KorAP: Find »[drukola/base=gară & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...69 70 71 ...638 >

15,944 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325

la Belgrad. V-aș arăta și locurile demne de văzut. Știu casele cele mai bune. Myatt Îl Întrerupse: — Mă duc Întâi la poștă. Și apoi vom Încerca hotelurile pentru a o găsi pe doamnă. — E numai unul. — Și apoi la gară. Expedierea telegramei luă ceva timp. Întâi trebui să-i trimită lui Joyce un mesaj formulat În așa fel Încât să nu poată fi acuzat de calomnie de către domnul Eckman. Se hotărî până la urmă la următorul text: „Eckman beneficiază de o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
telegramele erau supuse cenzurii și nu putea fi transmis nici un mesaj codificat. Până la urmă plecă și ajunse să constate că la hotelul care mirosea a plante uscate și insecticid nu se știa nimic despre Coral. Probabil că e Încă la gară, se gândi el. Lăsă mașina o sută de metri mai În josul drumului pentru a se descotorosi de șofer, care se dovedea prea vorbăreț și prea săritor, și Înaintă singur prin vânt și zăpadă. Trecu pe lângă două santinele din fața unei clădiri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
unei clădiri și le Întrebă pe unde putea ajunge la sala de așteptare. Una din ele Îi spuse că acum nu mai exista sală de așteptare. — Unde pot primi informații? Cel mai Înalt dintre soldați Îi sugeră că la șeful gării. — Și unde-i biroul lui? Soldatul arătă spre o a doua clădire, dar adăugă cu blândețe că șeful de gară lipsea: era la Belgrad. Myatt Își ținu În frâu nerăbdarea. Omul era evident bine intenționat. Tovarășul lui scuipă ca să-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
nu mai exista sală de așteptare. — Unde pot primi informații? Cel mai Înalt dintre soldați Îi sugeră că la șeful gării. — Și unde-i biroul lui? Soldatul arătă spre o a doua clădire, dar adăugă cu blândețe că șeful de gară lipsea: era la Belgrad. Myatt Își ținu În frâu nerăbdarea. Omul era evident bine intenționat. Tovarășul lui scuipă ca să-și arate disprețul și murmură printre dinți ceva despre evrei. Unde pot cere câteva informații? — Este domnul maior, spuse omul cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
În frâu nerăbdarea. Omul era evident bine intenționat. Tovarășul lui scuipă ca să-și arate disprețul și murmură printre dinți ceva despre evrei. Unde pot cere câteva informații? — Este domnul maior, spuse omul cu Îndoială. Sau funcționarul de la biroul șefului de gară. — Nu puteți vorbi cu maiorul. E la cazarmă, spuse celălalt soldat. Myatt, fără să se gândească, se dădu mai aproape de ușă: auzise Înăuntru un murmur slab de voci. Soldatul cel ursuz deveni brusc nervos și brutal. Bătu cu patul armei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
fost concentrate Într-o hazna Întunecată a pământului, iar el se uita acum la ele de pe margine. Făcu câțiva pași Înapoi, cu ochii la soldat, În timp ce degetele acestuia se strângeau pe trăgaci. Mă duc să-l văd pe funcționarul de la gară, spuse el, dar instinctul Îi spuse să se Întoarcă la mașină și apoi Înapoi la tren. — Nu pe acolo, spuse santinela cea prietenoasă În urma lui. În cealaltă parte. Peste linii. Myatt Îi era recunoscător furtunii care urla și se strecura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
și cei doi soldați. Unde stătea el nu bătea vântul, pentru că se canaliza În intervalele dintre clădiri și era trimis În vârtejuri pe după colțuri, În direcția opusă. Se minună el Însuși de propria-i insistență de-a mai rămâne În gara goală și periculoasă. Își spuse că nu-i era dator fetei cu nimic și știa că ea ar fi de acord cu el. „Suntem chit“, ar spune ea. „Mi-ai dat biletul și eu te-am făcut să te simți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
ai puțin vin? Ninici clătină din cap. — Nu. Adăugă cu o ezitare: — Lukici are peste drum o sticlă de rakia. Lăsarea serii făcuse deja drumul mai lung. Lipsea luna care să lumineze oțelul șinelor, iar felinarul din biroul șefului de gară părea să fi fost la o sută de metri depărtare, nu la treizeci. Fii băiat bun și adu-ne ceva să bem. El clătină din cap: — Nu am voie să plec de la ușă. Doctorul Czinner nu-i oferi bani. În loc de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-se la ei. Se adunară În fața ușii. — Dacă trag, spuse doctorul Czinner, alergați În zigzag. Grünlich Împinse de ușă, o deschise și zăpada năvăli În Încăpere. Afară nu era chiar atât de Întuneric cum fusese Înăuntru. Felinarul de la șeful de gară lumina dincolo de linii silueta soldatului În cadrul ferestrei. Grünlich se aruncă primul În furtună: cu capul plecat până aproape la genunchi, el se buluci Înainte ca o minge. Ceilalți Îl urmară. Nu era ușor să alergi. Vântul și zăpada erau dușmani

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Myatt, gândindu-se c-o fi fost un pocnet de la țeava de eșapament. Apoi zgomotul se mai auzi o dată și puțin după aceea se mai auzi un pocnet, ca și cum cineva ar fi fost scos un dop. — Se aud Împușcături la gară, spuse șoferul, apăsând pe demaror. Myatt Îl lovi peste mână, dându-i-o la o parte: — Așteptăm. — Așteptăm? repetă omul. Apoi explică precipitat: — Sunt soldații. Ar fi mai bine să ne cărăm. N-avea de unde să știe că Myatt era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
văzuse În atitudinea soldaților față de el spiritul care făcea posibile pogromurile -, dar rămase neclintit. Nu era destul de convins că făcuse tot ce-i stătuse În putință ca s-o găsească pe fată În Subotica. — Vin, spuse omul. Pe drumul dinspre gară alerga cineva. La Început trecu pe lângă ei, În ninsoarea purtată de vânt. Apoi deslușiră un bărbat care o cârmea ba Încoace, ba Încolo. Ajunse la ei cu o repeziciune surprinzătoare. Scund și grăsuliu, el se Încleștă de ușă ca să urce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
da, singur! Îl asigură omul. Dă-i drumul repede de aici! Myatt se Întoarse și se aplecă În spate, Încercând să-i vadă fața. — Nu-i și o fată? — Nu. Nici o fată. O rază de lumină răsări undeva pe lângă clădirile gării și un glonț ricoșă pe aripa mașinii. Fără să mai aștepte vreun ordin, șoferul apăsă piciorul pe accelerație până la fund și o luă Înainte pe drum hurducându-se din groapă-n groapă. Myatt mai studie o dată chipul străinului. — Nu erați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
pe accelerație până la fund și o luă Înainte pe drum hurducându-se din groapă-n groapă. Myatt mai studie o dată chipul străinului. — Nu erați cumva În Orient Express? Omul dădu din cap afirmativ. Și n-ați văzut o fată În gară? Omul deveni volubil. — O să vă spun totul exact așa cum a fost. Nu se Înțelegea prea bine ce spunea: unele cuvinte Îi erau smulse de zdruncinăturile mașinii. Povesti că fusese reținut pentru că nu declarase o bucățică de dantelă, că fusese tratat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
să se dea la tine, nu spune nimic. Nici măcar nu deschide gura să zici nu. Cuvintele nu-i spuseră nimic lui Coral. Simțea o durere În piept. Când mașina Întoarse și-o luă În direcția Vienei, văzu cum dispar luminile gării și se Întrebă cu obstinată fidelitate unde o fi Myatt. Durerea Îi Îngreuna respirația, dar era hotărâtă să nu spună nimic. Să vorbească, să-și descrie durerea, să ceară ajutor ar fi Însemnat să-și scoată din minte, fie și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Împreună În tren la Întoarcerea lui din Subotica, dar el se comportase tot timpul ireproșabil. Spuse fără grabă: — Oh, da, am cunoscut-o pe domnișoara Pardoe În tren. De fapt, e jos În hol chiar acum. Am venit Împreună de la gară. A fost rândul domnului Stein să-i cântărească cuvintele. Când vorbi, o făcu oarecum dintr-un alt unghi. — Sărmana fată nu are părinți. Nevastă-mea consideră că ar trebui s-o convingem să rămână aici. Înțelegeți, eu sunt tutorele ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Janet Pardoe. — L-a părăsit? Dar de ce? A bătut-o? — Ei, dacă-l Întrebi, va Încerca să-ți spună că s-a Întâmplat o chestie misterioasă. Când s-a defectat trenul, a bătut cu mașina tot drumul Înapoi, până la ultima gară, și a căutat-o. A lipsit o groază. Și ce legendă Încearcă el să facă din toată povestea! Cică a ajutat pe cineva să evadeze de la vamă. — Dar fata? Întrebă domnul Stein, aruncându-i lui Myatt o ocheadă șmecherească. — A

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
ea, Își spuse el. Oricum ne-am fi spus la revedere În câteva săptămâni. E momentul să mă așez și eu. Domnul Stein Își flutură iarăși pipa, iar fetițele lui Dunn dădură din picioare și fluierară din țignale. Așteptând În gară O relație s-apară, Puf, puf, puf, puf... — Nu te mai Întoarce la ea. Rămâi cu mine, spuse Myatt. Puf, puf, puf, puf... Expresul de Stambul. Ea dădu din cap În semn de Încuviințare și mâinile lor se Împletiră. Myatt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

o casă sau un spital. Ușițe și pereți de cărămidă. Pe masa din buctărie stau împrăștiate bucațile dintr-o școală sau dintr-o bisercă. În lipsa imaginii de pe cutie, în lipsa prospectului, minusculele burlane și ferestre mansardate pot compune, la fel de bine, o gară sau un azil de nebuni. O fabrică sau o închisoare. Indiferent cum le-ai asambla, nu ai cum să fii sigur că e corect. Piesele astea minuscule, cupolele și coșurile de fum, saltă la fiecare bubuitură care răzbate prin podea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
sună din nou pagerul; de la poliție sunt, mântuitorii mei, care mă îmboldesc spre mântuire. Probabil că supraveghează cineva locul ăsta - ori poliția, ori administratorul. Pe jos, împrăștiate peste tot, sunt fragmentele unui gater, călcate în picioare. Sunt și ruinele unei gări, stropite cu sânge uscat. Primprejur, o clinică stomatologică e risipită în miliarde de bucăți. Și un hangar de avioane zdrobit. Un terminal portuar, făcut praf. Toate nenorocitele alea de ruine și instalații pe care m-am chinuit atâta să le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

parte singuri, fără urmă de vînt, sînt loviți de parbrizul uriaș, transformîndu-se în puncte mici de apă ce se preling încet. Aura trage furioasă portiera: De-o oră aștept! Sîntem aglomerați strînge din umeri șoferul taxiului. Unde vă duc? La gară; cursa a plecat deja... În clădirea gării, Aura caută cabina unui telefon interurban, intră și formează numărul spitalului din Valea Brândușelor. Tovarășul doctor Radu a plecat mai devreme răspunde o soră. Acasă, telefonul sună lung, a pustiu. Aura închide ochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
loviți de parbrizul uriaș, transformîndu-se în puncte mici de apă ce se preling încet. Aura trage furioasă portiera: De-o oră aștept! Sîntem aglomerați strînge din umeri șoferul taxiului. Unde vă duc? La gară; cursa a plecat deja... În clădirea gării, Aura caută cabina unui telefon interurban, intră și formează numărul spitalului din Valea Brândușelor. Tovarășul doctor Radu a plecat mai devreme răspunde o soră. Acasă, telefonul sună lung, a pustiu. Aura închide ochii și-l vede pe Radu în magazinul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
cumpără un bilet a-ntîia pînă la Valea Brândușelor, cumpără de la un chioșc trei brînzoaice pe care și le pune în geantă, că va ajunge acasă abia spre miezul nopții și, ca soțul să nu fie îngrijorat, intră în oficiul de la gară, cerînd un formular de telegramă: "Am scăpat cursa rapidă. Vin cu trenul. Te sărut, Aura". Cînd urcă în trenul deja tras la peron, regretă acest "te sărut", care i se pare prea intim să treacă prin atîtea mîini, ajungînd în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
retrospectivă pe un ecran aflat undeva în urmă, în care vîntul cu fulgi mici și reci se încurcă, ondulînd figurile, deformîndu-le. Pete de culoare, dar nici o lumină. Femei pasagere, care au stat în patul lui mai puțin decît într-o gară de tranzit și cîteva fete, mereu în căutare de altceva, poate mai debusolate decît el. Mai ales una gureșă, tipul activistei, a cărei gură frumoasă, ca de artistă, nu tăcea decît în timpul sărutului lung, sub brazii de la Poiana Brașov "pierdere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Așteptați, așteptați! vine răspunsul. Dar cursa rapidă, vine la timp? Mai e un sfert de oră, ce dracu'! răspunde nervos dispecerul. Mihai Vlădeanu, cel care a întrebat, își îndeasă căciula și-și ridică gulerul paltonului, pierzîndu-se prin viscol, în direcția gării, înainte ca Vlad, care l-a zărit, să-l mai poată opri. Intră în sala centrală și caută din priviri telefonul public interurban. O sună pe sora lui la serviciu. Un geamantan cu vin, vreo douăzeci și șase de litri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
o povară; se simte ușurat și-și dă seama că va fi într-adevăr senin, fără umbra altor gînduri, cînd o va întîmpina, peste cîteva momente, pe Sorina. Salut! I-ai și uitat numărul rîde Mihai Vlădeanu apropiindu-se dinspre gară. Nu-i acasă răspunde Vlad, strîngînd mîna întinsă. Ce zici de viscolul ăsta? Îmi pare rău! Nu mai știu nimic de sudor. A! rîde Vlad. Nu știam de ce-ți pare rău. De-acum tot aia-i. Ca să pot lucra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]