9,556 matches
-
Nestorios s-ar fi lăsat convins de prieteni să scrie o nouă și mai amplă autoapărare: aceasta ar fi constituită din a doua și a treia parte a Cărții lui Heraclid pe care Nestorios nu a reușit să le desăvârșească. Compunerea acestei scrieri ne-ar ajuta să explicăm pierderea apologiei precedente, Tragedia, considerată de-acum puțin folositoare pentru că era depășită de noua operă în care, cel puțin în parte, a fost probabil integrată; din rațiuni analoage e de înțeles și pierderea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Nu vom vorbi aici despre aspectele referitoare la personalitatea lui Justinian (împărat de la 1 august 527 până la 14 noiembrie 565) care nu sunt legate de activitatea sa de autor de scrieri teologice (firește, nu putem spune cât au contribuit la compunerea lor și alții, teologi „profesioniști”). El era profund convins că împăratul trebuie să apere puritatea credinței, pentru că triumful ortodoxiei și eliminarea erorilor aduce pacea în Biserică, necesară pentru bunăstarea imperiului. Deși recunoștea autoritatea Bisericii romane în materie de credință, s-
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
fără să conteste că acesta, așa cum arată numele său, a locuit poate câtva timp și la Ierusalim) mai degrabă în legătură cu Constantinopolul, în special adeziunea sa la neocalcedonism, orientare încurajată de Justinian (desemnarea unirii celor două naturi în Cristos ca o compunere, synthesis; importanța unirii „după ipostază”; adeziunea la formula teopaschită „unul din Sfânta Treime a pătimit cu trupul”); A. Grillmeier crede că poate aduce argumente în favoarea acestei teze, însă alți cercetători (P.T.R. Gray) plasează activitatea lui Leontie mai degrabă la Ierusalim
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
mort în 412) din partea unui episcop din jurisdicția sa și că nu se poate explica faptul că Palladius, la Syene, a putut dispune de toate documentele pe care le-a utilizat. De aceea, Baur a propus plasarea la Roma a compunerii operei, însă e greu de spus cum ar fi putut Palladius să stea acolo între 405 (întoarcerea împreună cu solia trimisă de Constantinopol) și 408 (exilul la Syene). Deși nu e sigur, în general este acceptat faptul că aparține lui Palladius
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ceea ce ne face să ne gândim că autorul, Calinic, ar proveni din Siria. Viața trebuie să fi fost scrisă nu mult după moartea lui Hipațiu (446), însă e menționat și un eveniment petrecut la un an după această dată; așadar, compunerea operei e plasată de obicei către 447-450. Bartelink a studiat textul ca pe un exemplu ce aparține genului literar al biografiei unui călugăr și a subliniat afinitățile pe care le are cu Viața lui Antonie, scrisă de Atanasie, care i-
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și Dionisie, și îi vorbește ca unui tânăr discipol (pais: Ier. Ecl. 1 369 A); apoi, dacă vrem să ținem cont de citatele din scrierile lui Ioan și să apărăm în același timp autenticitatea scrierilor lui Dionisie, trebuie să plasăm compunerea acestora cel puțin la sfârșitul secolului I, epocă în care Timotei, admițând că mai era în viață, nu putea să aibă decât o vârstă respectabilă. Mai mult decât atât: în tratatul despre Numele divine (4, 12: 709B) este citată o
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
aceluiași rechizitoriu, acel episcop eretic „punea femeile să cânte în cinstea sa, în mijlocul Bisericii, în ziua de Paști, niște psalmi a căror ascultare ar provoca oroare” (Eusebiu, Istoria bisericească VII, 30, 10). Datorită mărturiei Părintelui Bisericii siriene, Efrem, aflăm despre compunerea unor imnuri într-un mediu cultural diferit; autorul lor e Bardesan din Edesa, iar activitatea lui a fost continuată de fiul său, Harmonios: după cum spune Efrem, Bardesan ascundea „sub dulceață amarul veninului său”, adică sub frumusețea cântării gândul său eretic
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
să fie cântat în a cincea săptămână a Postului Mare. A fost foarte răspândit, a fost tradus în slava veche, în arabă și în latină, probabil de către un învățat din cercul lui Ilduin, în perioada carolingiană (secolul al nouălea). Data compunerii și paternitatea imnului constituie două probleme încă nerezolvate. Cum acrostihul imnului este alfabetic, numele autorului rămâne necunoscut. Prologul este dedicat „conducătoarei invincibile”, adică Fecioarei, căreia i se aduc mulțumiri pentru că, precum un războinic, s-a luptat pentru cetatea Constantinopolului, aflată
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
un imn dedicat Bunei-Vestiri. Tocmai preamărirea întrupării și sublinierea care apare aici a rolului Fecioarei în această economie a mântuirii ne pot face să ne gândim că imnul n-a fost dedicat neapărat sărbătorii Bunei-Vestiri și, ca atare, să plasăm compunerea lui înainte de perioada în care a fost instituită această sărbătoare, adică înainte de intervalul 530-535. Acest imn a mai fost cântat și în alte ocazii solemne, cea mai cunoscută fiind cea din 626 când Constantinopolul, asediat de avari, apărat de patricianul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
se aduceau mulțumiri Fecioarei Maria și de atunci a căpătat denumirea de „Akathistos”, adică „intonat în picioare”. Informațiile pe care le avem despre imn se referă, prin urmare, doar la refolosirea sa, nu la faza originară a alcătuirii sau a compunerii acestuia. Din această cauză, pare că se poate spune doar că imnul nu poate fi posterior lui Roman Melodul și nici măcar posterior perioadei sale de tinerețe pentru că are elemente comune cu unul din primele imnuri ale acestuia, cel Despre ispitirea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
28 iulie 450); Teodosius al II-lea e amintit la sfârșitul operei ca suveran în exercițiu, deci istoria a fost redactată foarte repede: în scrisorile 82, 113 și 116 Istoria bisericească nu este încă pomenită și acestea datează din 449. Compunerea operei a avut loc, așadar, în exil, pe vremea când Teodoret, alungat din Cyr, se refugiase probabil într-o mănăstire de lângă Apamea, în Siria. Scrierea se încheie în 428 pentru că în acel an (în 428 sau 429) au murit Teodor
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
lecțiile de fiziologie ale profesorului Proca), Filosofie (Mircea Florian), Matematică (Dan Barbilian). Înclinația pentru literatură se manifestă de timpuriu și, elev în ultima clasă primară, G. începe să publice în „Universul copiilor”, al cărui redactor era în 1936 N. Batzaria. Compunerile trimise sunt însoțite adesea de desene - o altă pasiune, ce se va materializa mai târziu în ilustrațiile propriilor cărți de versuri. Continuă să publice în „Licăriri” (revista liceului), „Epigrama” „Gluma”, „Bufonul” ș.a., concomitent cu creația originală interesându-l traducerile din
GEORGE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287216_a_288545]
-
satirei. Marele vornic era un pătimaș, cu un surplus de umoare neagră. Titlul general al scrierilor sale dramatice este Istoria Țării Rumânești. Starea Țării Rumânești pă vremea streinilor și a pământenilor. Comedia Starea Țării Rumânești (scrisă prin 1831) are două compuneri anexe: Povestea huzmetarilor și Obșteasca anafora a boierilor pentru prăvilele Măriei Sale. În jurul anului 1828, G. izvodește cea mai închegată și mai dură dintre piesele lui, Barbul Văcărescul, vânzătorul țării. Tânguirea și blestemul norodului, din final, emană o forță întunecată, amenințătoare
GOLESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287309_a_288638]
-
inițială fusese pur și simplu irosită sau se degradase, astfel încât acest procent putea reprezenta mai mult, raportat la totalul activelor existente în 1999. În orice caz, strategia de dezvoltare a clasei capitaliștilor români în postcomunism, așa cum a rezultat ea din compunerea strategiilor individuale, nu cuprindea ca o țintă strategică preluarea în proprietate a industriei producătoare. Strategia implica mai degrabă menținerea marii producții industriale în proprietatea statului, singurul care dispunea de fondurile necesare menținerii ei în funcțiune și, eventual, retehnologizării și dezvoltării
Noul capitalism românesc by Vladimir Pasti () [Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
din trupa lui Costache Caragiali. La Pitești, în stagiunea 1852-1853, se ocupă de regia unor spectacole. Institutor la Ploiești timp de mai mulți ani, din 1869 dă și aici un impuls teatrului de amatori. Piesele lui, originale și prelucrări, sunt compuneri limbute, cu un verbiaj adesea nesuferit, păcătuind prin afectare. Sunt evidente totuși încercările de diferențiere prin limbaj a personajelor, împărțite neapărat în bune și rele. Temele care îl urmăresc pe H. sunt două. Cumplitul amăgit sau Izvorul demoralizațiii (1847) e
HALEPLIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287399_a_288728]
-
atât în modul de înțelegere a poeticului, cât și la nivelul constituirii imaginarului. Primele două plachete, Drumuri și Zilele care cântă (1957), conțin aproape integral versificări modeste, cu motive și ecouri ritmice din V. Alecsandri, G. Coșbuc sau I. Pillat, compuneri tematice specifice proletcultului, în care prevalează reportajul „liric” și satira. Referentul dominant rămâne natura tratată de regulă în manieră convențional bucolică și, totuși, apar câteodată imagini de-a dreptul gongorice, de rafinate prețiozități: „Zăpada e roșie de sângele / Amurgului / Ca
GURGHIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287387_a_288716]
-
viață a unei singure generații, numeroși oameni de știință, scriitori sau artiști și-au schimbat patria, instituțiile de care erau legați, profesiunea sau specializarea, unii dintre ei chiar de mai multe ori. Aceste numeroase rupturi de traiectorie au contribuit la compunerea de identități excepționale. Piața științelor sociale s-a constituit În aceste condiții datorită mai ales strategiilor experților ce aveau ca obiectiv separarea cercetării de politică, participând la reducerea subdezvoltării științelor sociale europene, la modernizare cu prețul unui hiper-empirism și al
Intelectualii în cîmpul puterii. Morfologii și traiectorii sociale by Mihai Dinu Gheorghiu () [Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
-și și ei plată după faptă”. În scrisul cronicarului, în textul său încărcat de patimă, stigmatizator (în care drumul spre imprecație este cu grijă netezit), violent în acuză și în vehemența denunțului (moral) și aprig (dar și abil) în atitudine, compunerile pamfletare se alcătuiesc fără dificultate. Provocatorii întâmplărilor, din care mereu ofensații și „obijduiții” Cantacuzini ies în pagubă, sunt urmăriți cu meticulozitate. Voievodului Radu III Mihnea, omorâtorul de boieri (victimele lui sunt înșirate de cronicar într-o cutremurătoare „listă”), primul mare
LETOPISEŢUL CANTACUZINESC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287787_a_289116]
-
lui I. L. Caragiale. Dincolo de amprenta expresivă, se poate observa însă că R. toarnă în tiparele unui conservatorism al gustului ticăiala unui birocrat al interpretării de text, care strânge nenumărate fișe înainte de a pune ștampila verdictului. Paginile lui nu merg către compunerea de hărți la scară mare; nu execută o cartografiere, ci o scufundare în detalii. Esențialul, pentru critic, ține de accidental, e o acumulare sagace de observații mărunte. Instinctul său cel mai sigur se aplică la prelevarea episodicului, segmentului. Când trece
REGMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289165_a_290494]
-
RUSĂNESCU, Vasile (a doua jumătate a sec. XIX), autor dramatic. Absolvent al Școlii de Științe Politice și Administrative (1891) și grefier la Consiliul de Război din București, R. e un autor zelos de compuneri dramatice minore. Piesa în versuri Smârdanul și Vidinul (1878), scrisă pe un ton înalt, de odă, exaltă fie măreția trecutului, fie bravura ostașilor români care, ca în ciclul Ostașii noștri al lui V. Alecsandri, merg la război cântând și se
RUSANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289400_a_290729]
-
e armonioasă, construcția dramatică e artificială, iar situațiile, potențial semnificative, sunt fals imaginate. Mai târziu S. va aborda subiecte „grele”, dar de pe poziția păgubitoare a omagiului convențional, ba chiar conjunctural. Ovidius (1958) și Hyperion (reprezentată la Constanța, în 1965) sunt compuneri encomiastice bazate pe situarea a doi mari poeți - Ovidiu și Eminescu - în contexte sociale care să le releve calitățile excepționale fie prin contrast, fie direct, prin laude nemăsurate aduse de cei din jur. Tropaeum Traiani (jucată la teatrul constănțean în
SALCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289444_a_290773]
-
al lucrurilor, îi apare în 1968. A mai publicat culegerile de nuvele și povestiri Ultima zi optimistă (1971) și Memoriu către ministru (1990), romanul Fluxul apei dulci (1985), un volum de teatru, Musafiri pe viață (1985), și însemnări de călătorie, Compuneri libere pe ilustrate (1986). De la început stăpân pe mijloacele narative, observator penetrant al mișcărilor sufletești general umane, L. expune în proza sa segmente revelatoare de vieți obscure, de biografii ale unor inși singuratici, din speța învinșilor și a inadaptabililor prezenți
LUMEZIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287896_a_289225]
-
europene (Praga, Moscova, Viena, Paris ș.a.) și eurosiatice (Tbilisi, Baku, Erevan), precum și din Dobrogea, ținutul natal al autorului. SCRIERI:Mersul ciudat al lucrurilor, București, 1968; Ultima zi optimistă, București, 1971; Musafiri pe viață, Iași, 1985; Fluxul apei dulci, Cluj-Napoca, 1985; Compuneri libere pe ilustrate, București, 1986; Memoriu către ministru, București, 1990. Repere bibliografice: C. Cernegura, „Mersul ciudat al lucrurilor”, ATN, 1969, 2; Nicolae Balotă, „Ultima zi optimistă”, RL, 1971, 33; Valentin Tașcu, „Musafiri pe viață”, RL, 1985, 33; Valentin Tașcu, Ingeniozitatea
LUMEZIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287896_a_289225]
-
Kogălniceanu. Câteva poezii îi apar „desțăratului din Moldova” în revistele și almanahurile vremii: „Albina românească” (1830), „Dacia literară” (unde a inaugurat rubrica de poezie), „Almanah pentru români”, „Foiletonul Zimbrului”, de sub tipar ieșindu-i volumele Povestea povestelor (1843) și Muza românească. Compuneri originale și imitații din autorii Europei (1868). În 1866, când se constituie Societatea Literară Română, viitoarea Academie Română, S. va fi numit membru activ. Bolnav, se retrage în anul următor, în 1870 fiind declarat membru onorific. Scriitorul Constantin Stamati-Ciurea a
STAMATI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289847_a_291176]
-
al XV, Domnul Moldovei, marele Ștefan al VI și bravul său hatman Arbore), ca și în critica latinismului (Științi filologice și istorice), dar, mai ales, în accentul pus pe sensul patriotic al literaturii. SCRIERI: Povestea povestelor, Iași, 1843; Muza românească. Compuneri originale și imitații din autorii Europei, I, îngr. Theodor Codrescu, Iași, 1868; ed. Iași, 1896; ed. îngr. Ion Rotaru și Rodica Rotaru, introd. Ion Rotaru, București, 1967; Poezii și proză, îngr. și pref. G. Bogdan-Duică, București, 1906; Ce pagube fac
STAMATI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289847_a_291176]