2,113 matches
-
Sunt apoi necesități cărora nu vreau să mă supun. Descurcă-se de unul singur, cum o putea, de unul singur și solitar! Cu toate acestea, cutare cititor tot mă va mai întreba: „Bine, și cum sfârșește omul ăsta?, cum îl devorează isoria?“ Dar tu, cititorule, tu cum vei sfârși? Dacă nu ești decât cititor, atunci când îți vei sfârși lectura, iar dacă ești om, om ca mine, cu alte cuvinte comediant și propriu autor al tău, atunci nu trebuie să citești de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
contemplației, politica și romanul. Acțiunea e contemplativă, contemplația e activă; politica e romanescă și romanul e politică. Atunci când bietul meu Jugo, rătăcind pe marginile - nu pot fi numite maluri - Senei, a dat peste cartea fatidică și-a început s-o devoreze și să se lase absorbit de ea, tranformându-se într-un pur contemplator, într-un simplu cititor, ceea ce este absurd și inuman, el îndura romanul, dar nu îl făcea. Or, eu vreau, cititorule, să-ți povestesc cum se face un roman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
tailandez e absolut divin ! Pe șest, iau și eu unul din teanc și mușc. Să dea naiba dacă n-are dreptate. E bun. Chiar dacă o zic chiar eu. Pe la două jumate, sunt iar singură în bucătărie, Trish și Eddie au devorat peste jumătate din sandvișuri, și acum au ieșit. Nathaniel s-a întors în grădină. Iar eu mă plimb nervoasă încoace și-ncolo, jucându-mă cu o lingură, uitându-mă la ceas din jumătate în jumătate de minut. Arnold trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
și vin cu el în bucătărie, exact în clipa în care feliile de pâine sar din prăjitor. Asta da viață. Mă așez lângă fereastră, crănțănind din pâinea prăjită, sorbind din cafea și răsfoind ziarul alene. În cele din urmă, după ce devorez trei felii, două cești de cafea și toate secțiunile de duminică, îmi întind brațele cu un căscat uriaș și mă uit la ceas. Nu-mi vine să cred. E abia opt fără patru minute. Ce-o fi cu mine ? Parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
o stradă secundară, se zăreau niște pâlcuri anemice de arbori, câmpuri neîngrijite, un pârâu cu ape tulburi și fetide, după o curbă apărură trei case ruinate, fără uși și ferestre, cu acoperișurile în mare parte prăbușite și spațiile interioare aproape devorate de vegetația care mereu țâșnește dintre ruine, de parcă ar fi așteptat, ascunsă acolo, încă de la săparea fundațiilor. Așezarea începea câteva sute de metri mai încolo, era compusă din câteva străzi care dădeau în șoseaua care o traversa pe la mijloc, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
le pictase a crezut ratată călătoria. Se spune că peisajul e o stare sufletească, că vedem lumea dinafară cu ochii dinăuntru, să fie pentru că aceste extraordinare organe interioare ale vederii n-au știut să vadă fabricile și hangarele, fumul ce devorează cerul, prafurile toxice, eternele noroaie, crustele de funingine, gunoiul de ieri întins peste gunoiul de fiecare zi, gunoiul de mâine grămădit peste gunoiul de azi, aici ar fi suficienți și ochii obișnuiți ca să convingă și sufletul cel mai mulțumit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Dar asta înseamnă a judeca după aparențe. Focul face mult, nimeni nu neagă, dar nu poate face totul, are serioase limitări, și chiar câte un defect grav, ca, de exemplu, insațiabila bulimie de care suferă și care-l face să devoreze și să transforme în cenușă tot ce întâlnește în cale. Revenind însă la tema care ne ocupă, la olărie și la funcționarea ei, toți știm că lutul umed băgat în cuptor crapă mai repede decât ne ia să povestim. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
petrecea tot timpul aruncând lopeți de cărbune în gura cazanului, olarul, cel puțin acest Cipriano Algor, care nu poate plăti un ajutor, se chinuie ceasuri întregi să introducă arhaicul combustibil în cuptor, crengi pe care focul le cuprinde și le devorează într-o clipă, crengi pe care flacără le mușcă și le linge încetul cu încetul până la tăciune, cel mai bine e când îl putem răsfăța cu conuri de pin și talaj, care ard mai încet și produc mai multă căldură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
asta ar mai lipsi, să-l lăsăm să cadă inestetic pe unul dintre personajele principale în punctul culminant al acțiunii, această îmbrățișare și acest sărut, aceste săruturi și aceste îmbrățișări, de câte ori va trebui să vă amintim că aceeași iubire care devorează imploră să fie devorată, așa a fost întotdeauna, întotdeauna, dar uneori băgăm de seamă mai mult. Între două sărutări, Cipriano Algor întrebă, Cum se face că ești aici, dar Isaura nu răspunse imediat, mai erau săruturi de dat și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
să-l lăsăm să cadă inestetic pe unul dintre personajele principale în punctul culminant al acțiunii, această îmbrățișare și acest sărut, aceste săruturi și aceste îmbrățișări, de câte ori va trebui să vă amintim că aceeași iubire care devorează imploră să fie devorată, așa a fost întotdeauna, întotdeauna, dar uneori băgăm de seamă mai mult. Între două sărutări, Cipriano Algor întrebă, Cum se face că ești aici, dar Isaura nu răspunse imediat, mai erau săruturi de dat și de primit, la fel de urgente ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
trei, sau șapte, le-aș petrece pe toate așa cum o trăiesc pe asta, Întins pe terasă, cu mâna În părul tău. Împreună, dar diferiți. Amanți de nouă ani, căsătoriți de patru, visurile lor nu locuiesc Întotdeauna sub același acoperiș. Djahane devorează timpul, Omar Îl degustă. Ea vrea să domine lumea, e ascultată oricând de sultană, care e ascultată oricând de sultan. Ziua, uneltește În haremul regal, interceptează mesajele care pleacă și vin, bârfele de alcov, făgăduielile de giuvaeruri, mirosul de otravă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
uriașele platouri de argint, spre halca cea mai bună de carne de cămilă sau de miel, spre cel mai cărnos copan de potârniche, se Întind șaizeci de mâini Înfometate, care scormonesc prin carne și sos. Se Împarte, se sfâșie, se devorează. Când comesenii ajung În posesia unei bucăți gustoase, ea e oferită unui vecin care trebuie onorat. Nizam mănâncă puțin. În seara aceea, suferă mai mult ca de obicei, pieptul Îi e În flăcări, măruntaiele parcă i-ar fi strânse de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
ca pentru ospăț. Fiecare mânca încet în entuziasmul general. Veselia lor venea din faptul că formau acum, din nou, un echipaj, și nu din hrana fadă oferită de "autobucătar". Numai Kane înghițea cu lăcomie bucăți mari de carne și legume. Devorase deja două porții normale și începea pe a treia. Indiferent la foamea oamenilor. Jones motanul își mânca alimentele cu delicatețe, așezat ca un rege în mijlocul mesei. Kane își ridică nasul din farfurie, cu gura plină. ― Când ajungem pe Pământ, primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
din vedere că, la rîndul ei, opera Îl modifică pe cel ce-a creat-o. Nu Încape, cred, Îndoială că Michelangelo a fost Înrîurit de statuile sale mai mult decît de cei care-i lăudau geniul. Uneori opera poate chiar devora o biografie. Pe acest drum orice zeu sfîrșește prin a deveni om. Praxitele care, vrînd să sculpteze zeițe, a sculptat femei elegante și frumoase face, așadar, și filosofic În cazul lui Oedip, victoria asupra sfinxului a fost opera. Ea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
ea Însăși și sfîrșește cu ea Însăși, ar putea conchide Ulise, după care va pleca În grabă spre corabia ce-l așteaptă la țărm, sub privirile nedumerite ale lotofagilor care-l urmăresc su-rîzÎnd blînd și insuportabil... Se poate muri și devorat de o memorie nesățioasă, pare să spună zîmbetul mîncătorilor de lotus; dacă Prometeu uita că a furat focul, vulturul nu mai cobora asupra lui... Dar atunci, totul este posibil... Și, oricum, e mai puțin revoltător să mori devorat de memorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
muri și devorat de o memorie nesățioasă, pare să spună zîmbetul mîncătorilor de lotus; dacă Prometeu uita că a furat focul, vulturul nu mai cobora asupra lui... Dar atunci, totul este posibil... Și, oricum, e mai puțin revoltător să mori devorat de memorie decît de un vultur insolent și murdar... Dacă ar fi vară, aș coborî În mare. Un ceas de Înot În apa plină de presimțirea zorilor m-ar spăla de orice insomnie. Așa, trebuie să mă mulțumesc să ascult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
cu lovituri de topor o pădure străveche consacrată Demetrei ai cărei arbori erau locuiți de driade. MÎnioasă, zeița s-a răzbunat ordonînd monstrului foamei să pătrundă În măruntaiele celui ce-o iritase, În timp ce acesta dormea. Eresichton sfîrși prin a se devora pe el Însuși. Dar de ce l-am Învinui pe Narcis de frivolitate? În fond, ce-i reproșează lui Schopenhauer cei care subliniază cu sarcasm inconformitatea vieții sale față de ideile pe care le-a profesat: filosofia sau viața? Păcatele celei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Și oricum, fuga de Întrebări reprezintă cel mai deplorabil răspuns. Nimic n-are vreme să rodească sub zodia lui Proteu decît frica de propria singurătate, desolidarizarea de propriile-ți adevăruri, ipocrizia cameleonului sau, citîndu-l pe Bacon, Înțelepciunea crocodililor care plîng devorînd... Epigonii Zece ani mai tîrziu după ce „cei șapte Împotriva Thebei” au fost Înfrînți, urmașii lor direcți, pentru a răzbuna moartea părinților lor, au organizat o nouă expediție contra Thebei ieșind victorioși. Dezvoltînd un gînd pe care mi-l sugerează această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Închid ochii și ascult valurile, iau totul de la Început.., Și n-am dreptul să mă socotesc trădat dacă marea Îndrăgită odinioară mai există doar În mine...) Saturn Saturn e un zeu prăbușit. De aici trebuie să Începem. El și-a devorat toți fiii, cu excepția lui Zeus care a fost ascuns de mama sa Rhea și, ulterior, și-a detronat tatăl; acesta s-a refugiat În Latium, a strîns toți oamenii feroci răspîndiți prin munți și le-a dat legi, guvernîndu-i cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
platoul Împădurit al remușcării. (La Roma, În zilele Saturnaliilor se suspenda orice putere asupra sclavilor, tribunalele luau vacanță și nu era permis să se pornească război; dar Saturn devorîndu-și fiii nu mai era, după credința lui Cicero, decît Timpul Însuși, devorînd insațiabil anii.) Ce poate dori un zeu decăzut? Să priceapă, firește, cum a fost Învins. Ce-au opus olimpienii cruzimii? I s-a răspuns: — Frumusețea! Au Învins nu prin forță, ci prin frumusețe! - Și ce este frumusețea? - Un zeu ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Și umor și necesară nesimțire. Mimarea libertății, da da, că și mimarea... Da, da, când nimic nu mai e, atunci mimarea...“ Mica suspiciune, mica bârfă, mica viclenie. Micile vânzări de suflete mici, micșorate, strivite? Plictiseală, plictiseală! Fantoma care cutreieră și devorează lumea! Mohorâții... Plictiseala, frater, dulcissime, amantissime. Vorbe din somn, parcă. Nici că-i păsa. Dădea drumul la tirade Anatol Dominic Vancea de parcă polemiza cu foști colegi de facultate. De parcă nu știa că se afla la recepția hotelului TRANZIT, unde tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Scandalul moral al profesorului Vancea Voinov, colegii polițiști ai recepționerului Vancea Voinov. Bufonul Vancea Voinov și vecinii Veturia și Marcel ai pribeagului Vancea Voinov. Totul, totul, până doctorul va dezvălui, în sfârșit, rețeta supraviețuirii în furnicarulcare aleargă și geme și devorează aproapele și spionează aproapele și îngroapă aproapele și se înmulțește, se tot înmulțește, înmulțindu-și reflexele viclene, de supraviețuire. Da, era pregătit, se decisese. Repede, repede, drept la cabinet, la spital. — S-a întâmplat ceva? Ce s-a întâmplat? — Păi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
molipsit și am 99 de ani. Microbi parșivi, ca timpurile astea, n-am să scap. Sunt pe moarte, ți-am spus. — Monstrul tricefal e oriental, dar ați urmat Europa. Nu zoomorfă, ci antropomorfă. Europa, adică Apollo și Christ? Lupul înfometat, devorând amintirile. Leul atotputernic și dominator, prezentul. Viitorul ezitant, ca un câine lingușitor... Ați visat emblema vârstelor, Prudența? E mută prudența, e mută? — Ce vrei, ce mai vrei... cuvintele astea, nu știu ce vrei. Termină că înnebunesc, nebunule, începu săurle Tizian. Înnebunesc, auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
națională a României, pe când Ceaușescu își luase avântul acela nemaipomenit. A participat și el la câteva expoziții omagiale, „Celui mai iubit fiu -inima plasticienilor“, fără a se face remarcat. Alții erau abonați la marile cârnățării. Veniseră ăștia noii, carnaserierii, care devorau totul în numele noului umanism promovat de secretarul general. Se răsuci și privi spre capătul cozii de lângă el, unde se așezase Aspasia. Nu o mai zări. Era ferm convins că-și face și radiografie. Nu vii la laborator numai pentru coprocultură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
-i adreseze câteva cuvinte de răspuns la salut. De altfel, nu prea erau mulți cei dornici să-l aboredze. Mai toți îl ocoleau, zorind pasul când îl întâlneau. Se temeau parcă să nu fie înghițiți de prozator, pur și simplu devorați dintr-o simplă privire, o ridicare din sprânceană sau dintr-o mișcare mai nervoasă a burții. Cu mulți ani în urmă, înainte de evenimentele din acel decembrie de pomină, un important critic din București, după ce stătuse două săptămâni la casa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]