3,537 matches
-
femeia e devină...“, gândi Mașa. Cu fața Îngândurată, femeia privi luna plină ce se Înălța deasupra casei vecinului, privi mesteacănul de peste drum ce se legăna alene În noapte, privi și cumpăna fântânii ce scârțâia ușor, apoi Își plecă Îngândurată genele, contemplând cizmele de cauciuc ale Extraterestrului mânjite de un glod albastru, extraplanetar, și spuse, tărăgănându-și vorbele: - Poate că totuși folosesc și ei la ceva, că altfel de ce-ar fi fost creați? Și Mașa Își aduse aminte de primul bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ce-i paralizase toate Încheieturile. Genunchii Îi tremurau, Îi tremurau și mâinile, iar buzele se albiseră de spaimă. Curiozitatea totuși o Îndemna să-și țină mereu ochii larg deschiși și să privească prin hublou. Ajunse În Țara Sfântă pe Înserate, contemplând din zbor o mulțime de minarete și cupole ce sclipeau În aerul roșiatic, ca niște sfeșnice poleite cu aur și argint. Coborând din avion, Mașa Își făcu din nou În gând semnul crucii, rostind Tatăl nostru și rugându-se de Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
al corpului,lucru de care fata avea cunoștință și de aceea, se Îmbrăca numai cu costume croite de comandă la una din numeroasele Case de Modă din centrul capitalei, dorind să fie admirată. Uneori, Tony Pavone, visa cu ochii deschiși, contemplând cu plăcere, eleganța desăvârșită a trupului. Nu putea afirma cu certitudine dacă era Îndrăgostit, totuși...! Cu puțină vreme În urmă, Carla obținuse o confortabilă locuință la Împlinirea celor 28 de ani. Cu acest prilej, Tony Pavone contribui cu o sumă
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
fata sărutându-l. „Pot fi garoafe...?” „În cazul acesta, te voi copleși cu dragostea mea. Totuși, nu țin neapărat...” Atena Îl Îmbrățișă sărutându-l dragăstos iar de la fereastră Își conduse cu privirea prietenul până ce acesta se urcă În troleibuz. Mai contemplă câteva momente spațiul Înconjurător, apoi se așeză În fotoliu Încercând să recapituleze cele Învățate.Repetă unele fraze În câteva rânduri Însă cum, gândurile i se Învălmășeau În cap Într’o oarecare dezordine, renunță. Plictisită, evident posedată de o stare de
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Se duse din nou la fereastră, deschizând-o larg, inspiring cu dezinvoltură aerul proaspăt, parfumat al primăverii. Mai făcu unele mișcări de desmorțire a cartilajelor evident Înțepenite de atâta inactivitate, privind neutră interiorul Încăperii. Se duse din nou la fereastră contemplând câteva momente trecătorii ce erau Îmbrăcați primăvăratec, fiind Învăluită de o dorință, ceva nelămurit, poate chiar o mică curiozitate de-a explora Împrejurimile. Câteva momente mai târziu avea să constate fericită, inspirația fusese de bun augur, Soarele mângâindu-i cu
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
ori buldozer, avea senzația nelămurită de parcă el era ținta acestor groaznice forțe ce se Înfigea furios, În trupul schilodit al fostei clădiri. În general, avusese o simpatie pronunțată pentru această construcție modernă. Adese ori În clipele de relaxare se trezea contemplând măiestria arhitectului, dorindu-și un apartament...! „Apsolut În viață, totul este relativ!”, oftă el prelung la amintirea serii precedente În care scăpase de la moarte datorită unui fenomenal miracol. Însfârșit, ajunse la birou gândind cu emoție la ce-i care nu
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
o speria cel mai tare era liniștea. Zach nu scotea nici un cuvânt, iar ea nu mai auzea râul. Nu vedea nimic în afară de vârfurile copacilor. Și-așa să supraviețuiești râului era o provocare; a doua oară, Jina avea de gând să contemple cei 2,4 milioane de acri de sălbăticie dimprejur. La jumătatea morenei, vântul s-a întețit și-a prins să șuiere pe-un ton scăzut, ca niște bărbați care se ceartă. Jina și Zach au ajuns în vârf, dar, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
ți-a murit, te-a părăsit sau doar te-a dezamăgit: Cum să te mai simți întreagă atunci când ești o singură persoană ? Ea nu se simțise niciodată așa. În mod ironic, singura dată când se simțise destul de puternică încât să contemple singurătatea a fost atunci când era cu Naji. Irene a părăsit tabăra. Dincolo de culme era o cărare care ducea către o vale îngustă. Irene a luat-o în zigzag, printre copaci, a traversat o albie de pârâu secată și l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
de promoție brilianți, repartizați în sate fără lumină electrică, cu prima șosea sau cale ferată la zeci de kilometri, absolvenți de medicină străluciți, care ar fi putut face chirurgie cardiacă, îndobitociți într-o circă de întreprindere, alcoolizați, cu mâinile tremurânde, contemplându-și ratarea lentă în rotocoale de fum de țigară. Mă întâlneam cu foștii mei colegi, rar, în vacanțe. Îi vedeam chinuiți, cu fața trasă, îmbătrâniți... Mă luau fiori reci pe șira spinării când mă gândeam că și eu, poate, sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
gălăgioși cu sângele aprins de soarele Mării Ligurice; birtul era pe plajă, își ceru scuze și dispăru; nu mințea, căci în adevăr în birt gălăgia era în toi, se simțea lipsa patronului. Noi rămaserăm în turn, și, deodată, - de necrezut - contemplarăm veacurile civilizației până la mari depărtări, se vedea Regatul Parților, priveam spre Suza, Persepolis, Ecbatana, tu trezit ca din memorii insondabile îmi arătai cu degetul, în zare, drumul lui Alexandru Macedon, expediții la care tu însuți, spuneai, c-ai participat. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Siluetele altor locuitori ai cătunului preistoric se înșirau în monom spre o baltă rămasă din revărsări, ca să înceapă o vânătoare la fel cu a cormoranilor. Alții în sfârșit veneau la mal, cu părul învăluit, bărbile zbârlite și ochii rotunzi, ca să contemple trecerea bărcii noastre. Toată această mișcare se făcea cu o legătură oarecare de ansamblu: căci și cei ce se duceau la pescuit, și cei din căruță, și cei de la vetre, și cei care păleau cu topoarele în trunchiuri, și cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și Mariam. Cât despre tata, mă aștepta în fața sălii unde trebuia să fie oferit un banchet în cinstea mea. Ducea sub braț veșmântul nou cu care, potrivit tradiției, trebuia să-l îmbrac pe dascălul școlii în semn de recunoștință. Mă contempla cu o emoție dezarmantă. L-am privit cu atenție la rându-mi. Preț de o clipă, am revăzut în minte atâtea imagini ale lui: înduioșător când îmi povestea despre Granada; afectuos când mă mângâia pe ceafă; înspăimântător când o repudiase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
că vin să pedepsească refuzul lui Khâli de a se conforma datinii dănțuitoare de la Um Junaiba. Singur Dumnezeu este stăpânul răsplății și al pedepsei! Eram permanent la căpătâiul unchiului, atent la cel mai mic gest, la cea mai mică grimasă, contemplându-l uneori ceasuri întregi, pe când dormea cufundat într-un somn agitat. L-am simțit dintr-odată îmbătrânit, moleșit, dezarmat, când, cu doar două zile în urmă, era în stare să țină o întreagă adunare cu sufletul la gură vorbind despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
și în fața altora un farmec atât de ațâțător. Am pus-o să șadă lângă mine, pe cea mai moale pernă, și i-am pus brațul pe după umeri; Fatima se întorsese în odaia ei, așa cum se cuvine. Eram fericit s-o contemplu pe Hiba, veselă și nepăsătoare pentru întâia oară de luni de zile; se simțise umilită la nașterea fiicei mele, iar într-o noapte, intrând în odaia ei, am surprins-o ștergându-și o lacrimă cu colțul eșarfei; când i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pe un ton poznaș: — Îmi ridic vălul dacă vreau să plac tuturor bărbaților; îl port dacă nu vreau să plac decât unuia singur. De acum înainte, nu voi suferi să stai cu chipul descoperit. — N-ai să vrei să-l contempli niciodată? E adevărat că nu puteam fi singuri într-o casă, nici a ei, nici a mea, și că trebuia să ne mulțumim să străbatem orașul unul lângă altul. În ziua primei întâlniri, Nur a stăruit să mergem să vizităm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
desfăcute se revărsară primele, căzu apoi rochia. În jurul gâtului dezgolit se arăta privirii un șirag de rubine, piatra din centru legănându-se mândră între sâni; în jurul taliei goale, o cingătoare fină din fir de aur împletit. Nicicând ochii mei nu contemplaseră o femeie atât de bogat dezgolită. Veni să-mi șoptească la ureche: — Alte femei ar fi vândut pe preț de nimic giuvaerurile intime. Eu le păstrez. Casa și mobilele se pot vinde; dar trupul nu, și nici podoabele lui. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
las să mi se taie capul! — Tocmai asta trebuie să evităm. Dar, dacă ai atâta încredere în Harun, să mergem cu toții. Nu eram sigur că pricepusem bine. Mi-a explicat cu voce hotărâtă: — Trebuie ca ochii lui Bayazid să poată contempla orașul și palatul lui. Poate că nu va mai avea alt prilej cât va fi tânăr. Călătoria pe mare presupune riscuri, desigur, dar fiul meu trebuie să se deprindă cu ele. Dumnezeu este cel care îl va apăra sau îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Siriei, Colțul Yemenului, Colțul Negru, cel mai venerat, îndreptat spre răsărit. Acolo este încastrată Piatra Neagră. Mi se spusese că, atingând-o, atingeam mâna dreaptă a Ziditorului. De obicei, atâția oameni se înghesuie aici, încât e cu neputință s-o contempli mai multă vreme. Dar marile valuri de pelerini trecuseră, așa că m-am putut apropia pe îndelete de Piatră, acoperind-o cu sărutări și cu lacrimi. Când a trebuit să-i las locul lui Nur, care venea după mine la distanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
dorință de a-i pune întrebări, de teamă că un cuvânt de-al ei m-ar putea sili să plec. Pentru mine, adevărul despre Maddalena era chiar Maddalena. Nu mai aveam decât o singură dorință, și anume de a-i contempla pe veci gesturile și culorile. Le întrecea pe toate femeile Romei printr-o moliciune languroasă. Moliciune în mers, în glas, în privire, de asemenea, cuceritoare și totodată resemnată în suferință. Părul ei avea acea culoare de negru profund pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ca pe fiul lui Iacov, ca pe sultanul Saladin. Încântarea mea era nemărginită. Maddalena mă lua un pic peste picior, dar chipul ei bucălat strălucea de fericire. Stăteam ore în șir să dezmierd copilul și pe mama sa, să-i contemplu pe amândoi în gesturile de zi cu zi, mai cu seamă la alăptat, care mă emoționa mereu. Așa că n-aveam deloc chef să-i trag după mine pe drumurile anevoioase ale pribegiei. Nici spre Florența, nici măcar spre Tunis, așa cum mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
se așeză pe un buștean. Lurr se învârtea de colo-colo, neliniștit, adulmecând pământul de parcă ar fi dat de urma unui animal sălbatic. Valerius îl privi o vreme, apoi se dădu deoparte să-i facă loc lui Titus. Tăcuți, cei doi contemplară peisajul: câmpia imensă, care se întindea cât vedeai cu ochii sub cerul plumburiu și pe care se zăreau pete de zăpadă. Vântul spulberase ceața, iar în fața lor apărea, în lumina încă slabă, tabăra Legiunii Galbiana. Vedeau corturile dispuse în ordine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Lusitania, unde într-o zi de vară o îngrijise pe sclava preferată a lui Otho, care fusese un guvernator înțelept vreme de treisprezece ani, iar acum era la Roma, cu Galba. Își imagină că se oprește în înaltul cerului și contemplă tot Imperiul ce se întindea sub el, acolo jos, până în provinciile Africa și Asia. Acela era nesfârșitul Imperiu Roman, al cărui cetățean nu simțea că este și pe care fratele său îl apăra. Stând ghemuit, Valerius se întreba ce căuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
În cele din urmă, se prăbușiră amândoi. Taurul zăcea în propriul sânge. Antonius nu mai simțea nimic. Fu ridicat și condus în mijlocul încăperii, apoi fu pus în lanțuri și dus în camera subterană. Acolo fu lăsat pe podea, să se contemple pe sine și moartea sa rituală. Din altar, sângele taurului se scurgea în încăperea subterană, stropindu-l. Rămase mult timp în întuneric, simțind căldura sângelui ce părea să-i fermenteze în piele și să-i transforme conștiința. Nu avea cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Julius Civilis și oamenii acestuia. Nu se mișcase nici măcar când Valerius trecuse prin fața lui. Julius Civilis îl pusese pe Valerius să se așeze alături de el, în coliba aflată pe malul unui izvor. Cu spatele sprijinit de peretele din lemn, Valerius contempla profilul Velundei, dincolo de ușa deschisă. Chipul ei palid și veșmintele albe erau luminate de focuri și de torțe. Se uita doar la ea, fără să-și dea seama că în jurul lui se așezaseră, unul după altul, preoții și războinicii, tineri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cealaltă a pârâului pe malul căruia înfloriseră narcisele și margaretele văzu o siluetă albă alunecând printre stejari. Strălucirea luminii în părul blond... O mână ridicată ușor, un semn... Era Velunda. — Ce s-a întâmplat? Antonius se uită la Valerius, care contempla malurile înflorite ale pârâului. Fratele său clătină din cap, fără să răspundă. O urmărea cu privirea pe Velunda, care îi zâmbea, spunându-i că de-acum putea veni din nou la el. „Sunt aici, părea că-i șoptește, nu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]