KorAP: Find »[drukola/base=croi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...69 70 71 ...144 >

3,585 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201

chiar în fața mea. Le-am făcut vânt cu două mâini întinse. A durat o vreme până să cadă, iar eu străbătusem deja jumătate din drumul până la ușă. Să nu te mai prind pe aici! am auzit strigătul Florei în timp ce îmi croiam drum cu umărul spre ieșire. În apropiere mai erau două cârciumi, Butcher’s Arms și Jesus Christ. Partea mai neplăcută era că și aici aveam accesul interzis. Așa că am intrat în Pizza Pit Am stat în caravana asta crepusculară cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
cumplit. Bumboy a sărit sforăind prin întreg haosul - și a rămas singur să mai sară peste un ultim gard. Unicul cal rămas în cursă s-a cabrat hotărât Nu a mai sărit ultimul gard viu: pur și simplu și-a croit drum prin el, mâncându-l. Apoi, doar cu iarba netedă și verde în față, la douăzeci de metri de linia de sosire, Bumboy s-a prăbușit la pământ. Jocheul, care era și el terminat, a încercat să încalece din nou

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
spatele meu expus... Ușa grea din capăt nu a cedat decât după a cincea împingere, dar între timp m-am întors și am văzut figurile defetiste retrăgându-se în lumină, și nu le-am mai auzit decât râsul. Mi-am croit drum înainte și am rămas gâfâind și clipind în mijlocul unui teatru cu pereți de sticlă, perfect luminat, cu un aer atât de pur și oceanic încât îți vedeai doar mizeria din ochii tăi de om. Am lăsat-o mai moale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
golească localul, pe Shakespeare, de bețivani. Nu... nu prea văd de ce îți împui capul cu toate poveștile astea. Momentele unei călătorii nu au nici o importanță când călătoria nu are nici o destinație, ci doar un sfârșit. Femeile merg pe stradă - își croiesc drumul prin viață... S-a întâmplat, dar acum asta e ceea ce se întâmplă. Ca și defuncta Vera, trecutul e mort și îngropat. Viitorul o poate apuca pe aici, sau pe acolo. Viitorurile viitorului nu au fost niciodată așa de tulburi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
se revarsă din capul meu să dea norului o astfel de formă și să-l țină acolo sus? Stai... trandafirul, gura, strălucirea. Fii serios, dacă așa pare, înseamnă că așa e. Probabil că nu sunt singurul care consideră că sunt croit după felul în care înțeleg lucrurile. Și e cât se poate de clar că norul ăla de sus se părea că seamănă cu o fofoloancă. Bagă de seamă, în ultima vreme toate alea mi se par cam în felul ăsta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
lipsa betoanelor (cam la jumătatea drumului), s-a oprit brusc în mijlocul unor bolboroseli, ridicând un pumn încordat și tremurător. — S-a întâmplat ceva, Lorne? am întrebat eu. Dar Lorne rămase încordat. — Trage pe dreapta, mârâi el, scuipă el, pe când ne croiam drum prin Central Park West. Apoi se trânti pe locul lui, cuprins de o ușurare fără margini. — Niciodată prin Park, John, spuse el răgușit. Niciodată! Așa să-i spui. De data asta ai făcut-o, dar niciodată nu-l vei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
Ca într-o curte de școală de corecție, în sălile interioare sunau clopoțeii și bâzâiau soneriile și nu se vedea țipenie de om, în afară de o gagică agitată care ne-a gonit drept în stal. Deoarece întârziaserăm la uvertură, ne-am croit drumul, împiedicându-ne, și izbindu-ne, până la culoarul central, chiar când marea roșie a cortinei începuse să se desfacă în două. Cu siguranță că opera nu se grăbește, nu-i așa? Opera durează cu adevărat, sau cel puțin Otello durează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
trezit pe podea cu nasul în lada de gunoi... După care am dat-o-n bară cu râșnița. I-am scos capacul prea devreme, orbindu-mă și spreind fiecare crăpătură din bucătărie. În cele din urmă am reușit să-mi croiesc drum afară din bucătărie cu o cană de cafea căldicică, dar foarte neagră, care s-a înnegrit și mai tare după ce i-am adăugat și laptele. Până la urmă am reușit eu s-o înghit. Ei și, ce-i cu asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
o braserie selectă pentru niște chifteluțe clasa-ntâi din carne de cal sau calburger sau ce dracu o fi fost... Parisul a fost o provocare extraordinară pentru mine. Am pierdut o grămadă de vreme pe bulevardele de pe malul stâng, beat, croindu-mi drum prin mulțimea pornită după cumpărături, învârtindu-mă în jurul oamenilor cu bani, oprindu-mă la fiecare cincisprezece pași atunci când vedeam vreo blondă cu un bronz turbat înrămat de cadrul de sticlă al vitrinei, sau vreo singurică cu coafură năstrușnică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
uit ce înseamnă să fii sărac. Dar asta înseamnă frică. Înseamnă rușine. De ce să nu uiți de ele? Eu unul am terminat cu așa ceva și să mă simt bine cu banii mei. Așa deci, acest filosof a reușit să-și croiască drum spre o concluzie. Necazul era că America tabloidelor și antetelor ajunsese de mult la această concluzie. — Bun, am spus eu. Acum știi cum e. A sărit în picioare, îndreptându-și spinarea ca un băț în întâmpinarea lui Butch, după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
Chiar așa? Am vrut așa ceva vreodată? Poate că n-am fost niciodată în stare să vreau ce-i mai bun. Cultura și tot ce ține de ea - nu e, sau nu e numai faptul că unii dintre noi nu suntem croiți pentru așa ceva. Într-un fel, o urâm. Eu încerc. Am citit chiar destul de mult. E singura distracție pe care mi-o mai pot îngădui. Cititul e ieftin, asta o recunosc. Am citit toate thriller-urile financiaro-sexuale din rafturile Georginei. Îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
de cât de frumoși sunt. Care lucru știe, cărui lucru îi pasă de propria-i frumusețe? Doar femeilor frumoase - a, da, și artiștilor, cred, artiștilor adevărați, nu puturoșilor, rataților, escrocilor și circarilor de duzină printre care a trebuit să-mi croiesc drumul. Eu sunt un artist - un artist al evadărilor. Atunci când am fost în Welcome-In lângă La Guardia, cu obscuritatea lui, cu femeile lui de închiriat, cu avioanele fugare, știi ce mi-a spus Selina? A spus: „Poate că e crud

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311

-mbătrânesc. Nu să mor - să-mbătrânesc. Un pescăruș i-a dezvăluit cu un țipăt ridicolul acestor cuvinte. Vultur-în-Zbor și-a început căutarea lui Sispy și a Prepelicarului pe cât de metodic a putut. A navigat înapoi spre Amerindia și și-a croit drum către Axona și Phoenix, de unde a început să le ia urma. Dar nu a ajuns nicăieri. Sispy și Prepelicarul nu păreau să fi călătorit deloc. Pur și simplu dispăruseră. — Sispy? spuneau oamenii din Phoenix. E vreun nume străin așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
mare peste buze. Dolores O’Toole își bălăngăni stângace mâinile pe lângă trup, ca o vrabie cu aripa frântă. — Virgil. Numele lui pluti discret pe deasupra paraliziei. Dolores îl rostise cu grija unei femei care scoate la iveală o comoară ascunsă. își croi drum până la el prin cămașa lui de noapte veche și, brusc, bărbatul se simți mai puțin ridicol. — O, Virgil. A doua chemare. Ochii lui se deplasară până ce îi întâlniră pe ai lui Dolores și ce le văzu strălucirea. Se trezi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
avânta greoi ici și colo prin desișuri. Drace! drăcuia el la răstimpuri și-și lua capul în mâini, pierdut în amintiri sau regrete, și apoi tresărea iarăși, avântându-se înainte ca un bivol rănit. Vultur-în-Zbor îl urma. Și astfel își croiau drumul haotic prin desișuri, către vârful muntelui. Vuietul era încă acolo. Oare urechile îi jucau feste? Părea oare să devină din ce în ce mai puternic doar pentru că se gândea la el? își lovi tâmpla cu palma, exasperat. Preț de o secundă avu impresia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
puteai crea lumi, lumi fizice exterioare, care să nu fie nici reflecții ale tale, nici un univers-palimpsest. Ficțiuni în care un om ar putea trăi. La vremea aceea domnul Jones fusese un om cu foarte multă imaginație. Se luptă să-și croiască drum dincolo de amintirea insuportabilă a prăbușirii sale, când puterea a devenit un monstru care s-a întors împotriva lui și i-a prăjit mintea, și ajunse la vremurile bune. Zâmbi. Ce lumi vizitase! Câte lucruri învățase! își amintea cu admirație

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
și îl îngrijea. Era al lui. în schimbul trudei sale iubitoare, era hrănit de oricine se nimerea prin preajmă atunci când îi era foame și găzduit de oricine se nimerea prin preajmă atunci când era obosit. Tocmai de-a lungul drumului său își croiau cale Virgil Jones și Vultur-în-Zbor, îndreptându-se spre comunitatea cea pestriță. Când au trecut pe lângă ferma retrasă, Vultur-în-Zbor și-a simțit pulsul accelerându-i-se. Luminile străluceau la ferestre de după perdelele subțiri ca niște insule calde, unde călătorul și-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
Drumul Pietruit, prăpădit ca hainele-i de împrumut, murdar precum casele, prăfuit ca străzile, și a început să numere pietrele din caldarâm. Le da binețe ca unor vechi prieteni. Ușor, cu pălăria ponosită trasă mult peste fața aplecată, și-a croit cale pe drum de noapte, cu găleata într-o mână și cârpa într-alta, îngenuncheat, mormăind, lustruind. Madame Iocasta stătea întinsă pe pat, închisă în camera sa, și refuza să știe ce se întâmplă în Casa ei. Media se oferise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
Virgil Jones. Era de mult timpul să afli ce mare prost ești dacă ai încredere în el. Rămaseră acolo un moment, pătimașa Liv, cea plină de ură, și Vulturul cu cicatrice și fără culoare, în timp ce Virgil mormăia și se clătina, croindu-și drum cu greu prin jurul lor, enervat de prăpastia dintre încercare și reușită. Spații vaste le despărțeau viețile. Vultur-în-Zbor aproape că putea să vadă hăurile. Și totuși exact acele spații îi legau pe toți la un loc în mod irevocabil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
perfect în piatră. Arată ca un gigantic trandafir geometric și de aceea îl numim acum Trandafirul de Piatră. Se afla în mijlocul unui tufiș. Nu cred că a fost ascuns acolo în mod intenționat. Pur și simplu era acolo. Mi-am croit o potecă până la el, zgâriindu-mi mâinile și rupându-mi puțin mâneca hainei. Aici este punctul în care trebuie să-ți alungi neîncrederea, prietene. L-am atins și atunci s-a întâmplat un lucru de-a dreptul înspăimântător. Capul a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
Negi faptul că, alegând un om asemănător mie ca înfățișare, am estimat cu precizie efectul unui asemenea om asupra lui Virgil și a orașului K? Negi faptul că, te-am ademenit până aici cu ajutorul Spectrului Prepelicarului? Negi faptul că, am croit o cale prin infinitele timpuri prezente și viitoruri potențiale pentru a face posibilă această întâlnire? îApoi, revenind la vocea lui normală:) De care din binecuvântările Domnului tău te lepezi? Vultur-în-Zbor a fost mișcat, dar nu s-a lăsat întru totul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487

și murdare. Îmi prinsesem părul într-un coc cu puțin breton, stilul Audrey Hepburn, deși fără aerul de copil părăsit, căci așa o cerea situația. Pentru a obține efectul dorit, purtam dresuri negre, transparente, tocuri înalte și o jachetă scurtă, croită în același stil cu rochia, cu un guler cuminte din latex și mânecuțe. Cheltuiam avansul primit de la Comitetul pentru Achiziționarea Obiectelor de Artă de la Mowbray Steiner ca o disperată. Peste umărul lui Bill, vedeam forma creației mele, care fusese ridicată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
Te rezolv întâi pe tine, după care pot să o lălăi cu instalația, știi tu, să fac puțină artă. Uitându-mă chiorâș la nasul meu și străduindu-mă să îmi dau seama ce e în neregulă cu el, mi-am croit drum spre locul pe care mi-l indicase Tony, la marginea atriumului, cu instalația suspendată în spatele meu. El se retrase tocmai în zona recepției și se așeză pe vine, bolborosind ceva pentru el, ca un aurolac: — Ia-ți mâna de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
am calculat, a cumpăra o sticlă cu șampanie într-un club precum acesta ar însemna să-ți vinzi sufletul. Două l-ar lăsa fără nimic de vândut. Într-un final, James și-a scos cartea de credit și ne-am croit drum către bar. În partea mai îndepărtată a barului îl zăream pe Dominic, înconjurat de blonde lingușitoare, părând clar neimpresionat de asta. Nota de plată m-a făcut să clipesc, iar pe James să arate ca un om bolnav. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
uita împrejur; era destul de ușor, fiind înaltă de aproape 1,80, fără să punem la socoteală tocul cui al cizmelor. Privirea i-a căzut pe mine înainte ca eu să am timp să mă ascund și a încercat să-și croiască drum spre mine, ceea ce nu îi era greu deloc. Oamenii însă nu îi puteau elibera calea destul de repede când îi vedeau îmbrăcămintea. Nu aveam unde să fug. Eram pusă la zid lângă masa cu antreuri. M-am înarmat cu mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]