3,149 matches
-
piept, suspinând de atâta plâns. Petre nu putu să doarmă și veni peste ea. Dădu plapuma la o parte cu intenția de a face dragoste cu ea. Frusina se feri și îi căzu poza lui George pe pat. Înnebunit de gelozie, când văzu poza, o luă, o rupse în bucățele. -Tu vorbești de înșelat? Tu, care nu ai fost fată mare când te-am luat și nu m-ai iubit niciodată? Tu, care nu ești în stare să-mi faci un
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
după trei seri și-a făcut apariția, era Însoțit de Încă un tip, necunoscut; amîndoi aveau ceva tandru În priviri și În gesturi, nu era bine ca Thomas să le Întrerupă nici pentru cîteva momente apropierea; un intrus stîrnea, uneori, gelozii inimaginabile; un astfel de cuplu avea trăiri aparte. Și, oricum, pentru discuția dorită, Thomas nu avea nevoie de nici un martor. Se uita, pe furiș, spre Lars, aștepta un moment potrivit pentru a-i prinde, măcar o clipă, privirea. Nu era
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
o prinsese pe după umeri, simulând că o ridică: era exact acela care arăta fotografia pe telefonul mobil, la restaurant, lăudându-se că a făcut dragoste cu femeia din poză. „Doamne, ce prost am fost! Cum m-am lăsat prostit din cauza geloziei?... I-am vorbit urât, acuzând-o că m-a înșelat. Era un lucru „văzut” de mine cu ochii minții mele... Cât rău i-am făcut dragei mele Laura! Am jignit-o... Fă bine, Doamne, te rog din suflet, redă-mi
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
în felul acesta, superioritatea lui devenea și mai evidentă. Cu un simț al echității impecabil, Victor avea grijă ca fiecare dintre membrii grupului dominat de el să fie răsplătit la un moment dat... între subalterni nu se instala astfel nicio gelozie, fiecăruia îi era permis să triumfe din cînd în cînd. se subînțelege însă că Victor și nimeni altul era distribuitorul de recompense și coronițe. În perioada cît s-a aflat la studii, Victor a început să călătorească foarte mult. Și
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
lucruri între oameni. (Zău așa, domnișoară ri. mai sunteți și mincinoasă pe deasupra, nu doar naivă. Un astfel de tratat nu există.) Și scrie acolo că nu există excepție. toate poveștile de dragoste se termină teribil, cu strigăte, cu momente de gelozie, imposibil pînă la urmă să nu intervină uzura, ba chiar ura. Cel puțin unul dintre cei doi, dacă nu amîndoi, se satură de celălalt și în mod logic urmează separarea. (Ia te uită ! Și dumneavoastră credeți ce spun oamenii de
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
m-am interesat, am stat de vorbă cu specialiști toți sunt unanimi, nu există final fericit mai devreme sau mai tîrziu iubirea se transformă în fum, săruturile devin convenționale toți experții mi-au vorbit de inevitabile momente de oboseală, de gelozie nu vă mai spun cîte lucruri mi s-au revelat iubiții se ceartă uneori între ei, se părăsesc brusc urmează plînsete, reproșuri, agonie... sunt îngrozit, Domnișoară ri, nu știam că pe planeta dumneavoastră lucrurile pot lua o asemenea întorsătură ce
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
întîlnea pe aproape, aveau vorba mușcătoare și luătoare în râs. Pentru întîia oară Felix era prins de braț cu atâta familiaritate de o fată și pentru întîia oară, luând act de izbucnirea unei simțiri până atunci latente, încercă și acul geloziei, văzând cum Otilia generalizează tratamentul. Zarurile zornăiau pe masă între cele patru capete strânse în jurul luminii de lampă. Jucătorii emiteau numai scurte exclamații tehnice, moș Costache râdea doar în favoarea câștigătorului, iar Aurica privea nemișcată cu fața între palme, aruncând câte
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
familiar, dar ochii ei erau iluminați, și, pe dată ce sfârșea, alerga la moșier și începea cu el obișnuitele calinerii. Felix rămânea astfel un copil inofensiv, care nu concurează pe oamenii mari. Din această cauză, el se umplu de o gelozie aprinsă și hotărî să lămurească cu orice chip situația. Neîndrăznind să înfrunte oral pe Otilia, se decise să-i scrie. Luă o foaie de hârtie și așternu pe ea lămurit aceste cuvinte: "Otilia, nu stau aici decât pentru tine, fiindcă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
hârtie veche a lui Felix; a găsit-o și, distrată, a aruncat-o fără s-o desfacă; n-a găsit-o deloc, scrisoarea căzând undeva printre lucruri; a citit-o, dar nu-l iubește pe Felix. Ipoteza din urmă aprindea gelozia în inima lui Felix. Cum? Otilia are atâta putere de a se preface? Are atât de puțină inimă încît să nu vrea să-i spună o vorbă? E în stare să iubească pe bătrânul Pascalopol și să-l treacă cu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ocrotească dragostea dintre el și Otilia. Când însă Pascalopol sosea seara, întîmpinat de râsetele vioaie ale fetei, omagiat cu furtuni de execuții la pianoforte, mângâiat, răsplătit cu bucurii naive pentru cel mai mic dar, Felix se întuneca din nou de gelozie și-i ura moșierului o moarte repede. Într-o după-amiază, Otilia și Felix erau cufundați într-o convorbire de aceasta fără sfârșit, rezemați unul de altul, mînă-n mână, când se auzi clopoțelul. Otilia și uitase că aștepta pe Pascalopol. Felix
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mai mult decât ar fi putut el câștiga într-o lună. Otilia dispunea, când voia, de sume mari, putea să-și facă orice gust. Descurajarea înjumătăți mândria virilă a lui Felix, dar o împrejurare îi nimici și ultimul rest de gelozie. Aurica îl întrebă într-o zi, răutăcios: - E adevărat că Pascalopol a părăsit-o pe Otilia? - Nu știu nimic, zise mahmur Felix. - Am aflat eu! stărui cu o rea satisfacție Aurica. Nici nu seputea altfel. Un om distins ca Pascalopol
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
că are să se-ntoarcă!" Îl opri numai amorul propriu. Zise: - Oricine ar fi fericit să se bucure de atenția Otiliei. Aurica îl privi bănuitor, semnificativ. Felix l-ar fi adus el însuși pe Pascalopol, dacă nu l-ar fi oprit gelozia și mândria. Îi ajută întîmplarea să repare ceea ce i se părea un exces. O mână îl prinse cu putere de braț pe stradă. Era Pascalopol. Moșierul nici nu-l mai întrebă ce face, ci-i spuse blînd: - Te-aș ruga
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mai întrebă ce face, ci-i spuse blînd: - Te-aș ruga să vii puțin cu mine! Vreau să-ți vorbesc. Lui Felix îi batu inima cu putere. Se miră el însuși de contrastele inimii omenești. Se temea de Pascalopol din gelozie, și totuși se bucură văzîndu-l, ca de un câine credincios pierdut și regăsit. Pascalopol îl conduse pe Felix, ținîndu-l mereu afectuos de braț (se întîlniseră pe Calea Victoriei), și în curând se aflară pe scaune, unul în fața altuia, în biroul moșierului
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mâinile, iar aceasta, așezîndu-se pe genunchii lui, îl sărută ușor pe obraz și-i drese părul cu mâna. Pascalopol era în culmea fericirii. Felix privi scena fără să-și dea seama ce e cu el. Inima i se strângea de gelozie, și totdeodată i se dilata de un ciudat sentiment de simpatie față de moșier. În casa Aglaei, evenimentul consternă pe toți. Aurica pretinse că Otilia făcuse farmece lui Pascalopol, iar Stănică, foarte vehement în spatele oamenilor, dădu această interpretare, pe care Felix
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Și trăgând capul lui Felix, îl sărută pe buze. Apoi fugi repede în odaie, închise ușa și întoarse cheia de două ori. De aci încolo, Felix reprimă cu religiozitate orice instinct impur (nu fără oarecare ciudă, uneori, și porniri de gelozie față de Pascalopol) și se mulțumi cu strângerea de mâini și sărutarea castă, alunecată spre ureche. Totuși și așa fură surprinși o dată în chip neplăcut. Otilia cosea un nasture la haina lui Felix, și acesta nu se putuse elibera de ispita
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
lampă, rămânând numai la lumina focului. Deși era primăvară, zilele erau reci, și acuma se auzea vântul izbind în geamlâc și clătinând pomii neînfrunziți. Felix alergă cu gândul la moșia lui Pascalopol. Ce făcea oare Otilia acolo? Un clește de gelozie îl strânse din nou de piept, amintindu-și familiaritățile pe care le surprinsese între Pascalopol și fată. Nu, nu mai era nici o nădejde. Otilia avea legături mai strânse cu moșierul, și toată gingășia ei față de el, Felix, nu fusese decât
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ca eu...? În sfârșit, e ridicol. E de vină numai Stănică. Dar sunt și eu vinovată, că m-am jucat. Generalul a aflat, tot Stănică trebuie să-i fi spus, cum are obiceiul, și mi-a făcut aluzie. Nu din gelozie, închipuie-ți, din bunătate. E un om bun. Lui Felix i se păru ciudată și această bunătate a unor oameni cu o situație morală atât de independentă. Se gândi și la Aglae, și la Pascalopol și-și făcu mintal socoteala
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
e născută, profit și eu de ocazie și-i arăt și eu micile mele paternități de om ratat în viața familială. Și dumneata mi-ești simpatic, adaugă moșierul, văzîndu-l pe Felix cam posac. Însă Felix era întunecat dintr-o obscură gelozie. Nu-i plăceau demonstrațiile acestea de simpatie față de Otilia, nici măcar sub forma paternității. Se temea că, în fond, G. Călinescu Pascalopol acoperea cu eufemisme pasiuni de altă natură. Prins în discuție, își expuse rezerva: - Tot ce spuneți e interesant, în
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
se pierdu prin curte. La un moment dat, ieși din ogradă cu mâinile în buzunar și capul gol, și se plimbă pe strada pustie, stăpânită de umbra clopotniței mănăstirii. Se învinovăți de răutate, de lipsă de respect față de Pascalopol, de gelozie neîndreptățită. În planul de dezvoltare a personalității lui, pe care-l alcătuise în minte, sta acest principiu: de a nu jigni pe nimeni și de a reacționa împotriva inimiciției prin rezervă. Purtarea lui față de Pascalopol era vulgară, prin prea marea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Stănică (pe care-l găsi cu ușurință) poate afla misterul de-a dreptul. Sentimentul lui era că-și îndeplinește mandatul moral, că, aflând calomnia, va fi în stare să apere mai viguros reputația Otiliei; în fond era mânat de o gelozie pe care o credea vindecată. - Domnule Stănică, zise el, te întreb ca pe un om cuexperiență, să-mi spui drept, ce crezi dumneata, ca bărbat, despre mergerea Otiliei la Paris? - Ha, făcu Stănică, luat repede, ce cred? Ce să cred
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
din cauza superiorității care-l apăsa și-l încurca. De când urma la belle-arte, se mai vindecase de această antipatie, judecând că el are un "talent", care-l ridică deasupra celuilalt. Sentimentul care îi opri picioarele pe loc nu fu antipatia, ci gelozia. Era sigur că, dacă Felix va veni, cu aerele lui distinse, cu figura lui regulată, va plăcea fetei, așa cum plăcuse și Otiliei, și Georgetei. Titi fusese cuprins, pe dată ce zărise pe Lili, nu de sentimentul dragostei, ci de dorința
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
fiindcă, dacă află, se supără și moare pe loc. Observația i se păru lui Felix foarte cuminte. Banda operă deci în liniște, până ce obosi, amânând pe altă dată noul transport. Aurica poftise și la pianul Otiliei, dar mai mult din gelozie Olimpia declarase că nu se cade, că este o margine în toate. Pianul era al Otiliei, de la mamă-sa. - Unde stă scris asta? Are act? se rățoi Aurica.Stănică interveni, tactic: - Lasă, frate, mai târziu o să discutați asta. Pianul e
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
porumbița taichii, răspunse din fericire popațuică, că sunt bătrân și mă omoară junghiurile. Ca mâine o să mă duceți și pe mine. Cum Aglae comandă și muzica militară, plecarea definitivă de la domiciliul său a lui moș Costache fu impunătoare. Vecinii arătară gelozie: - Frumoasă înmormîntare. Știu c-a avut trăsuri și vremefrumoasă. Bogații și când mor au noroc. Aglae fu încîntată de lumea numeroasă care asistă, fiindcă toate rubedeniile lui Stănică, chiar cele mai bogate, care nici nu-l cunoșteau pe bătrân, veniră
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
puțină valoare, care apare sau dispare în mod sporadic în baza propriilor dorințe și conform stărilor noastre sufletești. Nici nu putem să ne oprim la o fericire „împachetată” ca ceva de valoare ce trebuie păzit cu grijă sau păstrat cu gelozie. Dimpotrivă, vrem să avem parte de o fericire care să trezească în noi dorința față de ceea ce durează și lasă urme în timp. Ceea ce contează este tocmai această dorință care ne împinge să acționăm pentru a găsi o fericire continuă, care
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
Concluzia care o putea trage, băiatul o iubea, nici nu punea problema, și ea era fericită. Laur nu a fost în vizorul ei niciodată. N-a fost în viața lui invidios pe nimeni dar în momentul acela un sentiment de gelozie s-a prăbușit peste el, cu zgomotul unei avalanșe și când privea perechea cum se îndepărtează, ar fi fost în stare să dea orice, să fie în locul lui< banal, nesemnificativ însă iubit de ea. Colegii lui aproape nu se mai
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]