2,037 matches
-
în consecință, de nou suveran al 28 El se adresează lui Așerat: "Dă-mi unul din feciorii tăi ca să-1 fac rege" (Cynis Cordon, Ugaritic Manual, 49:1: 16-18; Ulf Oldenburg, op. Cit., p. 112). 29 Deoarece Muntele este un simbol celest, pierderea lui echivalează, pentru un/eu suveran, cu căderea. 30 G. R. Driver, Canaanite Myths and Legends, p. 79 (text III B: 25). V e/i, de asemenea, l^s religions du Proche-Orient, p. 386, F. M. Cross, op. Cit., pp. 114
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
existe cu adevărat din momentul în care li se dau nume (cf. exemplul unui trib australian, în M. Eliade, Mythes, reves et mysteres, p. 255). 6 Adăugăm că, în numeroase tradiții, îngropându-se omul, "spiritul" se întoarce lângă creatorul său celest, și trupul este redat pământului. Dar acest "dualism" antropologic a fost respins de către autorii biblici, ca, de altfel, de către majoritatea contemporanilor lor din Orientul Apropiat. Abia destul de târziu noi concepții antropologice au propus o soluție mai îndrăzneață. , Când Israel era
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
a murit 800 de ani după aceea (5: 3 sq.). Toți descendenții lui Cain și ai lui Set s-au bucurat de o existență de peste 800 și 900 de ani. Un episod curios marchează această epocă prediluvială: unirea anumitor ființe celeste, "fiii lui Dumnezeu", cu fiicele oamenilor care le-au dăruit copii, "vestiții viteji din vechime" (6: 1-4). Este vorba, foarte probabil, de "îngeri căzuți". Istoria lor va fi amplu relatată într-o carte târzie (Enoch, VI-XI), ceea ce nu implică
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
el nu arată slăbiciunile și defectele zeilor homerici, și nu acceptă să fie ridiculizat ca anumiți zei olympieni 29.) Pe de altă parte, Iahve nu reflectă, ca majoritatea divinităților, situația umană: el nu are o familie, ci doar o curte celestă. Iahve este singur. Trebuie să vedem oare o altă trăsătură antropomorfă în faptul că el cere credincioșilor săi o supunere absolută, ca un despot oriental? E vorba mai degrabă de o dorință inumană de perfecțiune și puritate absolută. Intoleranța și
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
indo-european (de aci înainte prescurtat: i. - e.) deiwos, "cer", în termenii desemnând noțiunea de zeu (lat. dem, skr. Deva, iran. Dâv, lit. diewas, vechi-germ. Tivar) și în numele principalilor zei: Dyaus, Zeus, Jupiter. Ideea de zeu se vădește solidară cu sacralitatea celestă, adică de lumină și de "transcendență" (înălțime) și, prin extensie, cu ideea de suveranitate și de creativitate, în sensul său imediat: cosmogonie și paternitate. Cerul (zeul) este prin excelență Tatăl: cf. indianul Dyauspitar, grecul Zeus Pater, illirianul Daipatures, latinul lupiter
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
înălțime) și, prin extensie, cu ideea de suveranitate și de creativitate, în sensul său imediat: cosmogonie și paternitate. Cerul (zeul) este prin excelență Tatăl: cf. indianul Dyauspitar, grecul Zeus Pater, illirianul Daipatures, latinul lupiter, scitul Zeus-Papaios, traco-frigianul Zeus-Pappos3. Deoarece hierofaniile celeste și atmosferice joacă un rol capital, e normal ca un anumit număr de zei să fie desemnați prin substantivul tunet: germ. Donar, Thorr, celt. Taranis (Tanaros), balticul Perkunas, protoslavul Perun etc. Probabil că, deja, în epoca indo-europeană zeul cerului - zeu
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
că, deja, în epoca indo-europeană zeul cerului - zeu suprem deoarece e creator al lumii și cosmocrator - ceda pasul în fața zeilor furtunii: fenomenul este destul de frecvent în istoria religiilor. Tot astfel, focul provocat de trăsnet este considerat ca fiind de origine celestă. Cultul focului este un element caracteristic al religiilor indo-europene: numele importantului zeu vedic Agni se regăsește în latinul ignis, lituanianul itgnis, paleoslavul ogni4. Se poate presupune de asemenea că zeul solar deținea un loc preponderent încă din protoistorie (cf. vedicul
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
reelaborare teologică și filosofică, astfel încât s-ar putea spune că zeul solar a fost ultima teofanie cosmică ce avea să dispară în fața expansiunii monoteismului iudeo-creștin. 6 Adăugăm că, mai târziu, omul, ca făptură terestră (GHCMON), se opune în Occident ființelor celeste, în vreme ce în Orient găsim o concepție despre om ca făptură rațională, (MCNU), opusă animalelor; cf. Devota, Origini indo-europene, pp. 264 sq. 7 E. Benveniste, Le vocabulaire des institutions indo-europeennes, II, p, 179. Cât privește religia, "neconcepând această realitate omniprezentă ca
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
discerne o diviziune asemănătoare în tradițiile mitice, dar puternic istoricizate, ale întemeierii Romei: regele Romulus, protejat de Jupiter; etruscul Lucumon, tehnician al războiului; Tatius și sabinii care aduc femeile și bogățiile. Triada capitolină - Jupiter, Marș, Quirinus - constituie întrucâtva modelul divin, celest al societății romane, în sfârșit, o triadă analoagă domină religia și mitologia scandinavă: zeul suveran Othin, Thorr, luptătorul și Freyr, patronul fecundității. 9 Gruparea dialectală originară hittită-slavă-baltică-armeană (-germanică?) atestă forme înrudite cu hittitul maltai - "a se ruga", în timp ce iraniana, celta
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
cerului, dispăruse deja din cult. Numele său a ajuns, în epoca Vedelor, să însemne "Cerul" sau "ziua". Vocabula indicând personificarea sacralității uraniene a sfârșit prin a desemna un fenomen natural. Este vorba de un proces destul de frecvent în evoluția zeilor celești: ei pălesc în fața altor zeități și devin dii oțioși. Doar în măsura în care este venerat ca Zeu Suveran, reușește un zeu celest să-și păstreze prestigiul inițial 20. Totuși, poeții vedici își amintesc încă de "Cerul care știe totul" (Atharva Veda, I
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
sacralității uraniene a sfârșit prin a desemna un fenomen natural. Este vorba de un proces destul de frecvent în evoluția zeilor celești: ei pălesc în fața altor zeități și devin dii oțioși. Doar în măsura în care este venerat ca Zeu Suveran, reușește un zeu celest să-și păstreze prestigiul inițial 20. Totuși, poeții vedici își amintesc încă de "Cerul care știe totul" (Atharva Veda, I, 32,4) și îl invocă pe "Cerul Părinte", Dyauspitar (ibid., VI, 4, 3); Dyaus este prezent, mai ales, în cuplul
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
animalului ucis, și o așterne ca pe un covor înaintea Soarelui". El "a pus laptele în vaci, înțelegere în inimi, focul în ape, soarele pe cer, soma pe munte" (RV, V, 85, 1-2). Cosmocrator, el posedă unele atribute ale zeilor celești; el este visvadarsata, "pretutindeni vizibil" (RV, VIII, 41,3), omniscient (AV, IV, 16,2-7) și infailibil (RV, IV, 16,2-7). El are "o mie de ochi" (RV, VII, 34,10), formulă mitică pentru stele, întrucât "vede tot" și nu-i
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
ta Misterele din Eleusis de a se limpezi". Mai mult chiar decât în cazul lui Agni, este greu să desparți realitatea rituală - planta și băutura - de zeul purtând același nume. Miturile sunt neglijabile. Cel mai important dintre ele relatează originea celestă a somei: un vultur "zburând până la cer", s-a năpustit "cu iuțeala gândului și a intrat în fortăreața de bronz" (RV, VIII, 100, 8). Pasărea înșfacă planta și o aduce pe pământ. Dar soma este socotită a fi crescând pe
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
se naște prin sacrificiu" (Mait. Șam., III, 6, 7)8. Această nouă naștere, de ordin mistic, care se repetă cu fiecare sacrificiu, face posibilă identificarea celui ce sacrifică cu zeii. "Sacrifiantul e sortit cu adevărat să se nască în lumea celestă" (Sat. Br., VII, 3, l, 12). "Cel ce e consacrat se apropie de zei și devine unul dintre ei" (ibid., III, l, 1,8). Același tratat afirmă că sacrifiantul care urmează să se nască a doua oară trebuie să urce
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Up. Este totuși devoțiunea pentru Siva; cf. M. Eliade, Le Yoga, pp. 127-128. Capitolul X ZEUS și RELIGIA GREACĂ 83. Teogonie și lupte între generații divine însuși numele lui Zeus îi proclamă natura sa: el este. Prin excelență, un zeu celest indo-european (cf. § 62). Teocrit (IV, 43) putea încă să scrie că Zeus câteodată strălucește și câteodată coboară cu ploaia. După Homer, "partea pe care a primit-o Zeus este cerul imens, cu limpezimea și cu norii săi" (IIiada, 15, 192
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
vânătorii primitivi ai Siberiei și de către popoarele de păstori din Asia Centrală, într-adevăr, acestea prezintă Ființelor Supreme ouranicne oasele și capul animalului. Altfel spus, ceea ce la un stadiu arhaic de cultură era considerat drept un omagiu prin excelență adus zeului celest a devenit, prin gestul lui Prometeu, o crimă de Jezmaiestate împotriva lui Zeus, zeul suprem. Nu cunoaștem în ce moment anume s-a produs această virare spre stânga a sensului ritual originar. Se pare totuși că furia lui Zeus a
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
zei, eroi și oameni). Este vorba, pe scurt, de o justificare religioasă a sexualității; căci, stârnite de Afrodita, chiar excesele și violențele sexuale trebuie recunoscute ca având origine divină. Întrucât domnește în toate cele trei niveluri cosmice, Afrodita este atât celestă (Asteria, Ourania), cât și marină (Anadyomene, "cea ieșită din mare")37 și terestră: sub pașii ei drumurile se acoperă de flori; ea este "cauza primă" a fertilității vegetale (Eschil, Danaidele, fr. 44). Dar Afrodita nu va deveni niciodată zeița prin
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
îndrăzneață a gândirii eshatologice a lui Zarathustra; e vorba, în fond, de o nouă concepție a nemuririi 70. 66 Cf. M. Mole, Culte, mythe et cosmologie, p. 120. 67 Fravasi sunt sufletele celor drepți și în același timp arhetipurile lor celeste, în calitate de "îngeri păzitori" ai credincioșilor, fravasi luptă împotriva încarnărilor Răului; izvoarele târzii îi descriu ca pe niște cavaleri înarmați ocrotind Cerul; cf. G. Widengren, Religions de l'Iran, p. 39. Figura complexă a acespare a fi rezultatul unui lung proces
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
care o desemna pe Zeița Pământului și această etimologie a fost acceptată de savanți renumiți precum Nilsson și Willamowitz. Corectă sau nu, etimologia nu ajută deloc la înțelegerea mitului. De la început, cu greu putem concepe un hieros gamos între zeul celest și Pământul Mamă care să se sfârșească prin combustia acesteia din urmă. Pe de altă parte, și e esențial, cele mai vechi tradiții mitologice insistă asupra acestui fapt: muritoare 2, Semele a zămislit un zeu. Această dualitate paradoxală a lui
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
se pupă, șoldurile țipă.", Mahalale) și imaginile sacralității sunt mutilate, nu există ideal sau idealizare ("Maica Domnului sluțită avea ochi de castane", Corespondență pe un arbore, "când Maica Domnului, cu glezna rotundă,/ iese din șanțuri și intră în cetate", Vizită celestă). Câteodată iubita este interlocutorul imaginar căruia i se adresează într-o încercare de a rupe singurătatea apăsătoare ("Nu, iubito, munții se destramă/ emigrăm pe rând în câte-un fel", Viziunea de la no. 7). Discursul erotic pare să capete însă alte
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
a contemporanilor pare a fi aici afirmată cu ironie și cu un oarecare tragism "De mult aștrii muriseră de gripă și cu excepții/ unii mai aveau două colțuri ca jandarmii italieni la chipiu/ iar alții păstrau integral geometria în Oceanul Celest./ unde Luna enormă chelie plutea printre tot ce nu era viu". Dincolo de imaginile acestea, dincolo de aspectul suprarealist al textului, să bănuim o conturare alegorică a universului literar al epocii? Sau doar o discuție în termeni generali despre universul poetic? Greu
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
orbită privind în Nerval.// (...) Ce veșnică plută pe imagini era Luna!" (Luna hieratică) sau "de mult aștrii muriseră de gripă și cu excepții/ unii mai aveau două colțuri ca jandarmii italieni la chipiu/ iar alții păstrau integral geometria în Oceanul Celest/ unde Luna enormă chelie plutea printre tot ce nu era viu./ (...) și revenea lustruită pe talazuri lângă stelele veștede/ de care visătorii anină caligrafia romantismului pe cer." (Alegorie generală). Este motivul asupra căruia revine cel mai des Constant Tonegaru într-
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
căutări, misterele lumii rămân necunoscute, dar acest fapt nu mai provoacă nici un fel de stare angosantă. Eul poetic trece printr-un proces de dereglare a simțurilor, dar cauza, afirmată explicit, nu mai este decât alcoolul. E o coborâre a spațiului celest în universul banal, cotidian, omul nu mai găsește sau nu mai vrea să caute o cale de acces spre înălțimi și atunci recurge la refacerea alcătuirilor lumii după bunul său plac. Se produce astfel o reconstituire a lor printr-un
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
pentru colivia poetului, 222 Omul profilat pe cer, 141, 142, 196, 239 Oxidare, 141, 149, 158, 218 Pacienți, 137, 138, 148 Panopticum, 212, 225 Partitură, 140, 207, 224 Pasărea urgiei, 139, 141, 224 Trotuarul din memorie, 147, 149, 224 Vizită celestă, 142 Viziunea de la no. 7, 142, 148, 224 Cassian, Nina, 46 Cassian. Nina Golful nesigur, 47 Halucinație intenționată, 47 Sufletul nostru, 47 Cazaban, Teodor, 89 Cazaban. Teodor Dacica, 89 călătorie, 43, 119, 120, 122, 128, 140, 142, 150, 154, 164
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
un personaj atât de savuros și complex să rămână, pentru cei tineri de astăzi și de mâine, doar o caricatură discutabilă, doar un clișeu. Eu cred că Noica merită mai mult! 2014 8 ianuarie 2014 Poeții născuți sub zodia Capricornului Celest, sărbătorit la Ipotești în fiecare an pe 15 ianuarie, sunt stranii și inegalabili. Au în ei acea îngemănare rară a sensibilității cu dârzenia, fiind printre puținii creatori capabili de travaliu metodic, de organizare sau de efortul constant și vizionar pe
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]