KorAP: Find »[drukola/base=don & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...69 70 71 ...138 >

3,431 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225

să trăiesc, să trăiesc, să trăiesc, să mă aud, să mă ating, să mă simt, să sufăr de durere, să fiu eu. Vasăzică nu vreți? Vasăzică trebuie să mor ca o ființă de ficțiune? Ei bine, domnule creator al meu, don Miguel, și dumneavoastră veți muri, și dumneavoastră, și vă veți întoarce în nimicul din care ați ieșit... Dumnezeu va înceta să vă mai viseze! Veți muri, da, veți muri, chiar dacă nu veți vrea; veți muri dumneavoastră și vor muri toți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-mi vor citi istoria, toți, toți, până la unul! Ființe fictive ca mine, aidoma mie! Vor muri toți, toți, toți. V-o spun eu, Augusto Pérez, ființă fictivă ca voi, rimanesc, la fel ca voi. Pentru că dumneavoastră, creatorul meu, dragul meu don Miguel, nu sunteți mai puțin decât alții o ființă rimanescă, la fel ca ființele rimanești ale cititorilor dumneavoastră, la fel ca mine, ca Augusto Pérez, victima dumneavoastră... — Victima mea? - am exclamat eu. — Victima dumneavoastră, da! Să mă creați ca să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
la fel ca mine, ca Augusto Pérez, victima dumneavoastră... — Victima mea? - am exclamat eu. — Victima dumneavoastră, da! Să mă creați ca să mă lăsați să mor! Și dumneavoastră veți muri. Cine creează se creează și cine se creează moare. Veți muri, don Miguel, veți muri și dumneavoastră, și toți cei ce mă vor gândi. Să murim, așadar! Acest suprem efort al pasiunii de a trăi, al dorinței de nemurire, îl lăsă stors pe sărmanul Augusto. Și l-am împins către ușă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
de-a fi existat cuvânt, înainte de-a fi existat gândire, exista ceva? Și oare după ce se va isprăvi gândirea va mai rămâne ceva? Povești din cărți! Și cine oare nu-i decât o poveste din cărți? Îl cunoști pe don Miguel de Unamuno, Domingo? — Da, am citit despre el în ziare. Se zice că e un domn cam ciudat care tot ține să spună adevăruri neplăcute... Dar îl cunoști? — Eu? De ce? — Păi și Unamuno e o poveste din cărți... Toți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-l socoti prostănac până la proba contrarie. — Bun, așadar, după cum ziceam - continuă medicul -, stomacul secretă sucurile care formează sângele, inima irigă cu ele capul și stomacul ca să funcționeze, iar capul conduce mișcările stomacului și-ale inimii. Și ca atare, acest domn don Antonio a murit din cauza celor trei organe, din cauza întregului corp, prin sinteză. — Eu una cred - interveni Liduvina - că domnișorul meu își pusese-n cap să moară și, sigur, cine ține morțiș să moară, până la urmă moare. — Evident - zise medicul -. Dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
în vise Augusto. Era alb, ca albimea unui nor, și contururile îi erau iluminate ca de un soare în asfințit. M-a privit fix și mi-a spus: — Iată-mă din nou! — De ce vii? — Să-mi iau rămas-bun de la dumneavoastră, don Miguel, să-mi iau rămas-bun de la dumneavoastră până în veșnicie și să vă poruncesc, da, să vă poruncesc, nu să vă rog, să scrieți rimanul aventurilor mele... — E gata scris! — Știu, totul e scris. Și vin și ca să vă spun că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
noastră logică și nu-i cu putință ca plăsmuitorul nostru să facă din noi ce dorește, vă amintiți? — Da, îmi amintesc. — Și acum cu siguranță că, deși atât de spaniol, nu veți avea chef absolut de nimic, nu-i așa, don Miguel? — Nu, nu am niciun fel de chef. Nu, cine doarme și visează nu are absolut niciun fel de chef de nimic. Iar dumneavoastră și compatrioții dumneavoastră dorm și visează, și visează că au chef, dar în realitate n-au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
visați și când recunoașteți că dormiți și că eu sunt un vis, iar eu recunosc că așa sunt, acum vă spun încă o dată ceea ce v-a iritat atât de mult când v-am spus-o data trecută: luați aminte, iubite don Miguel, nu cumva să fiți dumneavoastră ființa fictivă, cea care nu există în realitate, nici viu, nici mort; nu cumva să nu fiți nimic mai mult decât un pretext pentru ca istoria mea și alte istorii ca a mea să colinde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
protagonistul, să se ofere informații despre soarta de care au avut parte celelalte personaje. Nu vom urma aici tradiția nici ca să furnizăm vreo informație despre ce s-a întâmplat cu Eugenia și Mauricio, cu Rosario, cu Liduvina și Domingo, cu don Fermín și Ermelinda, cu Víctor și soția lui, ca și cu toți ceilalți ce ni s-au înfățișat în jurul lui Augusto, și nici măcar nu vom spune ce au simțit sau gândit în legătură cu moartea lui ieșită din comun. Vom face o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
supraviețuire, le-am văzut comentate în legătură cu unele idei ale lui Pirandello, care constituie o întreagă filozofie estetică. Nu lipsea, desigur, inevitabilul calificativ de paradox. Pentru că afirmația noastră, foarte serioasă și cu seriozitate umoristică - cea mai serioasă dintre toate - cum că don Quijote și Sancho au mai multă realitate istorică decât Cervantes, și că nu Shakespeare i-a creat pe Macbeth și pe Hamlet, și pe regele Lear, și pe Falstaff, și pe Othello..., ci aceștia pe el, toate acestea se pare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
fost zămislită. Tucidide, care disprețuia pitorescul lui Herodot, era conștient că-și scrie istoria pentru totdeauna, iar în Istoria mișcărilor, separării și războiului din Catalonia în vremea lui Filip al IV-lea, merită să citim cele spuse de către autorul ei, don Francisco Manuel de Melo, portughezul clasic în mânuirea limbii castiliene, despre pitoresc în istorie. Am citit că majoritatea prozelor și povestirilor lui Pirandello sunt scurte și scheletice, concepute și executate ca niște drame, cu un număr minim de indicații scenice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
ceea ce se numește realism. Pe Don Juan Tenorio ar fi totuna dacă l-am îmbrăca în altă vestimentație și l-am plasa în alt loc și-n alt timp decât cele în care l-au plasat Tirso de Molina sau don José de Zorrilla. Am citit că Hamlet a fost reprezentat în Japonia în veșminte japoneze și în ambianță japoneză. Bine au făcut. Era un mod de a-i salva adevărul, adevărul acela care în realism e sufocat. Salamanca, iunie 1923

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
acum douăzeci și unu de ani - eu aveam pe-atunci cincizeci - mi-a apărut în vis, după ce crezusem că-i pusesem cruce, gândindu-mă, pocăit, să-l readuc la viață, și m-a întrebat dacă socotem cu putință să-l resuscitez pe don Quijote și, când eu i-am răspuns că era imposibil: „Păi în aceeași situație suntem toate celelalte ființe fictive“, mi-a argumentat el, iar eu i-am replicat: „Și dacă te mai visez o dată?“, el: „Nu poți visa de două

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
visezi iarăși și-o să crezi că sunt eu, eu am să fiu altul.“ Altul? Cum m-a hăituit și mă mai hăituiește acest altul! E de-ajuns să vezi tragedia mea Celălalt. Cât despre posibilitatea de a-l învia pe don Quijote, cred că pe cel al lui Cervantes l-am readus la viață și cred că-l readuc la viață toți cei ce-l contemplă și-l aud. Sigur, nu erudiții, nici cervantiștii. Îl înviază pe erou cum pe Cristos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
apărut în 1902 -, altă tragedie chinuitoare. Chinuitoare pentru mine, cel puțin. Scriindu-l, am crezut că mă pot elibera de chin, transmițându-i-l cititorului. În Ceața de față și-a făcut din nou apariția acel tragicomic și cețos rimanesc don Avito Carrascal care-i spunea lui don Augusto că nu înveți să trăiești decât trăind. Precum și să visezi, visând. A urmat, în 1905, Viața lui Don Quijote și Sancho, după Miguel de Cervantes Saavedra, explicată și comentată. Dar nu așa, ci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
pentru mine, cel puțin. Scriindu-l, am crezut că mă pot elibera de chin, transmițându-i-l cititorului. În Ceața de față și-a făcut din nou apariția acel tragicomic și cețos rimanesc don Avito Carrascal care-i spunea lui don Augusto că nu înveți să trăiești decât trăind. Precum și să visezi, visând. A urmat, în 1905, Viața lui Don Quijote și Sancho, după Miguel de Cervantes Saavedra, explicată și comentată. Dar nu așa, ci revisată, retrăită, refăcută. Că don Quijotele meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
spunea lui don Augusto că nu înveți să trăiești decât trăind. Precum și să visezi, visând. A urmat, în 1905, Viața lui Don Quijote și Sancho, după Miguel de Cervantes Saavedra, explicată și comentată. Dar nu așa, ci revisată, retrăită, refăcută. Că don Quijotele meu și Sancho al meu nu sunt cei ai lui Cervantes? Și ce dacă? Don Quijoții și Sanchoșii vii în eternitate - care e înăuntrul timpului, nu în afara lui; toată eternitatea în tot timpul și toată în fiecare clipă a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
în fiecare clipă a lui - nu sunt în exclusivitate nici ai lui Cervantes, nici ai mei, nici ai oricărui alt visător care i-ar visa, ci fiecare în parte îi face să retrăiască. Și cred că, în ce mă privește, don Quijote mi-a dezvăluit secrete intime ale sale pe care lui Cervantes nu i le-a dezvăluit, în special pe cele ale iubirii sale pentru Aldonza Lorenzo. În 1913, înainte de Ceața mea, au apărut nuvelele pe care le-am reunit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
o știu bine istoricii culturii, cei cărora li se zice culți. Bănuiesc că cea mai mare parte din această prefață - metafață -, pe care unii ar putea-o numi autocritică, mi-o va fi sugerat, cristalizându-se din ceața sa, acel don - merită din plin apelativul don - Antolín Sánchez Paparrrigópulos, despre care se dă seama în capitolul XXIII, chiar dacă eu n-am izbutit să aplic în ea tehnica riguroasă a neuitatului și profundului cercetător. Ah, de-aș fi reușit, urmărindu-i intenția

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
cei cărora li se zice culți. Bănuiesc că cea mai mare parte din această prefață - metafață -, pe care unii ar putea-o numi autocritică, mi-o va fi sugerat, cristalizându-se din ceața sa, acel don - merită din plin apelativul don - Antolín Sánchez Paparrrigópulos, despre care se dă seama în capitolul XXIII, chiar dacă eu n-am izbutit să aplic în ea tehnica riguroasă a neuitatului și profundului cercetător. Ah, de-aș fi reușit, urmărindu-i intenția, să abordez istoria acelora care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
visează, așa cum cu adevărat în toate mințile este cel conștient de nebunia sa! Și „cine nu confundă se cunfundă“, cum îi spunea Víctor Goti, rubedenia mea, lui Augusto Pérez. Toată lumea aceasta a mea, cu Pedro Antonio și Josefa Ignacita, cu don Avito Carrascal și Marina, cu Augusto Pérez, Eugenia Domingo și Rosarito, cu Alejandro Gómez, „nimic altceva decât un bărbat“, și Julia, cu Joaquín Monegro, Abel Sánchez și Elena, cu mătușa Tula, sora și cumnatul ei și nepoții, cu Sfântul Manuel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
Domingo și Rosarito, cu Alejandro Gómez, „nimic altceva decât un bărbat“, și Julia, cu Joaquín Monegro, Abel Sánchez și Elena, cu mătușa Tula, sora și cumnatul ei și nepoții, cu Sfântul Manuel Bueno și Ángela Carballino - un înger -, și cu don Sandalio, și cu Emeterio Alfonso și Celedonio Ibáñez, și cu Ricardo și Liduvina, toată lumea aceasta e pentru mine mai reală decât cea a lui Cánovas și Sagasta, a lui Alfonso al XIII-lea, a lui Primo de Rivera, Galdós, Pereda

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
din ceață, să trăiesc, să trăiesc, să trăiesc, să mă aud, să mă ating, să mă simt, să mă dor, să fiu cu adevărat; va să zică nu vrei? va să zică trebuie să mor ca o ființă fictivă? Păi domnule creator al meu don Miguel, și dumneata ai să mori, și dumneata, și te vei întoarce în nimicul din care ai ieșit!... Dumnezeu va înceta să te viseze! Ai să mori, ai să mori, chiar dacă nu vrei; ai să mori și au să moară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
mă voi putea întoarce în Spania, mă voi duce, Tantal eliberat, să mă scufund în apele acelea consolatoare. Și văd soarele apunând, acum, la începutul de iunie, peste contrafortul Jaizquibel-ului, deasupra fortului de la Guadalupe, unde a fost închis bietul general don Dámaso Berenguer, cel cu nehotărârile. Și la poalele Jaizquibel-ului mă ispitește zilnic orașul Fuenterrabía - oleografie pe coperta Spaniei - cu ruinele acoperite de iederă ale castelului împăratului Carlos I, fiul Nebunei Castiliei și a Frumosului Burgundiei, primul Habsburg al Spaniei, odată cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
să-și adape ochii cu verdele munților patriei sale, ar merge până la podul Arnegui, la frontiera dintre Franța și Spania. Pe-acolo, pe podul acela total neînsemnat și sărăcăcios, a trecut, în a doua zi a Carnavalului din 1875, pretendentul don Carlos de Borbón y Este, pentru carliști Carol al VII-lea, la sfârșitul războiului civil anterior. Iar eu am fost smuls din casa mea spre a fi azvârlit în surghiunul de pe Fuerteventura exact în aceeași zi, 21 februarie 1924, când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]