14,316 matches
-
L. l. își propune, polemic, să pună ordine în „cumplita dezordine literară din zilele noastre”, după cum declară D. Tomescu în articolul Ce vrea să reprezinte această foaie, din numărul inaugural. Principiile „noii ordini literare” nu sunt însă suficient de clar definite: par să fie avute în vedere cele estetice, dar mixate cu elemente de sociologie a literaturii și cu tematica operei literare. Revista protestează împotriva reclamei în literatură, mai exact împotriva „personalităților de reclamă”, și polemizează acid cu autorii momentului (Cincinat
LUMINA LITERARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287899_a_289228]
-
supuse unei permanente redefiniri. Goffman se focalizează în special asupra riturilor de interacțiune, considerând că orice interacțiune presupune o anumită ritualitate. Aceasta din urmă implică faptul că, dacă dorim să avem o comunicare pozitivă, trebuie să respectăm anumite elemente clar definite cultural: „Astfel, un conviv care rămâne tăcut la masă face audiența să se simtă prost (regula angajării), o mână întinsă solicită o altă mână întinsă (regula reciprocității), nu vorbim de funie în casa spânzuratului (regula de selectare a temelor), când
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
pe care-l reprezintă cursanții și folosirea lui în special în activitățile de echipă. Figura 9. Reprezentarea grafică a celor cinci baze ale influenței Trebuie remarcat că prin prisma comunicării eficiente moderne, cadrul didactic, managerul ori părintele (toți aceștia fiind definiți de puterea legitimă) trebuie să facă mai puțin frecvent apel la puterea recompensatoare și coercitivă (iar atunci când le folosesc ele trebuie utilizate oricum doar împreună) și să accentueze mai mult puterea referențială și de expert. Astfel, de cele mai multe ori, aceste
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
ușor). Această a doua formă de atracție, numită complementaritate, acționează în direcția similarității, completând-o pe aceasta. 3) Apartenența la grup: intercomunicarea este mai prezentă în interiorul grupului decât între grupuri deoarece, în primul caz, statusurile și rolurile sunt mai clar definite, acestea modelând fluxul comunicațional. Observăm că, în ceea ce privește clasa de elevi/grupa de studenți, primele două caracteristici sunt îndeplinite într-o proporție foarte ridicată; în ceea ce privește însă apartenența la grup, aceasta este mai puțin oferită de structurarea clasei/grupei ca atare, fiind
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
care - așa cum observa J. Bruner - îl ajută pe cititor să meargă dincolo de materialul la care se face referire explicită; lecturile paralele - de comparație, evidențiind similitudini între textele parcurse; lectura explicativă - ce presupune definirea ideilor principale din textul citit; lectura problematizată - definită de întrebări ori situații-problemă, de definire dramatică între informațiile deținute de cititor și cele pe care urmează să le afle din text; studiul de text- ce se fundamentează pe documente originale ori fragmente ale acestora etc. Mai putem aduce în
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
notă maximă activitatea unui grup de elită ai cărui membri oricum obțin această notă, recompensa în cauză este departe de a deveni motivantă pentru activitatea de grup; 4) problema înțelegerii și acordului tuturor membrilor privitor la structura grupului ca atare (definită, spre exemplu, de tipul activității, modul de acțiune a autorității, tipul de grup, tipul interrelaționărilor și statusul acestora etc.). Necesitatea unui astfel de acord și a unei astfel de acceptări reprezintă un cadru de acțiune pe care-l considerăm deosebit de
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
să-i permită inițiatorului conflictului să arate că, de fapt, cealaltă parte este responsabilă de escaladarea conflictului. Tehnica ingrațierii (flatarea oponentului). După Jones și Wortman (1973), ingrațierea reprezintă „o clasă de comportamente strategice ilicite desemnate a influența anumite aspecte bine definite în ceea ce-l privește pe adversar, aspecte privitoare la atractivitatea unor calități personale” (apud Rubin, Pruitt, Kim, 1994). Alex Mucchielli (2002) observă că orice compliment, orice laudă îl poziționează pe autorul lor în ipostaza implicită de a recunoaște valoarea celuilalt
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
membru în parte este capabil într-o mare măsură să prezică și să explice comportamentul unui alt membru. Această etapă conturează deja atingerea unui grad de coeziune ridicat în grup; echipa didactică lucrează extrem de eficient împreună, membrii au roluri bine definite și acceptate în grup, echipa lucrează armonizat, sistemic. 5) Obligațiile reciproce Acest ultim stadiu este mai rar întâlnit la echipele didactice; la drept vorbind însă, apariția lui în echipe oferă cadrului didactic o libertate de acțiune și creativitate extraordinare. În
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
laturi ale acestor schimbări care i-ar avantaja și pe ceilalți? Rolurile pot să aibă efecte pozitive sau negative asupra grupului, asupra anumitor persoane din cadrul lui sau chiar asupra celui care le îndeplinește; în această ultimă categorie întâlnim „burnout”-ul, definit drept „ostilitate, apatie și pierderea interesului rezultată din stresul prelungit sau conflictul dintre roluri antagoniste” (Myers, 1990, pp. 176-180). Uneori, jucarea inconștientă a rolurilor poate fi definită de existența unor „jocuri” de manipulare. A. Cardon, adaptând cercetările din aria analizei
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
Autorii observă că metoda concasării presupune cu necesitate ca înainte de aplicare să fie utilizată o altă tehnică intitulată analiza valorică. Aceasta din urmă presupune operarea unui decupaj formal al obiectului sau al procedeului studiat pentru a-i detecta principalele funcții, definite ca surse ale valorii (astfel, vom reține caracteristicile definitorii ale obiectului studiat; modificarea lor prin metoda concasării va putea optimiza situația prezentă). De pildă, pentru un obiect trebuie identificate funcțiile îndeplinite de fiecare dintre elementele care intră în componența acestuia
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
de a căuta și crea valori („axiotropism”). Eseul Inițiere în poetică (1968) probează, de asemenea, erudiție și sensibilitate. După încadrarea poeticii în estetica generală sunt trecute în revistă conceptele, între ele unul numit „dezmierdarea”, preluat poate prin filieră germană și definit ca atitudine primară de admirare și imitare a frumosului, care generează actul artistic, deoarece, într-o etapă ulterioară, forma de „dezmierdare” devine ea însăși obiect de artă/valoare. Autorul tratează într-un mod aparte aspectele teoriei literare, distingând, între altele
SPERANTIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289824_a_291153]
-
cele trei (în afară de fragmente) ale lui Teofil (cf. p. 000), predecesorul lui Chiril. în treisprezece manuscrise grecești (al paisprezecelea o conține doar pe prima) și trei versiuni latine ni s-au transmis 29 de epistole sărbătorești ale lui Chiril, impropriu definite omilii în unele manuscrise și în edițiile vechi. Epistolele sînt numerotate 1-2 și 4-30, iar manuscrisele semnalează în diverse moduri absența celei de-a treia omilii; încă din secolul al XVII-lea s-a dovedit însă că nu există nici o
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
neocalcedoniană sînt, de asemenea, cristologia alcătuirii (unde, pentru Efrem, în Cristos, o synthesis se realizează nu în planul celor două naturi, ci în acela al ipostasurilor) și negarea unui ipostas autonom al naturii umane a lui Cristos, care nu trebuie definită ca anipostatică - ceea ce ar echivala cu a o defini ca inexistentă - ci enipostatică, pentru că există realmente, însă doar în ipostasul Logosului. Bibliografie. Fotie, Biblioteca, cod. 228-229, ed. și trad. fr. R. Henry, Photius, Bibliothèque, IV, Les Belles Lettres, Paris, 1965
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
justificarea în planul categoriilor gîndirii raționale a formulării de la Calcedon (care susținea existența în Cristos a unui ipostas cu două naturi), evitîndu-se atît soluția nestoriană (două ipostasuri sau prosôpa, a Logosului, respectiv a lui Cristos, într-o relație reciprocă unică definită ca henôsis), cît și cea monofizită (un singur ipostas, însă și o singură physis, riscul fiind acela de a strivi realitatea umană a lui Cristos). Ca atare, Leonțiu afirmă că Logosul și-a asumat o natură (umană) individuală (physin idikên
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
corpus, sînt greu de imaginat în secolul I. Autorul cunoaște cristologia celor două naturi definită de Calcedon în 451 (astfel, de exemplu, folosește frecvent vocabula asynchytos, „neamestecat”, tipică pentru controversele cristologice din prima jumătate a secolului al V-lea și definită apoi la Calcedon: de exemplu, în Numele divine, 1, 4; 592B; 2, 5: 641D; 2, 10: 649A etc.), însă evită formulele acestui conciliu, precum și formulările cu caracter monofizit clar, declarînd în mod explicit că trebuie evitate polemicile pentru a propovădui doar
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
timp, a deschiderii. De la oul primordial la mediul intrauterin, de la corporalitate la configurația locuinței, de la habitat la universul însuși, trăim în fatalitatea și în civilizația cutiei. Asemenea păpușilor rusești care se conțin una pe cealaltă, într-o succesiune a formei definite cu vidul dinlăuntru, lumea însăși este un inepuizabil depozit de cutii. În interiorul etanș sau în cavitatea deschisă, în geometria rigidă ori în conturul abia sugerat, ea stochează și promite o infinitate de semnale și de informații. Natura frustă, cu întreaga
Artiști în penumbră by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14958_a_16283]
-
eseurile consacrate lui Dino Buzzati, maestru al „alegorismului filosofic modern”, a cărui proză e caracterizată și prin comparația cu Franz Kafka și ale cărui modalități de a utiliza alegoria fantastică pentru a „propune contemporanilor teme importante ale meditației existențiale” sunt definite prin referire analitică la scrierile sale, în particular la romanul-alegorie Il deserto dei Tartari, ori cele privindu-l pe Italo Calvino, părinte al unei literaturi fantastice de calitate, de fapt tot al unui alegorism cu orientare existențial-filosofică. Abordarea e echilibrată
STATI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289886_a_291215]
-
dacă ne referim la o apocrifă - beneficiază de o scurtă introducere, iar fiecare fragment prezentat este îmbogățit cu un aparat critic, filologic, istoric și teologic. Ceea ce i se poate imputa în principal lui Fausto Sbaffoni este lipsa unui criteriu bine definit și coerent de selecție. De pildă, în primul volum se regăsesc pasaje din Oracolele sibiline și din Urcarea la cer a lui Isaia, dar sunt lăsate deoparte, în mod nejustificat, 2 Baruh, Odele lui Solomon precum și Apocalipsa lui Petru. La
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Să revenim însă la epistola noastră. Fragmentele pe care le‑am citat anterior sugerează faptul că Ioan vorbește de tradiția Anticristului ca despre o tradiție bine cunoscută destinatarilor săi. Cu toate acestea, el nu vorbește despre un personaj singular, bine definit, ci despre „mai mulți anticriști”, proveniți din sânul comunității. Aceștia se caracterizează, în primul rând, prin discursurile lor mincinoase, înscriindu‑se astfel pe linia falșilor profeți. Termenul „Anticrist” apare pentru prima dată, și acest lucru trebuie accentuat, pe fondul unor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
semnul ilegitimității. Durata activi- tății sale distructive va fi de trei ani și jumătate, potrivit profeției lui Daniel (V, 25, 3). În descrierea acestui scenariu, Irineu invocă, spunem noi, o serie de fragmente selectate și organizate într‑o ordine bine definită, cu final apoteotic. El citează mai întâi versiunea lui Daniel, apoi interpretarea pe care îngerul o dă acestei vedenii, apoi 2Tes., încheindu‑și incursiunea scripturistică prin cuvintele lui Cristos (In. 5,43 și parabola de la Lc. 18). Așadar: un profet
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
date oferite de Scriptură potrivit unui scenariu a priori. Este vorba de o tehnică proprie tuturor predicatorilor sau exegeților care lucrează pe baza unui corpus de testimonia constând în organizarea acestor testimonia în funcție de o structură teologică sau ideologică foarte bine definită, în scopul obținerii unui nou text al cărui sens este vizibil diferit de sensul fiecăruia dintre pasajele inițiale, considerat izolat. „Operatorul analogic”, în cazul fragmentului în discuție, este deci cifra 4. Pe baza acestui numitor comun, Hipolit creează un scenariu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
n‑a știut niciodată cât de relativ era platonismul său”. Dincolo de aceste diferențe de conținut există, de asemenea, o diferență semnificativă de ordin formal. „Asiaticii” nu dispun în abordarea textelor sfinte de o metodologie propriu‑zisă, bine structurată și clar definită. Ei practică în mod obișnuit improvizația, în limitele îngăduite de tipologia tradițională, și acceptă foarte adesea sensul literal. „Alexandrinii” - în speță Clement și Origen - formați la școala polemicii antignostice, dispun de o metodă hermeneutică extrem de bine pusă la punct și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
la Victorin, dar în manieră diferită. În Carmen, în schimb, el face apel la modelul analitic, dat fiind că celălalt model se dovedește ineficient. De ce? Mai întâi, trebuie avută în vedere intenția apologetului de a strecura în versuri realitatea istorică, definită, din perspectiva creștinilor, de o persecuție violentă. Dar, pentru ca această realitate să poată fi reflectată în poem, autorul trebuie să inventeze un persecutor credibil, adică un personaj care să îmbine toate trăsăturile împăratului roman. Legenda neroniană oferă cadrul ideal pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de prietenie sau pastorale, la originea programului hermeneutic al episcopului Cyrului se află un alt motiv, mult mai profund, pe care J.‑N. Guinot îl rezumă în acești termeni: „Așa cum lectura Bibliei poate să ofere baza teologiei trinitare și cristologiei definite la sinodul de la Niceea, tot astfel ea arată și realitatea diofizismului antiohian. Iată de ce Theodoret are mare grijă să noteze în comentariile sale ceea ce se referă la natura umană și ceea ce revine naturii divine: neamestecarea naturilor este astfel fără încetare
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lipsită de calități. S. este un teatrolog cu o cultură respectabilă și cu o bună priză la text și la punerea în scenă. Prima lucrare reprezentativă, Personajul în teatru (1966), propune și câțiva termeni insoliți, chiar dacă nu îndeajuns de tehnic definiți: „talentul personajului” (potențialul marilor personaje de a permite interpretări noi, în funcție de epocă, mediu sociocultural, talent regizoral și actoricesc) și „cultura rolului” (pregătirea culturală a actorului, cunoașterea epocii în care evoluează personajul interpretat etc.). Lucrările secvente, deși dominate de același fragmentarism
SILVESTRU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289670_a_290999]