1,941 matches
-
e, a mormăit ea cu vădită insatisfacție, Îndreptându-se către ușă. Vă doresc o Întrevedere cât se poate de plăcută. La revedere. Mi-a părut bine de cunoștință... Bine pe dracu’, se vedea de la o poștă că mi-ar fi despicat cu sincer entuziasm țeasta. Mi s-a părut de datoria mea să-i răspund cu un „sărut mâinile”, nici măcar ironic, de-a dreptul sfidător. La urma urmelor, Într-un fel sau altul, eram și musafirul ei, nu? Păi, așa ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Catolicismul suferise prea mult persecuția "furnicii albe", a masonilor și a democraților, pentru ca să nu profite de un moment de acalmie și să dobândească un modus vivendi cu Republica. Urmările au fost, însă, dezastruoase pentru unitatea forțelor contra-revoluționare. Centrul Catolic a despicat în două, pentru totdeauna, opoziția antirepublicană, antidemocratică și antimasonă. Dacă în Portugalia monarhia n-a fost încă restaurată până astăzi, faptul se datorează, poate, acțiunii Centrului Catolic. Dar amânarea restaurării nu este efectul cel mai grav al creării Centrului. Infinit
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
turtită, roșcată (prima victimă a anotimpului) lipită de o bancă udă din grădină. Dar dacă prin crăpătură se zărea o dungă lungă sclipind ca roua, mă grăbeam să ofer ferestrei ocazia de a-și revărsa comoara. Dintr-odată, camera era despicată În lumini și umbre. Frunzișul mestecenilor mișcându-se În lumina soarelui avea nuanța de verde translucid a strugurilor și În contrast cu el era catifeaua Întunecată a brazilor pe un fond albastru extraordinar de intens, cum n-am mai văzut decât mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
mă amețea. O trăiam din plin, fără să-mi dau seama că libertatea aceea mă înlănțuia încet, încet, fără scăpare, închizându-mă, cocon năuc, în gogoașa nimicului. A rămas acea noapte de la „Melody“ închisă în mine ca urma unui cuțit despicându-mă, împărțindu-mă pentru totdeauna între cel ce am fost și cel care am devenit. A rămas cu toate ale ei, ca și cum fiecare clipă a fost să-mi fie fixată cu semnul înroșit, încins în foc, cu care stăpânul își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pentru iluminați și apostoli. Așa-i. Dar astea sunt bune în literatură. Sunt cutremurătoare acolo. În viață... Umilința și sufletul zbuciumat trec pe stradă cu aceiași pași. Caldarâmul, pământul suportă la fel și pașii fericiților, și ai nefericiților. Aerul se despică la fel în fața lor... Caracterele sunt doar ale literaturii. Ale realității sunt doar viețile astea mizere ale noastre. Abia acum, când N.N. nu vine, aș putea să mă simt jignit. În fond, mi-a deturnat dorul de somn, îmi ignoră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nelipite între ele, cu multe goluri. Un trup făcut încă alandala, fragil, pornit a se risipi la fiecare tremur al pașilor ei zoriți, la fiecare lovire a aerului încă dur al acestei dimineți. Un aer încă somnoros, lăsându-se greoi despicat de fetișcana zorind în fața mea. O perdea de aer încă rigid, refuzând să se mlădieze după acest trup schilod în așteptarea frumuseții lui viitoare. Îmi încetinesc voit mersul, lăsând ca distanța dintre noi să se prelungească tot mai mult. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
aceea doar întoarce amuzată capul, se trage puțin spre dulapul cu pantofi de lângă ușă, lăsând să se strecoare pe lângă ea un bătrân într-un fulgarin alb, cu ochelari negri de orb, cu mâna întinsă în care ține un toiag alb, despicând aerul, pipăindu-și înaintarea, ducându-se spre bucătărie. Va asculta cum orbul discută ceva cu o femeie, poate chiar cu Veturia sau cu ochelarista pirpirie care tot insistase ca eu să gust din tortul ei, cum necunoscutul acela va da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să ucizi... SÎnt atîtea motive! Oberlus ridică și el din umeri, dar acum mult mai deschis, și indiferența lui părea sinceră: - Poți să gîndești ce vrei, spuse. Nu-mi pasă. E mort deja, nimeni nu-l va Învia și degeaba despicăm firul În patru... E mai bine așa. Mai bine pentru toți. Ea Întîrzie să răspundă și, cînd o făcu, lăsă cuvintele să cadă cu greutate. - N-am să te iert niciodată, spuse. El o privi În tăcere, gînditor, și În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
vizavi de noi... Patru ore a durat reparația. Băgă încă o fondantă în gură, uitîndu-se la sculptor cu un aer vinovat. Dădea impresia că mănâncă pe furiș. Exclamă cu gura încleiată: ― Domnule Matei! Tânărul tresări, apoi un rictus lung îi despică buzele. ― Al dracului de repede îți vin ideile! Ești sigură că nu te-au fulgerat mai de mult? ― Domnule Matei! repetă fericită. Ce-ai zice... de o statuie? ― O statuie?!? ― Sînteți sculptor, aveți totul la îndemînă. ― Nu înțeleg... Îngână buimac
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
continua să se apropie. Zâmbea. ― Nu! bolborosi tânărul. Îți spun doar că eu nu sânt ― Ce importanță are? Veți muri ca și ceilalți. Ați văzut doar! Nu e deloc greu... Sculptorul se lipi de zid. Părea că vrea să îl despice. ― Ce ai acolo? ― Otravă. Ați uitat cum a murit domnul Panaitescu? Și Valerica? Și domnul Popa? ― Nu te apropia! Pleacă! Pleacă!! Bătrâna, cu mâna întinsă, făcu încă un pas. Șopti: ― E de ajuns să rup hârtia. Numai un colțișor... ― Pleacă
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Frunză verde Șoralea, Mândra din grai îmi grăia: - Bucuros că ți-aș cânta Dar mi-i portul femeiesc Și mi-i glasul voinicesc. Când oi prinde a cânta Munții s-or cutremura, Fagii mari s-or legăna, Pietrele s-or despica, Apele s-or turbura, Fântâna din Peșterea... 275 {EminescuOpVI 276} Potera ne-a auzi, Înainte ne-a eși, Că-i o matcă de voinici Peste patruzeci și cinci, Și-i o matcă haiducească Peste patruzeci și șase Și pre mine
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
avea? - Nu te teme, mândra mea, Pînă-i fi pe mâna mea, C-oi fi eu de te-oi ține - Cântă, mândră, cântecul Că mi-i drag ca sufletul. Mîndra-ncepe a cânta, Munții se cutremura, Fagii mari se legăna, Pietrele se despica, Apele se turbura, Fântâna din Peșterea. Și potera i-auzia Înainte li eșia Și din grai așa grăia: - Alei, Viță Cătănuță, Ce ai cotat pe - aice De ne --ncurci tu florile, N-au hodină oștile. Ia dă-ți tu Viță vama
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Cu povoară La moară. Dar curva de moară Când a văzut atâtea cară, Cu povoară A pus coada pe spinare Ș-a plecat la lunca mare- Lunca mare Frunză n'are, Lunca mică Frunza-i pică, Tot în patru se despică. Ia mai trageți flăcăi, Hăi, hăi! Dar morărița meșterița O luat o mână de tărâțe, Și tot pru! pru! pru!, moara mea, Pîn-a pus mâna pe ea. Ș-o luat-o de obstast Ș-a dat-o la morăraș. Dar
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
laptelui, cu părul bălai ca razele lunei. Împăratul surâse, soarele surâse și el în înfocata lui împărăție, chiar stătu pe loc, încît trei zile n'a fost noapte, ci numai senin și veselie, - vinul curgea din butii sparte și chiotele despicau bolta cerului. Și-i puse mama numele: Făt-Frumos din lacrimă. 317 {EminescuOpVI 318} Și crescu și se făcu mare ca brazii codrilor. Creștea într-o lună cât alții într-un an. Când era destul de mare, puse să-i facă un
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
din lacrimă. 317 {EminescuOpVI 318} Și crescu și se făcu mare ca brazii codrilor. Creștea într-o lună cât alții într-un an. Când era destul de mare, puse să-i facă un buzdugan de fier, îl aruncă în sus de despică bolta cerului, îl prinse pe degetul cel mic și buzduganul se rupse-n două. Atunci puse să-i facă altul mai greu - îl aruncă în sus aproape de palatul de nori al lunei; căzând din nori, nu se rupse de degetul
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
da eu nu-s de pe când poveștile - eu sunt de mai încoace, da m-am dus într-o zi la soacră - mea ș-am găsit un sac de povești, și venind a casă l-am scăpat jos și s-o despicat sacul și de-atunci s-o împlut lumea de povești ș-am învățat și eu una și ț-o spun d-tale. Era odat-un om ș-avea doi feciori. Acu femeea era-ngreunată ș-o făcut un băiet, da el era
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
putea dovedi și nu se da nici smăul, nici finul lui D-zeu. El a aprins perii cei doi ș-o venit vântul de la răsărit și de la amiazi și când ș-o pus buzele-n trei drept în jumătate a despicat smăul când a suflat. O jumătate a murit că era c-un cap, da o jumătate nu, că era cu două-că era cu trei de toate. Și s-a rugat finul lui Dumnezeu strașnic la Statul-Palmă - barbă-cot. - Nu-ți pot
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
cu durere Prin pustiuri rătăcit, Să pomenești câte odată Pre un om ce te-au iubit. Mă lepăd de toată lumea, Mă cernesc, mă - nstrăinez, Mă cufund în întuneric Lumina să nu mai văz. Ochii facă-se isvoare Și curgă necontenit, Despice-se inimioara În bucăți ca de cuțit. Risipească-se tot trupul, Să se facă praf și vânt, Aruncat în toată lumea În văzduh și pre pământ, Eu ș-atunci în neființă Zic c-oi fi înnorocit, Că le trag, le sufăr
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Ori în ce parte de lume Împreună să trăiesc. 459 {EminescuOpVI 460} No. 63 Vremea despărțirii iată c-au sosit Și toată simțirea ah, m-au părăsit. Soarele m-apucă și adio zic, Zic, dar cu durere pieptul mi-l despic. Adio, guriță și dă-mi mâna ta Adio, mă iartă și nu mă uita. Nu știu dacă cerul îmi va ajuta Să mai țin vr-odată la piept mâna ta. No. 64 Ah, amară despărțire, Ah, ce moarte cu cumplire, Amorul
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
în loc și arz în foc, 460 {EminescuOpVI 461} {EminescuOpVI 462} {EminescuOpVI 463} No. 63 Vremea despărțirii iată c-au sosit Și toată simțirea ah, m-au părăsit. Soarele m-apucă și adio zic, Zic, dar cu durere pieptul mi-l despic. Adio, guriță și dă-mi mâna ta Adio, mă iartă și nu mă uita. Nu știu dacă cerul îmi va ajuta Să mai țin vr-odată la piept mâna ta. No. 64 Ah, amară despărțire, Ah, ce moarte cu cumplire, Amorul
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
când mintea îi devenise o rană deschisă, o masă supurândă de materie cenușie împrăștiată, neuroni explodați și impulsuri electrice scurtcircuitate? Unde mai era rațiunea când persoana adorată din viața ta tocmai te-a insultat cu un pomelnic de acuzații monstruoase, despicându-ți ființa neajutorată cu lovituri ale securii disprețului său? Unde mai era echilibrul mental, când aceeași persoană și noul său acolit și-au declarat intenția de a te jefui de tot ce ai, iar tu simți că nu ai puterea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
de trăsnete, încă de când eram copilă. Cu câțiva ani înainte de Război, chiar în fața mea, la douăzeci de metri, am văzut cum a trăsnit un păr bătrân, înalt ca un plop; îl crăpase perfect în două. Dacă eram mai aproape, mă despica și pe mine sau, mai precis, mă carboniza. Așa a vrut Dumnezeu să scap cu zile... De atunci... Și acum cu ce se ocupă tineretul? auzi în continuare vocea sonoră a tatălui, care făcu să nu mai înțeleagă nimic din
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
dacă ar încerca să povestească cuiva despre toate splendorile, miracolele, legendele și impresiile răspândite, printre eschimoși, despre acest munte, nu i-ar fi suficientă o întreagă noapte polară. Acum însă, în fața lui se petrecea un fenomen înspăimântător. Muntele Sacru se despicase în două părți gigantice, dar inegale. Partea mai mică, după ce s-a înclinat ușor, însă destul de vizibil, s-a prăbușit brusc în neant. Era un semn clar că spiritele sunt nemulțumite, că se apropie sfârșitul pe care bătrânii înțelepți îl
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
Plecăm definitiv din țară, în Canada. Am primit deja pașapoartele. Vreau să spun că ni le-au întocmit, însă sunt la Miliție, la Biroul de Pașapoarte. Dacă în plină iarnă, un trăsnet ar fi nimerit între ei și ar fi despicat masa în două cu tot ce era pe ea, tot nu ar fi rămas atât de uimit. De aceea, numai după ce s-a scurs un timp suficient pentru a sorbi în liniște o ceașcă de cafea chiar și opărită, abia
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
se opri. Nu puteai privi în direcția lor, deoarece aceștia împrăștiați de o boare slabă de vânt, după ce intrau în urechi, acopereau obrajii și se propteau pe sprincene, nimereau direct în ochi. Mirele cu mireasa la braț, în fruntea alaiului, despicau nămeții proaspăt așezați. Într-o clipă de neatenție, pantofii cu tălpile din piele de bovină, fără ținte, au alunecat trăgând și trupul fericit al mirelui peste cel al miresei. Acest mic incident a declanșat un spectacol de vis. Căzut peste
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]