2,276 matches
-
gravitonul. Masivul detector de particule de la Geneva Atomul este astăzi definit ca particulă cu o dimensiune de aproximativ 1/10.000.000 mm., al cărui nucleu extrem de mic, încărcat pozitiv, este înconjurat de un nor de electroni încărcați negativ (unitatea contrariilor). Nucleul, care reprezintă a 10.000-a parte a atomului conține 99,999% din masa atomului, constând din protoni încărcați pozitiv și neutroni, neutri, menținuți cu forța în nucleu. Numărul protonilor din nucleu determină masa elementelor chimice din care este
Spiralogia by Jean Jacques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
boala. Concepția care, în lumina cunoștințelor de azi pare primitivă, deține însă adevărul său. Galen, care cunoaște bine scrierile lui Platon, Aristotel și Hippocrate, formulează ca metodă de gândire teoria celor patru elemente (pământ, aer, foc și apă) și a contrariilor lor (cald, rece, umed și uscat). El aplică "umorismul" lui Hippocrate cu privire la cele patru umori (bila neagră și galbenă, flegma și sângele) în practica medicală. Declară umorile ca fiind legate de spiritul uman și acționând în ordine ierarhică asupra capului
Spiralogia by Jean Jacques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
Instanțele fondatoare corelate de și în imaginar formează ele însele un sistem al "viului", ce manifestă caracteristicile naturii creatoare și, precum ea, sunt încadrate de echilibru, mișcare și ritm. Relația în sine (ritmul) este chiar depășirea unei aparente opoziții, împăcarea contrariilor, (re)stabilirea echilibrului și controlul stării de instabilitate sau al mișcării. Tensiunea creată între diferitele "instanțe" definește complementaritatea lor și, în același timp, le dă sens. Formalizarea sistemului propus de Thomas ajunge la o lectură logico-structurală a tipurilor de relații
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Thomas ajunge la o lectură logico-structurală a tipurilor de relații dintre termenii polarizați, anume cele de contrarietate, complementaritate și contradicție. Mecanica duală a simbolului este extrapolată la nivelul ansamblului, unde devine cu adevărat "sistemică", pentru că ea poate ajuta în depășirea contrariilor și poate duce la o nouă stare de echilibru după un conflict tragic. Spre exemplu, într-o situație de criză existențială, comunitatea poate vedea o cauză a eșecului ei în voința zeilor sau în aplicarea unei legi divine a corecției
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
imaginii), teoria lui Eckhart integrează surse primitive ale gândirii creștine (Dionisie Areopagitul), dar și neoplatoniciene (din nou, o coincidență cu isihasmul). Eckhart se remarcă și prin faptul că tinde prin demersul lui să ajungă la o formulă de conciliere a contrariilor. Cele șapte grade ale virtuții contemplative imaginate de teologul mistic includ și situarea imaginii omului în fața imaginii divinității. Imaginea-palimpsest despre care vorbește maestrul teolog, subliniază Wackernagel, este o preluare neoplatoniciană (Plotin, Enneade V 3 [49], 17), trecută prin gândirea secolelor
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
capodopera este definită de o singularitate de geniu, adică are o existență auto-suficientă și se desprinde de normele generale ale artei. În cadrul ontologiei operei, capodopera reprezintă sinteza tuturor adevărurilor artei. Pentru că arta este o expresie continuă a diferențelor și a contrariilor realității, capodopera este singura realitate integrală 5, adică realitatea unde se produce un echilibru între frumos, bine și adevăr. Capodopera este deasupra operei de artă, pe care o integrează, prin construcția armonică interioară, ceea ce înseamnă că se supune stratificării ontologice
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
trei tipuri de umanitate în contextul evoluției istorice, opunând lui homo faber și lui homo sapiens conceptul homo existens, a cărui prezență se explică mai ales prin conștiința depășirii de sine prin har, ceea ce înseamnă o opoziție, o luptă a contrariilor între ideea de natură creatoare, definibilă în cazul lui homo faber sau homo sapiens, și trebuința harului în înțelesul pascalian al lucrurilor. Homo existens este, în plan ontologic, altă față a omului agonic definit de Unamuno, și el se relevă
VUIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290661_a_291990]
-
iar dintre acestea un punct de reper original se dovedește cel intitulat A gândi cu Eminescu. În perspectiva istoriei literare, V. este primul care evidențiază „mântuirea” ca formă supremă de afirmare a eului poetic eminescian: printr-o dramatică luptă a contrariilor, opoziția dintre „mă mântuie, părinte” și „mă-ntunec” izvorăște nu dintr-o credință dogmatică, ci din acel sentiment mioritic care la Eminescu transfigurează moartea în nuntă cosmică. V. a scris și trei „meditații dialogice”, specie mai apropiată de sfera literaturii
VUIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290661_a_291990]
-
rang”, dând altă semnificație logică acelui trivium de la începuturile gândirii occidentale, prin sensul explicit heraclitean al gândirii existențiale, deoarece „a fi și a nu fi înseamnă și nu înseamnă același lucru, fiindcă fiecare drum are contrariul său”. Sub semnul logicii contrariilor stau și parabolele narative din Întoarcerea lui Zamolxe și „misterul creștin” În grădina Ghetsimani (ambele publicate de „Jurnalul literar” în 2000). Textele dezvăluie un spirit dominat de poezia timpului, fascinat de logica adevărului istoric și de valorile inițiatice ale începuturilor
VUIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290661_a_291990]
-
-i tot mai vânt și seară. / De unde vii, tu, toamnă, în zdrențe, și ce vrei? Cu greieri și cu stele suspină-n călimară / rugina ta de frunze ucise pe alei”. Autoportretul are altă tăietură, căutând o „tectonică”, o exprimare a contrariilor: „Am simțul timpului, intens, lichid... / În mine fiecare clipă-și taie, / ca stema căzătoare, de văpaie, / drum, ca pe un cer întunecat și vid. // Sunt plin de înălțări și prăbușiri. / Am fost necontenit în frământare. / Mi-i martoră această grea
ZAMFIR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290693_a_292022]
-
sol baza explicativă a anumitor trăsături naționale (scrisoare către Engels din 7 august 1866). Cât îl privește pe Engels, el va lucra în zadar, ani de zile, la stabilirea unei „dialectici” în chiar natura însăși (cu ale ei opoziții a contrariilor, cu trecerile de la cantitate la calitate etc.). Probleme morale, apoi. Materialismul care guvernează în analiza societăților umane este, fără îndoială, numit dialectic - efectele produse de baza materială pot avea eficacitatea lor proprie și, deși efecte, pot juca rolul de cauze
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
compun. Este de altfel și o cultură de masă, pentru că a fost asociat de la bun Început cu succesul, cu sexul, cu banii, cu plăcerea și cu condiția vedetei. Mijloc de comunicare la nivel de masă și cultură minoritară, el conciliază contrariile. În Statele Unite, apoi și În Europa, muzicienii negri au exercitat o mare influență asupra unei părți importante a tineretului provenit din clasa de mijloc, care a și dat de altfel mulți artiști și inventatori acestui stil. În anii ’30, uimitorul
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
Îndoială, cum credea și Georg Simmel, un invariant de care mintea omenească nu se poate lipsi. A gândi astfel Înseamnă pur și simplu a gândi sau, dacă vreți, a Încerca să Înțelegi. Nu trebuie totuși să considerăm aceste cupluri de contrarii ca fiind dihotomii absolute Între care nu poate fi creată nici o punte de legătură. Obiectivul nostru este să arătăm că este important să unim ceea ce, deseori, avem tendința să separăm. Nu suntem condamnați să alegem Între universal și pluralitate. ν
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
este atribuită în mod deosebit lui Socrate, care folosea metoda de argumentare sub formă de dialog realizat prin întrebări și răspunsuri. Ulterior, Aristotel a considerat "dialectica" o artă a argumentării și a respingerii, prin urmare, o artă de a opune contrarii. Dialectica este, în această perspectivă, un mod de interacțiune după anumite reguli între doi parteneri, cel care răspunde și trebuie să apere o anumită afirmație (sau opinie) și cel care întreabă și o contestă. Ca instrument, este folosit silogismul dialectic
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
fac pe oameni să varieze în emiterea unei judecăți; Aristotel credea că pasiunile sînt acele afectări din a căror cauză oamenii se diferențiază în privința judecății lor, și care sînt urmate de durere și de plăcere (mînia, mila, frica ș. a., precum și contrariile lor). Cunoașterea pasiunilor duce la controlarea căilor prin care acestea pot fi făcute să servească unui anumit scop. Astfel, afirmă Aristotel, este important să știm dispoziția afectivă pe care trebuie să i-o inducem auditoriului, ce pasiune trebuie să stîrnim
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
schemă discursivă caracteristică unui tip de argument. Astfel, din punct de vedere logic, toposul este o schemă care formalizează și generează argumentații concrete (ex. toposul a fortiori: "dacă profesorii nu știu totul, cu atît mai puțin vor ști elevii"; toposul contrariilor: "dacă A este B, atunci non-A este non-B"). Teoria aristotelică asupra toposurilor sau locurilor impune toposul drept categorie care facilitează delimitarea relațiilor dintre idei. Toposul mai este legat și de tehnicile mnemonice antice (toposul ca loc al memoriei sau
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
biografie fulminantă și excesivă. Patru dintre piesele sale de succes - Un tramvai numit Dorință, Trandafirul tatuat, Pisica pe acoperișul fierbinte și Noaptea iguanei au fost publicate la editura Art*, în excelenta traducere a Antoanetei Ralian. Scrierile lui Williams reunesc suficiente contrarii și generează numeroase polarități, astfel încât aprecierile criticii au oscilat adesea între elogiu și desființare. În ciuda inegalității inevitabile a creației, realismul tragic și lirismul dramatic, ca traiectorii existențialiste definitorii, păstrează într-o tensiune spectaculoasă câteva teme ce l-au transformat pe
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
Cristea-Enache în dialog cu Dan C. Mihăilescu*, apărut la Humanitas, în seria "Portrete în dialog". Debutând sub semnul multor incertitudini, acest dialog le va infirma, rând pe rând, transformându-se, cu fiecare schimb de replici, într-un festin al armonizării contrariilor. De fapt, e ușor de bănuit că genul acesta de inițiativă dă cele mai spectaculoase rezultate. Nu acordurile prestabilite, susținerile tacite și consonanțele, ci contestările binevoitor-argumentate, abilitatea de a recunoaște golurile și limitele propriilor încredințări, convingerea că dreptatea poate fi
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
detaliul, de a găsi zone de contact între lumi și sfere foarte diferite, capacitatea de a procesa deschis contraargumente și bunăvoința de a urma logica adversarului dau măsura unei cărți atent "lucrate" din interior. Instaurată din primele rânduri, premisa reconcilierii contrariilor în numele diversității și al dialogului se dovedește una dintre sursele energiei pozitive ce se instalează în jurul neverosimilului duet. Dincolo de acest nivel, rezolvat sincer tot printr-o asumare fără rest - "cred cu tărie în străvechiul principiu al concordiei discors" (ceea ce nu
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
doi "poli stilistici", polul individual ("forța creatoare") și cel colectiv (ideologia). În cazul scriitorului total care este Eminescu, "stilisticul" ar funcționa conform unei logici noi și complexe, aceea a "simultaneității stilistice", care e o rebotezare a principiului poetic al armonizării contrariilor, rebotezare menită să modernizeze, prin "polul ideologic", "stilul" eminescian, asociat "cunoașterii moderne, de la principiul complementarității lui Niels Bohr la logica lui Lupasco", Această modernizare care e în primul rând o modernizare a modelului critic -, ridică însă unele probleme, asupra cărora
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
poetul român e un precursor al logicii dinamice a contradictoriului. Trecând peste amănuntul că prefața lui V. Hugo la drama Cromwell ar fi o tot atât de îndreptățită prefigurare a aceleiași logici, să reamintesc doar faptul că logica lui Lupasco presupune coexistența contrariilor, în calitate de contrarii nesoluționate, neîmpăcate, și se opune din principiu logicii "silogistice" hegeliene, care rezolvă antinomia prin sinteză. Acestea fiind stabilite, să repunem (cu ajutorul ediției A. Rusu de Opere, voi. IV, p. 425) citatul eminescian fragmentar în contextul din care a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
e un precursor al logicii dinamice a contradictoriului. Trecând peste amănuntul că prefața lui V. Hugo la drama Cromwell ar fi o tot atât de îndreptățită prefigurare a aceleiași logici, să reamintesc doar faptul că logica lui Lupasco presupune coexistența contrariilor, în calitate de contrarii nesoluționate, neîmpăcate, și se opune din principiu logicii "silogistice" hegeliene, care rezolvă antinomia prin sinteză. Acestea fiind stabilite, să repunem (cu ajutorul ediției A. Rusu de Opere, voi. IV, p. 425) citatul eminescian fragmentar în contextul din care a fost desprins
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
voi. IV, p. 425) citatul eminescian fragmentar în contextul din care a fost desprins: "Antitesele sunt viața. Cea mai comică noțiune românească e moftul antitesa neîmpăcată, și-n sine atât de ridicolă, dintre apariția esterioară și fondul intern". Așadar, coexistența contrariilor nesoluționate se cheamă la Eminescu moft și nu știu dacă faptul e în măsură să-i încurajeze pe adepții priorității eminesciene în formularea logicii dinamice a contradictoriului. Citatul trunchiat se cheamă, în cazul acesta, mistificare a textului Dincolo de numeroasele confuzii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
femeie. Hyperion, exponent al eternității nu poate deveni muritor, Cătălina, muritoare, nu accede la nemurire. E diferența de a înțelege dragostea ca fenomen, contingentă și ca idee, transcendentă. Aș zice că Eminescu rămâne în această antinomie, nu tinde la armonia contrariilor, la o viziune simultaneistă a lumii, cum crede Theodor Codreanu. Mai departe este discutată opinia filosofului C. Noica: Tot poemul descrie nefericirea generalului de a nu putea prinde ființă aievea". Hyperion ar fi condamnat, crede Noica, la o "devenire întru
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
poate fi decât lectura sau "oglinda totalizantă" (p. 132, 145), totalitate care gândește și recuperează în funcție de exigențele sale (p. 218). De unde preocuparea criticului de sinteză (p. 291), armonizare (p. 309, 315), împăcare a eclectismelor viziunii poetului (p. 205), explicarea unității contrariilor (p. 79, 319) criticul nu face apel și la coincidența oppositorum, principiu mistic-ontologic ce l-ar fi scos din multe dificultăți și alte reducționisme la unitate, armonie (ideea-cheie este "universul armoniei eminesciene", p. 34) și organicitate. Perspectiva lecturii sincronice este
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]