5,661 matches
-
pietrelor, al obiectelor ce pot ucide fulgerător, al veșmintelor impregnate de animalitate, într-un cuvânt, a tot ceea ce slujește la a capta, dirija și deriva unele forțe” - la a capta și a deriva forțele naturii, dar și la a reține dublul, psyche-ul... Artaud se lansează aici într-o apologie a „unei lumi în care în orice formă dorm forțe ascunse”, „o lume în care piatra poate prinde viață”. E lumea spre care trebuie să tindă și teatrul, dacă se vrea un
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
că, sculptând, descătușează și pune în libertate un soi de umbră a cărei existență îl va obseda, îi va tulbura tihna”. „Arta” înțeleasă, desigur, în sensul occidental al termenului, ca pură fabricație estetică a unor efigii vide lăuntric, nelocuite de dublul lor. Abia odată cu dispariția acestei „arte” se va instaura acea magie legată de înfrângerea morții, capabilă să rețină sufletul la marginea vieții, să elibereze umbrele ce vor ieși la lumină desprinzându-se din strânsoarea pietrei, aidoma fantomei ce răzbate din
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Acest păgânism autentic - cel din Mexic, ca și cel din Siria lui Heliogabal -, acest păgânism pentru care pietrele sunt vii e marcat de ideea puterilor magice ale artei, aceeași artă pe care Artaud o opunea, în prefața la Teatrul și dublul său, celei occidentale. Pentru mexicani, ne amintește Artaud, așa-numita mana, adică reprezentarea forțelor supranaturale ascunse în fiecare formă, stă la baza concepției potrivit căreia orice efigie închide în ea puteri nevăzute, în vreme ce arta occidentală nu-i oferă conștiinței spectatorului
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
a gesturilor, ca și o estompare a personajelor în fața zgomotelor, a inserțiilor muzicale, dar și în fața „dublurilor lor inerte, înfățișate, de exemplu, sub formă de manechine care le iau brusc locul”. Artaud intuiește aici că tensiunea dintre corpul viu și dublul imobil oferă o posibilă soluție pentru reprezentarea personajelor din Sonata spectrelor, despre care ne spune că „par pe punctul de a dispărea, pentru a face loc propriilor simboluri”. Atât în Sonata spectrelor a lui Strindberg, cât și în Șase personaje
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
convoacă propriile spectre, care, ca la un semnal, vin în goana mare, îl înconjoară și rostesc cuvinte de-ale oamenilor vii, cuvinte legate de părțile concrete ale dramei”. Iată de ce piesa i se pare a oferi spații propice dezvoltării problematicii dublului în raporturile sale cu manechinul, mergând până la exersarea de către actor a unor gesturi mecanice, însoțite și de zgomotele caracteristice automatelor. Toată această gesticulație sacadată, rigidă urmează să fie învăluită într-o lumină de un verde pal, aproape alburie, proiectată de la
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și-au pierdut memoria și abia în final, în secvența „invocației către moarte”, va fi nevoie să răsune „o voce plină, cu inflexiuni bogate, o voce omenească”. Tensiunea dintre inert și viu se menține astfel până la capăt. Importanța manechinului ca dublu al actorului capătă deja, în proiectul lui Artaud, accente kantoriene. Pentru finalul celui de-al doilea act, Artaud imaginează o întrerupere bruscă a sunetului și a luminii, lăsând să se mai vadă doar „alături de fiecare personaj, un soi de dublu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
dublu al actorului capătă deja, în proiectul lui Artaud, accente kantoriene. Pentru finalul celui de-al doilea act, Artaud imaginează o întrerupere bruscă a sunetului și a luminii, lăsând să se mai vadă doar „alături de fiecare personaj, un soi de dublu al său, îmbrăcat exact ca el. Toate aceste dubluri de o neliniștitoare imobilitate, figurate - chiar dacă numai unele dintre ele - de manechine, vor ieși treptat din scenă, într-un ritm lent, șchiopătând, în timp ce personajele-actori se vor însufleți dintr-odată, scuturându-se
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
unele dintre ele - de manechine, vor ieși treptat din scenă, într-un ritm lent, șchiopătând, în timp ce personajele-actori se vor însufleți dintr-odată, scuturându-se ca trezite dintr-un somn adânc”. În prelungirea unei tradiții a neliniștii: practica apariției și a dublului Manechinul, automatul, fantoșa se plasează astfel, în epoca experimentală a Teatrului Alfred Jarry, în centrul unui proiect ce urmărește să restaureze „caracterul angoasant al acțiunii”, să continue tradiția spaimei, a sentimentului de teamă insuflat de prezența invizibilului și de amenințările
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
aspectului halucinatoriu propriu oricărui personaj de teatru”. Starea spectrală nu are însă nimic de-a face cu evanescența, spectacolul balinez remarcându-se, dimpotrivă, printr-o incredibilă profuziune a materiei, printr-o abundență a elementului material, care, de altfel, favorizează nașterea dublului. Actorul-dansator, căruia i se datorează, așadar, apariția dublurilor și care se înscrie într-o materialitate sonoră și vizuală rar întâlnită, domină scena cu densitatea lui de actor-efigie, de veritabil automat sacru. „Suntem cuprinși de un fel de teroare”, spune Artaud
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
animali sau minerali” pune stăpânire pe ei, răsună o muzică bizară, „evocatoare a unui spațiu nedefinit, unde pietricele fizice par a înceta să se mai rostogolească”. Cum am putea să nu auzim aici ecourile, repetate la nesfârșit, ale tensiunii dintre dublu și piatră, ecourile peste timp ale tragediei grecești? Iar imaginea cu care Artaud își încheie textul „Despre teatrul balinez” nu este oare aceea a apariției războinicului și a umbrei sale care îl dublează, în inima pădurii sonore și mentale și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
a apariției războinicului și a umbrei sale care îl dublează, în inima pădurii sonore și mentale și în toiul unei adevărate vijelii fizice, imagine încărcată de stranii reminiscențe venite dinspre Shakespeare, dar și dinspre no? În spatele războinicului se profilează figura dublului; actorul dă, așadar, formă unei umbre, unei „efigii spectrale” pe care, așa cum spune Artaud în „Un atletism efectiv”, teatrul o modelează, o învestește cu un sens material. Într-adevăr, acest spectru al sufletului are o anumită consistență, o anumită materialitate
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
o învestește cu un sens material. Într-adevăr, acest spectru al sufletului are o anumită consistență, o anumită materialitate: „Credința într-o materialitate fluidă a sufletului este indispensabilă meseriei de actor”. Actorul trebuie „să vadă ființa umană ca pe un Dublu, ca pe acel Kha al Îmbălsămaților din Egipt, ca pe un spectru etern dinăuntrul căruia răsună forțele afectivității”. „Asupra acestui dublu acționează teatrul, asupra acestei efigii spectrale pe care o construiește și o modelează și care, ca toate spectrele, are
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
o materialitate fluidă a sufletului este indispensabilă meseriei de actor”. Actorul trebuie „să vadă ființa umană ca pe un Dublu, ca pe acel Kha al Îmbălsămaților din Egipt, ca pe un spectru etern dinăuntrul căruia răsună forțele afectivității”. „Asupra acestui dublu acționează teatrul, asupra acestei efigii spectrale pe care o construiește și o modelează și care, ca toate spectrele, are o memorie veșnic vie și o existență nepieritoare.” Corpuri redevenite capabile să provoace apariția dublului, să reintre în contact cu invizibilul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
căruia răsună forțele afectivității”. „Asupra acestui dublu acționează teatrul, asupra acestei efigii spectrale pe care o construiește și o modelează și care, ca toate spectrele, are o memorie veșnic vie și o existență nepieritoare.” Corpuri redevenite capabile să provoace apariția dublului, să reintre în contact cu invizibilul, să primească în ele, ca într-un receptacul, zeul coborât din înaltul cerului sau fantoma întoarsă printre cei vii - iată actorii visați de Artaud. Actori conștienți totuși, ca și dansatorii ritualurilor indienilor tarahumara, de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
chiar dacă parțial, în stabilirea legăturilor cu puterile nevăzute. Ciguri coboară în timpul dansului, dar, uneori, forțele invizibilului nu pătrund pe de-a-ntregul în trupuri (să ne amintim că, evocând dansul celor doi oficianți ai Ritului lui Ciguri, Artaud vorbește despre un dublu imaterial care nu atinge corpurile, rămânând oarecum suspendat în afara lor). E semn că adevărata cultură - aceea pentru care zeii și morții se pot întrupa, într-adevăr, în oameni - își pierde vigoarea, se stinge treptat, devine tot mai greu de prezervat
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
aparițiilor, iar actorului - ca perspectivă - ambiția, bazată pe puterile regăsite ale străvechii magii, de a face ca invizibilul (fie că e vorba despre divinități, fie că e vorba despre morți) să se poată iarăși revela prin formele vizibilului. Teatrul și dublul său urmărea să reactualizeze categoria dublului în sensul ei cel mai arhaic, acela al unei prezențe/absențe pe care piatra și psyche-ul, materialitatea cea mai opacă și imaterialitatea cea mai străvezie să le cristalizeze în relația lor tensionată. Kantor sau
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
bazată pe puterile regăsite ale străvechii magii, de a face ca invizibilul (fie că e vorba despre divinități, fie că e vorba despre morți) să se poată iarăși revela prin formele vizibilului. Teatrul și dublul său urmărea să reactualizeze categoria dublului în sensul ei cel mai arhaic, acela al unei prezențe/absențe pe care piatra și psyche-ul, materialitatea cea mai opacă și imaterialitatea cea mai străvezie să le cristalizeze în relația lor tensionată. Kantor sau baraca de bâlci ca teatru al
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ulterioare ale teatrului meu”. Într-adevăr, tărâmul ficțiunii identificat cu lumea celor morți și de unde fantomele revin „în lumea celor vii, în lumea noastră, în prezent” este tărâmul de origine al tuturor personajelor kantoriene. În această perspectivă, actorul ar fi dublul viu al mortului întors printre oamenii vii, calitate de o valoare cu totul îndoielnică, însă, se grăbește să afirme Kantor, convins de inferioritatea imitației, a copiei în raport cu prototipul, cu personajul mort înnobilat de intrarea în „mausoleul eternității”. Realitatea vie, cotidiană
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
care - tocmai datorită acestei lipse de sens, din punctul nostru de vedere - devine figura unei alterități enigmatice, incomprehensibile? Am amintit mai sus că Marc Augé făcea din necesitatea de a gândi materia inanimată motivația principală a fabricării „zeului-obiect”, văzut ca dublu al unui mort ori al unui zeu. La rândul său, în Lecțiile de la Milano, Kantor consideră încercarea de a cunoaște obiectul imobil, neînsuflețit, de a-i „pătrunde” natura, o sarcină de prim ordin a artei, a artelor plastice, în special
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
publicului o „PARADĂ triumfătoare și funebră”, „marea paradă a circului morții” cu care se deschide reprezentația, una bazată în întregime pe jocul dintre actor și manechin, în care actorul - adevărat „automat tragic” - se va deosebi doar cu mare greutate de dublul său inert, manechinul. Căci pentru acest „ultim joc al iluziei”, cum definește Kantor Clasa moartă, regizorul (dirijor în persoană al intrărilor și ieșirilor din scenă) a creat formidabila imagine a simbiozei tinerețe-bătrânețe, „altoind”, ca să zicem așa, pe trupul actorilor reali
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în noaptea istoriei 139 Convocarea fantomelor: puterea magicianului și puterea teatrului 147 Arta magică a teatrului și statuia care se însuflețește 151 Moartea aparentă, moartea adevărată și „efectul de fantomă” 160 Privirea iubirii și privirea morții 168 Fantomalul și jocurile dublului 175 Indeterminabilul vis/realitate și parodierea lui 179 Methought sau fantoma, cheie a iluziei teatrale 184 IV Umbre moderne și efigii de ceară Maeterlinck sau invizibilul din spatele ușii 195 Ibsen sau multiplele chipuri ale strigoilor 206 Strindberg, dominația umbrelor și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Indeterminabilul vis/realitate și parodierea lui 179 Methought sau fantoma, cheie a iluziei teatrale 184 IV Umbre moderne și efigii de ceară Maeterlinck sau invizibilul din spatele ușii 195 Ibsen sau multiplele chipuri ale strigoilor 206 Strindberg, dominația umbrelor și puterea dublului 221 Pirandello sau camera aparițiilor și marionetele ei 237 V Teatrul între piatră și dublu Craig sau fantoma shakespeariană ca „pariu” 253 Artaud sau apariția contra aparenței 266 Kantor sau baraca de bâlci ca teatru al morții 281 Genet, oglinda
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
pe zi. Nu există, în acest moment, decât puține studii riguroase care să se ocupe de aceste antidepresive, dar ele scot în evidență o eficiență netă a acestora. Astfel, Emslie și colab. (1997) realizează un studiu cu elemente aleatorii în dublu orb, fluoxetine (20 mg) versus placebo la 96 de copii și adolescenți cu vârste între 717 ani. După 8 săptămâni de tratament, ei au obținut o ameliorare la 56% dintre subiecții tratați cu fluoxetine și la 33% dintre subiecții tratați
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
număr suficient de pacienți în acel studiu este posibil să spunem că orice diferențe care apar între grupuri se datorează intervenției studiate mai degrabă decât altor factori. În studiile clinice design-ul SRC este îmbunătățit prin utilizarea de placebo si dublu orb (vezi Roberts, 2005Ă. Oricum, este logic că asemenea metode nu sunt adecvate pentru evaluarea hipnoterapiei, ceea ce poate explica de asemenea sărăcia cercetărilor publicate în domeniul medicinii alternative și complementare în general. Motivele pentru care SCR este problematic în evaluarea
Hipnoza și stresul. Ghid pentru clinicieni by Peter J. Hawkins () [Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
-
și al preocupărilor de ordin corporal (supravegherea siluetei, de pildă). Ceea ce implică o divizare și o obiectivare chiar și în raport cu propria persoană, căci asta se întâmplă atunci când te supraveghezi: te disociezi, tocmai pentru a te controla mai bine! Eu și dublul meu... supravegherea se face în doi. Supravegherea și pedepsirea sau supravegherea și protejarea. În sfârșit, o formă derivată a supravegherii, considerată deseori ca fiind versiunea ei secretă, pulsională și inavuabilă, este voyeurisme-ul, discutat în amănunt de Sartre. Am fi perfect
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]