16,541 matches
-
Abia atunci m-am gândit la Brigd, i-am văzut dintr-o dată pe Ponko și Brigd, care aveau să danseze împreună sărbătoarea Sfântului Tadeu, Brigd care avea să cârpească mănușile de lână ale lui Ponko, Ponko care avea să-i dăruiască lui Brigd un jder prins cu capcana mea. - Lasă fotografia! - a urlat Ponko și mi-a apucat ambele brațe cu degete de fier. - Las-o! Acum! „Ca să-ți amintești de Zwida Ozkart“, am avut timp să citesc pe fotografie. - Cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
cămăruță și ai căutat cartea lui Flannery cu manșetă roșie. — Iat-o. Ludmila o deschide. Înăuntru e o dedicație: „Ludmilei... Silas Flannery.“ — Da, e exemplarul meu... — Ah, îl cunoști pe Flannery? exclami tu, de parcă n-ai ști nimic. — Da, îmi dăruise cartea lui... dar eram sigură că-mi fusese furată, înainte de a o fi putut citi... — Furată de Irnerio? — Ei... E momentul să dai cărțile pe față. — Nu a fost Imerio, știi prea bine. Irnerio, când a văzut-o, a aruncat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
de Dumnezeu. Soarta celorlalți era neclară, dar erau trimiși într-un loc îngrozitor - poate asemănător cu Nigeria, își zicea ea - și, după ce-și recunoșteau faptele reprobabile, urmau să fie iertați. Dumnezeu fusese bun cu ea, considera Mma Ramotswe. Îi dăruise o copilărie fericită, chiar dacă îi fusese luată mama pe când era foarte mică. Tatăl ei și o verișoară avuseseră grijă de ea, o învățaseră ce înseamnă să-ți oferi dragostea - o dragoste pe care, la rândul ei, o dăruise, în timpul acelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
Ramotswe. Îi dăruise o copilărie fericită, chiar dacă îi fusese luată mama pe când era foarte mică. Tatăl ei și o verișoară avuseseră grijă de ea, o învățaseră ce înseamnă să-ți oferi dragostea - o dragoste pe care, la rândul ei, o dăruise, în timpul acelor zile binecuvântate, micuțului ei prunc. Când lupta copilului pentru viață a luat sfârșit, s-a întrebat, în treacăt, de ce i-a făcut Dumnezeu una ca asta, dar cu timpul a înțeles. Acum își revărsa din nou bunătatea asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
răspunse una dintre educatoare. O mie de pula pentru un diamant micuț, micuț. Mai mult, replică domnul Potokwane. Unele diamante costă două sute de mii de pula. Un singur diamant. Domnul J.L.B. Matekoni păru deznădăjduit. Nu era un bărbat meschin și dăruia cadouri cu același drag cu care dăruia din timpul său, dar era împotriva irosirii banilor și i se părea că să dai atâția bani pe un diamant, chiar și pentru o ocazie specială, era ca și cum ai arunca banii pe fereastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
pula pentru un diamant micuț, micuț. Mai mult, replică domnul Potokwane. Unele diamante costă două sute de mii de pula. Un singur diamant. Domnul J.L.B. Matekoni păru deznădăjduit. Nu era un bărbat meschin și dăruia cadouri cu același drag cu care dăruia din timpul său, dar era împotriva irosirii banilor și i se părea că să dai atâția bani pe un diamant, chiar și pentru o ocazie specială, era ca și cum ai arunca banii pe fereastră. — O să discut problema cu Mma Ramotswe, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
că și-o iubește și Mma Ramotswe. Gândul că diamantul pe care în final îl vor alege ar putea să vină dintr-una din cele trei mine de diamante ale Botswanei îi conferea cadoului un plus de semnificație. Îi va dărui femeii pe care o iubește și o admiră mai mult decât pe oricare alta o micuță mostră din chiar pământul pe care călcau. O mostră specială, firește: un fragment de rocă ce fusese făurită cu atâția ani în urmă, adunând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
ar trebui să plâng, dar nu mă pot abține. — De ce ești tristă? o întrebă el. Nu trebuie să fii tristă. Își șterse o lacrimă și clătină din cap. Nu sunt tristă, replică ea. Doar că nimeni nu mi-a mai dăruit niciodată nimic comparabil cu acest inel. Când m-am măritat cu Note, nu mi-a dat nimic. Sperasem să-mi dea un inel, dar nu mi-a dat. Acum am inel. — O să încerc să compensez tot ce n-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
la domnul J.L.B. Matekoni de parcă ar fi vrut să-i transmită iritarea ei. — Dar nu puteți vinde uleiul dacă e expirat termenul de garanție. Nu văd de ce-ar trebui să plătesc pentru el. Ar fi mai bine să-l dăruiți orfanilor decât să-l aruncați la canal. Nu pot să vă dau nici un ban și chiar nu văd motivul pentru care n-ar trebui să ni-l oferiți. Din nou persoana de la capătul firului spuse ceva, iar ea dădu din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
le-a stat în putință, dar n-au izbutit să oprească evoluția bolii, care până la urmă a dat-o jos de pe picioare. Infirmiera a umblat peste tot după un scaun cu rotile, care i-a fost, în cele din urmă, dăruit de unul dintre preoții romano-catolici. Așa că acum are grijă de băiat din scaunul cu rotile, iar el, la rândul lui, o ajută cum poate. Infirmiera și soțul ei au trebuit să se mute. Soțul lucra la o firmă de ambalat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
-l facă să le cumpere băuturi. — Cineva ca tine, îi spusese el pe un ton fermecător. Fusese măgulită, iar relația lor înflorise. Puteau să treacă și luni întregi fără să-l vadă, dar din când în când reapărea și-i dăruia diverse cadouri - o dată un ceas de argint, altă dată o geantă (cu portofelul încă înăuntru) sau o sticlă de coniac Cape Brandy. Locuia pe Old Naledi, cu o femeie cu care avea trei copii. Femeia aia țipă la mine întruna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
Matekoni se ținu deoparte în timp ce Mma Ramotswe le arătă copiilor casa. Tot ceea ce crezuse despre ea i se confirma acum fără urmă de îndoială. Obed Ramotswe, tatăl ei, care-o crescuse după moartea mamei ei, făcuse o treabă foarte bună. Dăruise Botswanei una dintre doamnele ei cele mai bune. Fusese un erou, poate, fără să-și dea seama. În timp ce Mma Ramotswe pregătea prânzul copiilor, domnul J.L.B. Matekoni sună la garaj să verifice dacă ucenicii fuseseră capabili să rezolve toate sarcinile pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
motivul pentru care n-o să fie niciodată decât un mecanic mediocru. Dar fetița aceasta, acest copil ciudat și serios, care intrase în viața lui, avea stofă de mecanic. Avea har. Nu mai văzuse așa ceva la o fată, dar ea era dăruită cu acest har. Și de ce n-ar fi? Mma Ramotswe îl învățase că nu există nici un motiv pentru care femeile n-ar putea face tot ce-și pun în minte. Fără nici o îndoială, avea dreptate. Se presupune că detectivii particulari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
spune el? ripostă Carla, dintr-o dată furioasă. El a făcut-o. Eu am mințit doar ca să-l acopăr. Mma Ramotswe dădu din cap înțelegătoare. — Da, fu ea de acord. Este vina lui, dar nu-i un om bun. Nu poate dărui nimic femeii aceleia, nici altcuiva, de altfel. Astfel de oameni nu sunt capabili să-i spună cuiva îmi pare rău. Dar dumneavoastră puteți. Puteți să vă întâlniți cu femeia asta și să-i povestiți totul de-a fir a păr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
la Francistown. Femeia era disperată, iar Mma Ramotswe, care nu avea nevoie de coș, îl cumpărase ca s-o ajute. Era un coș tradițional botswanez, cu model în împletitură. — Semnele astea de aici sunt lacrimi, îi explică ea. Girafa le dăruiește femeilor lacrimile ei, iar ele le împletesc în coș. Americanca primi coșul politicoasă, cum era obiceiul în Botswana, cu ambele mâini. Cât de nepoliticoși sunt oamenii care primesc darurile cu o singură mână, de parcă îl smulg de la cel care le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
smulg de la cel care le oferă; ea știa lecția. — Sunteți foarte amabilă, Mma, spuse ea. Dar de ce și-a dat girafa lacrimile? Mma Ramotswe dădu din umeri. Nu-și pusese niciodată problema. Bănuiesc că înseamnă că toți avem ceva de dăruit, zise ea. Iar girafa nu are altceva în afară de lacrimi. Oare asta să însemne? se întrebă ea. Un moment își închipui că vede o girafă privind iscoditor printre copaci, cu trupul ei ciudat, cocoțat parcă pe catalige, camuflat de frunze; cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
fără gazetă de perete. *** Ceardașul. SMS de la Adrian. „Ești în deal? Hai la I. De povestit.” Cred că pe azi mi-am încheiat cu brio socotelile cu Instituția-mamă, nu mai are nimic să-mi șoptească și nici eu să-i dăruiesc. M-a vlăguit. „Doamneee... că tare-i rău fără vedereeee... Doamneee... cum mă văd ei pe mine și eu nu-i văd... Doamneee ... cum au ei inima hainăăă... că tare-i rău fărăăă lumina ochilor, că pentru tine nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
acum un an. M-am izolat și am avut viziunea. Abia când viziunea a pus stăpânire pe mine am început să pictez... Nu l-aș vinde, ar merita să-l dau vreunui colecționar, chiar aș fi preferat să ți-l dăruiesc, dar n-am bani... E o compoziție la care țin... eram ca-n transă când l-am pictat... Scoate hârtia și-mi arată un carton pe care parcă și-a curățat cineva pensoanele. Câteva dungi, pete și rotocoale. Pata aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
lăsînd În stînga cactusul solitar și ocolind piatra roșie care marca Începutul povîrnișului. Își dădu seama atunci că depășise punctul de unde s-ar mai fi putut Întoarce și că se afla Înaintea morții sau a pierderii a ceea ce natura Îi dăruise mai frumos: niște aripi lungi, fragile și neprețuite, tivite cu alb... A fost ca și cum s-ar fi adîncit Într-un vîrtej indescriptibil, fără timp de gîndire, căci acționă numai sub impulsul instinctului și al reflexelor, zburînd În zigzag printr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
nori de furtună care să-i umple cu apă dulce rezervoarele, ba din cînd În cînd Îl mai și răsfăța cu vreun cadou neașteptat, venit din alte lumi și de pe alte pămînturi. Și, În cele din urmă, marea Îi mai dăruia În zori roua bogată care Îi acoperea ogoarele. Din prima lui ședere În Insulele Canare, pe vremea cînd era copil, Învățase să lucreze pămîntul ca mulți dintre cei născuți acolo, care-și acopereau cu cenușă vulcanică teritoriile, iar aceasta absorbea umezeala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
trupul să nu aibă dreptul la odihna morții, comentă Oberlus cînd negrul ajunse sus și se opri, suflînd greu, În dreptul lui. Însă chiar dacă nu voi afla niciodată, tot mă bucură ce ai făcut, căci În felul ăsta Elegbá mi-a dăruit un sclav atît de vînjos ca tine... Haide! Îl grăbi el ridicîndu-se din nou În picioare. Curînd o să iasă soarele și vreau să văd cum muncești... Își continuă mersul rapid spre culmea Îndepărtată. Soarele era sus pe cer cînd au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
sfaturi, și hotărî că avea chef să facă amor cu vărul ei Roberto, despre care știuse Întotdeauna că era profund Îndrăgostit de ea, dar pe care nici nu-l băgase vreodată În seamă, se duse la el și i se dărui. Repetă aventura de vreo cinci-șase ori În două săptămîni, lăsă să treacă o lună și Îi povesti apoi totul lui Rodrigo. La Început, bietul băiat refuză s-o creadă. În cele din urmă, ca urmare a insistențelor ei și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
străbate istmul și a-și continua drumul spre Spania. Acolo, la un bal de la curte, Îl cunoscu pe Germán de Arriaga, un aventurier matur cu o morală Îndoielnică și trecut cam tulbure, de care se Îndrăgosti și căruia i se dărui În mai puțin de o săptămînă. În mod surprinzător, În pofida recunoscutei sale experiențe În materie de fuste și a faimei de pramatie pe care o avea, cavalerul de Arriaga Își pierdu și el capul după tînăra creolă, și În scurtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
PÎnă În acel moment, Diego Ojeda, Întotdeauna curtenitor, nu se hotărîse nici măcar să-i atingă mîna. O dorea cu Înflăcărare, Însă la fel de mult Își dorea ca ea să fie cea care hotărăște ziua și ora În care să i se dăruiască... Avură parte de o călătorie de neuitat, În ciuda lipsei de spațiu, Încărcați pînă la refuz cum erau cu tot ce avea să le trebuiască pe insule, cu o mare liniștită, cum era de obicei la acele latitudini, și În absența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
se afla În ea Însăși și În propria-i voință, nedepinzînd de factori exteriori. Vreme de cinci luni În Quito, o săptămînă În Guayaquil și zece-douăsprezece zile de navigație prin apele liniștite ale Pacificului rezistase ideii de a i se dărui lui Ojeda, deși dorea s-o facă, ar fi avut chef de asta și aproape că avea și nevoie. Ar mai fi putut, de asemenea, să aibă răbdare Încă o noapte, așteptînd să ancoreze pe una dintre insulele mari unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]