30,218 matches
-
Viața e cel mai mare ironist.” Manuela trebuie luată ca o figură rezumativă, repetată în alte destine, deci o preocupare constantă a scriitoarei, care prin variațiuni pe aceeasi temă, atrage atenția asupra unei drame în serie. Singurătatea la care le condamnă pe anumite femei propriile calități nu este egocentrism, ci renunțare dureroasă. Spre a ilustra nevoia de social, oglinda în care se caută Manuela dispare, luând cu ea obsesia. În nici o opera literară românească până la opera Hortensiei Papadat-Bengescu și nici după
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
eșuează într-un pesimism etic fără de ieșire, ea trebuie luată ca o figură rezumativă, repetată în alte destine, deci o preocupare constantă a autoarei care prin acest personaj laitmotiv, atrage atenția asupra unei drame în serie. Singurătatea la care le condamnă, pe anumite femei, propriile calități, nu este neapărat egocentrism, ci renunțare dureroasă. Privirea în oglindă este o privire oarbă, nu există imaginea ochiului spre exterior, ci imaginea de pe retina sufletului, ce pare a rămâne o realitate singulară. În stilul apăsător
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
îngrijirile medicale și cu toată dorința de a avea copii. Ultimul avort spontan s-a finalizat și cu o operație în urma căreia n-am putut rămâne din punct de vedere fiziologic însărcinată... sunt sufletește distrusă. Totdeauna când mă reculeg, mă condamn pentru ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 18 ani” (F.E., 42 de ani, juristă, romanocatolică practicantă) . „În 1986, mătușa mea a murit din cauza unui avort provocat. Era mama a doi copii și avea 32 de ani. Nu știu astăzi
Politica demografică a regimului Ceauşescu by Moţoiu Virginia () [Corola-publishinghouse/Administrative/91523_a_92998]
-
un horcăitstrigăt scurt... Atât... Am revenit de mai multe ori la Timișoara, am cercetat, am întrebat, mister! Nimeni nu știe nimic de Cristian Silaghi, a dispărut de atunci”. Odată ajuns în Iugoslavia a fost arestat, judecat de autoritățile sârbe și condamnat la 21 de zile închisoare; apoi a fost internat într-un lagăr inuman de „triere” pentru o perioadă de peste trei luni de zile. A reușit în cele din urmă să se pună sub protecția Înaltului Comisariat O.N.U. pentru
Politica demografică a regimului Ceauşescu by Moţoiu Virginia () [Corola-publishinghouse/Administrative/91523_a_92998]
-
venea vorba de emigrarea cetățenilor români (evrei, germani și a cei câteva mii de români cărora li se permitea să plece din țarăă, Ceaușescu era un ipocrit; pe de o parte, negocia emigrarea lor, iar pe de altă parte, îi condamna pe cei care încercau să emigreze. Cei care doreau să emigreze erau descriși ca oameni slabi, cu „conștiință politică și patriotică” subdezvoltată, trădători în fașă care își abandonau țara-mamă și lupta de construcție a socialismului. În presa românească abundau poveștile
Politica demografică a regimului Ceauşescu by Moţoiu Virginia () [Corola-publishinghouse/Administrative/91523_a_92998]
-
îngrijirile medicale și cu toată dorința de a avea copii. Ultimul avort spontan s-a finalizat și cu o operație în urma căreia n-am putut rămâne din punct de vedere fiziologic însărcinată... sunt sufletește distrusă. Totdeauna când mă reculeg, mă condamn pentru ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 18 ani” (F.E., 42 de ani, juristă, romanocatolică practicantăă. Lavinia Betea, Mentalități și remanențe comuniste, p. 294
Politica demografică a regimului Ceauşescu by Moţoiu Virginia () [Corola-publishinghouse/Administrative/91523_a_92998]
-
uneori și mai rău decât atâta", iar Shakespeare în finalul Sonetului 121: "The men are bad and in their badness reign". Care ar fi rațiunea existenței răului uman ? Ființa merită să fie distrusă ? Natura gândește în acest fel, din moment ce ne condamnă pe toți la moarte ? Numai că omul însuși, deși este conștiința axiologică a universului, comite răul până la asasinate în masă, inclusiv în numele unui dumnezeu în diverse religii. Dacă natura o face, să spunem, pentru propria asanare, ca și cum și-ar repara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
viață proprie, sau un mod, de asemenea subconștient,de a elimina ideea propriei morți. Heidegger crede că necunoscuta Marea Ființă aruncă pe om în lume pentru a o afirma, pentru a o "păstori", dar tot el recunoaște că omul este condamnat să moară, deci tot nu poate salva Ființa... Avea dreptate Heraclit să conchidă: "gândurile omului sunt jocuri de copii". * Ca atare, tragic este faptul că, chiar dacă omul ar găsi mijloacele de a-și prelungi indefinit viața, el tot va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
morală actuale tot mai grave, onticitatea profund viciată, negativă până la malefic nu se datorește energiilor negative plecate de la răul de zi de zi al oamenilor și nocivitatea unor "opere" care pervertesc cultura de mai bine de un veac încoace? Suntem condamnați la perioade mereu reluate de kaliyuga, în care să bată tzunami-ul catastrofal al distructivului sub cele mai diverse forme ? Dimpotrivă, este atât de himeric să credem că energiile pozitive umane, reunite în cor universal, vor putea să creeze o nouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Omul revine în aceeași formulă ontică, iar pentru Eminescu, în același spațiu și același timp. Dar dacă pentru Eminescu eterna întoarcere este forma supremă a tragicului, în sensul că omul, care confiscă întreaga posibilitate de a fi, totalitatea Ființei, este condamnat la reluarea sisifică a aceeași formule existențiale a durerii, a răului și a pieirii, Nietzsche aduce o inovație radicală acestui concept. Opera sa fiind un imn adus vieții umane, purtată la cea mai înaltă frumusețe și puritate spirituală, consideră că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
poetul, lumea, cititorul, ne schimbă identitatea spirituală, este etică. Etică în sens de sacralitate, pentru că orice creație este sacră. Așa fiind, justiția poetică este o etică neiertătoare. Ce rezistă dintr-un poem supus probei de foc a justiției poetice ? Ea condamnă la dezgust și uitare tot ceea ce Eminescu numește "mlaștină" și "bâiguit nărod". Justiția poetică, reduce la neant inducerea în derizoriu a poeziei fie că este vorba de eliminarea calității de cânt, transformarea într-un prozaism deșirat pe verticală, fie mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
renunțarea la existența umană, spre admirația superlativă a lui Emil Cioran. La un alt pol, postuma Bolnav în al meu suflet, postulează spaima de existență, teama de a reveni identitar, iară și iară, pe toată rostogolirea veșniciei. Iar răul este condamnat într-o serie de postume, mai ales în Confesiune, odată cu demiurgul, care pare că l-a creat pe om cu neînțeleasă cruzime. Absurdul suferinței, al răului și al pieirii, precum și al comportării unor zei, este scos în evidență și condamnat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
condamnat într-o serie de postume, mai ales în Confesiune, odată cu demiurgul, care pare că l-a creat pe om cu neînțeleasă cruzime. Absurdul suferinței, al răului și al pieirii, precum și al comportării unor zei, este scos în evidență și condamnat încă din legenda sumero-babiloneană profund pesimistă, Ghilgameș. În tragedia Troilus și Cresida, Shakespeare a condamnat absurdul crimelor sadice, dar considerate "eroice", din Iliada. Absurditatea vieții a fost blamată profund dureros și sever de Georg Trakl și mai ales de Giacomo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
l-a creat pe om cu neînțeleasă cruzime. Absurdul suferinței, al răului și al pieirii, precum și al comportării unor zei, este scos în evidență și condamnat încă din legenda sumero-babiloneană profund pesimistă, Ghilgameș. În tragedia Troilus și Cresida, Shakespeare a condamnat absurdul crimelor sadice, dar considerate "eroice", din Iliada. Absurditatea vieții a fost blamată profund dureros și sever de Georg Trakl și mai ales de Giacomo Leopardi: Amara e noia la vita, altra mai nulla; e fang la terra ("Amară și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
fericiți aceia ce n-au mai fost să fie/ Și din a căror leagăn nu s-au durat sicrie." Căci noi suntem ..."copiii nimicniciei/ Nefericiri zvârlite în brazdele veciei". Și Lucian Blaga, în partea a doua evoluției liricii sale, a condamnat absurdul unei vieți a durerii și a tăcerii din partea cerului: "Răni ducem, izvoare,/ Ascunse sub haină". Se adaugă absurdul tăcerii demiurgului, astfel încât noi rămânând o taină într-o taină mai mare: "Sporim nesfârșirea c-un cântec, c-o taină", absurd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
antică, fie rătăcirea omului în complicitate cu un șarpe, cum a imaginat mitul iudaic. Vechiul Testament este o oglindă cvasi completă a răului uman. Din primele zile, prin amintitul scenariu mitic cu un șarpe și un măr, omul este umilit și condamnat la suferință și moarte pe toată eternitatea; din primele zile are loc un fratricid, simbol lugubru panuman. Urmează episoade precum Sodoma și Gomora; incestul fiicelor lui Lot; cumplitele suferințe fizice și morale ale lui Iov în scopul de a i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
popor, va culmina cu răstignirea lui Iisus, cel care avea să proclame iubirea universală, replică la otrăvirea de către Greci a lui Socrate, cel ce instaurase rațiunea universală. Simbolul imposibilității de a evita jertfirea umană culminează pe muntele Ghetsemani, moment tragic condamnat de diverși poeți, precum Alfred de Vigny și Gérard de Nerval și înnemurit pictural, mai cu seamă de grecul vizionar din Toledo El Greco sau de Rembrandt. Empedocle afirma că lumea este expresia conflictului etern între iubire și ură. Ce bogată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și înnemurit pictural, mai cu seamă de grecul vizionar din Toledo El Greco sau de Rembrandt. Empedocle afirma că lumea este expresia conflictului etern între iubire și ură. Ce bogată recoltă a răului a făcut Dante cu Infernul său ! Shakespeare, după ce condamnă sever în Troilus și Cresida, cruzimile inimaginabile și trădarea femeii din Iliada avea să scrie în finalul Sonetului 122 "The men are bad and in their badness reign" rezumând astfel spiritul malign din piesele sale "negre", precum Regele Lear, Hamlet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
activitățile culturale. Este ceea ce prevedea Eminescu: Știm de nu trăim pe-o lume ce pe nesimțite cade ?/ Poate că în văi de chaos ne-am pierdut de mult... de mult." În momentul de față, poezia, arta nu mai reflectă și condamnă decăderea, așa cum o făcuseră Hyeronimus Bosch, Peeter Brueghel cel Bătrân, Francisco Goya, ci în mare parte, poezia, arta plastică, muzica, filozofia sunt decăzute, sunt subvalorice. Frenezie și dezgust, dezgust și frenezie, iată schimbările perpetui din sufletul modern", profețea același Eminescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
-i devină o a doua casă. Mama nu l-a iertat, evident, niciodată pentru lipsa lui de sensibilitate. Represaliile nu au întârziat să apară, sub forma unei diete anoste, departe de fanteziile persona jului ei călător, la care ne-a condamnat în bloc, dar pe care numai tata a resimțit-o așa cum fusese ea intențio nată - un surghiun în rutina milioanelor de alte bucătării peste care împărățeau femei fără alte povești decât succe siunea repetitivă de ciorbă și ostropel. Cartea nu
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
puternică, atât de mult a tuturora, prin repetiție, prin acumulare treptată, încât individul nici nu mai contează. Mai precis, se depășește cu mult posibilitatea acestuia (limitată) de a-și face datoria. Speța își spune cuvântul peste timp, ea alege, hotărăște, condamnă. Când destinul individual al iubirii ajunge în lumina unui astfel de imperativ, ea află că numai prin moarte există pentru eternitate. Iar tu revii la strămoși, devii virtualitate, ca și dragostea când voia să atingă, prin tine, sublimul. Tu nu
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
realizatul, unul căruia i se recunosc și acum meritele, cel puțin la unele serbări oficiale... Și așa mai departe!” Dar eu tac. Cu Pandelică alături. Am vorbit destul în viața de până acum. Unii m-au admirat, alții m-au condamnat. Dar nu pentru ei vorbeam: pentru mine! Am avut sentimentul că vorbele sunt un fel de licurici, ce pot alunga măcar cât de puțin din întunericul acestei existențe. Vorbe! Vorbe! Vorbe! Unde am mai auzit eu replica asta?... - Noroc, Pandelică
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
UNESCO, “ A spune educație este o condiție indispensabilă pentru dezvoltarea economică și socială, într-o lume în care știința și tehnica pătrund în toate angrenajele vieții și funcționării societăților și în care cei care nu stăpânesc scrisul și informația sunt condamnați la dependență, este poate o banalitate, dar aș reține de aici două aspecte: În primul rând, importanța dreptului la educație și al exercitării lui depline alături de alte drepturi ale omului, fără de care nu există nici bunăstare, nici adevărat progres, nici
Modalități de dezvoltare a abilităților de întreprinzători la copiii preșcolari by Crivoi Mihaela () [Corola-publishinghouse/Administrative/91884_a_92364]
-
ale Bibliei precum Iisus, Noe sau Moise erau “manageri”. Spre exemplu o decizie bună a fost aceea când Iisus a spus tuturor celor care considerau că nu au păcătuit să arunce prima piatră. Procedând astfel el a ales nu să condamne, ci să ierte. Strategii manageriale Strategiile sunt rezultatele deciziilor manageriale în scopul obținerii obiectivelor strategice propuse. Ele se pot concretiza sub forma unor planuri care detaliază cum anume se vor realiza aceste obiective. În lumea reală nici o strategie nu este
Modalități de dezvoltare a abilităților de întreprinzători la copiii preșcolari by Crivoi Mihaela () [Corola-publishinghouse/Administrative/91884_a_92364]
-
timpul necesar pentru a câștiga bătălia de la Denain pentru ca Marlborough să cadă în dizgrație. În cursul secolului al XVIII-lea, Franței nu i-au lipsit diplomații, însă politica ei nu s-a făcut simțită și, din cauza acestui fapt, a fost condamnată la eșec. După moartea lui Ludovic al XIV-lea, regentul*, impunând o linie de conduită care a fost aproape întotdeauna aceea a "casei sale", i-a retras lui Torcy portofoliul afacerilor străine, pentru a se apropia de Anglia. Aceasta însă
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]