2,039 matches
-
Mari; împroprietărirea; industria și comerțul; România pitorească; costumul național românesc, sărbătorile, bâlciurile și târgul moșilor; poezia populară, doinele...” „Țăranul român este artist din instinct”, concluziona autorul și perora în continuare: „Trebuie să vezi pe țăran acasă la el, în fundul satelor depărtate, ascunse în văgăunile întunecate ale munților Carpați, unde legendele vechi mai plutesc încă în întunecimile tăcute ale pădurilor...” Iată și cum scrie D. Frunză la 7 august 1921 în Dreptatea, despre tineri care căutau fericirea în alte țări ale lumii
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
văzute și trăite ca emigrant în 1933, în Rusia sovietică, parcă îl completează pe Panait Istrati al nostru. „Comunist simpatizant, recunoscut de ruși ca fiind deal lor, tânărul acesta are posibilitatea să colinde întinsul Rusiei, din orașele mari, până în satele depărtate, în care oamenii trăiesc ca troglodiții, în bordeie săpate în pământ. Pretutindeni caută urmele Rusiei îmbelșugate de odinioară, când, ca prizonier de război, a trăit șase ani în mijlocul poporului rus. Dar nu găsește decât spoiala unei false civilizații... Sate pustii
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
pilon de dominare și asuprire. Și poetul Alexandru, care, naiv - Însă manipulat de presa culturală pro-ceaușistă! -, credea că sosise ora „românismului” sub mantia unui „domnitor grotesc”, mai hilar și mai abil decât orice fanariot exportat de un imperiu leneș și depărtat; un biet și mărunt șef de stat care, după ce confiscase tot ce mișca și stătea, și-a vârât mâna-i hrăpăreață și În istoria națională, spurcând pentru multă vreme icoane și simboluri sfinte naționale! Un nebun, de fapt, pe care
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
convins că nu sunt singurul care gândește astfel! - că diferența sensibilă, categorică, Între națiunile zise „mari”, adică acele care fac istorie - și nu numai a lor! - și cele care sunt „manipulate” de ea, de istoria făcută de alții, apropiați sau depărtați, fizic, geografic, este tocmai această capacitate - drept, obligație! - de a integra, de a asuma clipă de clipă, ceas de ceas, deceniu de deceniu, cele ce li se Întâmplă. În splendida sa carte Sentimentul tragic al vieții, profesorul și filosoful din
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
În mitul gloriei, acea glorie „fertilă, augustă” ce se numește știință, pasiune pentru legile fizice sau sociale, artă, literatură, religie sau filantropie (azi, când o reală filantropie Înseamnă nu numai a vărsa devize Într-un cont În bancă pentru unii, depărtați, necunoscuți aflați În lipsuri grave, dar, mai ales, să te „deplasezi” În mijlocul lor, poate nu ca Maica Tereza, ființă ce frizează o sfințenie posibilă În plină modernitate, dar, poate, ca acel actor austriac, fiul marelui dirijor Karl Böhm, care, iritat
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
teribil. Schopenhauer, printre splendidele sale maxime traduse la noi de Titu Maiorescu, are una pe care o țin minte din tinerețe: viața, spune filosoful scepticismului european, viața seamănă cu un ochean; În tinerețe, Îl privim Întors și atunci moartea pare depărtată, enorm micșorată, dar la bătrânețe, privind așa cum trebuie prin lentilele sale, moartea se află brusc apropiată și mare. Da, nu contest, pentru acei indivizi care „observă” existența morții doar când ajung la senectute sau În apropierea unei boli grave, bătrânețea
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
mai mult sau mai puțin oneste, unele chiar motivate, dar... nu cumva și celalalte vârste și-au avut impedimentele lor, grave sau mai puțin grave, de care am uitat?; de ce?, nu cumva pentru că ni se părea că moartea este infinit depărtată și, mai știi, poate nici nu există?! Revenind la mine, eu privesc spre propria-mi copilărie cu sentimente amestecate, prea marea apropiere și totala-mi subordonare față de „animalele adulte” mi-au otrăvit și Înfricoșat nu puține ore, seri, nopți sau
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
vechi, unul din acele ritualuri nespectaculare pe care se reazimă echilibrul social, dacă nu chiar psihologia noastră. Cine să „ne’nvețe a muri?!...” Când eram tânăr, foarte tânăr, ca și alții, mulți, nu-mi acceptam extincția fizică, chiar și foarte depărtată, cum părea atunci; universul, timpul, lumea ar fi trebuit să se oprească odată cu mine și, ceea ce e interesant În această aprehenisune obsesivă a puberilor este faptul că ea reapare „la suprafață” În cazul unor adulți care, printr-un proces sau
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
adică actuali! Actuali „atunci”, decenii În șir, Într-un moment când literatura era mai mult decât atât, hrană consistentă și necesară unui public larg, doritor să-și păstreze valorile și speranța, mai ales; actuali poate și În viitorul nu prea depărtat, cred eu, când criteriile artei și ale literaturii se vor „Întoarce” la studiul omului și umanului, respectând rigorile post-renascentiste ale artei și creației, când vom redobândi credința În existență și valorile ei, când artificiile și interesantele - și Înecăcioasele! - obsesii ale
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
aștepți vremea când țara va avea nevoe de tine. Și acuma, după ce ți-ai îndeplinit menirea ca orice militar, adică după ce n-ai făcut nimica, acuma șezi în cortul tău, în căldura apăsătoare a verii, te gândești la căminul tău depărtat și te întrebi de ce Dumnezeu ai alergat trei săptămâni toate rătăcănile și toate râpile acestea? Ce-ai folosit? Nici domnul maior Ghelemè n-ar putea să ți-o spuie. El o știe tot așa de puțin ca și calul său
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
vom avea jumătate de milion, căci acest rău spăimântător se întinde ca buba neagră. (Vezi art. d-rului Lupu) Dr. Lupu:10 "Aici se vede un popor care, după ce jumătate de an a cultivat lanuri întinse de grâu aurit pentru străinătatea depărtată, iarna n-are ce mânca." Dr. Lupu: "Grație acestei legi (a tocmelilor agricole) care admite închiriarea muncii din iarnă pe vară, fără a specifica un minimum de preț măcar, se poate da unui țăran în Ianuarie bunăoară 14 lei, pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
un fel de pustietate, printr-o lipsă de mare de sate, apucăm pe drumuri aproape impracticabile. Administrația Dorohoiului pare că s-a făcut din vremuri depărtate în condiții triste; și azi pare a se face ca și-n vremurile acelea depărtate. Dimitrie Moruzi, fost prefect, a făcut clădiri care costau sute de mii de lei și din care lua zeciuială necontenită. Când s-a clădit palatul administrativ din Dorohoi, D-sa și-a dus material la țară, la moșia d-sale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
pe care se face pânea albă în cantități nemăsurate. E vreme de secetă. Stoluri de cioară și de grauri se învălue în zare. Iazurile sticlesc în bătaea amurgului. Înserează. O seară cenușie coboară. Departe se vede un foc, undeva, în depărtate singurătăți. Și vântul trece șuerând ușor. care păzește la coșere, coșărar = humelnic. calfă Faliboga UN CONAC DE MOȘIE Săvenii e un târgușor în întregime ovreesc, ca multe alte târguri din partea aceasta de țară Moldova de Sus. Case urâte, magherniți îngropate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
administratori, contabili, ajutori de contabili, feciori boerești, chelar, așa zișii zilari etc. Servitorii de jos se tocmesc cu anul (170 de lei), tain, o piele de oae, manta, încălțări, unii și vite scutite. La vremea secerișului vin din satele mai depărtate a Dorohoiului, unde e mai deasă populația. În urma legilor nouă, s-a mai urcat și prețul pământului, dar și al lucrului. Anul acesta 1909 s-a plătit 40 de lei falcea de secere și mâncare. Proprietarul necontenit umblă pe moșie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
o regiune secetoasă, în care viețuiau greu oameni năcăjiți, în cea mai mare parte păstori. Le lipsea acelor năcăjiți apa, pe care o aduceau de la mari depărtări, în burdufuri, pe spatele asinilor. Într-un rând a intrat în acel loc depărtat și pustiu un imam bătrân, ca să cerceteze pe binecredincioșii lui Mahomet. Localnicii l-au primit cu dușmănie. Suntem săraci, vai de noi, subt urgia lui Alah, ziceau ei; nu te opri la noi, n-avem cu ce-ți sta înainte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
autorul unei cărți ce se chiamă Mitrea Cocor. Apoi săli de odihnă, la etajul al doilea o grădină de iarnă cu vedere înspre Volga, totul perfect realizat într-un centru muncitoresc, cu blocuri moderne de locuit. Pentru regiuni ceva mai depărtate, muncitorii fabricii au cinematografe și biblioteci ale lor în cartierele respective. Ceeace am văzut la acest prim palat al culturii se repetă și la alte uzine. Se acordă vieții intelectuale muncitorești o atenție atât de serioasă, încât mă simțesc adânc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
înfățișează. În timpul nopții s-a stârnit o furtună dinspre răsărit; au început a suna valurile și a se rostogoli pe țărm prigonindu-se. Încă de la 8 de asară s-a văzut înspre Caucaz pânze de fulger zbătându-se în negura depărtatului țărm răsăritean. După miezul nopții duhurile mării călăreau fantastic pe harmasari spumați. La răsăritul soarelui vijelia s-a mai domolit. Nouri au prins a sui și a acoperi strălucirea zeului zilei. Un călător singur, c-o raniță săracă, s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
are asemănare Nimeni ca Tine nu este Ne hrănește, ne iubește De toate ne dăruiește Chiar și-n frunza pomului Vedem Taina Domnului Pomul cu umbra lui Dă putere omului Răcorindu-l de căldură Odihnindu-l pe măsură Privește Cerul depărtat Că acolo locuiște Tatăl ce-L ce ne iubește Și de toate se-ngrijește! Sfânta Maică Prea Curată 15.08.2007 Sfânta Maică Prea Curată Te rog spre mine te apleacă Că sunt fiică prea săracă Săracă În fapte bune
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
Mavrocordat, unde „înglodându-să în datorii și până acum nu s-au mai turnat”. La 9 septembrie 1847, birnicii dintr-o mahala a orașului arătau că dintre ei „mai mulți lipsăsc decât suntem față, duși fiind pe la treer și alte locuri depărtate”. În decembrie 1848, într-un alt raport, ispravnicul atrăgea atenția din nou că un număr mare de locuitori sunt „împrăștiați după muncă pe la feluri de locuri spre agonisirea hranei”. Totodată, avea loc și fenomenul stabilirii țăranilor la oraș, cu scopul
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
păcat, că adevărul se înăbușă și sfidarea reușește? Tineretul judecă repede și categoric, dar aparența îl poate înșela. El trebuie lămurit, trebuie să știe că adevărul este etern, adică poate aștepta, dar nu piere; că într-o zi, fie chiar depărtată, scutură tot ce l învăluie și apare triumfător și strașnic. Eu pot să îndrăznesc a i-l spune și voi fi crezută, vorbind acum, când nu mai am nici o năzuință pământească. războiul 1914-1919 neutralitatea 1914-1916 Plecam la Carlsbad cu mama
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
cade. Primul mare eșec datorat abținerii rușilor și incapacității unui general român. Necunoscând această știre rea, mă dusei la Ionel și îl găsii în grădină foarte îndurerat. Vedea cu luciditatea lui liniștită toate câte ne așteptau: două fronturi mari și depărtate; comunicațiile rupte cu aliații de încredere; rușii pe care nu te puteai bizui. Cei dimprejurul lui, cei care împinseseră mai mult la o intrare imediată: [Costinescu, Take Ionescu, Filipescu, Pherekyde, dr. Angelescu, Duca](Ibidem.), nu se solidarizau în res pon
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
Tibișoi și corurile ei cele mai bune, le-a făcut o serbare pur religioasă, dar atât de tristă! Mulți dintre răniți plângeau, se gândeau acasă, eu, într un colț printre ei, plângeam cu ei, pe ei, gândindu-mă la cei depărtați. La sfârșit însă, ca copiii, răniții uitaseră de necazuri și râdeau în hohote. Unul se costumase și cânta din clarinet - chiar foarte bine -, alții îi răspundeau din gură. Noi părăsirăm sala, ca să nu le stricăm cheful. Câte poate să rabde
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
1893, cu mare alai, ca în povești, frumoasa prin cipesă, care își ridicase coada în pieptene și pusese rochie lungă, sosi. La plecarea din casa părintească plângea, închipuindu-și cât de singură și străină are să se simtă într-acea țară depărtată și necunoscută, cu limba neînțeleasă, cu nici un tovarăș din copilărie. Mamă-sa, teribila ducesă de Coburg, adevărata soră a autocratului Alexandru II, disprețuitoare a valahilor, îi zise lacomă: „Nu plânge, fiica mea, ai toalete frumoase, fii obraznică, vei reuși“. Din
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
în afară cât și înlăuntru, care ne stăteau în cale. În afară erau trei mari împărății vecine, Austria, Rusia și Turcia cari nu vedeau cu ochi buni curentul unionist de la noi. Apoi se mai împotrivea și Anglia, care, deși mai depărtată, dar tot atât de influentă, era dominată de principiul integrităței Imperiului Otoman, și căuta, prin urmare, să împiedice orice mișcare ar fi fost de natură să atingă această integritate. Iar înlăuntru aveam în contra noastră bătrâna clasă privilegiată, compusă mai mult din odrasle
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
nivel, al reglării redox din cadrul biocenozei. Mai concret, cele două segmente se plasează, prin potențialul redox optim al fiecăruia, de o parte și alta a potențialului redox caracteristic biotopului, a solului ce adăpostește biocenoza. Pentru că optimele fiecărui segment sunt relativ depărtate, nici unul dintre segmente nu se simte chiar În largul său, dar o duce acceptabil. Dacă intervenim cu un poluant de acest fel, vom deplasa acel echilibru. Să vedem cum. Un biostimulator oarecare nu face altceva decât să inducă deplasarea potențialului
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]