2,000 matches
-
pământ, nici Cristian, care stătea sobru, ai fi zis că solemn, lângă un personaj pe care Vasile nu Îl cunoștea, un tip Între două vârste, cu fălcile atârnându-i, prea grele parcă de tristețe, și cu un aer de etern dezamăgit. Tronaru fluiera În surdină, cum fac pensionarii adesea, poate că dăruiți mai mult cu amintirile frumoase de altădată, și nu cu gândul că peste câțiva ani nu vor mai fi. Puiu Nistea și-a umflat bărbia enormă și a zâmbit
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
care - potrivit filosofiei imperiale - reprezenta vizual puterea Romei, tânărul dux îi avea alături, printr-un surprinzător contrast sentimental, pe frumoasa lui soție și pe băiețelul acela neastâmpărat. Iar acum micuțul, apăsat de parapetul turnului ca de zidurile unei închisori, privea dezamăgit. Spre miazăzi, printre norii joși, se zărea o palidă rază de soare. Se vedea și îndepărtata Augusta Treverorum, capitala Galliei Belgica, orașul întemeiat de Roma, care, secole de-a rândul, avea să se numească Treviri. Dar poate că acele nedefinite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
-i numele meu!“. Așteptă ca un glas să-l provoace, pentru a-l urmări și a-l prinde pe soldatul care se lăsa doborât de el, se arunca la pământ, rostogolindu-se amândoi în iarbă. Dar nu-l strigă nimeni; dezamăgit, copilul se îndreptă spre grajduri. Grăjdarul, care tocmai îl țesălase pe dragul lui Incitatus, se întoarse și-i spuse pe neașteptate, brutal: — Ai văzut? Și de data asta a câștigat Maștera... Vorbea despre un lucru de care el nu avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
zăpăcit și melancolic, care își făcea apariția la două-trei zile pentru a le indica sclavilor, atingând ușor masa cu un deget, că trebuiau să șteargă praful. În afara lui, nimeni nu mai intra acolo. Gajus aruncă o privire rafturilor și observă dezamăgit că pe ele se aflau câteva opere de muzică și de știință și nenumărate scrieri magice și astrologice, aproape toate în greacă. Cineva îi spuse că împăratul colecționa cu drag toți clasicii greci - în special pe Thucydides, care i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
devină celebră - ajungi să fii în siguranță. Fascinanta putere a tinereții, părul castaniu ușor ondulat, ochii limpezi, corpul atletic și agil datorită anilor petrecuți în castrum dădeau cuvintelor sale o forță extraordinară, mai presus de orice logică. Emoționați, populares aplaudară; dezamăgiților optimates discursul li se păru însă utopic, rod al lipsei de experiență. Se știa totuși că anunțarea unor măsuri liniștește adesea poporul, ca și cum respectivele măsuri s-ar și pune în practică; și cum liniștea romanilor era imperios necesară, aplaudară și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în mijlocul drumului. „Sunt foarte periculoase dacă stai aproape. Însă nu trebuie să te miști - măgarul nu se va ridica.“ Și se retrăsese la Capri. Tânărul Împărat stătea însă la Roma și îi asculta intervenind, propunând schimbări, anulări, ajustări subtile. Descoperi, dezamăgit, că interesele de grup și războaiele personale declanșau încontinuu dispute fără temei. Tantis discriminibus objectus..., spuse - și fraza lui ajunse în cărțile de istorie, chiar dacă în viitor puțini aveau s-o remarce. Au fost ultimele cuvinte izvorâte dintr-o durere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
trec cu plăcere pe-acolo, îndrăzni să spună Manlius. Se vorbește despre niște vrăji, despre zgomote în vreme de noapte... Micul templu isiac fusese devastat și redeschis de patru ori, urmând destinul puterii. În timpul războiului împotriva Aegyptus-ului, poporul neștiutor, senatorii dezamăgiți și nemiloșii tribuni militari - o singură dată, toți laolaltă - spuseseră că lui Marcus Antonius i se întunecase judecata în ziua când dăruise terenurile zeilor egipteni, iar Cleopatra era apărată de experți în magie și invocatori ai forțelor oculte, care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
văzu însă pe intendent, pe paznici și pe sclavi alergând de-a lungul drumului. Împăratul coborî dintr-un salt, înainte ca unul dintre soldați să apuce frâiele calului; îl încredință pe Incitatus celor din escortă, intră în vilă și rămase dezamăgit, pentru că miticul Julius Caesar - care o iubise pe foarte tânăra Cleopatra pe când era matur - își construise o reședință mediocră, într-un stil rigid, vechi și lipsit de fantezie. În ce cameră se gândea el să ducă o asemenea femeie? În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe cei cinci. „Mila, rațiunea, căutarea unui acord, toleranța nu ajută.“ — Vă mulțumesc, le spuse anchetatorilor. Ei îl priveau, așteptând hotărârea lui. — E bine să reflectăm câteva ore, zise el cu glas liniștit. În timp ce anchetatorii ieșeau cu un aer ușor dezamăgit, îi veni în minte o frază de demult - cine o scrisese oare? „Dacă ai puterea, trebuie s-o aperi singur.“ Se gândi la Milonia și la fetița lor, simți că își dorește cu furie să trăiască. Închis în sine, noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și țopăind cu tocurile înalte; între timp ei ies din mașină și l așteaptă curioși, lăsând luminile de poziție aprinse. Deodată fetele se opresc și dau din brațe a pagubă pentru efortul depus degeaba: - Credeam că sunteți italieni! spun ele dezamăgite, când au zărit numărul de Prahova, luminat de lampă. Așa era în epoca aceea, italienii luau multe românce. Fiat-ul lui Georgică făcea toți banii. În altă seară avea bani, eveniment memorabil care trebuia sărbătorit și au mers la Codrii Cosminului
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
aveți nicio problemă, plecați acasă! Bucurie mare pe noi; ne apucăm cu toții de treabă însă nu mergea noi până atunci nu împrăștiasem nici două movile de pământ< dacă trebuia să plecăm acasă când terminam, cred că ne apuca iarna, eram dezamăgiți. Eu văzusem un buldozer care se mișca în balastiera de pe Argeș, în apropierea locului unde făceam noi plajă, departe de sat și restul lumii, deci goi, goluți. Îl iau pe Țiganul și aranjăm cu mecanicul problema noastră: - Când să vin
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
unde îi place. La noi, în Italia... Da' de unde! interveni Ticu. Pușcăriile sunt pline. Cine-a ajuns la zdup pe vremea lui Stalin, tot acolo e și-acum! Ce-ți închipuiai, că e ca-n Italia?... Așa va să zică?... articulă Nando dezamăgit. Eu credeam că o să fie mai bine!... Își aprinse o țigară și rămase puțin pe gânduri. Apoi se uită la cumnatul său. Dar cu Pătrășcanu ce se mai aude?... Nu se mai aude nimic, răspunse Ticu. Cum nu se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
În legătură cu chestiunea transferului la Vidra, nu era, deocamdată nimic lămurit; Stelian avea de gând, totuși, să se mai ducă pe la secția financiară a raionului și să discute din nou cu șeful secției, să afle cum mai stăteau lucrurile. Din nou dezamăgit, Virgil începu să se gândească că n-ar fi stricat să meargă el însuși pe la Vidra, ca să vadă ce se putea face pentru a grăbi transferul. În săptămânile și în lunile care urmară, el continuă schimbul de scrisori cu bătrânul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
o ținea în brațe, iar ea privea deznădăjduită cum trenul se pierdea în depărtare. De atunci somnul ei nu a mai fost profund și liniștit,tresărea la fiecare scârțâit al porții de la drum. Apoi speranțele se risipeau. Era doar vântul. Dezamăgită, plângea până adormea. De o săptămână își visa mama în fiecare seară. Se bucura ca de un semn bun. Potecuța din marginea pădurii devenea mai puțin greu de străbătut. Parcă plutea încrezătoare că îngerul păzitor o ajuta să meargă mai
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
oprească, să rămânem împreună toată viața. Să ai un prieten adevărat lângă tine este cel mai frumos lucru. Să știi că ai pe cine te baza la nevoie, să știi că are cine să te asculte când ești supărat sau dezamăgit sau să știi că cineva se bucură cu tine atunci când ești fericit... Acest prieten ești tu și, chiar dacă ești departe, te afli mereu în sufletul meu, având veșnic un loc aparte. Mateescu Andreea, clasa a VII-a Școala Gimnazială Nr.
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
e jucărie! Ieși de acolo, băiete, hai! Marie se Încordă din răsputeri ca să-l tragă afară din vehicul, apoi Îl Îndemnă să se ducă acasă. Tot mototolindu-și pachetul de cîrpe, În mod vizibil nepricepînd de ce Îi confisca Marie jucăria, dezamăgit și contrariat, Pierric se Îndepărtă În cele din urmă cu părere de rău. Lucas nu era probabil prea departe. TÎnăra polițistă străbătu situl, trecu de tumulus și aruncă o privire În jos spre golful Jefuitorilor de corăbii. Recunoscu imediat haina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pentru ea, Philippe, interogat În paralel de către Marie, se arătă mult mai puțin categoric. Soția sa și cu el dormeau În camere separate. - Yvonne decretase că așa se făcea În familiile „oamenilor de bună condiție“, explică el cu un zîmbet dezamăgit. Soacra mea spunea că doar din lipsă de bani și de spațiu acceptau cuplurile această promiscuitate, nu din dragoste. În mod foarte sincer, el nu Încerca să știe dacă Gwen Își petrecea nopțile În altă parte, dar se Întîmplase de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
tăcere pe chip. Era pentru prima oară că Marie o vedea plîngînd, dar, departe de a se lăsa impresionată, Începu să aplaude rar. - Frumos număr, dar nu ține. Hai, vino, am pierdut și așa destulă vreme. Gwen avu o expresie dezamăgită și se pregăti s-o urmeze, dar, În clipa cînd cobora de pe vas, acesta avu o mișcare de tangaj și, dezechilibrată, Gwen căzu În apă. Văzînd-o cum Încearcă să se agațe de malul alunecos al estuarului, Marie Îi veni În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
minute mai tîrziu. Lucas o parcurgea din ochi cînd se Întoarse Marie de la toaletă. - Mary nu era soția lui Tom Sullivan, era sora lui mai mică. Sora lor mai mică. - Ryan m-a mințit așadar o dată În plus, murmură ea dezamăgită. De ce? - Pentru a ascunde adevăratul mobil. Un mobil mult mai puternic decît banii. Dragostea și răzbunarea. Marie tresări. Era soția lui Sean, se adorau... Despre el vorbise Ryan atunci, firește, altfel de ce și-ar fi dat osteneala să adauge precizarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
sau prieteni. Ea își imagina cât de greu trebuie să fie să fii singur cu tine însuți, să nu te poți împărți cu nimeni, să fii singular și singularizat. M-a asigurat de discreția ei totală și a rămas foarte dezamăgită când i-am mărturisit că nu am nimic de spus despre mine. Cine sunt eu, de fapt? De unde aș putea să știu? Poate că, întrebat într-o limbă adecvată, mi-aș afla răspunsul. Dar nu cred că limba asta să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
tot mai mult sens. Mulțumită, se îmbracă lent și iese pentru o plimbare. Dar nu înainte de a-l suna pe Damiel. Nu. El nu are timp astăzi pentru ea. Poate mâine. Da, mâine e foarte posibil. Ea nu se simte dezamăgită. De ce-ar fi? N-a interesat-o niciodată Damiel în mod special. I s-a părut întotdeauna interesant, nu știa nici ea de ce. Totuși, nu au stat niciodată de vorbă prea mult, doar așa, complezent, circumstanțial, întâmplător. El s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
departe. Înălță pieptul și scoase un urlet prelung, de ciudă și de deznădejde, care-l ajută să se calmeze. "Lupino, pleci iarăși de la zero. Mai ai de învățat, băiete, mai ai multe de învățat!" Singur în fața propriei conștiințe, puiandrul oftă dezamăgit. Un scîncet subțirel îl repuse în gardă. Venea de undeva, de-aproape, căci se auzea cu claritatea propriilor gînduri. Era un plînset fără lacrimi, un semnal, o chemare. Lupino se-nvîrti o dată împrejur, curios să-l localizeze. Aerul mirosea a mic
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
cu totul alt lucru, mișcării înseși de a-și ceda locul, de a se ivi și de a dispărea, iar această mișcare este cea prin care viața se deturnează în mod constant de la ea însăși, este mișcarea unei curiozități mereu dezamăgite și astfel mereu renăscânde mișcarea însăși a televiziunii: "Televiziunea trebuie să se miște". Apariția imaginii luate în considerare ca atare, adică în mod concret, reproducându-se fără contenire, este schița unui loc conturat și deschis pentru ca să vină să-l ocupe
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
le zărea În preajmă, nu era nici urmă de el. Ajuns În prag, Îl salută pe neașteptate pe Bargello, lăsându-l interzis În mijlocul oamenilor săi. Oare imbecilul acela se aștepta să Îi arate vinovatul așa, pe nepusă masă? Privirea sa dezamăgită lăsa să se creadă că era chiar așa. O tresărire de orgoliu Îl zgudui pe Dante. În fond, nenorocitul acela nu se Îndepărtase prea mult de adevăr. Dacă mintea i-ar fi fost mai puțin tulbure, Își zise el strângându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de Îndată. Se Întreba de unde atâta interes. Poate simplă curiozitate, poate umbra vinovăției. Se hotărî să Îi cânte În strună. — Nu erau multe indicii, la locul morții. Nimic altceva În afară de ceea ce v-am povestit. — Cu adevărat, nimic altceva? Augustino părea dezamăgit. Mă gândeam că mintea dumitale superioară o fi surprins vreo lumină acolo unde puținătatea noastră bâjbâie prin beznă. Dar poate că judecata mi-a fost determinată de zvonurile despre domnia ta. Dante strânse din dinți. Apoi Își depărtă privirea, ca și când ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]