3,596 matches
-
să o găsesc și care, știam, mă aștepta undeva, cu preotul gata oricând să-mi primească spovedania. Porneam uneori și în inima nopții spre acea biserică a izbăvirii din mine. Rătăceam întru căutarea ei pe străzile pustii ale orașului, străzi cufundate în întunericul desăvârșit pe care ni-l dăruia înțeleapta grijă a partidului și a conducătorului său și mai înțelept de a nu consuma prea multă electricitate. Străzi dintr-un oraș ca un cimitir, în care din când în când mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
venită din cer. Parcă o făptură uriașă aștepta acolo cu fălcile larg deschise, gata să înghită pe oricine s-ar fi avântat într-acolo. M-am bucurat că locuiam în partea cealaltă a orașului și nu aveam cum să mă cufund în hăul de beznă deschis lângă Cercul Militar. „De-acolo va veni Moartea mea, dinspre Cișmigiu“, mi-am spus amuzat de o astfel de năstrușnicie. Eram obișnuit cu întunecimea orașului. De mult nu-i mai văzusem luminile nopții. Mi-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mi birui primele reacții de iritare, de respingere, de dispreț și condamnare. După ce toate acestea trec, văd cum Lumea se așază în matca ei, limpede, clară, cu rosturile ei bine conturate, cu luminile ei sporite de umbrele în care se cufundă. O Lume pe care, coborând, o simt ca un glob din vălătuci de iluzii, de chemări, de așteptări și doruri de împliniri. Am tot coborât în ea fără să știu încotro merg. Acum, ajuns aproape de capăt, o văd doar cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
comparație cu ceea ce fac unii dintre cei care i-au succedat. O moștenire preluată și cu ale ei bune, dar mai ales cu cele rele. Nu simt nevoia nici acum să-l evoc. Amintirea lui a rămas atât de adânc cufundată în mine, întipărită în mine, încât nu am ce să-mi amintesc. Așa cum nu poți să-ți amintești despre o mână, despre un picior, chiar dacă nu le mai ai. Te incomodează absența lor, îți îngreunează gesturile, îți modifică felul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
solidari în această lume a Bibliotecii, respirăm același aer de atât amar de ani, ne atingem mâinile de aceleași prăfuite colecții de ziare sau vechi tomuri, lăsăm și eu, și ei, la intrarea în Bibliotecă, deoparte grijile zilnice și ne cufundăm în marea taină închisă între acești pereți. Nu credeam, în urmă cu peste treizeci de ani, când am început să mă familiarizez cu Biblioteca, în vraja ei. Eram precum un copil neastâmpărat care zburdă într-un ținut cu minunății, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ochii alunecă mecanic, prefăcându-se că urmăresc șiruri-șiruri de cuvinte ordonate geometric, dar al căror înțeles nu mai ajunge până la mine. Îmi place să iau volume în limbi pe care nu le înțeleg, enciclopedii turce, de exemplu, și citesc metodic, cufundat în foi, pagini întregi, cu voci care nu-mi aduc nici o informație, cu titluri care nu mă îmbogățesc. E una dintre perversele plăceri ale scufundării în Moarte... De câtva timp mă agăț de un dicționar latin-român. Am învățat latină în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
hulpav, de parcă aș fi mușcat dintr-o nemaipomenită poamă mustoasă, zemoasă. Îmi dispăruse scârba. Mă aprinsesem. Am vrut să mă retrag, să o trag peste mine, să intru cu toată setea în ea. Nu mă lăsa. Se aplecase peste mine, cufundându-mă în ea. Începuse să vorbească dezlânat, chicoteli, înjurături, alinturi, vorbe fără șir. Când n-a mai putut, a început să bolborosească scurt, de parcă clocotea un cazan imens în pântecele ei. Mi-a dat drumul, descătușându-se cu un geamăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o știusem. Mă gândeam, posac, de parcă dintr-odată îmi văzusem tot viitorul, că atunci, în noaptea aceea, odată cu povestirea pierdută, îmi sfârșisem însuși destinul meu literar, nici măcar început, abia întrezărit în cețurile unor vârste în care tot ezitam să mă cufund. Șovăiam pe margine de timp, adulmecând doar, ca un fel de jivină întărâtată, adierile dinspre acel timp, promisiuni mai firave decât chiar aburii dimineților ridicându-se din grădina noastră de la țară, aburi lăptoși, cu miros de țărână și buruieni rourate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu orice preț să-mi recuperez servieta. Aveam acum un motiv și mai temeinic decât amărâtele acelea de chei cu care aș fi deschis ușa garsonierei, aș fi intrat în casă și m-aș fi trântit în pat, lăsându-mă cufundat în somnul deplinei uitări. Manuscrisul acela trebuia recuperat. Era o datorie morală către literatura română, în primul rând, căreia îi pierdusem o capodoperă. Nu l-am mai găsit. Așa cum nu mi-am mai găsit nici servieta. Ca un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Venea la cofetăria „Tineretului“ și își întindea pe măsuța de lângă sobă teancuri de caiete, agende, creioane, fel și fel de foi, un borcan cu lipici și un fel de foarfece ciunt, cu un braț rupt la jumătate. Scria cu sârg, cufundată în taina ei. O bătrânică rotundă, cu fața roșie, ochi mici, părul alb, des, tuns scurt. Am încercat să discut și cu ea. Zâmbea întruna, aprobându-mă, orice i-aș fi spus. Din frânturi de fraze, din zâmbete însoțite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să permită nimănui s-o citească. Miquel Moliner vedea moartea pretutindeni, În frunzele Învolburate de vînt, În păsările căzute din cuiburi, În bătrîni și În ploaie, care lua totul cu ea. Avea un talent excepțional la desen și, adesea, se cufunda ore În șir În planșe În cărbune unde Întotdeauna apărea o doamnă printre cețuri și plaje pustii, despre care Julián și-a Închipuit că era chiar maică-sa. Ce vrei să te faci cînd o să fii mare, Miquel? — Eu n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
el și că singurul lucru pe care Îl doreau era un pic de afecțiune. — Vecinul meu, monsieur Dardieu, mă consideră omul cel mai norocos din univers. L-am Întrebat de ce nu se Întorsese la Barcelona În căutarea Penélopei. S-a cufundat Într-o tăcere lungă, iar cînd i-am căutat chipul În Întuneric, l-am văzut șiroind de lacrimi. Fără să-mi dau seama prea bine ce fac, am Îngenuncheat lîngă el și l-am Îmbrățișat. Am rămas așa, Îmbrățișați În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cu o asemenea furie, Încît nimeni n-a putut Înțelege dimensiunile sfîșierii sale interioare. CÎnd medicul care venise să o consulte pe Penélope a confirmat că fata fusese deflorată și că probabil era Însărcinată, sufletul lui don Ricardo s-a cufundat În lichidul dens și vîscos al urii oarbe. Își vedea propria mînă În mîna lui Julián, mîna care Împlîntase pumnalul În adîncul cel mai adînc al inimii sale. Nu-și dădea Încă seama, dar ziua În care a dat poruncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de Întunecimea oprimantă a apartamentului ce Încă mai mirosea a cearșafuri călduțe și a piele. Julián voia să vadă marea. L-am Însoțit pînă la Barceloneta și am pătruns pe plaja aproape pustie, un miraj de culoarea nisipului care se cufunda În ceață. Ne-am așezat pe nisip, aproape de țărm, așa cum fac copiii și bătrînii. Julián zîmbea În tăcere, amintindu-și În sinea lui. La lăsarea serii, am luat un tramvai de lîngă acvariu și am urcat pe Vía Layetana pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Julián s-a Întors o clipă și i-am Întîlnit privirea. Am văzut În ea teamă și disperare, ca și cînd ar fi presimțit bezna. Am tăgăduit În tăcere, implorîndu-l să nu coboare. S-a Întors, abătut, și s-a cufundat În Întuneric. Am pășit pe pragul de cărămizi și l-am văzut coborînd pe scară, aproape clătinîndu-se. Flacăra tremura, acum o slabă suflare de albastru străveziu. — Julián? N-am auzit decît tăcerea. Puteam zări umbra lui Julián, nemișcată, la capătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Urgel era un rîu de nisip strălucitor din care se Înălțau felinare și copaci, asemenea unor catarge Într-o negură deasă. VÎntul spulbera zăpada În rafale. M-am dus pînă la stația de metrou de la Spitalul Clinic și m-am cufundat În tunelele de abur și de căldură la mîna a doua. Hoarde Întregi de barcelonezi, care obișnuiau să confunde zăpada cu miracolele, comentau caracterul neobișnuit al intemperiei. Ziarele de seară plasau știrea pe prima pagină, cu fotografii cu Las Ramblas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
mă aflam, fără ca eu să-l pot vedea. Am scrutat Întunericul impenetrabil asemenea apelor unui puț. Am tras adînc aer În piept și, aproape tîrÎndu-mi picioarele, am parcurs orbește distanța care mă despărțea de bibliotecă. Marele salon oval era cufundat Într-o penurie de lumină vaporoasă, presărată cu puncte de umbră proiectate de zăpada ce cădea gelatinos dincolo de ferestre. Am măturat cu privirea zidurile despuiate, În căutarea lui Fumero, care poate că era postat lîngă intrare. Din zid se desprindea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
scîntei ochii mei, Nu mai simt parfumul de tei, Peste tot miroase a cimitir, Voi odihni obosit pe ale sale alei. Îmi văd mormîntul cum se deschide, Doamne, dă-mi curaj să merg spre el pe picioare, Fă să mă cufund în lumini strălucitoare, lichide, Ape ale oceanului vieții veșnice, cel mai mare. Dumnezeule bun, mă ceartă, mă iartă, Coboară deasupră-mi încet lespedea uriașă de piatră.
Spovedanie. In: CÂNTAREA MEA by NICOLAE ANGHELESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/517_a_856]
-
vitriolul destinat altuia, Pampon, Mița, Crăcănel urmăresc un vinovat închipuit, în timp ce vinovatul adevărat, Nae Girimea, trece pe lângă ei. Dincolo de această viziune, Caragiale pare să nu mai fi descoperit nimic esențial de spus despre lumea vremii sale și a lăsat-o cufundată în veselia sa inconștientă. S-a relevat substratul dramatic al comediilor, căci, dincolo de veselie, contrastul comic denumește o dramă din adâncimea destinului uman, individual, iar „veselia ineptă a personajelor din finalul tuturor celor patru piese comice [...] este semnul exterior al
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
cu abdomenul lui, se Înălță În aer, agățându-se cu brațele de becul de tavan. O flacără albăstruie brăzdă În lung și-n lat tavanul, se auzi un tunet Înfundat, urmat de un răpăit de pași, și apoi totul se cufundă În tăcere. Patul În care se afla Noimann Începu să se Învârtă cu o viteză amețitoare, antrenând după el toate lucrurile din jur. Medicului i se făcu greață, stomacul se strânse ca un pumn și dinăuntrul lui țâșni un lichid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
unde apărea și dispărea instantaneu, folosindu-se de serviciile femeii-ușă, căreia Îi intrase, nu se știe cum, În grații. Oliver o privi cu teamă. Doamna Bernic, ridicându-și alene mâinile Împodobite cu brățări și tinichele scumpe, Îl invită să se cufunde Între satinurile sale. „De când te aștept, drăguțule”, Îi spuse ea cu un glas șoptit. Cum era și de așteptat, Oliver nu se lăsa impresionat de farmecele doamnei Bernic. Zâmbetul ei de moluscă Îl enervă În așa măsură, Încât, năpustindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
jos se căsca În dreapta sa și un sus În stânga. Sau viceversa. Cuza se afla multiplicat În patru locuri. Cu sabia la șold, genunchiul Îndoit și privirea ațintită-n depărtare. Privirile celor patru Cuza se Întretăiau Într-un cerc, care se cufunda deseori cu patul lui Noimann. Era posibil ca din toată această compoziție să lipsească un picior, care acum, iată, se afla În casa lui... În fond, Noimann ce ar avea să-i reproșeze domnitorului? Bikinski Îl felicita, Înclinându-se În fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
barbiturice pe care, probabil, o luase În timpul „marșului său funerar”... Poate că viziunile se datorau amestecului de alcool și de medicamente... Pudra adezivă Extra Forte nu putea să aibă decât un efect colateral. Imaginea uterului matern În care plutea Noimann cufundat În lichidul amniotic, Înconjurat de ochi triunghiulari, de tălpi imense, Încrustate cu zodii, și dinți ce clănțăneau de frig nu venise de la sine. Poate că acolo Își avea rădăcinile infernul său... Cine spusese că acolo-i paradisul? Era posibil totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Perjovski se opri În fața lui, bătându-l Încurajator pe umăr. „Oliver e ca o cumpănă ce scârțâie În bătaia vântului, aplecată asupra propriului său hău”, li se adresă el studenților. „Priviți-i ochiul drept, e ca o ciutură ce se cufundă mereu În adânc, scârțâind În bătaia vântului de seară, scoțând la suprafață apă limpede și clară... Celălalt ochi, cel stâng, e ca o piatră aruncată În vidul cosmic. Eu zic să-l lăsăm cât mai mult În această stare; când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de o cumpănă și o ciutură ce se clătinau În bătaia vîntului de seară. Comparația, totuși, se vedea de la o poștă că fusese trasă de păr. Cum poți asemăna, fie și În glumă, un ochi cu o ciutură ce se cufundă În adânc și pe altul cu un bolovan ce se Învârte plutind În hăul cosmic? Oliver se aștepta din partea profesorului la mai multă coerență. Apoi, În salon nu adia nici un fel de vânt, prin urmare cum ar fi putut scârțâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]