1,923 matches
-
intui 49. XVII La începutul anului 1629, sfârșind de ispășit toate pedepsele date de Regatul spaniol și de Biserică, iată-l pe Tommaso complet liber de orice instanță judecătoarească. Papa Urbano avusese rolul său în a-l dezinovăți de culpe, comise sau închipuite; nimeni nu pătimise atât de mult, nimeni nu rezistase la o detenție atât de lungă și feroce. Acum putea să dispună de propria existență, să se ducă unde i-ar fi plăcut mai mult. Nu putea să se
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
de cetățeni sovietici și că ei înșiși, acești fasciști și lacheii lor, au trebuit să-și primească pedeapsa cuvenită în virtutea nu numai a legilor sovietice, cât și a dreptului internațional”. Așadar, au fost deportați fasciștii și lacheii lor, pentru crimele comise (cu existența acestora suntem de acord, la fel și cu pedeapsa ce a urmat); iar deportarea nevinovaților este și ea justificată (inclusiv a copiilor), pentru că fie erau din familia vinovaților, fie nu aveau nici o legătură cu crimele, dar așa se
„Poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească” * De la anexarea țaristă la aniversarea a „650 de ani de la întemeierea Țării Moldovei” by Iulian Sînzianu () [Corola-publishinghouse/Science/91559_a_92365]
-
bate cu bățul, ci cu cuvântul. (Căile de Înțelegere se deschid nu prin bătaie, care are pentru cel violentat semnificația unei ofense sau a unei lipse de Încredere În capacitățile lui, ci printr-o explicație clară și argumentată a greșelii comise.) „Copiii au mai mare nevoie de modele decât de admonestări.” (J. Joubert) Să nu Îndrepți o greșeală Înseamnă să făptuiești una nouă. (Când cineva nu simte nevoia interioară de a Înlătura o greșeală sau un rău comis la un moment
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
Dumnezeu una. (Chiar și perfecționistul trebuie să-și acorde, din când În când, o șansă de moderație: altfel, aspirația devine absurdă, neomenească.) Cu plânsul nu se Înviază morții. (Regretele și remușcările, oricât de sincere ar fi, nu Înlătură fapta reprobabilă comisă, ci Încearcă, cel mult, să o scuze.) Nu tot ce zboară se mănâncă. (Când lași imaginația să se hrănească cu tot felul de iluzii, de Închipuiri fanteziste, ajungi În situația donchihotescă de a te „bate cu morile de vânt”.) „E
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
frumos ce-mi e frumos. (Chiar și „frumosul”, indiferent de ipostaza lui, este nevoit să se supună selecției gusturilor și preferințelor noastre.) Orice recunoaștere a greșelii este primul pas spre corectare. (Cel care, dimpotrivă, nu-și recunoaște greșeala de moment comisă se consideră de fapt nevinovat și, prin urmare, Îndreptățit să o repete.) „Cunoașterea greșelilor e Începutul salvării.” (Epicur) „Să ne ferim de greșeli nu de teamă, ci din simț de răspundere.” (Democrit) Vede paiul din ochiul altuia, dar nu și
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
fond de vanitate crescută sunt mai dominatoare decât cele apărute din resimțirea unor lipsuri sau a unor nevoi. Μ Mila sau iertarea nu trebuie acordate atunci când există bănuiala că ele, În loc să declanșeze un proces de Îndreptare, dimpotrivă, favorizează repetarea greșelii comise. Μ Părinții știu că deficiențele de comportament ale copiilor, dacă nu sunt sancționate la timpul lor, se transformă În vicii la vârsta maturității. Dar, pornind de aici, nu Înseamnă că ei trebuie să „caute cu lumânarea” aceste deficiențe din comportamentul
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
care l-au comis, recunoscându-l și acceptând pedeapsa, pe care o consideră binemeritată (de exemplu, acea dragoste care i-a dus pe ambii amanți la moarte, deoarece n-au vrut să trădeze iubirea lor). Alții, dimpotrivă, nu recunosc păcatul comis sau Îl compromit printr-o lamentare jalnică (așa cum se Întâmplă, din păcate, frecvent În infidelitățile conjugale). Μ „La Început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu...” (Biblia). Dumnezeu a creat deci lumea prin intermediul cuvintelor (de exemplu, Dumnezeu a spus „Să
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
eventuala ruptură Între ele Îl determină pe om să-și folosească puterile pentru a face, În primul rând, răul, și nu binele. Μ Teama de moarte a celor mai mulți dintre oameni este determinată nu atât de necunoscut, cât de amintirea greșelilor comise, care ne apasă conștiința, și de faptul că nu putem evita un moment când trebuie să dăm socoteală (dacă nu justiției divine, atunci neapărat propriei conștiințe, care, dacă până atunci am făcut imprudența de a o ignora, În ceasul al
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
copiii excesului, dependenți de violență&drog&sex, a căror umanitate răzbate rar și parcimonios, ale căror acte “gratuite” venite din libertatea fără Dumnezeu și-au pierdut majestatea. Una dintre eroinele din Baise-moi ucide cu sînge rece un copil, dar crima comisă este relatată de un discurs ale cărui mize n-au nimic În comun cu cea a lui Gide În Pivnițele Vaticanului. și totuși, această literatură pentru care lumea cade tot mai adînc În neutralitate are Învățămintele ei. În jurnalul său
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
presiunea trecutului care își îngroașă trama în urma noastră. * Din cauza influenței vitezei asupra existenței creierul nostru s-a obișnuit să "împacheteze" altfel lucrurile. Peisajele au un alt aspect: unul rezumativ, departe de perspectiva contemplației, mai aproape de prezentările TV. * Există o crimă, comisă îndeobște de politicieni, ce nu este pedepsită: cea împotriva cuvintelor sau a limbii. Persistă senzația că în domeniul cuvintelor se poate face orice, se poate promite orice, fără nicio pedeapsă. Rigoarea, dacă se dorește a se impune un stat de
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
persoana Într-o stare de inferioritate și regresiune (J. Delay și P. Pichotă. Această durere nu are un caracter corporal și nici psihic, ci este raportată la valorile morale. Durerea morală este similară chinului. Ea reprezintă plata individului pentru greșelile comise, sau pedeapsa pentru păcatele sale. Din acest motiv, existența În chinurile durerii este raportată la Infern, după cum existența În plăcere este rezervată Paradisului. Între Infernul durerii și Paradisul plăcerii se interpune Purgatoriul, simbol al instanței de catharsis al durerii, al
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
rupe barierele care-l Închid. Prin aceasta, chinul este eliberarea disperată a omului de constrângeri. Dar chinul mai este și amintirea dureroasă care te apasă, legat de vinovățiile comise În trecut. Toate acestea asociază chinul cu pedeapsa morală pentru faptele comise. Chinul este răspunderea și pedeapsa morală combinate, destul de greu de separat una de alta. Frământare, efort, eliberare - chinul este tortura fizică și morală care urmărește individul, fiind sădit În adâncul conștiinței sale morale, amintindu-i permanent de vinovăția sa. Chinul
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
eliberare - chinul este tortura fizică și morală care urmărește individul, fiind sădit În adâncul conștiinței sale morale, amintindu-i permanent de vinovăția sa. Chinul este Închiderea persoanei În Închisoarea propriei sale conștiințe, ca o permanentă asociere a acesteia cu vinovăția comisă. Este complexul lui Cain. De aici derivă toate formele de chin ale persoanei umane. Chinul este unic ca suferință, deși el este mai apropiat de efortul de reparație prin pedeapsă, decât de suferința propriu-zisă. Formele de manifestare ale acestuia au
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
sunt extrem de nuanțate și ele se Înscriu În ontologia umanului. Chinul este un supliciu ritualizat, deși aparent formal; el este absurd, inutil și inexplicabil. El se raportează la acțiunile umane, fiind În final o Încercare de „repetare reparatorie” a vinovăției comise. Aceasta o vedem În panorama tragicului, care nu este altceva decât spectacolul chinului expiator. Toate personajele tragice au fost eroi, dar, prin vinovăția lor, au devenit eroi decăzuți. Este o pierdere a statutului uman și moral. Dar lucrurile nu se
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Ea este anularea pedepsei, deci și a chinului. În absența iertării, chinurile s-ar acumula la nesfârșit, iar viața ar Înceta să mai existe prin Închiderea ei totală. Alături de iertare, al doilea factor care poate anula chinul este uitarea faptelor comise, ceea ce ar corespunde, Într-o formă ocolită, tot cu iertarea. Atât iertarea, cât și uitarea sunt atitudini care vin dinspre cel prejudiciat către cel care a comis vinovăția sau prejudiciul. Împăcarea are semnificația simbolică a ștergerii vinovăției, a anulării acesteia
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
cel prejudiciat către cel care a comis vinovăția sau prejudiciul. Împăcarea are semnificația simbolică a ștergerii vinovăției, a anulării acesteia și a refacerii relațiilor dintre cele două persoane. Ultima formă de anulare a chinului este căința, regretul sincer pentru păcatul comis și dorința de a-și repara greșeala, vinovăția. În acest caz, chinul este acceptat ca fiind o cale absolut obligatorie de parcurs. Nu poți spera În mântuire dacă nu treci tu Însuți prin nenorocirile pe care le-ai produs. Chinul
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
trăit de individ În planul conștiinței sale morale (A. LittréĂ. Pentru P. Foulquié și R. Saint-Jean, sentimentul sau complexul de culpabilitate este o stare patologică constând În faptul că subiectul se simte vinovat În fața conștiinței sale de o greșeală intenționat comisă sau independent de voința sa, pentru care acesta trebuie să fie pedepsit. K. Jaspers, care a dedicat un important studiu vinovăției, distinge patru forme principale. Acestea sunt următoarele: aă vinovăția criminală, care se referă la crimele comise de individ, ca
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
dacă actul a fost făcut În mod nereflexiv, automat și involuntar, ca o eroare. Întotdeauna persoana care prejudiciază este responsabilă de efectele actelor sale negative, indiferent dacă a avut sau nu intenția de a le comite. Această răspundere pentru actele comise face ca acțiunea prejudiciabilă să fie pusă sub semnul responsabilității morale a individului. Singura situație În care cel care comite o acțiune psihomorală negativă Împotriva altei persoane nu este pusă sub semnul responsabilității morale este reprezentată de faptul că cel
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
contactul său cu victima. Această satisfacție Îi anulează sentimentul de culpabilitate sau cel puțin Îl face să se simtă Învinovățit de către alții, și În nici un caz de propria sa conștiință. Anestezia morală a agresorului este satisfăcută de actul de agresivitate comis. 2. Persoana care este prejudiciată Dacă se poate vorbi despre un profil psihologic al agresorului, acesta este perfect valabil și În cazul victimei. Nu oricine, oricum și oricând, poate cădea victimă. Există, ca și În cazul persoanei agresorului, anumite condiții
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
următoarele aspecte: aă să fie În raport direct cu gravitatea prejudiciului produs; bă să producă asupra agresorului efectul pe care prejudiciul l-a produs asupra victimei; că să anuleze conștiința perversă și să trezească În persoana agresorului conștiința gravității actului comis, suferință și durere morală și sufletească, astfel Încât acesta să retrăiască În planul conștiinței sale traumatismul pe care l-a avut victima sa; dă să fie o compensare pentru victimă; eă prin efectele sale psihomorale, să-l determine pe agresor să
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
decât cei needucați. Educația este un factor esențial, din care se dezvoltă responsabilitatea individului, discernământul său. Oamenii educați regretă primii greșelile lor. Persoanele lipsite de educație, sau formate Într-o direcție negativă, nu regretă sau trec cu ușurință faptele negative comise, văzând uneori În acestea forme de curaj și de afirmare. Regretul ca suferință psihomorală Orice regret este o Întoarcere către trecut, pe care persoana o trăiește În sfera conștiinței sale ca pe o suferință. Această Întoarcere care mă face să
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
forme de curaj și de afirmare. Regretul ca suferință psihomorală Orice regret este o Întoarcere către trecut, pe care persoana o trăiește În sfera conștiinței sale ca pe o suferință. Această Întoarcere care mă face să sufăr, fie pentru Răul comis, fie pentru refuzul de a nu fi făcut Binele atunci când trebuia, când mi se impunea să-l fac, chiar dacă, prin atitudinea mea pasivă, nu am făcut Răul. Este o stare de nostalgie, o Întoarcere dureroasă care mă apasă și mă
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
În sensul acesta, regretul trebuie considerat o veritabilă experiență a Întoarcerii către trecut, care include două stări sufletești și morale: durerea și suferința. Să Încercăm să vedem care este raportul dintre regret și durerea, și suferința, care-l Însoțesc. Răul comis este perceput și trăit de persoană ca vinovăție, ca o stare sufletească complexă care apasă permanent individul. Orice reactualizare a vinovăției este Însoțită de resentimente față de actele comise În trecut și față de propria sa persoană, În prezent. Persoana se simte
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
-și propria culpabilitate. Care poate fi soluția În acest caz? Regretul nu este Însă numai tortură sufletească și morală. El actualizează vinovăția, pentru a o putea repara. Vinovăția morală este Însăși condiția desprinderii, prin regret. Faptul de a regreta actele comise este, dincolo de Întoarcerea către un trecut penibil, traumatizant sufletește și moral, și condiția desprinderii de acest trecut. Regretul cuprinde un Întreg șir de acte, sufletești și morale, prin care conștiința obligă Eul să reevalueze critic actele sale și să facă
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
o situație concretă, bine determinată și delimitată În timp. Prin aceasta, el are un caracter exterior În raport cu persoana, care adesea consideră că, deși a comis un act reprobabil, producerea acestuia a fost independentă de voința sa. Vinovăția legată de faptul comis este mai puțin, sau chiar deloc, resimțită interior către de persoană, ea rămânând În afara acesteia. 2. Căința Căința, ca de altfel și remușcarea, este resimțită interior de persoană, Întrucât aceasta nu mai este, ca În cazul regretului, un simplu spectator
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]