și Îngenunche la căpătâiul lui. Se făcuse dintr-odată liniște. Oamenii se retraseră către ieșire. Rămaseră doar câțiva, cei mai apropiați, care Îngenuncheară și ei cu ochii Înlă crămați. Ușor, ca un duh, Johannes se apropie cu un muc de lumânare, pe care Îl
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pună șaua pe cal și, cu o iuțeală de necrezut, porni de Îndată, Însoțit de doi frați, spre Freiburg. Mai cu seamă Bodo primi veștile cu o tulburare pe care nimic n-o putu potoli. Sihastrul, care tocmai venise la căpătâiul său, Împreună cu jupânul Urs, Încercă să-i spună totul cu fereală, dar tânărul sări ca ars din pat, deși era Încă foarte slăbit. — Cum credeți că pot sta aici liniștit, când Adelheid e În mâna acelor ticăloși? Doamne, poate că
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
că nu le cunoștem numele... — Eu le cunosc, spuse Solomon. Tocmai atunci când ați sosit la Zürich le-am aflat. L-ați văzut pe cerșetorul care pleca de la mine... Prietenul nostru Josua a Înțeles de Îndată, nu sunt niște nenorociți fără căpătâi aceia care mă caută... Sunt oameni Îndemânatici, care se pot strecura oriunde și află totul. Astăzi am aflat nume noi: noul maestru de vânătoare al ducelui Bertold, ministerialul din Sölden și soția sa, care s-au furișat În casa Zähringer
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pământ pace, între oameni bunăvoire. (Luca 2:14) Desigur, nimeni dintre noi nu putea bănui cât de dramatic se vor succeda evenimentele peste câteva momente. Pentru că nu aveam perne pe care să ne punem capetele în timpul somnului, mama improvizase niște căpătâie din saci de iută. A tăiat sacul de iută în jumătate, pe lungimea lui, apoi l-a cusut la loc așa cum fusese înainte, doar că acum era mai strâmt. Ne-a trimis pe câmp și am adus paie de pe miriște
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
o pernuță de care Țuki s-a îndrăgostit imediat. În ceea ce-l privește pe Bebi, el era prea mic: încă dormea la sânul mamei. Înspre peretele dinspre curte dormeam noi, cei patru frați mai mari: Mircea, Lică, Titi și Sandu. Căpătâiele noastre erau așezate lângă perete, iar noi eram cu picioarele spre interiorul camerei. Spre geamurile dinspre uliță, la mijloc, era o măsuță anemică din lemn, pe suprafața căreia se găseau o lampă de gaz și o cutie de chibrituri. Spațiul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
-și mai facă obligația de cărăuși, astfel că mama a oprit o birjă și ne-am îndreptat spre spital. Doctorul m-a consultat, i-a eliberat mamei rețeta și am plecat acasă. Două săptămâni de zile Silvia a stat la căpătâiul meu și m-a îngrijit. M-a hrănit cu lingurița, îmi pregătea ceaiul, îmi dădea cu regularitate medicamentele, vorbea cu mine și mă încuraja, constituind un neprețuit suport moral: era îngerul meu păzitor. Lasă, Titi, Titicuță, e o simplă răceală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
fetița ei bolnavă și o va lăsa să trăiască. După ce a plecat mama, m-a cuprins o stare de agitație, de neliniște crescândă, și m-am dus în camera Silviei. Patul surorii mele era așternut, curat și frumos, iar la căpătâi, peste perna obișnuită din pene, stătea neconsolată și stingheră, așteptând cu nădejde întoarcerea stăpânei, pernuța catifelată de care se îndrăgostise atât de mult Silvia. Am înșfăcat repede pernuța, am traversat rapid bucătăria în care bapțea făcea de mâncare, am traversat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
grăbea. Avea în fața ei Eternitatea. Ajunși acasă, au deschia poarta, au intrat în curte și au depus-o binișor în patul din camera ei. Două vecine bătrâne îi privegheau corpul pentru a-i ține de urât cu lumânările aprinse la căpătâi. Frații mei mai mari Mircea și Lică se întorseseră de la școală și trăseseră, ca de obicei, la bucătărie, pentru a-și potoli foamea. Dar bapțea noastră își abandonase pentru totdeauna postul plecase într-o lume mai bună. Pentru ce, Doamne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
au cumpărat batiste, prosoape, lumânări, colaci. S-a pus la punct inclusiv transportul până la locul de veci. Sicriele au fost aduse de la Craiova și acum bapțea și nepoata stăteau liniștite și tăcute una lângă alta în camera de curat. La căpătâiul lor, lumânărie ardeau în sfeșnice. Era o liniște încărcată de suferință; arareori se auzea câte un oftat. Da. Moartea lovise fără milă. De ce două vieți? De obicei se pleacă așa, pe rând, câte unul. Și cu o anumită logică și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
lor familială. Tabloul văzut de mama și de Mircea nu era tocmai idilic. Lena era sprijinită de umărul mamei sale și amândouă, jos, pe platforma de scândură, erau rezemate cu spatele de peretele vagonului. Țile stătea pe o țolică la căpătâiul bunicii lui dragi. Era cel mai afectat dintre toți de îmbolnăvirea bunicuței lui, de suferințele mereu mai mari și de perspectiva din ce în ce mai nemiloasă a plecării ei pe drumul fără întoarcere. Stătea acolo, o mogâldeață așezată pe cojocelul de oaie, lângă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
șaptea se îmbolnăvește de meningită și moare. Mai dramatic: "După ce a plecat mama, m-a cuprins o stare de agitație, de neliniște crescândă, și m-am dus în camera Silviei. Patul surorii mele era așternut, curat și frumos, iar la căpătâi, peste perna obișnuită din pene, stătea neconsolată și stingheră, așteptând cu nădejde întoarcerea stăpânei, pernuța catifelată de care se îndrăgostise atât de mult Silvia. Am înșfăcat repede pernuța, am traversat rapid bucătăria în care bapțea (bunica dinspre tată, n.m.) făcea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
mînă de nemernici să-și primească pensiile consistente în liniște, netulburați și să ne rîdă, tot ei, cu nerușinare în față, în timp ce oasele atîtor martiri trecuți prin temnițele și lagărele exterminării stau aruncate în gropi comune, fără o cruce la căpătîi, fără o slujbă de pomenire! Doina Jela, în zguduitoarea ei carte, Drumul Damascului, narează un caz rarisim, spovedania unui fost torționar. Franț Țandără, viitorul torționar (părinții fiind despărțiți), a avut o copilărie nefericită, de la 12 ani intră copil de trupă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
lor și a celor din prejmă: "Eu trebuie să spun ce a fost acolo, nu ei, sărăcuții, care au suferit. Eu trebuie să spun ce este comunismul... E un partid de criminali, doamnă, ca mine, de borfași. De oameni fără căpătîi!" N-a vrut să fie singurul dintre torționari care mărturisește, dar toți pe care-i știa și cu care "lucrase" l-au refuzat. Un proces al comunismului i-ar fi chemat pe toți la bară. Dar cine să-l facă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
era frică, nici de gloanțe, nici de epidemii. Și când nu ți-e deloc frică, se pare că acestea nici nu te ating. În uniforma ei de infirmieră (imagine simbol complementară ținutei militare), Maria Își petrecea zile și nopți la căpătâiul soldaților răniți sau victime ale epidemiei de tifos. I s-au recomandat mănuși de cauciuc. Nu le-a acceptat, cu argumentul greu de contestat: „Soldații vor să-mi sărute mâna, cum să le Întind o mănușă de cauciuc?“ A mers
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
a impregnat generații de „veșnic-tineri” și, ținem minte, nu-i așa, ce val de entuziasm „în sine” au declanșat revoluțiile chineză și spaniolă, ilustrate de vârfuri ale literaturii precum Hemingway - Pentru cine bat clopotele - și Malraux - Condiția umană -, cărți de căpătâi ale generației noastre, ale generațiilor europene care ieșeau din al doilea război. Am spus „în sine” deoarece nu era doar o solidaritate cu acele revoluții, care, unele, s-au dovedit criminale, barbare până în cele din urmă, culminând cu grotesca și
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
ar întâmpla! Cine poate arunca piatra?!... Cei care n-au trăit vremurile noastre, fiind în afara granițelor, sau tinerii de azi a căror imaginație și naivitate vor fi întrecute nu numai de brutalitatea, dar și de drăceasca perfidie a celor „fără căpătâi”, care au stăpânit pământul românesc și s-au jucat, au umilit și au pervertit - când nu i-au ucis! - pe concetățenii lor... 3 O dată cu atacul nostru contra grupului Barbu în februarie ’66 (mai făceau parte din acel grup la vremea
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
prostul". Dovadă, adepții Divinei Absențe sfârșesc prin a săruta niște pietre: Kaaba de la Mecca, un meteorit, și Zidul Plângerii, o stivuire ciclopeeană. Iconoclaști la plecare, petrolatri la sosire. La Betel, Iacob a transformat în stelă piatra din care-și făcuse căpătâi, iar mai târziu, ea avea să devină poartă a cerurilor: este originea betylilor noștri, pietre sacre căzute din cer și din care nu găsim nicio urmă la creștinii pretinși idolatri. N-ar fi mai bine să pactizăm dintru început cu
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
nu poate refuza să-și pună semnătura în josul poliței. Efectul de seră, foametea din Sahel și uciderea pruncilor nou-născuți numărând puțini partizani declarați, acești cei mai mari numitori comuni galvanizează energiile tuturor prietenilor neamului omenesc care se înghesuie zor-nevoie la căpătâiul lui. Poți subscrie oricând, de Crăciun, la "chemarea pentru o pace dreaptă între părți", un castan al binecuvântării cu o solidă plasă de siguranță la poalele lui. În orice caz, dacă nu cumva este tentat de genul cucernic îndoielnic ori
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
pământ. În felul lor, religiile întrețin animația în interiorul speciei și fac existența lui homo sapiens mai periculoasă dar mai puțin monotonă și mai picantă decât dacă, de la Pekin până la Lima și de la Capul Horn până în Alaska, singura noastră carte de căpătâi ar fi un manual de matematică. Partea mai puțin plăcută a lucrurilor este ireconciliabilitatea contrariilor. Se întâmplă ca anumite reprezentări ale viitorului, lupta de clasă, de exemplu, să contribuie efectiv la înfăptuirea unor din obiectivele anunțate. Or, religiile monoteiste fac
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
vă alduiască, de rachiu se-mbată omul, și va fi făcut bine stăpânirea să-l scumpească; dar Drac a mai văzut om beat de sare?! Trandafir mândru rotat Ș-asară te-am așteptat Când văzui că nu mai vii Pusei dorul căpătâi Cu dragostea mă-nvelii Doamne rău mă hodinii. Strigă-mă lumea că-s lotru, Mândra joară că sunt șotru (șodu) Joară, mândro, pentru mine Și mă scoate din rușine. negură hodină a o tuli a probozi 27 August. Salonta, orășel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
de tâlc mi s-a părut și tableta fondatorului revistei, redactată cu data de 1 februarie 1989, la Moscova și intitulată " Ora Glasului": Nu știu cum și de ce, dar am avut întotdeauna impresia că la noi, în Moldova, adevărurile mari, temeinice, de căpătâi aproape nu se mai rostesc. Vânturăm la vorbe goale, care cât poate, descărcăm cu nemiluita nimicuri unul în sufletul altuia, iar cele mari și sfinte aproape nu se mai rostesc. Nu știu cum și de ce am avut întotdeauna impresia că furtunile prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]