KorAP: Find »[drukola/base=geme & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...69 70 71 ...132 >

3,294 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

o încuie cu cheia. Puse cheia în buzunar; trânti pălăria pe un pat și cortelul pe altul, puse mânile în șolduri și ridică o privire alburie, întărâtată, spre Tudorița, care sta ghemuită într-un colț, în fundul patului. —Ce ai? De ce gemi? —Mă doare capul... șopti fata. Și privindu-l simți un fior prin inimă. Domnul Rusu începu să râdă cumplit. —Te doare capul? Așa? te doare capul? Crezi că eu nu știu de urmările tale, madamo? Crezi că dacă eu umblu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ochi și pe gură. Glasuri și tropote porniră dintrodată pe afară, capete de femei se arătară la geamuri, cineva zgâlțâi clampa ușii. Rusu întrebă: Cine-i acela? Știe el de copil? Spune-mi cine-i?... Dar copila nu putea răspunde. Gemea înfiorată și abia se zbătea. —Domnu picher! domnu picher! se auzeau glasuri de afară. N-o omorî, domnule Ioane!... Ce este? răcni el întorcându-se cu mânie. Ce vă boldiți pe ferești! Porniți și vă căutați de treabă... Se repezi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ei lacrimi, spaime și bucurii. Iar Ștefan Bucșan simțea tremurul brațelor sub degetele lui; o năvală de sânge i se sui în ochi, cerca să tragă la piept pe fată, se lupta tăcut prin întuneric, cu dinții strânși. Lasă-mă! gemea înăbușit fata. Lasă-mă, că mă așteptă acasă. Ah! lasă-mă! Acuma ți-am spus tot, ți-am spus că-mi ești drag, lasă-mă! Vin să ne întâlnim mâni; acuma lasă-mă! Vin aici mâne-sară, merg unde vrei, acuma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
lucrurile. Gâfâia, da din mâni: Am adus pe moașa Etel... Ar fi bine... trebuie să mergeți și dumneavoastră... că-i de legea dumneavoastră... nu trebuie să se zbată așa... poate să moară... Dumnezeu știe... Și porniră toate spre casa unde gemea fata lui Ion Rusu. Ca o noapte se scoborî în simțurile și-n sufletul bolnavei; blăstăma gemând, scrâșnind, țipând cu înfiorare; apoi într-un târziu nu-și mai aduse aminte de nimic; văzu ca prin vis pe moașa Etel cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
dumneavoastră... că-i de legea dumneavoastră... nu trebuie să se zbată așa... poate să moară... Dumnezeu știe... Și porniră toate spre casa unde gemea fata lui Ion Rusu. Ca o noapte se scoborî în simțurile și-n sufletul bolnavei; blăstăma gemând, scrâșnind, țipând cu înfiorare; apoi într-un târziu nu-și mai aduse aminte de nimic; văzu ca prin vis pe moașa Etel cum îi râdea în doi dinți și-i întindea ceva în scutece sărace. —A dat Dumnezeu să fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
albe ca și barba lui mare, duruia printre ferestrele cu cotiuga-i hârbuită, trasă de calu-i nalt, cu pielea roasă sub ștreanguri. Toată ziua Haia se tânguia încet și ofta. Iar noaptea n-avea liniște în somn; se întorcea gemând în culcuș și parcă-și șoptea câteodată vorbe tainice. Maică-sa era bucuroasă. Nu se veselea, nu făcea gură. Numai sub tufele crețe de păr ochii îi luceau împăcați și andrelele săltau mai vioaie, înlănțuind firul albastru în călțuni. Sanis

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
începi, Haie? Liniștește-te... Nu mai plânge degeaba!... Ce fel de suflet ai tu, Haie? Cum vrei tu să fugi în lume și să ne lași pe noi?... Nu ți-e frică de blăstăm? Dacă nu ți-e frică să gemi și să fugi alungată de blăstăm macar gândește-te la rușinea noastră!... Cum are să se mai ducă Sanis la școală? Ce-are să spuie el? Fata lui Sanis trăiește în ticăloșie! A fugit de părinții ei, de legea ei, și are să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
s-a dus? Lasă-mă, dă-mi pace! ce ai cu mine? dă drumul! Zvârli mâna maică-sii; și deodată prinse a-și întinde hainele de pe dânsa. Năvăli în casă cu capu-nainte, izbindu-se cu fruntea de ușă, își scoase gemând răgușit o grimea albă, curată, o udă cu apă, trânti pe fundul de lemn cana de aramă, și-și înfășură fruntea și tâmplele cu pânza umedă. — Nu mai pot! nu mai pot!... Și năvăli afară, la aer curat. Prin ziua

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
lui Malamet intră în casă și se așeză zâmbind pe-un scaun. Schimbă câteva cuvinte cu tatăl, apoi cu Rifca gătită ca pentru sărbătoare și zâmbitoare, apoi așteptă o vorbă de la Haia. Dar fata umbla slabă prin casă, ofta și gemea ca-n friguri, nici nu se uita la dânsul. Veniră rudenii bătrâne și împresurară pe Haia. Se tânguiau încet, împresurând-o, și porneau sfaturi lungi, în care era vorba de bucuriile vieții și de păcatele de moarte, peste care nimenea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
plecat spre cartea deschisă, c-o mână înfășurată în curele, cu pânza vrâstată în spate, șoptea rugăciunile vechi, și izbucnea uneori într-o plângere scurtă, tremurată, bătându-se cu pumnul în piept. Uneori se oprea, întreba cu liniște: —Haie... de ce gemi? Din pricina ta nu pot să-mi fac rugăciunea... Tu ai uitat de Dumnezeu, ai uitat de toate... Ea voia să strige, să-și deșerte sufletul de toată durerea. Dar maică-sa umbla pe-afară după treabă, și Sanis, întorcându-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
grea de peste zi, din gândurile nesfârșite, Haia deodată zvâcnise în plângeri de jale. —Ce-i, Haie? strigă femeia cu frică. Ce s-a întâmplat, Haie? Ce te zbați așa?... Fata o privi țintă cu spaimă, o vreme, apoi începu să geamă: — Ah! mamă! n-am vrut să cred! n-am vrut să cred! M-a lăsat așa și s-a dus! Nu se poate să mă lese așa! Trebuie să mă duc până la dânsul! În genunchi am să mă duc până la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cu mânile de tâmple... Ce să fac? Unde să mă duc?... Are să afle Sanis ș-o omoară. Îmi trebuie un ajutor, îmi trebuie un sfat!... Ș-așa cum era, numai în papuci și-n polcuța subțire, năvăli afară în răceala iernii. Gemând și gâfâind bătu la ușa moașei Etel, apoi în maghernița roșie, de scânduri, a Reizei. Pe amândouă femeile le trăgea după dânsa, tânguindu-se cu glas întrerupt, chinuit. Și ele o întrebau speriate, o urmau cu grabă; și tustrele năvăliră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
tremurând mâna pe ceșcuță ș-o sorbi din trei înghițituri. Apoi își lăsă capu-n perini, oftă și închise pleoapele. Sara târziu, când se întoarse Sanis acasă, toată mahalaua era strânsă în drum, înaintea casei lui. Și-nlăuntru, în odaia răscolită, gemea Haia în sudorile morții. Gemea cu unghiile înfipte în chilote: — Nu mai pot! mă arde! nu mai pot! Ce-ați făcut cu mine?... Am să mor! Și-i creșteau plângerile lugubre, subțiri și chinuite. Și se zbătea ca subt împunsături

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
o sorbi din trei înghițituri. Apoi își lăsă capu-n perini, oftă și închise pleoapele. Sara târziu, când se întoarse Sanis acasă, toată mahalaua era strânsă în drum, înaintea casei lui. Și-nlăuntru, în odaia răscolită, gemea Haia în sudorile morții. Gemea cu unghiile înfipte în chilote: — Nu mai pot! mă arde! nu mai pot! Ce-ați făcut cu mine?... Am să mor! Și-i creșteau plângerile lugubre, subțiri și chinuite. Și se zbătea ca subt împunsături vrăjmașe, cu mii de ace

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Sandule, că de la-nceput ai dumneata ceva cu mine, da’ n-am ce-ți face. Eu îmi caut de treburile mele, caută-ți și dumneata de-ale dumnitale... Flăcăul vorbi hotărât și porni spre șuri. Ia stăi, ia stăi tu! gemu Faliboga întărâtat. Îl ajunse, îl apucă de braț și-l întoarse în loc. Niță se smunci. —Bade Sandule, strigă el scurt, ce vrei? —Măi, eu îs stăpân acu aicea, și tu nu vorbi așa cu mine!... țipă Faliboga cu ochii holbați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
amețit. Faliboga ridică biciul; dar Niță Lepădatu se prăbuși scurt asupra lui, îi cuprinse dreapta și i-o răsuci la spate. Îi cuprinse și stânga, care se zbătea, și i-o îndoi lângă cealaltă. Cu harapnicul îi legă pumnii; apoi gemând de mânie, îl puse pe vătaf la pământ, se lăsă greu pe el și scoase buzduganul de alamă. - Faliboga icnea și-și rotea înspăimântător ochii în orbite. Suduia înăbușit și suflarea lui de dușmănie era încărcată de miros tare de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
orbite. Suduia înăbușit și suflarea lui de dușmănie era încărcată de miros tare de băutură. — Ce vrei? strigă cu ochii tulburați Lepădatu, plecat asupra lui. Picături de ploaie luceau pe ghioaga de alamă. —Măi Niță, măi băiete, nu mă omorî! gemu deodată cu groază Faliboga. Lepădatu se sculă ușor în picioare; își trecu la spate, în chimir, buzduganul; privirile i se muiară și ridică pe vătaf de jos. Nu te omor, bade Sandule... zise el pripit. Ce am eu cu dumneata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
pe dinsele... mormăi neamțul de pe pieile de oaie. Adică ai pușcat vulpile, și eu am îngrijit pieile... adaose Isailă. —Gut, gut... făcu Anton cumpănindu-și luleaua. Moș Isailă puse la o parte cojocul pe care-l cosea și se ridică gemând de la locul lui. Trecu în colțuri întunecoase și scoase dintr-un cotlon pieile de vulpe. Le aduse la lumină și le întinse în fața călugăriței. În lumina leșietică luceau în ape roșcate și alburii. Au fost frumoase dihănii... zise încet cojocarul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
că cuconașu se însoară... Pe fața palidă a călugăriței, în ochii negri, tremura o umbră de neliniște și de ciudă. Și cu cine, mă rog? întrebă Isailă trăgându-și pe genunchi cojocul la care lucra. Este buier gros und bogat... gemu domnu Anton. Chiamă la dânsu cucon Ionașcu... avut moșie la Văleni... cinci mii fălci pădure... și numai o duducă are... — Apoi atuncea-i cuconu Ionașcu Razu care venea în vremea când știu eu, la Avrămeni, la boierii noștri... Îl știu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
apoi mai la larg îi învălui un vârtej des și aprig. —Ei, drăcia dracului! strigă Faliboga scuipând, îmi intră și-n gură!... Niță își strânse mai bine pe el cojocul mare. Faliboga se lăsă spre bordeiul lui: — Nu-i chip! gemu el, trebuie să mă duc să-mi iau altceva pe mine... Tu, măi Niță, în astă noapte nu te deslipi de vite. Cu furtuna asta, cine știe ce se poate întâmpla... D-apoi ca și-n alte nopți tot între ele dorm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
un freamăt neobișnuit. „Vântu-i peste samă de tare...“ se gândi el. Acuma nu mai erau răgazuri și clipe domoale; acuma parcă ceva supraomenesc voia să ia înainte și să smulgă clădirea din locul ei. Și-n văzduh și-n depărtări gemea ceva prelung, - ca o chemare spăimântată a liniștii. „Se scutură văzduhul pe crângul lui...“ șopti flăcăul c-o înfiorare. Și vitele începură a se frământa și a se grămădi unele în altele. Sărmanu mormăi, ca și cum simțise pe cineva venind. Fii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
pragul morții. Îl așezară cu capul spart și cu picioarele stricate, în bordeiul moșnegilor. Veni prin viforniță Iana și-l obloji, cu pâne muiată în rachiu, îi aduse o lumânărică de ceară la căpătâi, și până în ziuă moșnegii vegheară. El gemea fără întrerupere, cu ochii închiși. Iar dimineața sosi ca adusă de furtuna de-afară și Marghiolița de la bordeiul din deal. Începu să se bocească cu mânile la tâmple și căzu la pământ cu fața în jos lângă laița pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
puterea. Hai să mergem. Suiră pe Deleleu. Bătrânul însă slăbise. Asta o vedea acuma bine Dăvidel Boghean. Gâfâia și-i crescuseră în cap ochii, sub streșinile lor cărunte. Când ajunseră la coliba știută, dosită în râpa Lupăriei, bătrânul se puse gemând la pământ, pe patul de frunze. Măi băiete, grăi el zâmbind trudit, frumos îi codru, ca o tinereță - da’ de acu îmi pare că mă las de el. Tu trage de ici, din traistă, garafa, și dă-mi o leacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
de tine cum dormi și nu voiam să te trezesc. Stătea îmbrăcată, pieptănată și îmbrobodită, rezemată în perine. Nana Floarea începu să șoptească nedeslușit umblând prin casă și căutând în toate cotloanele o sută de lucruri. Câteodată se oprea și gemea. Pornea iarăși să caute; uita ce o doare; după aceea se tânguia iarăși. Culi își stropi ochii cu apă și-și clăti gura amară. Trase de mânici haina cea groasă, căptușită cu blană de miel, și ieși hotărât, tropăind. Cățelușa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
care-l ținea amețit. Se opinti c-un răcnet, trăgând de jos în sus jugul; Murgul rămase moale; necheză ușurel, într-un chip nou, cu totul straniu, cum nu-l auzise niciodată Culi. „I s-a rupt piciorul de la genunchi“, gemu el în sine, fără cuvinte. Îi desfăcu șleaurile pripit, urni sania la o parte. Nana Floarea se desprinse numaidecât din locul ei, înfășură pruncul în sarică, potrivindu-l în golul pe care-l lăsase ea. Veni la cal, ca să vadă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]