4,240 matches
-
veneau în minte și așa cum le trăise. Și în clipele acele m-am simțit frate cu Arabella, tovarăș, mi-am adus aminte că noi ne cunoșteam cel mai de demult, că toți ceilalți erau veniți mai pe urmă și ne complicaseră existențele începute așa de suav, eu urmărind cu atenție, ca ceva extrem de important pentru mine, pe profesorul de la Dijon explicând tablourile din Colmar și Arabella râzând inepuizabil, în rochița roză cu buline negre. Soarta creează uneori astfel de situații, încît
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
s-a vindecat dintr-o dată!") Cum Viky e bolnavă, are toate drepturile, și mă simt umilit de insuccesele mele. Ioana are uneori, dintr-o dată, remușcări că nu ajută cu nimic pe Viky, și atunci se ostenește pentru vreo treabă neînsemnată. Complică inutil. O persecută mereu gândul să intre la Viky, ca și cum ar putea fi de folos, și de fiecare dată trebuie să-i demonstrez inutilitatea imprudenței ei. Discuția se transformă, pe tema aceasta, în ceartă. La un moment dat, când stăm
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
cu ale lui Proust, că mi se pare inutilă această povestire care nu poate fi decât o copie palidă a unui original magistral. Dealtfel, nici nu știu dacă mirajul lui Proust nu mă face, din cauza unor asemănări exterioare, să-mi complic starea sufletească. Poate că dacă n-aș fi citit Albertine disparue, în altfel (mai bine sau mai rău) aș fi suportat dispariția Irinei. Proust ne îmbracă în o haină care nu ni se potrivește. Când te gândești că în nopțile
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
privește modul în care ceva se arată într-o anume experiență. Nu se arată univoc și dintr-odată, ci cunoaște varii chipuri, de la ceea ce numim simplă aparență și până la ceea ce se arată pe sine ca atare. Nu aș dori să complic discuția, aducând în atenție felul mai riguros în care se poate vorbi despre fenomen și fenomenalizare. Sau multiplele accepțiuni ale termenului „apariție“, cu acele confuzii pe care de obicei le generează în mintea noastră. Mă restrâng la această simplă mențiune
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Cu fiecare dintre ele se arată și deopotrivă se ascunde. Însă același lucru va constata și cu privire la alți termeni, neființă, logos și limită, natură, pathos etc. (cf. Metafizica, V). Fiecare dintre ele se spune în mai multe sensuri. Lucrurile se complică mai ales atunci când ținem să vedem cu exactitate care sunt asemenea sensuri. Intrăm deodată într-un teritoriu vast și nesigur, ne pierdem în jocul unor supoziții de tot felul. Iar în spațiul acestora nu mai afli liniște, căci în prealabil
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
imagine, de pildă, o anume înțelegere este la lucru de la bun început. Ea este într-un fel prealabilă, însă aceasta nu înseamnă că felul de a vedea și ceea ce vezi sunt de la sine înțelese. Doar că mintea omenească știe să complice la nesfârșit unele stări de lucruri. Afli spunându-se uneori că lipsa de sens poate avea ea însăși un sens, mai ascuns sau mai subtil. Iar dacă nu are nici unul, tocmai lucrul acesta poate fi semnificativ. În cazul în care
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Borges are grijă să nu devină cititorul prea încrezător în hermeneutica sa. La un moment dat, numește labirintul însuși o povestire () <ref id="32">Jorge Luís Borges, Moartea și busola, ed. cit., p. 299.</ref>. Are dreptate, edificiul care se complică întruna este el însuși o povestire. Iar despre o astfel de povestire, adaugă Unwin, nu poți afirma că este explicabilă sau inexplicabilă. Un analogon mai potrivit al povestirii pare să fie pânza de păianjen. Lectura ei nu se încheie într-
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
la un moment dat orice călător curios. Pentru mentalul manierist, ea indică un fel de labirint de dragul labirintului, ca într-un joc ce nu vrea să sfârșească prea ușor. Față de acestea două, cel de-al treilea tip de labirint se complică și mai mult. Fiind o rețea, orice punct poate fi în legătură cu toate celelalte. Nu ar putea fi desfășurat decât forțând imaginația (). Este extensibil la infinit, fără interior și exterior. <ref id="38">Ibidem, pp. 51-52.</ref> Acest labirint se reface
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
dinamic, se modifică întruna și face loc unor conexiuni contradictorii. Se poate reface continuu și complet (). Este fantastic acest lucru, căci nu mai avem în față o schemă înghețată în complicația ei. Schema nouă nu este doar complicată, ci se complică ea însăși la nesfârșit. Labirintul devine din substantiv un verb, un proces de complicare fără limite în spațiu și timp. Unele elemente îi arată genul aparte de „absurditate“: se poate extinde la infinit, nu comportă un înăuntru și un afară
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
întrucât ne ajută să înțelegem mai bine labirintul pe care-l descoperă deșertul însuși în povestirea Cei doi regi și cele două labirinturi, de Borges. Surprinzător într-un fel, acest labirint nu se supune tipologiei de mai sus. Nu este complicat în sensul obișnuit al cuvântului, chiar dacă am vorbi despre o complicație haotică sau infinită. Se arată mai curând indeterminat și indisponibil. Amintește într-o privință de felul în care se descoperă lumea însăși. să-l comparăm însă cu cel oferit
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
deopotrivă logica obiș nuită, noncontradictorie, regăsind o anume libertate față de aceasta. Însă cu adevărat de limită va fi reflecția cu privire la ființa desăvârșită în ea însăși, act pur sau viață divină (XII, 1071 b - 1072 b). În această privință, chestiunile se complică aproa pe la nesfârșit. Pe de o parte, afirmă Aristotel, te trezești în fața multor teze ciudate, nu poți trece cu vederea „toate impo sibilitățile și absurditățile ce decurg din doctrinele celor ce LIMITE ALE COMPREHENSIUNII 65 53. susțin alte păreri, nici
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
simți sigur pe logica proprie, ca și cum ți-ar fi străină orice dispoziție născută în adâncul echivoc al voinței de viață. Prejudecata pe care o sesizează Montaigne („Adevăr dincoace de Pirinei, eroare dincolo“) va lua între timp nenumărate forme. Lucrurile se complică și mai mult când cele de „dincolo“, socotite 90 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE false sau absurde, se insinuează deja „dincoace“, și invers. Francis Bacon, de exemplu, ca și Voltaire mai târziu, excelează în a denunța tot felul de „absurdități
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
subtile, năucitoare. De exemplu, a spune „ceva este și nu este“ pare în primă instanță un simplu joc. Însă a spune: „ceea ce nu este este, întrucât ceea ce nu este este tocmai ceea ce nu este“, acest mod de rostire, mai subtil, complică mult lucrurile. Face dificilă posibilitatea celuilalt de a lua distanță de asemenea complicații vertiginoase și a le respinge. Scriitorul creștin înțelege dificultățile acestui fel de a vorbi și caută să le clarifice, așa cum face atunci când are în vedere atotputernicia lui
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
totul altceva să te referi la existența de fapt a unui om.<ref id="167">Ibidem, p. 57. </ref> Nevoia de paradox a intelectului nu merge prea de parte, se lovește mereu de ceea cei apare incomprehensibil. Iar lucrurile se complică și mai mult când e în joc rapor ta rea nemijlocită la divinitate. Intelectul face din prezența divinității un concept, ceva necunoscut și, în consecință, „concepe necu noscutul ca pe o limită“. Se întâmplă astfel chiar și atunci când urmează unele
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
privește modul în care ceva se arată într-o anume experiență. Nu se arată univoc și dintr-odată, ci cunoaște varii chipuri, de la ceea ce numim simplă aparență și până la ceea ce se arată pe sine ca atare. Nu aș dori să complic discuția, aducând în atenție felul mai riguros în care se poate vorbi despre fenomen și fenomenalizare. Sau multiplele accepțiuni ale termenului „apariție“, cu acele confuzii pe care de obicei le generează în mintea noastră. Mă restrâng la această simplă mențiune
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
Cu fiecare dintre ele se arată și deopotrivă se ascunde. Însă același lucru va constata și cu privire la alți termeni, neființă, logos și limită, natură, pathos etc. (cf. Metafizica, V). Fiecare dintre ele se spune în mai multe sensuri. Lucrurile se complică mai ales atunci când ținem să vedem cu exactitate care sunt asemenea sensuri. Intrăm deodată într-un teritoriu vast și nesigur, ne pierdem în jocul unor supoziții de tot felul. Iar în spațiul acestora nu mai afli liniște, căci în prealabil
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
imagine, de pildă, o anume înțelegere este la lucru de la bun început. Ea este într-un fel prealabilă, însă aceasta nu înseamnă că felul de a vedea și ceea ce vezi sunt de la sine înțelese. Doar că mintea omenească știe să complice la nesfârșit unele stări de lucruri. Afli spunându-se uneori că lipsa de sens poate avea ea însăși un sens, mai ascuns sau mai subtil. Iar dacă nu are nici unul, tocmai lucrul acesta poate fi semnificativ. În cazul în care
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
povestire („Unwin sa gândit că vor dormi în labirint, în camera centrală a povestirii...“)<ref id="32">Jorge Luís Borges, Moartea și busola, ed. cit., p. 299.</ref>. 46 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 32. Are dreptate, edificiul care se complică întruna este el însuși o povestire. Iar despre o astfel de povestire, adaugă Unwin, nu poți afirma că este explicabilă sau inexplicabilă. Un analogon mai potrivit al povestirii pare să fie pânza de păianjen. Lectura ei nu se încheie întrun
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
un moment dat orice călător curios. Pentru mentalul manierist, ea indică un fel de labirint de dra gul la birintului, ca întrun joc ce nu vrea să sfârșească prea ușor. Față de acestea două, cel deal treilea tip de labirint se complică și mai mult. Fiind o rețea, orice punct poate fi în legătură cu toate celelalte. Nu ar putea fi desfășurat decât forțând imaginația („un arbore plus infinite coridoare carei leagă nodurile unele de altele“). Este extensibil la infinit, fără interior și exterior
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
cu o clipă mai devreme, iar de fiecare dată lam putea parcurge urmând niște linii diferite“). Este fantastic acest lucru, căci nu mai avem în față o schemă înghețată în complicația ei. Schema nouă nu este doar complicată, ci se complică ea însăși la nesfârșit. Labirintul devine din substantiv un verb, un proces de complicare fără limite în spațiu și timp. Unele elemente îi arată genul aparte de „absurditate“: se poate extinde la infinit, nu comportă un înăuntru și un afară
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
treilea tip întrucât ne ajută să înțelegem mai bine labirintul pe carel descoperă deșertul însuși în povestirea Cei doi regi și cele două labirinturi, de Borges. Surprinzător întrun fel, acest labirint nu se supune tipologiei de mai sus. Nu este complicat în sensul obișnuit al cuvântului, chiar dacă am vorbi despre o complicație haotică sau infinită. Se arată mai curând indeterminat și indisponibil. Amintește întro privință de felul în care se descoperă lumea însăși. Săl comparăm însă cu cel oferit de modelul
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
deopotrivă logica obiș nuită, noncontradictorie, regăsind o anume libertate față de aceasta. Însă cu adevărat de limită va fi reflecția cu privire la ființa desăvârșită în ea însăși, act pur sau viață divină (XII, 1071 b - 1072 b). În această privință, chestiunile se complică aproa pe la nesfârșit. Pe de o parte, afirmă Aristotel, te trezești în fața multor teze ciudate, nu poți trece cu vederea „toate impo sibilitățile și absurditățile ce decurg din doctrinele celor ce LIMITE ALE COMPREHENSIUNII 65 53. susțin alte păreri, nici
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
te simți sigur pe logica proprie, ca și cum țiar fi străină orice dispoziție născută în adâncul echivoc al voinței de viață. Prejudecata pe care o sesizează Montaigne („Adevăr dincoace de Pirinei, eroare dincolo“) va lua între timp nenumărate forme. Lucrurile se complică și mai mult când cele de „dincolo“, socotite 90 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE false sau absurde, se insinuează deja „dincoace“, și invers. Francis Bacon, de exemplu, ca și Voltaire mai târziu, excelează în a denunța tot felul de „absurdități
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
subtile, năucitoare. De exemplu, a spune „ceva este și nu este“ pare în primă instanță un simplu joc. Însă a spune: „ceea ce nu este este, întrucât ceea ce nu este este tocmai ceea ce nu este“, acest mod de rostire, mai subtil, complică mult lucrurile. Face dificilă posibilitatea celuilalt de a lua distanță de asemenea complicații vertiginoase și a le respinge. Scriitorul creștin înțelege dificultățile acestui fel de a vorbi și caută să le clarifice, așa cum face atunci când are în vedere atotputernicia lui
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
totul altceva să te referi la existența de fapt a unui om.<ref id="167">Ibidem, p. 57. </ref> Nevoia de paradox a intelectului nu merge prea de parte, se lovește mereu de ceea cei apare incomprehensibil. Iar lucrurile se complică și mai mult când e în joc rapor ta rea nemijlocită la divinitate. Intelectul face din prezența divinității un concept, ceva necunoscut și, în consecință, „concepe necu noscutul ca pe o limită“. Se întâmplă astfel chiar și atunci când urmează unele
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]