10,854 matches
-
desfăcute precum o spărtură în zid, doi stâlpi rigizi umerii, două ulcioare răsturnate țâțele, domnișoara o poartă uitată deschisă peste noapte. Bluzița transpirată reliefa o câmpie ca după ploaie, aburii trădau arderea (stingerea se întâmplă când golești focul și nu fântâna din inimă). Domnișoara și-a desfăcut palmele, rugăciunea îmbrățișa necuprinsul, degetele, precum niște lumânări aprinse în noaptea de înviere, capul aproape căzut peste umărul stâng confirma aparențele. A fost femeie jumătate de viață, acum este corabie, turlă de catedrală, far
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
încinsă, cenușa era precum o plămadă nedospită. De atâta ploaie, s-a risipit cuptorul mătușii Maria peste colacii de pomană; mama lui Petru a dat de sufletul moartei biscuiți pătrați și lumânări stinse. Drumul către cimitir își ieșise din albie, fântânile erau pline până la ghizdea de tristeți. Sub clopotniță, moș Ion săpă groapă pentru toată setea pământului, mormânt sub cruce nu aveai unde să ascunzi. Caii intrau în nămol cu tot cu hamuri, roțile despărțeau apele: cele de-a stânga, lacrimi pentru cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
lași semne, să pășesc după tine! Doamne, culege-te din regrete și fii om atât cât te pot înțelege! Copile, în casa stăpânului, privitul pe fereastră fugă înseamnă. Fericirea schimonosește fața aidoma cu durerea. Nu căuta apă limpede sub cerul fântânilor, izvorul se întâmplă acolo unde pășește îngerul. Te răzvrătești în propria curgere, copile. Vas curat am modelat din tine, de ce vrei să motivezi preaplinul oceanelor? Jumătatea goală întregirea așteptărilor, jumătatea plină confort în sticla cu lapte, de ce justifici seceta melcilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
reprobabilă, la ce capăt al incertitudinii să-mi plec genunchii? Mă topește dorul de a număra până la 7; în icoană, memoria închide paranteză pătrată; fără ea sunt un noiembrie în plus; împreună, întregeam anotimpurile într-o singură frunză; singur, sap fântâni la rădăcina felinarelor pentru o posibilă sete de lună plină. E beznă, Doamne, în stropul de rouă, pe limbile clopotului e beznă și e târziu. Un duh roșiatic a pătat Sfântul Acoperământ cu nuanțe de frunze putrede. Dimineața, Duhul a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
nu trebuie să miroase, urechi da, mai decupează o ureche și încă una, întoarce felia pe partea cealaltă. Sfredele, părinte, sfredele, să auză păcătosul porunca Domnului, să auză." Noaptea, după miezonoptică, două umbre curgeau pe sub șopronul cu lemne, pe lână fântână, pe lângă coada iazului, până sub gutui. Gherasim și-a aprins o țigară "Kent" super lung, Ilarion a scos șipul de gin ars. S-au omenit o jumătate de oră, apoi, prin coada lacului, pe lângă fântână, pe sub șopronul cu lemne, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
șopronul cu lemne, pe lână fântână, pe lângă coada iazului, până sub gutui. Gherasim și-a aprins o țigară "Kent" super lung, Ilarion a scos șipul de gin ars. S-au omenit o jumătate de oră, apoi, prin coada lacului, pe lângă fântână, pe sub șopronul cu lemne, în chilii. Vezi, spune, părinte, ne-am bătut gura degeaba? Este aproape trei și licuriciul încă mai linge foile, mama lui de ciudat, îl pun eu cu botul pe labe. În chilie, la lumina opaițului, Petru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Sfinților. Alți Dumnezei, la lumina opaițului, intermediau iluzii. Pe malul lacului, în livadă, Iuda împărțea lepădările. La ora două, înainte de duminica Tomii, dormea și crucea de pe catedrală. Plopii, ca niște străjeri leneși, moțăiau în propriile armuri. Straturile de flori din jurul fântânii roșeau privind stelele în ochi. Băncile, parcă bolnave de osteoporoză, își oblojeau încheieturile. Peste morminte creșteau lumânări. Era primăvară. Lacul, la lumina lunii, semăna cu fața egumenului dezgropat după 7 ani, valuri de carne putredă încrustau cerul. Rogozul aducea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Dumnezeu în sfântul potir; dumineca, îți întregește așteptările. Lasă-ți sufletul în veșmânt (toamna vine odată cu întristarea păsărilor). Până atunci, deschide ochii spre lume, chiar dacă nu poți înțelege ce simte vântul în livezi desfrunzite, de ce plânge ploaia mai abitir deasupra fântânilor, câtă durere încape într-o piatră strivită sub copitele cailor, unde se ascunde luna când vârcolacii mărșăluiesc pe cer. Genia, nu de durerea nisipului mă plâng. Sângele monahului sapă drum și prin stâncă, lacrimile înverzesc buchiile, suspinele împletesc scară până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
așteaptă! Din puful păpădiei nu poți să te ridici mai sus de intenția câmpiilor. Unde să vii? Verdeața și răcoarea promisă în cimitir nici măcar în ierbarul lui Dumnezeu nu există. Număr anii fără tine ca și cum aș număra stelele stinse-n fântâni, număr stelele stinse ca pe nesfârșitele borne kilometrice, număr bornele kilometrice cum aș număra ultimii bani de drum, atât de departe ești! Și eu te iubesc, Petre, doar rogu-te, înțelege: moartea nu este o justificare a lașității de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
nefericit pentru tine, chiar dacă arlechinii schitului mimează durerea crucii altora. Genia, casă să fiu bântuită de necurăție, mă voi nărui într-o noapte fără să țin cont de smiorcăiala ferestrelor, chiar dacă în ele a mai rămas vreo dâră de cer; fântână otrăvită de buze spurcate, prăvăli-voi pietre peste mine, indiferent că luna tremură de frig în căldare; lan de grâu pentru potirul lui Dumnezeu de m-aș coace, aș arde până sub grinzile cerului neghina, indiferent de foamea sfinților. Orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
lui Dumnezeu de m-aș coace, aș arde până sub grinzile cerului neghina, indiferent de foamea sfinților. Orice risipire din mine este o înfrângere, îmi ajunge! Petre, vorbești despre viață ca despre un morman de deșeuri nereciclabile: pom, floare, grâu, fântână, casă, necurății în intențiile Tatălui. Taie ce-i uscat, arde ce este putred, aruncă peste umăr ce-i vechi, îngroapă necinstea și o ia de la capăt! Păstrează pentru tine atât cât să-ți umezești buzele, păcatul zace cu limba uscată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mi ajută atâta transparență, dacă nisipul lipsește până și de pe fundul mării? Privesc cu ochi goi infinitatea nimicului. Singur le alungi, Petre. Refuzi să le identifici, să le aduni, să le arhivezi, să te lași sfredelit de ele fereastră, ușă, fântână. Conștiința este abatorul gândurilor. Visele, emoțiile, trezirile umplu tiparele. Ai o inimă cât un cuptor de copt pâine, foame infinită poți domoli cu 7 spice de grâu. De ce te desolidarizezi de propria disponibilitate de a te face parte? Până și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
apoi îmi privesc palmele: nicio urmă de pământ, de cer, ceva rece și alunecos îmi brăzdează palma. În fiecare ramură de pom bătrân moare câte un șarpe. Crește în mine veninul, precum vinul peste drojdie în butoaie primăvara. Petre, comoditatea fântânilor seci nu motivează setea melcilor. Lasă șarpele să alunece în voie, fiecare om este o a doua ispitire. Conștientizarea Edenului ca o livadă de mere coapte nu îndreptățește nesațul de lumină. Genia, simțurile sunt avangărzi ale ispitirii, fiecare răspuns concretizează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
nuntași se întâmplă să vină neinvitați la petrecere, veselia le resuscitează invidia de oameni singuri. Casă de piatră, casă de frunză, casă de melc, pentru tristețile noastre comune! Neîncrederea putrezește tocul ferestrelor. Dansează, Genia mea, dansează! Noaptea de după nuntă sapă fântâni în icoană. Dansează! Flăcăii pulsează erecții perene scotocind ascunzișuri; fetele, umezite de rouă, după fereastră, așteaptă rândul; babele cercetează frânghia de rufe pe care soacra expune neprihănirea miresei. Dansează, Genia mea, dansează! O astfel de nuntă se va întâmplă deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
clepsidră harnică numără generozitățile sfinților.) Pompierii consemnau într-un registru nimicul. Chiliile, ca niște măsele stricate, își inundau craterele cu cer. Pădurea pocnea degetele; falangele fumegau ca niște lumânări din seu rânced; lacul dosea noaptea cu tot cu stele în burțile scoicilor; fântâna neîncepută slobozea zorii; cea mai limpede naștere se întâmpla în vârful cumpenei; prevestind parcă o ultimă dispersie a îngerilor, așchiile de clopot descompuneau sunetele în hău. Pompierii au fotografiat labirintul cu timpanele sparte, arhimandritul Ioan a semnat procesul-verbal, obștea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mângâierilor. Au trecut 20 de ani și încă îi mai simt atingerea pe obraz când adie vântul. În inima omului singur, nimicul ridică zid. În acea zi de primăvară, în Copou, aerul avea umeri, genunchi, sâni, aerul a săpat două fântâni adânci în care cerul a coborât să-și răcorească fruntea și a uitat să mai plece. Doamne, cum mai împletea aerul păpădie în cosițele ei, cum împodobea degetele cu verighete de lumină, cum desena iluzii multicolore în blocul de desen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
umezi sunt ochii cerului; înaintea morții, cerul își ia lumina înapoi. Oare din acest motiv, condamnații la moarte sunt legați la ochi înaintea executării? Nedreaptă-i, Doamne, acoperirea luminii cu pământ. Blestemați fie cei care coboară noaptea în iris, în fântână, în icoană! Zgomotul fiarelor descătușă câteva raze de sore și o umbră aproape transparentă. Petru, străfulgerat de intensitatea contrastu-lui, și-a acoperit ochii cu palmele o stare de mal abrupt, de sens unic, de tunel fără capete i-a încorsetat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
a împletit patru funii din nori și le-a legat parcă de un trunchi de copac, parcă de om; ochii raiul furnicilor, două mușuroaie negre acopereau câteva firimituri de lumină; buzele dâre de pământ în icoană; obrajii: S-au adâncit fântâni, mamă, acolo unde sărutul tău a însemnat izvor, la noapte o să plouă, mâine o să plouă, cealaltă viață o să plouă și o să mâlească intențiile tale de rod. 76. Când i-a murit bunicul, bucovinean de pe valea Pârteștiului, trecut prin două războaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
precum un somn într-o cochile de melc dezafectată. I-a fost frig. Foamea, la început, s-a întâmplat ca o revoltă a sângelui. Tot mai fluidă era curgerea între două posibile felii de pâine, tot mai limpede, mai subțire: "Fântânile se curăță cel mai bine pe vreme de secetă", spunea mămuța. În inima pietrei stă necurăția, sapă adânc, ploaia lui Sfânt Ilie binecuvântează rădăcinile crescute în cer, rugăciunea limpezește izvorul în palma Tatălui, sapă!" Sângele era precum o apă nostalgică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Omului se moare ca după tipar. Putrezeau paparudele în nepăsarea lui Dumnezeu, cerul prindea coajă de apă, apa coajă de cer, pântecele norilor pline cu pietre de râu. Nici o diferență între o cochile goală de melc și o cumpănă de fântână: El a cerut apă și a primit furtună, eu rouă visez, Stăpâne, plouă cu cenușă peste Bârgău, de parcă un înger s-a jucat cu chibrituri prin livezile cerului. Raiul își scutură nimicul peste creștetul munților, Doamne. Nu am știut că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ea. Suveranitatea îi este lăsată doar cînd este inofensivă, sau considerată astfel, adică în momentele de administrație obișnuită. Vă imaginați un război proclamat prin referendum? Referendum-ul este perfect, de pildă, în chestiunea alegerii locului cel mai potrivit pentru amplasarea fîntînii satului. Cînd însă în joc sînt interesele supreme ale unui stat, atît guvernările ultrademocrate, cît și celelalte se feresc să le lase la judecata poporului. Chiar în acele regiuni confecționate de Enciclopedie care păcătuiau, prin Rousseau, printr-un exces incomensurabil
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
pînă În Ungaria, dar nimic nu oprea un ochi mai năzdrăvan să bată pînă dincolo. Pornită Întins de aici, pusta nu se oprea decît În Poarta cea Mare a Vienei. Pe oameni, alături de noroi, cel mai mult Îi necăjea apa. FÎntînile lor erau de folos numai pentru vite. În anume locuri, săpaseră cîte o „fîntînă bună“. Cea mai curată și mai rece apă de băut venea Însă de la curgătoare. În mijlocul satului, la o răspîntie Încăpătoare, dintr-o țeavă de metal, apa
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
dincolo. Pornită Întins de aici, pusta nu se oprea decît În Poarta cea Mare a Vienei. Pe oameni, alături de noroi, cel mai mult Îi necăjea apa. FÎntînile lor erau de folos numai pentru vite. În anume locuri, săpaseră cîte o „fîntînă bună“. Cea mai curată și mai rece apă de băut venea Însă de la curgătoare. În mijlocul satului, la o răspîntie Încăpătoare, dintr-o țeavă de metal, apa curgea continuu Într-un bazinet, iar de acolo, dispărea pe sub pămînt poate pînă În
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
-te, Măicuță Sfîntă, și de unul ca mine!... Minunea a slăbit În intensitate abia cînd sătenii au Început să-i alunge chiar ei pe cei veniți din afară, fiindcă, de atîta lume Într-un sat cu apă puțină, secaseră toate fîntînile, iar la curgătoare, rîndul nu se sfîrșea niciodată. Un pișcăran chiar a apelat la milițieni să evacueze de la el din șură o familie de amărîți sosiți de pe Crișul Alb, dar care nici nu se gîndeau să plece. Îi omenise cum
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
animalele, pe urmă ați venit voi. Și... ?! Și... nimic. A început ploaia. Dar când am venit noi, ce ai făcut?! A, vă era tare sete, era cald afară, ați cerut niște apă și, cum am putut, m-am tras lângă fântână și am scos cu chiu, cu vai oleacă de apă. Dar ție nu-ți era sete? Ba da, dar vouă vă era mai sete decât mie. Și te săturai tu, dacă am fi băut noi?! Păi, uite, asta nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]