17,584 matches
-
așteptare, profesorul a reluat invitația: ― Vă rog să ieșiți, pentru a putea Încuia ușa cabinetului. ― Eu vă voi aștepta aici - a răspuns securistul. Pentru a-și face de lucru, a luat portretul profesorului Zenit de pe masă, prefăcându-se a l cerceta. ― Ori nu ați auzit ce am spus sau... ― Sau o să mă scoți cu forța - a completat securistul, cu zâmbet impertinent. Fierbând, profesorul a rămas În așteptare. Securistul a așezat tabloul profesorului Zenit pe birou și a făcut un pas către
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
gros, că altfel toți ochii bărbaților se Înfig În tine, ca lupii În grămada de oi... Au intrat la sora șefă, care le aștepta. ― Gata, fetelor? Cum a fost, Stăncuțo? Măi, da’ ce frumoasă ești! - le-a Întâmpinat sora șefă, cercetând-o cu mare admirație pe țigăncușă. ― Eu mă duc la treburile mele și mă Întorc când trebuie - a vorbit infirmiera. Pe o măsuță din cabinetul sorei șefe se găsea o tavă pe care se afla ceva de mâncare. ― Ia și
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Îți voi ține pumnii și Îți urez noroc cu carul!” După acest dialog bine venit de altfel, Gruia s-a apucat să treacă prin conținutul lucrărilor pregătite În vederea examenului ce Îl aștepta, așa cum Îl sfătuise profesorul. Din când În când, cerceta ceasul, pentru a nu Întârzia la Întâlnire... Când a presupus că s-a sfârșit contravizita, a ieșit pe hol, să vadă cum e „atmosfera”. O soră tocmai trecea spre sala de pansamente. ― Bună seara, domnule doctor. ― Bună seara. Spune-mi
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
cămăruța lui. Pentru a-și ocupa timpul, s-a apucat să facă ordine Între hârtiile și obiectele din jur. Urechea Însă era atentă la orice zgomot de pe hol, care i-ar fi putut spune că s-a Întors profesorul... Mereu cerceta ceasornicul, dar i se părea că timpul bate pasul pe loc. Atunci i-a venit În minte gândul că de fapt timpul nu face nici o mișcare. Sau, mai direct spus: timpul nu trece, ci noi trecem prin el. „Cine a
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
cu un aer preocupat. Țăranul se văzu silit să se ridice și el de la masa din chioșc și împreună o apucară spre poarta de la drum. Ce pot să zic, Grigore, îi vorbi Stelian netulburat, uitându-i-se pe deasupra capului și cercetând ulița, să vadă dacă nu se afla vreun vecin prin apropiere. E frumos din partea ta că te-ai gândit la mine... Îți mulțumesc. Dar eu, așa cum îți spuneam mai înainte, n-am nevoie de nici un ajutor, mă descurc convenabil... Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
de-a lungul izlazului și se pierdea undeva în zare. De când se pomenise singur, fără prietenul său, pe care-l înghițise parcă pământul, nu se mai întâlnise cu nimeni și tot rătăcise în neștire prin pustietatea luncii. Cu privirea el cerceta zarea, făcându-și mâna streașină la ochi, și uneori i se părea că se afla pe drumul cel bun, iar alteori, că se rătăcise de-a binelea. Până la Argeșul cel cu ape mari și învolburate și până la casa lui deadul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
la fugă, în căutarea unui adăpost. Întâmplarea norocoasă îi scoase în cale un bordei dărăpănat și învelit cu stuf, răsărind stingher la o margine a drumului. Dar nu se repezi să intre, ca un om fără chibzuință, ci mai întâi cercetă bine cu privirea locul și trase îndelung cu urechea. Abia după aceea el împinse încet, cu vârful degetelor, ușa putredă din lemn, care se căscă cu un scheunat jalnic. Înăuntru nu era nici o mișcare și nu se întrezărea nimic deslușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
de ziuă. Se ridică în capul oaselor, se frecă la ochi buimac și se uită în jur. Căruța se oprise lângă un podeț de lemn, într-un loc unde drumeagul se despărțea în două. Badea Petre coborâse din căruță și cerceta, cu biciul în mână, una din roți. De ce ne-am oprit, bade?!... întrebă Culae nedumerit. Căruțașul se îndreptă din șale și își potrivi pălăria mai bine pe cap. Păi fiindcă aicea, nepoate, trebuie să ne despărțim! îi dădu el de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
mărăcinișurilor uscate, care se înșiruiau în dreapta podețului, ducând cine știe unde, nu răzbătea nici un zgomot de roți de căruță și nu se vedea nimic care să arate că badea Petre o apucase într-adevăr pe acolo. Buimăcit, Culae mai zăbovi o vreme, cercetând cu îndărătnicie locurile, fără să vadă nimic altceva decât izlazul pustiu, presărat cu mușuroaie de cârtițe și cu tufe uscate, rămase din toamna trecută. Apoi el își duse mâinile pâlnie la gură și hăuli prelung, ca să-l audă cineva. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
vezi!... Crezi că se sinchisește Ghiță-Jeg de Togliatti ăla?... El nu joacă decât după armonica lui Ivan!... 3 A doua zi Nando Rossi se înfățișă la Comitetul Central, hotărât să-și ducă cu bine la îndeplinire misiunea sa de conștiință. Cercetându-i actele, ofițerul aflat la intrare se grăbi să îl salute pocnind din cizme, după care îl chemă pe un sergent aflat în apropiere și-l instrui să-l conducă pe "tovarășul din Italia". Nando Rossi nu avu prea mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
perii și s-o descânt oleacă, vesti tânărul poet, cuprinzându-și cu privirea ceata de admiratori. Brusc, el începu să se caute prin buzunare, apoi prin rubașcă, și din nou prin buzunare, de data aceasta întorcându-le pe dos și cercetându-le cu de-amănuntul, să vadă dacă nu erau rupte cumva. Discuțiile și râsetele încetară și, în liniștea care se făcu în spațiosul hol, vocea poetului izbucni încărcată de o poznașă gravitate. Măi, am dat-o naibii! Am pățit ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
-le sosirea. Felicia îi porunci să tacă, dar nu mai apucă să apese pe clanța ușii. Le deschise domnul Măgureanu în persoană, care parcă stătuse în antreu și pândise momentul venirii lor. El îi întinse afabil și zâmbitor mâna musafirului, cercetându-l o clipă prin lentilele ochelarilor de pe nas și îndemnându-l să intre și să se simtă ca la el acasă. Era un bătrân foarte înalt, uscățiv și cu părul albit complet, cu un aer demn și destul de distins, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
de sufluri ciudate și de clipitul lămpilor de semnalizare. La scurte intervale, o umbră albă se apleacă spre corpul care decide cu greu să revină din nou la viață. Infirmiera ridică cu delicatețe pleoapele căzute și fascicolul unei mici lanterne cercetează fundul ochilor. Sclipirea vieții începe acolo și, după repetate căutări, iată că semnalul așteptat apare. Timid, viața pâlpâie din nou și funcții-le vitale își reiau fără grabă misiunile cunoscute. Dora își revine din somnul dat de anestezic abia după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
pentru mine însămi. Dar în noaptea asta, diferită de toate pe care le-am trăit până acum, ascultată de tine și incitată de reproșul abia ascuns al tatălui meu, cred că o să reușesc. Te ascult, Dora. Nu te grăbi și cercetează-ți bine străfundurile sufletului. Știu că nu este ușor, am și eu experiența mea. Relația mamă-fiică este una din cele mai delicate din toate câte ne pot tulbura. O să încep cu Dorina, am mai proaspătă în minte relația cu fata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
căpitanului cu microfonul cel minuscul. După aceea a extras din perete cablurile de la prize și până la veioze. Din pardoseală, aici a îndepărtat o întreagă diagonală din lamelele parchetului și toate frizele ce delimitau planșeul de pereții încăperii. Mai întâi a cercetat cu mare băgare de seamă cablajul electric din tuburi, în care a și suflat din toți plămânii, apoi instalația telefonică, fir cu fir și piesă cu piesă, a demontat garnija de la draperie și a pipăit-o centimetru cu centimetru pe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
ale patului studio. Fără să ia măcar o îmbucătura s-a strecurat tiptil în dormitor, unde dârele de tencuială proaspătă încă mai persistau cu diferențe de culoare. Mai întâi a scuturat pe balcon covertura, păturile și cearceafurile și le-a cercetat cu mare atenție, umblând prin scamele adunate prin unghere chiar și cu un magnet-potcoavă pe care l-a luat din ghiozdanul băiatului dintr-a opta. Apoi a luat la puricat, centimetru cu centimetru, salteaua de lână pe care a descusut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
dat să mă lovească, dar nea Pitu era deja cu sfeșnicul în mână... Ieși afară, tu-ți Dumnezeii mă-tii de viperă spurcată... Eu, supus: Dacă ies, urlu pe casa scărilor și în fața blocului". Tăcere și iar tăcere. Pălăriosul rănit cercetează pantalonii cu urme de colț. Merge la baie. Se întoarce. Îmi comunică rezultatul: "Dumnezeii mă-tii de viperă!" Mama tace. Eu simt nevoia să fiu politicos, intru în dialog: Mă apuc de urlat..." Tace. Își pipăie pulpa piciorului, cere o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Ce făceau ele toată ziua? Întreaga zi, cât ținea ziua invizibile se preschimbau și lângă noi, curioase, veneau. Timpul îl petreceau între noi, printre roze de soare, prin pădurici și ne priveau. Iar noaptea noi ne uitam la ele, le cercetam și mi le imaginam . Puterea ce stelele ne dădură fu mare, căci nemărginita imaginație, ingenioasele vise, sufletul ni-l încălzeau. Ce fu ceea ce noi văzurăm colo sus? Nimic nu văzurăm, căci fiind chiar lângă ele, strălucirea lor le pitea după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
să crezi că nu am început deja? Dar nu cu povești de adormit copii, ci cu chestii serioase de bărbați. Cu permisiunea ta (făcu o plecăciune). Însă Vlad știa că de fapt Erickson nu se lua cu dezmățul, ci îi cerceta fiecare gest. Era cu ochii pe el. În acea noapte, Vlad ieși să se plimbe la lumina dulce a lunii. Poate și să mai salveze pe cineva de la ananghie, să dea vreo doi bani unui vagabond nenorocit. Da, Vlad era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
ar fi condus chiar dacă nu aș fi rămas la el. Înainte de a pleca îmi așeză un sărut pe buze, cast, dar cu promisiuni fierbinți. Fu perfect. · Îl evitasem în ultimele zile. Iar acum stăteam în biroul său, îngropată în hârțogării, cercetând, înainte de a coborî la petrecere. Ce naiba crezi că faci? intră furtunos pe ușă. Bine, tu? Întrebai eu. Nu aprecie ironia, chiar dacă îi zâmbii puțin. Se vedea prin ochii lui că ține la mine, dar și că era furios. Nu renunți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
petrecut cu privirea până la ieșirea din curte. Ce bine arată sportivele mele! le-a întâmpinat Matei. —Ți-o prezint pe mezina. Ea este Elena. —Mă bucur să te cunosc, a răspuns Matei sărutând-o pe frunte pe Elena care îl cerceta cu privirea. Bună! i s-a adresat și Ceciliei sărutând-o, cu dragoste, pe obraji. Hai, urcați! le-a îndemnat. Cornul Cerbului, fiind un loc de agrement plăcut și aproape de oraș, era frecventat de multă lume. Acolo ei au găsit
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
timp de joc, au intrat iar în apă, Cecilia și Matei încărcați de iubire după momentul trăit cu câteva clipe mai înainte. Deși nu erau la mare, Matei a găsit o scoică închisă în carapacea ei. A vrut s-o cerceteze el mai înainte de a i-o oferi Ceciliei. De aceea a mai rămas pe mal în timp ce ceilalți s-au întins la soare. Cecilia, văzându-l stând acolo singur și uitându-se la ceva, s-a dus încetișor; — Ce faci aici
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
Simona. —Tată-meu, fie iertat, numai lucruri valoroase cumpăra. Mamă mea adesea îl certa spunându-i să nu arunce banii că și materialele mai ieftine se poartă tot atât de bine ca și cele scumpe. —Are o culoare agreabilă, continua să-l cerceteze Simona. Avea gusturi săracu’ tata, cu toate că era bărbat. — Îmi place foarte mult. Ți-l dau ție. —Ce-ți veni? se miră foarte mult Simona. Pentru că am spus că-mi place, te-ai văzut obligată să mi-l dai? Este adevărat
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
dificile. Își vorbeau doar la telefon, cel care o căuta des fiind, bineînțeles, Matei. Alo! fata din parc? — Chiar ea este, băiatule din parc. —Sărut mâna. Mi-e dor de tine, de aceea te-am sunat. Ce faci, draga mea? Cercetez documente, întocmesc dosare, tu? — Ies dintr-o operație și intru în alta. Ce facem în week-end-ul acesta? —Ai mei de aici m-au considerat trădătoare că nu le am spus de Gârla Mare. Așa am pățit și eu. M-au
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
ochii negri, lucitori, cu două urechiușe ridicate semănând cu un câine lup. —Mamă, parcă e un pui de lup. Nu ți se pare? — Poate a scăpat de undeva că se vede că este de rasă, nu un câine vagabond, îl cercetează Silvia. Nu știu dacă lui tată-tău o să-i convină că l-ai adus aici. De ce să nu-i convină, că doar nu face nimic. Cine are grijă de el? —Eu. Chiar acum mă duc cu el la veterinar. Ai
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]