3,430 matches
-
despre o regăsire a „umanului din om”, aceeași obsesie a „recâștigării desăvârșirii”, pierdută de strămoșul androguno" în vremuri mitice. Idealul educațional al secolului XXI trebuie să vizeze reautentificarea omului, depășirea înstrăinării de sine, care durează de multe milenii. Doar această fabuloasă viziune platonică pare adecvată vremurilor de mâine. Dar să nu ne îmbătăm cu apă rece. Ne aflăm încă departe de „Paradisul paideutic”, iar drumul spre el este foarte spinos. Până când idealul „omului de cultură”, al „omului integral” nu va fi
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
metode calitative de explorare și decriptare dincolo de aparența lucrurilor. Dar care ar putea fi aceste metode? La începutul secolului, filosofii și-au adus aminte de ars interpretandi. Originile hermeneuticii se pierd în negura vremurilor și nu intenționăm să schițăm aici fabuloasa ei istorie. Știința modernă a interpretării, inițiată de Friedrich Daniel Ernst Schleiermacher (1768-1834) cu vestita sa lucrare Hermeneutik und Kritik mit besonderer Beziehung auf das Neue Testament (publicată postum, în 1838, de către Friedrich Lücke)128, are și ea o istorie
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
nemurirea magistrală, lipsită de orice cusur, lotrului Prometeu și s-a dus pe râul Lethe, lăsându-ne pe noi, învățăceii săi, să ne oblojim singuri boala cea grea a apaideusiei. Dar strămoșii elini, în înțelepciunea lor, poate mâhniți de moartea fabulosului centaur, au mai alcătuit o fabulă, care merită interpretată cum se cuvine. Este povestea lui Ulise Polytropos, un om de rând care a reușit cumva să o păcălească pe însăși nemiloasa Ananke și să-și ia singur soarta în mâini
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
scrisului i-a rămas în paginile revistelor. Reportajele din coloanele „Luceafărului” anilor ‘70 (multe semnate în colaborare cu Gabriela Melinescu) erau adevărate sărbători sociostilistice, descoperind fețele sensibile ale realității, universul poetic inocent al copiilor handicapați, lumea pescarilor din Deltă (ființe fabuloase, din specia personajelor lui Panait Istrati și Ștefan Bănulescu), a oamenilor de la munte (îndeosebi din regiunile Brașovului, Făgărașului, din defileul Rucăr-Bran). Deși uneori corodată de exigențele propagandistice ale ceaușismului, formula reportajului scris de P. rezistă cu succes la proba timpului
POP-11. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288892_a_290221]
-
structurat în funcție de secțiunile Imn Existenței, Imn Vieții, Imn Libertății, Imn Tăcerii. Pentru P. versul se întrupează din tăcere: „Lasă-i poetului/ doar tăcerile din/ Tăcerea/ ce naște/ din/ cuvinte/ Cuvântul.” În Pelerin (2003) intervine o deschidere mai accentuată spre vis, fabulos și imaginar. Lumea este concepută ca un basm, iar viața e înțeleasă ca miracol ce își are originea în „scânteia din amnarul rămas în paradis”. În parabola proiectată de poemul Uitată e minunea, sensurile trimit la posibilitatea răscumpărării existenței prin
POPESCU-9. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288930_a_290259]
-
spiritului constituie matca întregii sale poezii, ceea ce este sugerat, între altele, și de utilizarea insistentă a simbolurilor și metaforei zborului. Versul relevă însă, nu o dată, discursivități și o exaltare imagistică artificioasă. Călătoria la unul din leagănele civilizației îi descoperă lumi fabuloase, devenind prilej de confruntare cu sine însuși și sursă pentru o lirică a descripției reflexive, ca în Peregrin la Ninive (1988). O chemare specială către civilizațiile dispărute ale Orientului arată și dicționarul Divinități, simboluri și mistere orientale (I-V, 1999-2003
POPESCU-10. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288931_a_290260]
-
citări, incluse unele în altele, prezente în discursul unor naratori de la un moment dat incerți, alcătuind un fel de „gură a satului”. Prozatorul schimbă unghiul și codul pe neașteptate, operează întoarceri și rupturi în logica receptării narațiunii, inclusiv în logica fabulosului. Are loc, între altele, și un fel de telescopare a timpului prin povestire. Apar referiri ori racordări la ultimii șaizeci-șaptezeci de ani: e vorba, undeva, de legionari, apoi de vremea în care existau „domnu’ Prim de la județ” și „președintele de
POPESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288924_a_290253]
-
fără a deveni simbolist. El împrumută recuzita școlii, vorbește de „domnița-nlănțuită de vrăji medievale”, de parcuri în care „frunza cade arămie”, de „zeul toamnei trist și singur”, de „apele tăcerii”, în care se privește un „palid Narcis”, de „o țară fabuloasă cu crânguri de polip”, însă toate acestea nu sunt moduri ale unei trăiri „muzicale”, ci imagini, literatură. Corespondențele sunt, dacă nu forțate, oricum exterioare: „Și frunzele foșniră spulberate.../ Foșniră cum foșnește amintirea”. Pe scurt, livrescul continuă să fie preeminent. Modelele
PILLAT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
din belșug), P. face figură de autor cu informația la zi. Pentru acest scriitor de factură barocă - la care curiozitatea nu mai înseamnă, ca la predecesori, doar iscodire - spațiile exotice, Orientul prezintă o atracție deosebită. Zona aceasta, trăitoare sub semnul fabulosului, îi oferă subiecte senzaționale și îi prilejuiește fastuoase parăzi de savanterie istorico-geografico-lingvistică. Cronicarul se delectează procurând tălmăcirea câte unei sintagme exotice („Șăhdahud-han Dăgăstanleas, care tâlcuindu-să să zice lăcuitoriu în munți”) sau coborând în istorie pentru a urmări succesiunea stăpânirilor politice
POPESCU-19. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288940_a_290269]
-
simboluri. Preludii ale creației romanești majore a lui P. includ nu atât povestirile din culegerea Fuga și romanul Vara oltenilor (1964; Premiul Uniunii Scriitorilor), îndatorate schematismului din epocă, cât unele nuvele. O caracteristică a acestora e dilatarea percepției realului până la fabulos și mitic. Cadrul multor întâmplări fiind satul din regiunea sud-vestică a țării în anii războiului și ai secetei, ele oferă suport unor stări alienante, provocatoare de exasperări paroxistice, de proiecții demențiale, de halucinații. Sunt particularități care, în cele mai izbutite
POPESCU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288929_a_290258]
-
jurnalele” în versuri respectă locurile comune trasate ideologic în epocă, ori de câte ori R. tinde să adopte stilul poeziei autentice în cărțile ulterioare, inițiativa sa cade în exces imagistic, risipire de tropi și vertij al unei metafizici în care simbolurile de bestiar fabulos eșuează deseori în grotesc, iar temele (iubirea, moartea) nu depășesc stadiul unor elemente de recuzită, încât astfel de producții nu ajung să dea impresia unui lirism meditativ: „Parcă asul de ghindă/parcă cerul cu oase/de îngeri,/ totuși/poate gările
RACHICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289078_a_290407]
-
repudierea elitismului și a seriozității convenționale, caracterul aparent fortuit și derizoriu al imageriei și al intrigii (conform unui model entropic), recurgerea la sarcasm, la grotesc și la bizarerie, la elemente tematice șocante și la procedee compoziționale abstruse, amestecul derutant între fabulos și realism, manipularea kitschului și conivența deliberată cu arsenalul de teme și procedee ale culturii „populare”, excelența și sofisticarea tehnicii (dublate însă de refuzul fetișizării performanței tehnice, de tip modernist, în detrimentul conținutului, și întoarcerea la conținuturi, la atracțiozitatea și savoarea
POSTMODERNISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288986_a_290315]
-
1984), marcat autobiografică, evocă lumea arhaică din zona Rarăului, unde autorul și-a petrecut copilăria și adolescența, creionează portretele părinților și ale fraților, atmosfera școlară de la Câmpulung Moldovenesc, anii studenției la Iași, cu întâmplări și eroi conturați între real și fabulos. SCRIERI: Dezacord, Cernăuți, 1934; Întoarceri în biografia mea, pref. Octav Botez, cu un portret de N. Popa, Iași, 1935; Iarba stelelor, București, 1968; Vârsta neuitării, București, 1973; Momentele marmorei, București, 1976; Punte peste ani, pref. Ion Popescu-Sireteanu, Iași, 1984. Repere
MOROSANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288255_a_289584]
-
pleoape / de fiecare dată când plecai, / surâsul revederii - un joc de limpezi ape. / Și calmul amintirii ne va învălui / ca o ploaie molcomă caldă.” Lirica de dragoste capătă în Spectacol de pantomimă dimensiuni mitice, îndrăgostiții regăsindu-se într-un timp fabulos al începuturilor, în care fiecare gest devine deschizător de lumi: „Eu eram Adam și tu erai Eva. / Și nimeni nu ne-a alungat cu sabie de foc. / Arhanghelul ne-a adus un ulcior de apă / și tu ai rânduit pe
MORARIU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288241_a_289570]
-
cu degetele anexe, / etcetera.” Ironia este viziunea care definește și proza din Întoarcerea lui Ulise (1982; Premiul Uniunii Scriitorilor), roman antieroic, unde monotonia și banalul existenței cotidiene estompează până la dispariție ecourile luptelor - oricât de celebre - și al aventurilor - oricât de fabuloase - ale bine cunoscutului personaj mitologic și literar: „Iată-l în sfârșit pe Ulise ajuns acasă și asta Odiseea n-o povestește, lângă o Penelopă care acum își răzbună fidelitatea cu mici înțepături, ca orice nevastă acrită, căreia i se pare
MORARIU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288241_a_289570]
-
decorativ e inundat de o muzicalitate venită din simbolism, producătoare de atmosferă stranie, cele mai sensibile aspecte fiind vaporizarea imaginilor, fluidizarea versului, liber și adesea alb, sugerarea stărilor sufletești prin obsesii cromatice. În producția lirică ulterioară, feericul se dezvoltă în fabulos, spațiul imaginarului se lărgește, iar în locul figurației de evantai apar motive de baladă, legendă sau roman cavaleresc. Peisajele sunt mai ales de burg medieval, cu turnuri învăluite uneori de cețuri nordice, bântuite de stafii. Cu timpul, gustul poetei pentru straniu
MOVILA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288263_a_289592]
-
și existența e infinită. Al doilea roman, Șah orb (1999), poate fi considerat un lung poem și totodată un jurnal selectiv, la limita autoficțiunii. Felul în care demarează dă impresia de utopie negativă, construită alegoric sau parabolic, cu recurs la fabulos, în registrul carnavalescului tragic ori al miraculosului grotesc și burlesc, în genul celor propuse în aceeași epocă de prozatori precum Dan Stanca, George Cușnarencu, Hanibal Stănciulescu ș.a. Ceea ce este însă contrazis de punerea în abis a fabulei apocaliptice, de fapt
PERSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288762_a_290091]
-
am fi putut fugi atunci/ Dar cum porneam ne-mpiedicam/ De uleioase frunze lungi/ Și sub copaci ne prăbușeam.// Râdea în umbră cineva / Deodată hohotul se sparse/ Tăcerea galbenă creștea/ Prin noi trecură păsări arse.” Imaginația ecoului (1981) continuă percepția fabuloasă a lumii și registrul grav, dar aduce și o esențializare a gândirii poetice, care atinge echilibrul între tensiunea spiritului și vibrația lirică. Evadând din contingență, poeta se concentrează asupra esențelor, pătrunde într-o lume în care mișcarea e „un dar
PILLAT-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288816_a_290145]
-
români, Theodor Constantin și Haralamb Zincă. A fost supranumită de critica vremii (Eugen Barbu, Emil Manu ș.a.) „Agatha Christie a României”, romanciera engleză fiind de altfel modelul cel mai evident în cărțile ei, care înainte de 1990 se vindeau în tiraje fabuloase. Personajul cel mai cunoscut este Melania Lupu (inspirat dintr-o eroină secundară a filmului Aeroportul), căreia romanciera îi dă și un confident - pe motanul Mirciulică, după cum altă protagonistă, Minerva Tutovan (personaj inspirat de propria profesoară de matematică), va primi drept
OJOG-BRASOVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288515_a_289844]
-
al celuilalt/ pe umerii tăi ca pe o căzătură”. Amar reflexive - dominantă e frica de moarte pendulând între paroxism și amânare - sau irigate intermitent de eros târziu, Poeme lasă la vedere frecventarea dependentă a manierei lui Nichita Stănescu. Prozaicul cotidian, fabulosul anodinului, bricabracul citadin, desacralizarea miturilor, intersectarea textelor străine în textul, devenit apocrif, al propriei memorii, toate ecouri ale contextului postmodern al deceniului al nouălea, traversează versurile din Păsări apocrife, dar nu renovează în substanță scrisul lui O., rămas fidel unei
OANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288500_a_289829]
-
Alb - un comentariu mitologic bazat pe lucrări ale lui Mircea Eliade, J. G. Frazer și V.I. Propp, care propune o nouă lectură a basmului ca alegorie a unor rituri inițiatice - și Zoosophia - un „dicționar-eseu” în care examinează câteva dintre animalele fabuloase (unicornul, salamandra, aspida, vasiliscul, pasărea Phoenix) asociate unor concepții morale, filosofice sau religioase. Motive și semnificații mito-simbolice în cultura tradițională românească (1989) pornește de la motive mito-folclorice autohtone pentru a defini un model de gândire arhetipală, centrat pe înfruntarea dintre Cosmos
OISTEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288514_a_289843]
-
de basm „A fost odată”. Alta, Paco și Petro, „poveste spaniolă”, cu „Povestea de față, pentru unii, e, poate, de necrezut. Asta nu înseamnă că nu e adevărată.” Multe narațiuni sunt scrise în notă ironică, incluzând parodie, grotesc, insolit, absurd, fabulos, mister, simbol. Un poet domiciliat la țară are o floare albă în fereastră; într-o zi, lângă ghiveci se așază o pasăre neagră. Pe hârtiile de pe masa lui încep să apară de la sine poezii. Devine celebru, și critici de seamă
ODEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288508_a_289837]
-
Gruia în femeie pentru a-i ademeni pe turci, unul asemănător întâlnindu-se și la sârbi. Baladele românești despre Novăcești sunt realizate cu mijloace artistice din fondul tradițional autohton. În cântecele bătrânești aparținând categoriei eroico-legendare se întâlnesc elemente din basme: fabulosul, ființe monstruoase (fata sălbatică, Dârvij, balaurul) sau procedee caracteristice basmului: formule introductive și finale, întreita repetiție a acțiunii, hiperbola descriptivă (ca în portretul fetei sălbatice: „Buzele ca clisele, / Măselele ca piuăle, / Mânele ca bârnele, / [...] Iar dinții ca lopețile”) ș.a. De
NOVACESTII. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288493_a_289822]
-
cuprinzând sensul ascuns al lucrurilor”. Singurul mistic autentic este poetul, „orbul clarvăzător”, al cărui limbaj este capabil să sfărâme dogmele, pentru că „POEZIA este o știință a acțiunii”. Preluând recuzita romanelor gotice și a romantismului negru, Castelul orbilor este o incursiune fabuloasă în universul nocturn, ale cărui personaje principale sunt liliecii, spiritele și fantomele. În drumul său către Castelana Vânturilor, poetul târăște după sine, prin sălile castelului cu candelabrele distruse și ferestrele sparte, propria umbră, „mai grea ca plumbul”, care latră și
NAUM-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288373_a_289702]
-
al cărei personaj central este reluat din Castelul orbilor; iubita provoacă prin apariția sa renașterea lumii din haosul primordial, aducând cu sine prospețimea și plăcerea de a numi a tuturor începuturilor: „Fiindcă nu știu cum te cheamă, am să te numesc Zenobia”. Fabulosul se împletește aici din nou cu realul, trimițând la împlinirile artistice cele mai seamă ale autorului și justificând judecata critică a lui Ion Pop, care, situându-l pe N. în cadrul suprarelismului românesc, rezuma aportul singular al acestuia prin reușita de
NAUM-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288373_a_289702]