2,847 matches
-
precum două gheare de mâță ieșind din pernițe. Mustățile, în furculiță, de culoare deschisă. Ochii mijiți, somnolenți, bineînțeles de motan. De motan. De felină. Adică de fiară abia semidomesticită, în fapt, semiturbată, ziua tigrat, noaptea negru. Neagră precum banda de catifea, pe care, într-un avânt de doliu și de inadecvare, una dintre surori i-o atașase peste poză, în colț. Era domnul Robin ridicol? Desigur, domnul Robin apărea, cu insistență, drept un temeinic ridicol, primind să pozeze, cu piciorul cățărat
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Fermecătoarea noastră e o cucoană prea citită, ce pricepe că, până nu-și saltă cățelele coada, nu se ridică nici prăpăditul de dulău pe lăboanțele dinapoi!... Domnu Bleju nu e ușă de biserică, dar, de obicei, e un bărbat de catifea. Doamna Fermecătoarea poate o cugeta mai bine să n-o fărâme și s-o betejească decât pe stricata aia de Tăsica. De-o strigă bețivii, prin crâșme, Îmbolnăvici. - Programați-vă o consultație la doamna Profesoară... - Sinistrate, mâine la ce oră
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
spre mulțime. Fierul suna limpede ca niște clopote mici, totul era numai un fum parfumat. O voce de bărbat cânta alături, se auzea tușea seacă a lui Grigore, și ginerele văzu verigile și cununiile în față, pe o pernă de catifea roșie. Se închinară bătând semnul rar, cuprinși de evlavie. Pe urmă simțiră amândoi, și femeia și mirele ei, cercurile de fier pe frunțile încinse. Schimbară inelele de aur și răspunseră pe rând, fără să se gândească mult, că voiesc să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
acolo era petrecerea. Nunii porniră la fotograf. Birjarul chiui o dată la animalele ascultătoare și apucară spre gară. Caii săltau în galop, mișcîndu-și cu mândrie spinările pieptănate și împodobite cu stele de alamă și flori de hârtie. Muscalul în livrea de catifea albastră le atingea rar spatele puternice, roșcate și lucioase de sudoare. Ei răspundeau săltând într-o parte și-n alta cozile tăiate scurt, aruncând 29 copitele înainte, zvâcnind în același timp, mândru și cu forță, din piepturile pline și musculoase
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se auziră cocoșii. Nuntașii începură să plece. Caii trăsurilor venite să-i ia tropăiau la poartă. Nevestele își cărau bărbații până la scara droștilor. Meșterii erau țepeni de băutură. Horăiau de-a-n picioarele, doborâți și galbeni. Cum cădeau pe pernele de catifea, așa înlemneau, cu mâinile adunate pe piept, osteniți. Femeile strigau la birjari și trăsurile porneau în goană spre Grivița. Soarele sclipi în geamurile aburite. Florile vișinilor se împurpurau. Socrul ieși în prag și își chemă nevasta: - Adu o sticlă de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Grivița era plină de oameni. Pe drumul atunci pietruit, pe care-l uda primăria cu stropitoarele, treceau în galop caii bine țesălați, înhămați la trăsuri noi. Vizitiii băteau clopotele, să se dea lumea la o parte. Pe pernele albastre de catifea, ședeau răsturnați cu plăcere negustori pricopsiți, lângă nevestele sau ibovnicele lor, cu vestele închise la mai mulți nasturi, arătîn-du-și inelele groase de aur. Alături țineau bastoanele cu argint în vârf și pălăriile tari, cu borduri înguste. Femeile purtau rochii ușoare
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
era o răceală de ziduri și mirosea a untdelemn. Au pășit spre altar. Viscolul zgflțîia cercevelele. Bolțile de piatră gemeau. Codoșul s-a mai închinat o dată. Au urcat niște trepte scunde și au dat la o parte o perdea de catifea. Pe o măsuță ședeau cărțile sfinte cu pecețile lor de argint și odoarele. S-a uitat Paraschiv. Nicu-Piele le aduna. Gheorghe a desfăcut sacul lung și clistirele sunară dulce a metal scump. Au luat lingurile, vasele, un cazan de aramă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pline de bălți și noroi se zbiciseră pe margini. Tot orașul era împînzit de o iță de lumină, strălucitoare și veselă. Hoții și-au descheiat paltoanele. Bine era să trăiești! - Parc-am fi conți! zise Nicu-Piele, întinzîndu-se pe pernele de catifea. Gheorghe se uita înapoi la trăsura în care ședea Paraschiv cu Sandu-Mînă-mică. Celălalt rosti, ghicind: 196 - Da ce-o avea ucenicu, că-i caciolit rău... Codoșul răspunse tîrziu: - -Lo fi lăsat vreo boarfa țuț! El știa. Îl văzuse pe Paraschiv
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Prinde orbul, scoate-i ochii! Pungașii lucrau mînă-n mână cu comisarii. Nu le păsa. Se mai odihneau. Petreceau. De Crăciun s-au îmbătat la o petrecere cu zidarii din Filantropia. Spre ziuă, când băteau bidinăresele cu papucii lor roșii de catifea în cutiile viorilor, de drag ce le era, a plecat Sandu-Mînă-mică cu gazda, o aia cârnă și potcă. Bărbatul era mazgugur de băutură. A vrut să-l împiedice, a căzut pe jos. Le-a stricat hoțul petrecerea. Au dus-o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
un cap urât acela a lui Dionis. Fața era de acea dulceață vânătă albă ca și marmura în umbră, cam trasă fără a fi uscată, și ochii tăiați în forma migdalei erau de acea intensivă voluptate pe care o are catifeaua neagră. Ei înotau în orbitele lor - un zâmbet fin și cu toate astea atât de inocent trecu peste fața lui la spectacolul ce-l privea. - Ce era adică: Un băiet de țigan cu capul mic într-o pălărie a căror
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
marginea patului său ședea cineva... îi ședea pe picioare. Apoi simți o mână dulce și mică pe frunte. El deschise ochii pe jumătate. Văzu un băiat cu fața ovală, palidă, cam slăbită, părul de aur acoperit de o pălărie de catifea neagră cu margini largi, îmbrăcat c-o bluză de catifea care cuprindea, strâns de un colan lustruit, mijlocul cel mai gingaș din lume. Ochii lui Dionis pe jumătate-nchiși nu trădau că el veghează. Il privi în întreg, de la capul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
simți o mână dulce și mică pe frunte. El deschise ochii pe jumătate. Văzu un băiat cu fața ovală, palidă, cam slăbită, părul de aur acoperit de o pălărie de catifea neagră cu margini largi, îmbrăcat c-o bluză de catifea care cuprindea, strâns de un colan lustruit, mijlocul cel mai gingaș din lume. Ochii lui Dionis pe jumătate-nchiși nu trădau că el veghează. Il privi în întreg, de la capul inundat în aur pân-la botinele micuțe ce stecleau radioase pe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
zgomotul lumei, Maria intra deodată în salonul încălzit și luminat numai de razele roșii ale jăraticului din cămin, intra îmbrăcată ca băiet, ca în noaptea aceea când se văzură pentru întîia oară în apropiere. Membrele ei zvelte în bluza de catifea neagră, aceeași pălărie cu margini largi pe părul ei blond și piciorușele cele mai mici din lume în botine bărbătești. Și ea s-- apropia de el. Mînuțele-i albe și transparente ca ceara contrastau cu mînicele moi și negre și astfel
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
demon... frumos, serios, nepăsători. Tot îi trebuie lui Francesco un model pentru demonul lui în "Căderea îngerilor"... dac - am putea pune mâna pe călugăr... Maiestre - strigă ea tare, apropiind două scaune de fereastă. Intră un bătrân c-o bluză de catifea, cu fața naltă și senină, c-o barbă sură, s-apropie de copilă c-o întrebare pe buze. - Vino lângă mine... Șezi ici... Ia te uită la acel călugăr tânăr. Ce frumos demon în "Căderea îngerilor", nu-i așa? - Ce
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sălbatice, de ierburi nalte și mirositoare în care coasa n-a intrat niciodată. Și deasupra păturei afânate de lume vegetală se mișcă o lume întreagă de animale. Mii de albine cutremură florile lipindu-se de gura lor, bondarii îmbracați în catifea, fluturii albaștri împlu o regiune anumită de aer deasupra căreia vezi tremurând lumina soarelui. Stîncele nalte fac ca orizontul meu să fie îngust. O bucată de cer am numai, dar ce bucată! Un azur întunecos, limpede, transparent, și numai din
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Să vorbim încet... cel puțin lectorii mei închipuiască-și că li vorbesc la ureche... ia să vedem, rămas-a mâna Cezarei tot la ochi? Sânii îi crescuse într - atâta de bătăile inimei încît sărise un bumb de la pieptarașul cam îngust de catifea neagră... de ce-l și încheiase? Dar cine știa că inima ei o să aibă asemenea turburări? Ea-și dezbumbă pieptariul, sânii ei albi ca zăpada se eliberară din închisoarea lor de catifea și ea răsuflă adânc, deși încet. Apoi își puse
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
încît sărise un bumb de la pieptarașul cam îngust de catifea neagră... de ce-l și încheiase? Dar cine știa că inima ei o să aibă asemenea turburări? Ea-și dezbumbă pieptariul, sânii ei albi ca zăpada se eliberară din închisoarea lor de catifea și ea răsuflă adânc, deși încet. Apoi își puse iute mâna la ochi iar, până ce i se răcori sufletul... Apoi ridică un degețel,... cel mic, deasupra ochilor și se uită printre degete... Văzu un cap frumos pe niște umeri largi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
din grădină. Apoi se întoarse și, îmbrățoșînd un trunchi, zise încet și c-un fel de ciudă: "Ieronim! te mușc! " Ea bătu cu pumnii în trunchiul de copac; apoi se duse-n odaia ei și, rupîndu-și cu furie pieptarul de catifea, încîlcindu-și părul atât de blond, ea se uita în oglindă cu ochii înecați de lacrimi și cu buzele tremurătoare. Apoi se aruncă în pat și șoptea încet, foarte încet și înecată de suspinuri, cuvinte dulci, nepomenit de dulci și dezmierdătoare
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mă chinuiește... " 2286 ș-adesea, în nopțile-namorate ale Italiei or în diminețele pline de aromă, 64r o vedeai pin bolțile nalte de frunziș ale aleelor large pe acea melancolică Venere {EminescuOpVII 146} îmbrăcată bărbătește, și de sub marginele pălăriei nalte de catifea neagră se vedeau, vii și nebuni *, ochii ei cei rotunzi și mari, de un întunecat, un demonic albastru, cu acel zâmbet stereotip pe buzele coapte de sete de amor, cu acele umbre dulci aruncate abia sub umerii feței ei de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
acoperită de snopuri de flori, de vițe sălbatice, de ierburi nalte și mirositoare în care coasa n-a intrat niciodată. Și deasupra păturei de lume vegetală se mișcă o lume întreagă animală. Mii de albine cutremură florile, bondarii îmbrăcați în catifea, fluturii albaștri împlu o regiune anumită de aer deasupra căreia vezi tremurând lumina soarelui. Stâncile nalte fac ca orizontul meu să fie îngust. O bucată de cer numai, dar ce bucată! Un azur întunecos și transparent, și numai din când
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și... Cezara era să răcnească... dar își astupă gura c-o mână și cu alta ochii. Rămas-a mâna Cezarei tot la ochi? Sânii îi crescuse într - atâta de bătăile inimei încît îi sărise un bumb de la pieptarul îngust de catifea neagră... dar cine știa că inima ei o să aibă asemenea turburări? Ea-și desbumbă pieptarul, sânii ca zăpada se eliberară din închisoarea de catifea și ea răsuflă adânc, deși încet. Apoi își puse iute mâna iar la ochi, până ce i
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
îi crescuse într - atâta de bătăile inimei încît îi sărise un bumb de la pieptarul îngust de catifea neagră... dar cine știa că inima ei o să aibă asemenea turburări? Ea-și desbumbă pieptarul, sânii ca zăpada se eliberară din închisoarea de catifea și ea răsuflă adânc, deși încet. Apoi își puse iute mâna iar la ochi, până ce i se răcori sufletul... apoi ridică un deget,... cel mic, deasupra ochilor și se uită printre degete... Văzu un cap frumos pe niște umeri largi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
demon... frumos, serios, nepăsători. Tot îi trebuie lui Francesco un model pentru demonul lui în "Căderea îngerilor"... dac - am putea pune mâna pe călugăr... Maiestre - strigă ea tare, apropiind două, scaune de fereastă. Intră un bătrân c-o bluză de catifea, cu fața naltă și senină, c-o barbă sură, s-apropie de copilă c-o întrebare pe buze. - Vino lângă mine... Șezi ici... Ia te uită la acel călugăr tânăr. Ce frumos demon în "Căderea îngerilor", nu-i așa? - Ce
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de ierburi nalte și mirositoare în care coasa n-a intrat niciodată. Și deasupra păturei afânate de lume vegetală se mișcă o lume întreagă de animale [animală]. Mii de albine cutremură florile lipindu-se de gura lor, bondarii îmbrăcați în catifea, fluturii albaștri împlu o regiune anumită de aer deasupra căreia vezi tremurând lumina soarelui. Stîncele nalte fac ca orizontul meu să fie îngust. O bucată de cer am numai, dar ce bucată! Un azur întunecos, limpede, [și] transparent, și numai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
încet... cel puțin lectorii mei închipuiască-și că li vorbesc la ureche... ia să vedem, rămas-a mâna Cezarei tot la ochi? Sânii îi crescuse într - atâta de bătăile inimei încît [îi] sărise un bumb de la pieptarașul cam [pieptarul] îngust de catifea neagră... de ce-l și încheiase? dar cine știa că inima ei o să aibă asemenea turburări? Ea-și dezbumbă pieptariul, sânii ei albi ca zăpada se eliberară din închisoarea lor de catifea și ca răsuflă adânc, deși încet. Apoi își puse
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]