13,496 matches
-
pe lângă mine, ținută de mijloc de tânărul ei bărbat. Acesta îi susținea sânul drept cu dosul palmei, mângâindu-i sfârcul cu încheieturile degetelor. Urcară într-o mașină cu roți mari toată numai fanioane și vopsea galbenă, și plecară în sunetul ciudat al claxonului. Un bărbat îndesat în geacă de camionagiu își ajută nevasta să urce terasamentul, ținându-i o mână pe fese. Această sexualitate perversă umplea aerul, ca și când am fi fost membrii unei congregații care plecau de la o predică ce îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
radiatorului, făcând să se ridice în aerul nopții un nor de aburi. Își coborî ochii spre penisul pe jumătate erect, apoi se uită în spate la mine într-un fel confuz, cerându-mi parcă să-l ajut să identifice acel ciudat organ. Îl lipi apoi de aripa din dreapta față a mașinii și, cu creta, îi desenă conturul pe celuloza neagră. Inspectă gânditor rezultatul și, satisfăcut, se învârti în jurul mașinii, marcându-și conturul penisului pe portiere și pe geamurile crăpate, pe capacul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
mașinuței ei, înconjurați de bizara geometrie a comenzilor pentru invalizi. În vreme ce-i exploram corpul, croindu-mi drum pe pipăite printre bretelele și chingile lenjeriei sale intime, suprafețele nefamiliare ale șoldurilor și picioarelor ei mă purtară în fundături neștiute de nimeni, ciudate pante de piele și musculatură. Fiecare deformație a ei devenea o metaforă puternică a excitațiilor unei noi violențe. Corpul său, cu formele lui unghiulare, cu neașteptatele-i îmbinări de membrane mucoase și linii ale părului, mușchi detrusor și țesut erectil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
pieptul meu, am văzut curbura scaunului, construit după forma corpului ei: emisfere de piele căptușită care se potriveau adânciturilor aparatului său ortopedic cu chingi la spate. Mi-am strecurat mâna sub sânul ei drept, aflându-ne deja în coliziune cu ciudata geometrie a interiorului mașinii. De sub volan se ițeau manete neașteptate. Un grup de pedale cromate era atașat de un pivot de oțel prins de coloana de direcție. O prelungire a manetei schimbătorului de viteză fixat pe podea se înălța în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
în jurul mașinii, l-am urmat pe Vaughan printre spectatori. Acesta începu să se plimbe cu un aer absent în jurul Mercedes-ului argintiu, cu ochii fixați asupra petelor de sânge care mânjeau scaunul și tabloul de bord, examinând fiecare bucată a ciudatelor resturi care apăruseră din senin în urma accidentului. Făcea mișcări scurte prin aer cu mâinile, determinând traiectoriile impacturilor lui Seagrave cu habitaclul mașinii, momentele mecanice ale celei de-a doua coliziuni dintre acea neînsemnată prezentatoare TV și tabloul ei de bord
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
său. Ultima perioadă petrecută împreună cu Vaughan e inseparabilă, în mintea mea, de exaltarea pe care o simțeam când mă gândeam la aceste morți imaginare, euforia de a fi aproape de Vaughan și de a-i accepta pe deplin logica. În mod ciudat, Vaughan rămase abătut și deprimat, indiferent la reușita sa de-a mă converti într-un discipol zelos. Pe când luam prânzul într-o cantină de pe marginea autostrăzii, el își hrănea gura înconjurată de cicatrice cu tablete de amfetamină, însă aceste stimulente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
privirea să se plimbe peste peisajul de jos, încercând să găsesc această rampă paradiziacă, acel gradient larg de-o milă și susținut de umerii a două figuri arhanghelice, pe care să poată circula toate mașinile din lume. În zilele acelea ciudate, pe când îmi reveneam de pe urma excesului de L.S.D. și a morții abia evitate de după aceea, am rămas acasă cu Catherine. Stând acolo, cu mâinile așezate într-o poziție familiară pe mânerele fotoliului, am scrutat câmpia metalizată de jos în căutarea vreunei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
anii ’30. Simpatia și solidaritatea manifestate față de România în Occident în decembrie 1989 au făcut loc stupefacției și unei profunde îngrijorări. Ca să folosim cuvintele unui comentator român, mineriada din iunie 1990 a fost momentul când «România a devenit o țară ciudată» în ochii occidentalilor. Ajutoarele economice din partea Comunității Europene au înghețat imediat după violențele minerilor. De asemenea „în pofida faptului că a fost un produs al erei comuniste, Iliescu era un animal politic diferit. El a rămas o figură ștearsă, cel puțin
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
împinși către libertarismul corporatist de interesul propriu, alții de convingerile lor morale, iar mulți alții pentru că pur și simplu sunt angajați să facă acest lucru. [...] Totuși, așa cum se întâmplă adesea în alianțe politice, ei sunt niște tovarăși de drum foarte ciudați. Mai mult decât atât, contrar aparențelor exterioare, participarea la alianță îi servește foarte prost chiar și pe proprii membri. Adepții libertarismului corporatist „ omagiază cu regularitate memoria lui Adam Smith, considerându-l patronul lor spiritual. Opera sa rămâne temelia intelectuală pe
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
castanie, iar a noastră, gri. Sau pune mâna ta lângă mâna unui american, a lui va fi mai albă și mai roz decât a ta... dacă nu cumva și ochii tăi, retina, pupila etc. au o pânză gri pe ei... - Ciudate lucruri zici, moș Francisco, am spus. Și griul ăsta cum ajunge pe case, oameni, castane? - În primul rând, prin vopsea, prin materiale. Lucrurile făcute în România, de la filme la blocuri, sunt gri. Apoi, mai este o metodă... - Care? - Nu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
sfârșit suprafața pe care o mângâiasem. Într-adevăr, moș Francisco avusese dreptate. Acea bucățică din pielea Anei era acum roz ca... dar mai văzusem eu vreodată roz? Era roz și gata. Și palma mea devenise roz din cauza frecării. Dar această ciudată descoperire nu îmi era de nici un folos. Un lucru în plus pe care îl știam, atâta tot. Am adormit îmbrățișând-o pe Ana - și aș vrea să spun că pentru prima dată în viață am visat în culori, dar aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
cunoștință și necunoștință. - Da, am zis ridicându-mă, cred că înțeleg. Oricum, trebuie să plec. Popescu mă conduse la uță. - Sper că fiului dumneavoastră nu îi va trece niciodată prin cap să chinuie un tigru, i-am spus în loc de rămas-bun ciudatului profesor de filosofie. Mai rămăsese un Popescu. Un ultim hol de bloc, acesta mirosind a hoit de cioară. Nici un lift, deoarece ultimul Popescu locuia la parter. Am sunat la ușă. Apartamentul unu. Mi-a deschis o femeie la vreo 30
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
se pișa, gandi Shuoke zâmbind și plănuind o mică orgie nocturnă, cu urină. Adică el s-ar fi pișat pe Suki sau ea pe el, dacă mai avea ce. Deschizând ușa, lui Shuoke i se înfățisa o priveliște cel puțin ciudată: Suki stătea pe veceu, ce-i drept; din acesta ieșea însă un tub de metal, despre care se poate spune că era o pulă, deoarece intra în pizda lui Suki. Aceasta se mișca pe pulă, gemand. Adică se futea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
Am o teorie, zise. - Vă ascult. - Nu cred că prietenei dumneavoastră i s-a întâmplat ceva. - Slavă Domnului! - Da. Pentru că aici nu se întâmplă niciodată nimic. Crimele, omorurile sunt extrem de rare. - Înțeleg. - Mai curând, poate... Știți, Suedia este o țară ciudată și deosebit de frumoasă. - Mi-am dat seama. - Mulți turiști, mai ales din țările latine, Spania, Italia, România, ba chiar și unii francezi, au un fel de șoc emoțional aici. Adeseori nu mai vor să plece, unii rămân chiar aici, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
să comunice prin cuvânt, vorbit sau scris: își trimite mesajele pe alte căi. Iată, fluturele alb a traversat întreaga vale și, de pe cartea cititoarei, a zburat să se așeze pe hârtia pe care tocmai scriu. Prin valea asta circulă oameni ciudați: agenți literari, așteptând noul meu roman, pentru care au încasat deja avansurile de la editori din lumea întreagă; agenți publicitari, care vor ca personajele mele să poarte diferite obiecte de îmbrăcăminte și să bea anumite sucuri de fructe; programatori electronici, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
cărții, nebunii improvizaseră un fel de ritual, unul dintre ei ținând-o ridicată și ceilalți contemplând-o cu o profundă devoțiune. Nepăsători la protestele lui, se îndepărtaseră în pădure în fugă, ducând volumul cu ei. — Văile astea mișună de indivizi ciudați - i-am spus, încercând să-l liniștesc. Nu vă mai gândiți la cartea aceea, domnul meu; nu ați pierdut nimic important: era un fals, produs în Japonia. Pentru a profita de succesul romanelor mele în lumea întreagă, o întreprindere japoneză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
aducă câinele să se ocupe de problemă. Câinele era neobișnuit de rapid. Când îl simțeau în apropiere, șerpii știau că sunt în pericol de moarte. Cu părul zbârlit și ochii arzând de nerăbdare, se apropia de șarpe cu un mers ciudat, de parcă pășea în vârful ghearelor. Apoi, când ajungea la câțiva pași de pradă, mârâia înăbușit, zgomot pe care șarpele îl percepea ca pe o vibrație a solului. Derutat pentru o clipă, de obicei, șarpele începea să se retragă, iar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
sau să-i folosească la construirea unui baraj sau la ceva de genul ăsta. Dar nu-mi păsa. Mă simțeam mult mai bine la gândul că, la nevoie, avea un cont în Gaborone. Ne-am întors la Washington. În mod ciudat, când am ajuns acasă, am înțeles exact ce anume îl reținuse pe Michael. Acolo totul părea nesincer și, ei bine, agresiv. Îmi era dor de Botswana și nu trecea zi, nici măcar o zi, în care să nu mă gândesc la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
cu totul. — Uleiul, diagnostică domnul J.L.B. Matekoni. O pompă fără ulei se încinge. Trebuie să fie o scurgere pe undeva. O garnitură ruptă sau ceva de genul ăsta. — Și mai sunt și frânele microbuzului, zise domnul Potokwane. Scot un zgomot ciudat. — Plăcuțele de frână, conchise domnul J.L.B. Matekoni. A cam sosit timpul să le schimbăm. Pe vremea asta intră o grămadă de praf în ele și le uzează. O să mă uit, dar probabil va trebui să-l aduceți la garaj ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
și acestei copile? Și de ce era într-un scaun cu rotile? Își curmă firul gândurilor. N-avea nici un sens să facă speculații în legătură cu lucruri pe care nu le putea îndrepta. Avea chestiuni mai presante de rezolvat, ca, de exemplu zgomotul ciudat pe care-l scotea scaunul cu rotile. — Scaunul tău scârțâie, aduse el vorba. Așa face întotdeauna? Ea clătină din cap. — Face așa de câteva săptămâni încoace. Cred că s-a stricat. Domnul J.L.B. Matekoni se lăsă în genunchi și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
acela. Domnul J.L.B. Matekoni știa că avea dreptate. Bărbatul vorbea o setswana corectă, dar accentul lui îi confirma semnele vizibile de la o poștă. În spatele vocalelor, se simțeau plescăiturile și șuierăturile care se chinuiau să iasă la suprafață. Era o limbă ciudată, limba san, care aducea mai mult cu sunetele scoase de păsări în copaci decât cu graiul uman. Se prezentă așa cum se cuvenea, apoi se întoarse spre Mma Ramotswe. — Doamna aceasta este logodnica mea, spuse el. Se numește Mma Ramotswe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
care le-au remarcat alții și de care ea să nu fi știut nimic. — S-a învârtit de jur împrejur ca un câine, continuă Mma Potsane, râzând. S-a uitat sub pietre, aa mușinat aerul și a scos sunetele alea ciudate în limba lor - știți cum sunt, sunetele acelea ca foșnetul copacilor, sau ca rămurele frânte. N-a găsit, însă, nici un semn al vreunui animal care să-l fi luat pe băiat. Mma Ramotswe îi întinse batista să-și tamponeze ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
la detectivi particulari, mărturisi el așezându-se tulburat pe marginea fotoliului confortabil, rezervat pentru clienți. În fața lui, cele două femei îi zâmbeau încurajator. Femeia solidă - ea era șefa, știa asta, fiindcă îi văzuse fotografia în ziar - iar cealaltă, cu coafura ciudată și cu rochia extravagantă, era probabil secretara ei. — Nu trebuie să fiți stânjenit, îl încurajă Mma Ramotswe. Suntem solicitați de oameni de tot felul. Nu-i nici o rușine să ceri ajutor. De fapt, interveni Mma Makutsi, cei puternici au curajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
din vedere mulțimea de clădiri albe, umbrite împrăștiate de-a lungul celor câteva sute de pogoane de lângă vechiul aeroport. Totuși, nu avusese niciodată ocazia să pună piciorul acolo. Iar acum, în mijlocul mulțimii năucitoare de clădiri, fiecare cu denumirea sa impunătoare, ciudată, se simțea oarecum intimidată. Nu era o femeie neșcolită, dar nu avea o diplomă de studii superioare. Iar acum se afla într-un loc unde mai toată lumea avea o diplomă în științe socio-umaniste, sau naturale, ba poate chiar mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
de privire; era expresia cuiva căruia îi plac motoarele. Nu poate fi simulată; de exemplu, ucenicul cel tânăr nu o avea și acesta-i motivul pentru care n-o să fie niciodată decât un mecanic mediocru. Dar fetița aceasta, acest copil ciudat și serios, care intrase în viața lui, avea stofă de mecanic. Avea har. Nu mai văzuse așa ceva la o fată, dar ea era dăruită cu acest har. Și de ce n-ar fi? Mma Ramotswe îl învățase că nu există nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]