KorAP: Find »[drukola/base=dinte & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...69 70 71 ...707 >

17,651 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229

fdo dcncvv. Logopeda, îmi zâmbește și zice: — Nu trebuie să-mi mulțumești, e meseria mea, asta-i tot. Călugărița a ajuns lângă noi cu bărbatul și stativul pentru perfuzii, un bărbat nou fără piele și cu trăsături zdrobite sau toți dinții scoși din gură, un bărbat care ar fi perfect pentru mine. Singura mea iubire adevărată. Făt-Frumosul meu deformat sau mutilat sau bolnav. Al meu „și trăiră nefericiți până la adânci bătrâneți“. Viitorul meu oribil. Restul monstruos al vieții mele. Trântesc ușa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
elefant și umflă pernele de piatră. Și-a numit copilul „Pebbles“ Iată aici viitorul nostru: mâncare pe bază de brânză și propulsoare cu aerosol, polistiren și Club Med pe Lună, friptură de vită servită într-un tub de pastă de dinți. — Zbang, zice Seth, știți, mic dejun cu astronauții. Iar acum oamenii vin aici purtând sandale pe care și le-au făcut singuri din piele. Își numesc copiii Zilpa și Zebulon din Vechiul Testament. Lintea e la mare căutare. Seth își trage

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
dor de casă. Flash. Dă-mi nostalgii chinuitoare din copilărie. Flash. Care-i cuvântul opus lui glamour? Brandy n-a întrebat niciodată de ai mei, dacă sunt în viață sau au murit, și de ce nu erau acolo să scrâșnească din dinți. — Tatăl și mama ta, Rainier și Honoraria St. Patience, au fost asasinați de teroriștii modei, zice. Î.B., înainte de Brandy, tata își ducea porcii la târg în fiecare toamnă. Secretul lui e să conduci toată vara camioneta prin Idaho și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
Cottrell. Asta trebuie să fie Evie, pentru că iată-l pe Manus care-i vine în întâmpinare s-o salveze cu frumusețea sa. Manus, polițistul de la echipa operativă specială, el ia unul dintre biscuiții ăia cu moț și-l pune între dinții lui îmbrăcați în porțelan. Și mestecă. Și-și lasă pe spate fața chipeșă cu maxilar pătrățos și închide ochii, Manus își închide ochii de-un albastru electric și-și răsucește încet capul dintr-o parte în alta și înghite. Părul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
plăcinta cu vișine la un concurs de mâncat plăcinte. Dacă-mi las limba să atârne, mi se vede cerul gurii, roz și neted ca un dos de crab, iar în jurul palatului îmi atârnă vertebrele albe în formă de potcoavă ale dinților de sus care mi-au mai rămas. Sunt momente când pot vălul și sunt momente când nu-l port. Cu excepția acestui amănunt, sunt magnifică atunci când îl întâlnesc pe Seth Thomas intrând prin efracție în vila lui Evie în miez de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
Ellis la podea, zice Brandy, blochează-i gura deschisă cu ceva. Ai portofel? Trece o clipă. — E din piele de țipar, domnișoară Alexander. — Atunci probabil că ești foarte mândru de el, zice Brandy. Va trebui să i-l vâri între dinți ca să-i ții gura deschisă. Așază-te pe el, dacă trebuie. Brandy surâde la picioarele mele ca întruchiparea răului. Prin ușă se aude de la parter zăngănit de cristal autentic spart. — Grăbiți-vă! strigă Parker. A început să spargă lucruri! Brandy

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
Mâinile lui Ellis izbesc curul mare al lui Parker, se agață de spatele sacoului la două rânduri. Sacoul domnului Parker e rupt de-a lungul cusăturii de la mijlocul spinării și până la guler. Mâinile domnului Parker, podul unei palme îndeasă între dinții îmbrăcați în porțelan ai lui Ellis un portofel de piele de țipar ud leoarcă și ronțăit. Fața lui Ellis e de-un roșu închis și strălucitoare, așa cum ai arăta dacă ai nimeri plăcinta cu vișine la un concurs de mâncat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
care le păstrase de când eram mic. Manus zice: — Ia uitați-vă - și ridică lumânarea -, lumânarea mea de botez. Departe-n întuneric, Manus azvârle lumânarea. Urmează pantofiorii maronii de copil. Înfășurați într-un veșmânt de botez. Apoi un pumn zornăitor de dinți de lapte. S-o fut, zice Manus, pe afurisita aia de Zână Măseluță. O cosiță de păr blond într-un medalion prins pe-un lănțișor, lănțișorul învârtindu-se, eliberat din mâna lui Manus ca un bola de prins vite, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
mai jos de linia orizontului și lumina ajungea la noi de sub lume. Erau lemne de încărcat în camionetă. Lăzi de budincă instant cu glazură de unt. Lăzi cu hârtie de scris, hârtie igienică, baterii de un volt jumate, pastă de dinți, piersici la conservă, cărți. Diamante zdrobite de sticlă securizată erau peste tot în jurul platformelor transportoare de mașini răsturnate într-o rână, cu mașinile nou-nouțe dinăuntru complet distruse, cu pneurile lor curate și negre în aer. Brandy trage de gulerul rochiei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
mi amintesc e doar c-a fost ca și când m-ar fi lovit cineva din toate puterile. Glonțul. Mi-a luat un minut înainte să-mi pot focaliza privirea, dar peste tot pe scaunul pasagerului erau sângele și mucii, saliva și dinții mei. A trebuit să deschid portiera și să iau pistolul de unde-l scăpasem. Faptul că eram în stare de șoc m-a ajutat. Pistolul și mănușa sunt într-un burlan din parcarea spitalului, acolo unde le-am aruncat, în caz că vreți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805

iscălit fapta." Altceva te făcea să simți o amenințare sumbră. Aerul de carnaval care învăluia totul. Cocoș era fotografiat la chefuri, înconjurat de ciraci scoțînd în față cit mai mult armele, puști Peabody, rămase din războiul cu turcii, zîmbeau arătîndu-și dinții albi și lați, perfect aranjați în gură, avea o față sănătoasă, mereu proaspăt bărbierit, ceea ce ți-l făcea simpatic, un amănunt cu o uriașă greutate psihologică. Dacă te uitai atent la el nici nu-ți mai aminteai de cîți inși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
în gura mare pe stradă. A zîmbit văzîndu-l cît de nenorocit era numai la gîndul că n-o să fie de acord. "Bine, un marghiloman și un coniac. Dar atît. Numai atît." Lică Făinaru parcă a prins curaj. A rînjit arătîndu-și dinții gălbui, ferestruiți, de fapt era o ruină, "dar să nu-ți iei vorba. Vreau un marghiloman și un coniac, dar... aici." Și arătă cu degetul peste umăr exact către intrarea de la Athénée, de unde tocmai fuseseră dați afară atît de elegant

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
stă de povești. S-a gîndit că-l așteaptă zile grele. Mi-e cam somn, domnule Ali, și nu știu cînd o să mai pot prinde un pui de somn." Turcul mormăi iarăși ceva, de fapt bolborosea în gura lui fără dinți, din cauza asta avea obrajii supți, se făceau două scobituri că puteai să-ți vîri pumnul în ele, "somn ușor atunci, somn ușor." Dar nu se dădea dus și atunci și-a dat seama că de fapt se uita interesat la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
a repetat întrebarea: "Poți să-l aduci aici și pe Cocoș?" Ali Mehmet a zîmbit enigmatic, sau așa voia să pară. Era prima dată cînd zîmbea și era foarte ciudat, își ținea buzele strîns lipite, știa că arată îngrozitor fără dinți, și-și întindea gura cu un efort vizibil. "Dacă-l cunosc?!" Se depărta tiptil, îl auzi hodorogind într-o cămară și s-a întors cu o cutie de tablă în care se vindea halva Kadri, rotundă, în două culori, roșie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
bea de unul singur în cămăruța asta de sub scara Cramei, o face numai în scopuri profilactice, cînd simte că e gata să răcească ori cînd n-are somn. Și bea dintr-o cană de tablă smălțuită șampanie Mott, clănțănind cu dinții pe buza cănii, simțind băutura cum îl înțeapă ușurel în cerul gurii și pe gingii. Zghihară nu băuse pînă atunci niciodată și nici cu Radul Popianu nu mai băuse în acea odaie. La crîșmă, în Cramă chiar, acasă la Hariton

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
era prea mult, Radul Popianu era un om de onoare și într-un fel ținea la caraghiosul de Bîlbîie. A luat cana pe jumătate plină și cu o mînă l-a prins de falcă, cu cealaltă i-a vîrît printre dinți marginea îndoită a cănii turnîndu-i cu o mișcare scurtă vinul de-a dreptul în gîtlej. Lui Bîlbîie i-au dat lacrimile, ochii i s-au înroșit, nu mai putea spune nimic, poate se înecase și nici de tușit nu putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
am oferit locul acela și numai acela." A început să rîdă încetișor, fără să-și descleșteze maxilarele, nimeni n-a văzut-o în Vladia pe K.F. rîzînd cu poftă, din toata inima. Nici n-ai putea spune ce fel de dinți are. Asta se datora, poate, faptului că avea un fel de frumusețe severă a chipului, foarte precisă și desigur K.F. s-a studiat în oglindă îndelung pînă a ajuns la concluzia că rîsul n-o avantajează. A zîmbit și adjutantul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
gen, nu formală, e un aviator, domnule!" Bîlbîie păru surprins o clipă, poate nu-și închipuise niciodată că reîntîlnirea sa cu prințul va decurge așa, să ajungă să-i facă un serviciu pentru că îl roagă, apoi zîmbi, dezvelindu-și larg dinții, urechile clăpăuge se înroșiseră pe dată, "ah, dar nu-i nici o problemă, eu n-am nici un complex, excelență, eu nu sînt aviator!" Și îl prinse de mînecă trăgîndu-l ușor, ca pe un copilaș, pînă în mijlocul grupului, Balbo tocmai arăta cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
de mirare, din cauza aerului închis, măcar să fi dat ferestrele în lături, ieșea așa și fumul și mirosul de parfumuri și transpirație, s-a făcut palid, a închis ochii, stînd așa cîteva fracțiuni de secundă, apoi, cu buzele albite, abia descleștîndu-și dinții, a spus ceva ce numai inginerul Corvino a putut auzi și înțelege. Prințul Pangratty, care era alături, va fi priceput și ei ceva, pentru că l-a privit foarte ciudat pe Corvino, a făcut un gest destul de repezit, de parcă ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
care îl ținea cu vîrful degetelor, împrăștiind firimituri în jur, încuviința fără nici o expresie ceva ce explica inginerul Corvino. Italo Balbo își potrivea nervos eșarfa azurie de pe piept și se străduia să zîmbească, umezindu-și buzele cu vîrful limbii. Avea dinți puternici, albi-scînteietori și din această cauză atunci cînd rîdea părea și mai tînăr. Cînd a ajuns chiar în apropierea grupului, Pangratty l-a luat de braț pe Italo Balbo și a început să-l conducă încetișor către fereastră. "Acum vrea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
închisoare?" Pangratty zîmbi fermecător, cum numai el știa să o facă atunci cînd ceva i se părea nelalocul său, "voiam să spun privat de libertate. De exemplu, la arest. Dumneata ai fost vîrît la arest vreodată?" Locotenentul rîse scurt, avea dinți de cal și cînd rîdea se ducea naibii toată frumusețea lui de efeb, "nu excelență, eu sînt inginer, chimist, nu sînt militar de carieră, arest fac de obicei ăștia, profesioniștii". După cum purta uniforma, după cît arăta de chipeș datorită ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
fapt a fost obligat să se gîndească la posibilitatea reală ca sfîrșitul, ceva imprevizibil îndeobște, inevitabil, dar imprevizibil totuși, să se producă peste o perioadă de timp destul de scurtă. Totul a început cu un accident stupid, i-a căzut un dinte. Un dinte sănătos, fără nici o carie, fără nici o urmă, l-a analizat atent, ca pe un corp delict, a cerut ofițerului de serviciu să nu lase pe nimeni și a studiat îndelung bucățica de os gălbui care făcea parte din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
fost obligat să se gîndească la posibilitatea reală ca sfîrșitul, ceva imprevizibil îndeobște, inevitabil, dar imprevizibil totuși, să se producă peste o perioadă de timp destul de scurtă. Totul a început cu un accident stupid, i-a căzut un dinte. Un dinte sănătos, fără nici o carie, fără nici o urmă, l-a analizat atent, ca pe un corp delict, a cerut ofițerului de serviciu să nu lase pe nimeni și a studiat îndelung bucățica de os gălbui care făcea parte din corpul său

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-o tuturor celor ce voiau să o vadă. Și prințul zănatec a tot repetat că nici măcar nu mirosea urît în birou, "scorțișoară și piper, amestecat cu ceva dulceag, asta e concluzia logică, nu?" Ca un copil a dus la nas dintele căzut și o clipă a avut vaga senzație că există un miros dulceag. Apoi mirosul a dispărut. A strîns din ochi, era hotărît să nu intre în panică, nu fusese decît o impresie, o părere, și chestiunile astea trebuiesc reprimate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
să nu intre în panică, nu fusese decît o impresie, o părere, și chestiunile astea trebuiesc reprimate fără milă. Dar, oricît s-a străduit, din acel moment n-a mai reușit să-și scoată din minte preocuparea, fixația, obsesia sfîrșitului. Dintele căzut nu fusese decît un semn. Primul dintr-o lungă serie. Paradoxal, preocuparea aceasta l-a făcut să se apropie mai mult de oamenii din Serviciu. Fără să-și dea seama de ce, a început să-i cheme mai des în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]