2,146 matches
-
biata mamă. În subsolul casei, tatăl, plin de afecțiune pentru fiul care, nădăjduia, le va mângâia bătrânețea, îi amenajase un laborator de chimie; strălucitul student făcea experiențe și aplicații practice: recipiente, alambicuri, eprubete, scule și aparate care ar fi făcut gelos pe oricare coleg sau chiar profesor al lui Sile. Satana a făcut din dragostea născută firesc în sufletul lui prilej de prăbușire. Tânărul a cunoscut o evreică. Părinții l-au lăsat să înțeleagă că nu se pot căsători decât dacă
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
nu numai altor evrei, dar personal refuzați să intrați la El. Ca și cum v-ar fi frică să nu vă deposedeze de gândurile și faptele dumneavoastră. Dacă sunteți cinstit sufletește, veți fi confirmat pentru toate. Dumnezeu ne iubește cu o iubire geloasă. El ne vrea pentru Sine. Vrea să intrăm în desăvârșirea Lui spirituală ca să nu avem nevoie de nimic din cele materiale. În acest punct, al schimbării atenției la cele nevăzute, stă lucrarea celui rău. Acesta a încercat să-L corupă
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
în biroul său, înconjurat de cărți puse una peste alta pînă-n tavan și toate rafturile supraîncărcate (deși Iorga își cunoștea bine inventarul). Își nota cu grijă pagina la care rămăsese și se ridica să-și salute oaspetele. Era atît de gelos cu timpul său încît cu cei apropiați își permitea să continue să citească (sau să facă însemnări) în timpul conversației. După plecarea musafirului își relua lucrul. Tehnicile utilizate de el la citit erau fenomenale. Ca să sesizeze laitmotivul, citea adesea o carte
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
de înțelegere, dat fiind că devenise clar că Liga Poporului a lui Averescu nu era nimic altceva decît lucrătura lui Brătianu în încercarea lui de a recîștiga puterea. În 1918, Iorga era în relații relativ prietenești cu generalul Averescu. Cu toate că, gelos poate pe sprijinul acordat de țărani lui Averescu, Iorga scrisese un editorial violent intitulat Chanzy. Aflat permanent în căutare de paralelism în istorie, i-a amintit lui Averescu de generalul francez Chanzy, care, în timpul războiului franco-prusac din 1871, a condus
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
la fel de dur cu mine însumi ca și cu ceilalți. (Aventurile amoroase prostești și stânjenitoare, mai cu seamă în cadrul unui grup închis, afectează munca serioasă.) Eu unul sunt foarte înclinat spre gelozie și am avut de-a face cu oameni foarte geloși. Invidia m-a tulburat în mai mică măsură. Invidia mutilantă poate deveni un teribil handicap în teatru, și mi-am dat seama, foarte curând, că una din condițiile succesului constă în depășirea invidiei. Am suferit că n-am fost niciodată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
absolute. O „experiență“? Da, de ce nu? Știe foarte bine cât de mult îmi displace exhibiționismul emoțional, și cu toate astea mă îneacă în revărsări de emoții. „Vrea totul!“ Nu zău? Ei bine, nu poate avea totul; asta-i! Nu sunt gelos pe Gilbert, dar îmi inspiră un soi de invidie. El a fost cel deștept. Pur și simplu a pus mâna pe Lizzie și a transformat-o în afectuoasa lui menajeră; în același timp, mă îndoiesc că a renunțat la „crailâcuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
șah“, nedumerită, dezorientată, handicapată? Poate că da. Mi-era teamă ca nu cumva să mă las “înghițit“. Plecam, mă întorceam la ea, iar o lăsam. Dar nici ea nu rămânea vreodată singură. Era întotdeauna asaltată. N-am fost niciodată prea gelos pe Clement, poate cu excepția unui scurt interludiu pe care l-a avut cu Marcus. Pentru că între mine și Clement exista o legătură atât de organică de parcă ar fi fost într-adevăr (deși ei nu i-am mărturisit niciodată asemenea lucru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
a ivit nevoia. Dar Rosina, când a simțit că mă răcesc de ea, nu era pregătită cu asemenea instrument. A început să se cramponeze din ce în ce mai puternic, și să strige din ce în ce mai tare. Fusese tot timpul de o gelozie morbidă, chiar mai geloasă decât mine. Câtă cantitate de gelozie, de spectacol al geloziei, de torturi ale geloziei, au constituit o parte activă și caracteristică a vieții mele. Îmi vine acum în gând ceva cu totul diferit, dar la fel de dureros: tăcerile mamei mele ori de câte ori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
nu-i voi fi credincios, cum era posibil să nu mai aibă încredere în viitor? Nu mai pot merge înainte. Pur și simplu nu mai pot. I-o fi înșirat cineva minciuni în legătură cu mine? De bună seamă, nu putea fi geloasă pe viața mea de la Londra, unde nu făceam altceva decât să mă gândesc la ea! (Clement, firește, era încă ascunsă în viitor.) A cunoscut un alt bărbat? „Nu, nu, nu“, îmi răspundea și apoi începea iar să repete cuvintele acelea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
iei ca amantă, am să-mi închin viața ruinării vieții tale, și voi constata că e „foarte ușor“. Își retrase mâna. O mică pată de sânge se ivise pe mâneca mea. Nu era vorba de accesele trecătoare ale unei femei geloase. Aici era ură curată, și ura poate distruge, ura își are propriile ei vrăji. Rosina poseda voința și forța de a-și duce amenințările la îndeplinire. Și judecând astfel, mi-am dat seama, cu un junghi în inimă, că tocmai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
scriu o scrisoare lungă? Dacă i-aș scri-o, de bună seamă că nu i-aș trimite-o prin poștă. Gândul acesta m-a întors îndărăt către „le mari“. Să fi fost Hartley nefericită? Oare pentru că dânsul era un tip gelos, un tiran, un violent, care nu lăsa pe nimeni să se apropie de soția lui? Asta să fi fost? Și dacă așa stăteau lucrurile... Ce salt primejdios făcea mintea mea la acest gând, și ce viziuni sinistre și hăuri înfiorătoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
conștient ceva mai înainte, și pe care o izgonisem cu fermitate, se furișa din nou pe căi lăturalnice, oricât mă străduiam să am numai gânduri curate. Să fie soțul ei, Fitch, Ben, cum l-o mai fi chemând, un tiran gelos, să fie el pricina nefericirii ei? Și dacă-i așa, atunci poate că...? În cele din urmă am hotărât că dacă a doua zi nu găsesc nici o scrisoare de la Hartley, să mă duc la bungalov și naiba să le ia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
spirit sau de tandrețe spirituală. Din punct de vedere fizic era lipsit de atracție, cu gura lui mare, senzuală, și cu înfățișarea de licean tuns scurt. Și, după toate probabilitățile, era un barbar și un violent. Un tiran, probabil un gelos cronic, un câine posac și înciudat, un tip limitat, închis în el însuși, lipsit de orice simț al bucuriei de viață. În toți acești ani, Hartley fusese o captivă. Poate că, la început, se gândise să evadeze; dar, treptat, căzuse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și atunci... Da, însemna o ușurare pentru mintea mea șocată și înspăimântată să-mi spun că acum nu mai era atâta grabă, că nu era nevoie să urc din nou dealul acela și să hotărăsc cum să-l înfrunt pe gelosul tiran. Exista, desigur, problema transmiterii scrisorii, dar nu părea o chestiune de nerezolvat, de fapt îmi și schițasem un plan cum s-ar putea realiza acest lucru. Am mâncat o conservă de carne de vită cu varză roșie și nuci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
prețios, Hartley. Desigur că țineam totul în secret. Era prețios și tainic și sfânt. — Așa încât nu exista nici o primejdie ca cineva din afară să-i spună... — Primejdie? Dar ce importanță avea? La urma urmei mă părăsiseși. — Ben era atât de gelos, e un om extrem de gelos... și la început n-am înțeles ce înseamnă gelozia, adică n-am înțeles că poate fi exact ca nebunia. Da, ca nebunia. Lucrul ăsta îl înțelegeam foarte bine. Și înainte de a ne căsători, obișnuia... aproape
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
totul în secret. Era prețios și tainic și sfânt. — Așa încât nu exista nici o primejdie ca cineva din afară să-i spună... — Primejdie? Dar ce importanță avea? La urma urmei mă părăsiseși. — Ben era atât de gelos, e un om extrem de gelos... și la început n-am înțeles ce înseamnă gelozia, adică n-am înțeles că poate fi exact ca nebunia. Da, ca nebunia. Lucrul ăsta îl înțelegeam foarte bine. Și înainte de a ne căsători, obișnuia... aproape să mă amenințe. Când îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
cu deosebită seriozitate... — Dar era important, era serios! — Ah, dac-aș fi avut bunul-simț și tăria să-i fi spus totul de la început, sau să nu-i fi povestit deloc. Dar vezi tu, când mi-am dat seama cât de gelos era Ben, ce gelos morbid era, a început să-mi fie teamă ca nu cumva într-o bună zi... să te ivești din nou... — Și m-am ivit. — Trebuia să mă apăr cel puțin prin faptul că-i povestisem despre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
era important, era serios! — Ah, dac-aș fi avut bunul-simț și tăria să-i fi spus totul de la început, sau să nu-i fi povestit deloc. Dar vezi tu, când mi-am dat seama cât de gelos era Ben, ce gelos morbid era, a început să-mi fie teamă ca nu cumva într-o bună zi... să te ivești din nou... — Și m-am ivit. — Trebuia să mă apăr cel puțin prin faptul că-i povestisem despre tine. Înțelegi, mi-era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
-i cadă ceva în mână și să înțeleagă greșit. Oricum, mi s-a părut atât de îngrozitor să înfrunt veșnic riscul ca el să descopere ceva, încât am preferat să-i spun eu... și a fost... cumplit. A fost furios, gelos? — A fost cumplit. Știi, nu putea crede că sunt nevinovată. — Hartley, am replicat eu, legătura noastră a fost nevinovată, dar foarte serioasă, în anii aceia s-a întâmplat între noi doi ceva care avea să dăinuie pe vecie. Așa că, într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
sinchisit câtuși de puțin, te împăunai și te împieptoșai. — Nu cred că erai fericit cu ea... spui așa numai acum... Oh, pentru numele lui Dumnezeu! Mi-ai luat-o numai din gelozie și ciudă. O.K. Și eu pot fi gelos. Dar tu singur m-ai încurajat să cred că n-am păcătuit. De ce te-ai prefăcut, de ce m-ai indus în eroare? Nu-i drept să mă blamezi acum. Dacă te-am fi văzut suferind, m-aș fi simțit mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
dovedit mai târziu, a fost un gând îndreptățit. Și astfel, așteptând, cugetând, jelind, Lizzie și cu mine străbăteam câmpiile. Și, după un timp, am început să discutăm despre trecut, despre Wilfred, despre Clement, iar Lizzie mi-a povestit cât de geloasă fusese pe Clement, chiar când încetasem să mai trăiesc cu ea. „Simțeam întotdeauna că, orice s-ar fi întâmplat, tu îi aparții lui Clement.“ Vorbeam despre teatru, cât de minunat fusese, cât de îngrozitor fusese, cât de bucuroasă era Lizzie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de ciudate, și sfintele obligații morale m-ar fi transformat în ocrotitorul lui Titus, în mentorul lui, slujitorul lui, fără să fi cerut nimic pentru mine însumi. Poate că aceasta era o imagine idilică. Poate că aș fi fost tiranic, gelos, totuși mă simt în stare să recunosc absolutul atunci când îl văd, și față de Titus mi-aș fi păstrat credința. Dar prin vârtejul ăsta de gânduri răzlețe se reconstituia mereu aceeași vedenie a lui Titus, în lumina radioasă a mării, zăcând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
footnote> Romanele urmăresc fiecare din alt punct de vedere, problema bărbatului. Mirel e adolescentul, Sandu din O moarte care nu dovedește nimic e tânărul incert, oscilând între iubirea pentru o femeie și orgoliul independenței, iar Sandu din romanul Ioana e gelosul. Romanul lui Mirel este publicat în 1929, fiind primul în ordine cronologică și singurul în care se pune problema specificului. Opera are un aer tradițional și apare ca o evidență faptul că snobismul scriitorului și respingerea tradiției sunt mai mult
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
de ezitări am reușit să merg la mormântul Irinei. A fost o călătorie halucinantă, pe care o voi pune-o iarăși pe hârtie. Mărturisesc că la un moment dat pierdusem noțiunea eternității căci ne separa și [începusem] să fiu iarăși gelos din pricina ei. Dealtfel, ceva ciudat: după ce m-a părăsit, din orgoliu probabil și din spaima unei suferințe nu m-am gândit la o scenă precisă de amor între noi. Acum, de când a murit și e a tuturor și a
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
intelectualismul. Romanele urmăresc fiecare din alt punct de vedere, problema bărbatului. Mirel e adolescentul, Sandu din O moarte care nu dovedește nimic e tânărul incert, oscilând între iubirea pentru o femeie și orgoliul independenței, iar Sandu din romanul Ioana e gelosul. Sensibilitatea omului modern este una acaparată de neliniști existențiale și de sentimentul crizei, al damnării într-un univers desacralizat. Romanul își pierde funcția de reprezentare a realității, devine confruntare cu sinele, iar edificiul narativ abandonează monografia în favoarea monologului autoanalitic, a
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]