6,593 matches
-
ritmic, care se strâng, curentându-te de neliniște până în vârfurile unghiilor, până în adâncul moale și întunecat al creierului, uită. Uită, uită, nu te gândi, nu te gândi, uită, tic-tacul egal al pendulei în hall, în mijlocul ghemului, o răsuflare disperată sub gheara neagră, un gâfâit disperat și bocănitul sângelui, mereu și mereu, geamul ce dă afară în curte lucește de noapte și niciun bocănit pe pavaj, pe trepte, doar cineva care stă nevăzut alături, care te urmărește, și nici telefonul nu sună
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
gâlgâit al apei de la chiuvetă, mugetul înspăimântător al animalului acvatic ce se zbate zadarnic să mai iasă din țeavă, cu apa, prea fierbinte, opărindu-i țeasta lucie și cheală, sub o căciulă roz-murdar, flaușată. Gâlgâitul muget al apei, și mereu gheara neagră care strânge firele cu disperare, și supărător-liniștitor cineva care spală vasele în bucătărie, cineva spală în chiuvetă cratițe și farfurii, și gonește din hall pendula - Muti. Muti își șterge nerăbdătoare degetele înnegrite de la curățatul cartofilor cu o jumătate de
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Oița, că tre’ să vină, mai are să-mi dea obzeci de lei, și de când mă duce cu vorba ! Cum vine hoața, îi zic să facă bine s-aducă-napoi astea de ziseși tu... ligheanu și cana... Ca să nu crează c-a pus gheara pe ele, să facă bine și să le aducă ! Și zi ce mai vrei, c-o pui să le aducă toate... Zi, băiatu mamii... Nu vreau nimic, fii serioasă ! La tine îmi plăcea să le văd, aici, nu la noi
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
nu-ți mai amintești?... ORICE care poate ajunge În stomac, care mai păstrează un aproximativ aspect de hrană pentru oameni... niște zgîrciuri, parizerul ăla scîrbos, margarina aia ca un săpun... are gust de săpun... Ai Înnebunit? Nu-ți mai amintești ghearele de pui... copitele de porc? Ai uitat celebrii adidași de porc? Ai uitat că astea sînt singurele „alimente“ pe care le mai găsești În magazine? Cu greu, abia dacă, doar stînd la niște cozi infer nale... Du-te la cofetărie
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
nu se supără, ba chiar pare să se amuze. Îl Învăț să lovească cu reverul și să nu mai urmărească bila cu paleta, ca un handicapat (rîde iar), cînd servește. — O arunci În sus și stai cuminte, nu dai din gheare, pînă cînd Începe să vină Înapoi și ajunge În dreptul tău și atunci o lovești. Dar ai grijă... cînd servești trebuie să dai la tine În teren și de acolo să sară În terenul adversarului. — Măî, o arunc În pulă și
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
diversiune. Apoi apare un militar, un colonel, care spune că e vorba mai mult de diversiuni, că forțele ostile nu sînt numeroase și pot fi anihilate dacă nu se creează panică - ăsta e scopul acestor indivizi care se agață cu ghearele, să producă anarhie. Apoi apare altul, un civil, un lucrător al Televiziunii Române, care spune că el are informații că sînt numeroase și că Televiziunea ar putea fi atacată, că ar trebui să vină cineva să-i apere, poate că revoluționarii
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Sau nu e nici, una nici alta, ci e pur și simplu un alt fel de prezent, În care trecutul s-a deghizat sau a mutat Într-un mod parșiv (ca un virus sau ca o ereditate damnată), Își Întinde ghearele după noi să ne strîngă de gît. Nu prea știu ce ar trebui să Înțeleg din toate astea, iar noi oricum nu sîntem acolo unde au fost făcute pozele (În continuare nu sîntem acolo), În inima prezentului, așa cum o fi
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
acasă? Visezi că într-o zi n-o să se mai întoarcă. Visezi că într-o bună zi o să mă părăsească. Ei bine, ziua asta n-o să vină niciodată. Stella n-o să mă părăsească niciodată. O să se agate de mine cu ghearele de oțel ale iubirii ei, până când o moarte violentă o să ne secere pe unul dintre noi doi. — O moarte violentă? — Orice moarte e violentă. — Am încetat să mai sper că o să te părăsească. — Stella ar dori să mă vadă într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
își imaginase, ori își amintise) că în timpul nopții ceva se prelinsese afară din gura lui, se târâse prin cameră și pe tavan, și pe urmă i se reîntorsese în gură; ceva, o vietate ca un crab sau un vierme cu gheare. Convingerea aceasta devenise extrem de vie și era însoțită, ca acum, de pildă, când își închisese repede gura, de un gust de fiere care i se ridica din gâtlej. Se înălță în capul oaselor întrebându-se dacă nu cumva înghițise într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cheia, darul picat din ceruri, noul obiect al dragostei. (Alan îl adusese în brațe pe Tom la Belmont și copilul se agățase de reverele hainei lui, ca un mic animal. Alex avusese dificultăți să-i desprindă mânuțele crispate ca niște gheare.) Firește, pe băiețașul acesta îl iubise și îl dorise de dragul lui; dragostea era privilegiul lui Alex. Râvnise la copil din momentul în care se născuse și, fără îndoială, gelozia ei fusese răscumpărată prin faptul ca pusese mâna pe fiul Fionei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
fierbinte sau că-i intrase săpun în ochi. Cele mai multe fete aveau părul lung și era ciudată și șocantă brusca transformare a cozilor uscate, pufoase, în șerpi lungi, întunecați, care se învârtejeau în apa din cadă, în timp ce degetele puternice ca niște gheare de oțel ale domnișoarei Adkin râcâiau fiecare scăfârlie aplecată într-un gest de implorare. Pe urmă un prosop, alb, moale, era înfășurat în jurul fiecărui cap ud și victima cu turban și obrajii aprinși fugea, chicotind de zor. Lui Hattie nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
înalte cât niște coline, astupând complet zarea. Adam, săltându-se peste vâltoarea crestelor, încerca să scruteze hăurile dintre talazuri, întunecoase și înfricoșătoare și văduvite de un cățel pierdut. Cascada de spumă împrăștiată de vânt îl orbea. Epuizarea îl prinse în gheare, odată cu jalea, remușcarea, groaza, dorul chinuitor după prețioasa făptură pierdută. Speranța îl amăgea mereu cu petice de spumă albă, printre valuri. Începu să scoată țipete isterice. Își spuse: „Am nevoie de ajutor, trebuie să-i fac să vină!“. Porni să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
îi zgâriară trupul gol. Se așeză pe una din treptele mai plate care duceau în mare, ca să-și recapete suflarea, și își spuse: „Încep să îmbătrânesc“. Se aruncă în clocotul valurilor de la baza stâncii și ieși la suprafață când simți gheara de gheață a apei. George era un înotător bun și își croi drum spre larg, cu mișcări de vidră. Pe măsură ce apa îi scălda capul și umerii, își spunea: „E bine, ah, ce bine e!“. Dar marea era și amenințătoare - te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cumva, până la urmă, George înnebunise de-a binelea. — Dragul meu George. — Cară-te, Tom. Șterge-o! Întinde-o de aici! Într-o secundă, deși lumina radiată de fața lui nu suferise nici o eclipsă, degetele lui George se înfipseră ca niște gheare aprige în umerii lui Tom. Băiatul se răsuci pe călcâie, străbătu vestibulul dintr-un salt și o zbughi pe ușa lăsată deschisă. Pe scări se împiedică de pardesiul și pălăria lui Greg. Le ridică, ieși în stradă și trânti ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Am pomenit despre plecarea părintelui Bernard. Într-un fel bizar, de această plecare e asociată și soarta acelei „Madame Diane a noastră“. E lesne de imaginat că subita, totala (și inexplicabila) trădare a lui George o zvârlise pe Diane în ghearele deznădejdii. Veștile că George ar fi fost „bolnav“ și că s-ar fi reîntors definitiv la soția lui se răspândiseră cu iuțeala fulgerului prin Ennistone, iar Diane le auzise la Institut, venind din diferite surse. Biata de ea, își imaginase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de Paul Tumanian e tocmai înnăscutul talent de povestitor al autorului, harul pentru evenimențial, pentru broderia uneori barocă, alteori postmodernă a poveștii, care se alcătuiește pe măsură ce se destramă și se destramă pe măsură ce se alcătuiește. Asemenea propriei memorii care, străpunsă de gheara melancoliei, le aduce la lumină din noianul de fragmente disparate ce o recompun tocmai pe acelea care i-au creionat și decis identitatea auctorială. Livia IACOB MANECHINE Dacă vor fi oameni, le vom da numai un obraz, o mână, un
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de casa necunoscută în care intraseră, plină de bibelouri și de goblenuri. Dar în timp ce admira bibelourile și goblenurile uitând cu totul de brânzoaică, pisica s-a apropiat tiptil și, c-un gest plin de răutate, a ridicat fulgerător laba cu ghearele scoase apoi, haț, i-a smuls brânzoaica din mână. Nestor s-a pornit să urle plin de obidă, dar doamna mai în vârstă, prietena mamei și stăpâna casei, mai întâi a râs cu poftă, apoi a zâmbit îngăduitor și, cu
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de pe jos. Nestor încetase să urle nefiind însă prea sigur dacă să admită că recuperarea brânzoaicei era o rezolvare onorabilă a situației, sau să-și jelească mai departe umilința. Fiindcă faptul era fapt: brânzoaica îi fusese smulsă din mână cu ghearele, în chip perfid, profitându-se de un moment de neatenție din partea sa. Nu-i bine să mănânci după pisică? Asta părea a fi o afirmație rezonabilă. A renunțat să mănânce brânzoaica și a refuzat cu încăpățânare să ia alta. Apoi
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
dădu cu privirea peste o felioară subțire de castravete, căzută de pe o tartină jos pe mochetă, chiar lângă pantoful ei. Alexandra îi urmări privirea și zâmbi ridicând ochii spre el. N-a căzut de la mine. Eu ce-mi pică în gheare nu scap! amenință ea în glumă. Dragoș găsi atât de absurd contrastul dintre Alexandra cea ponderată de toate zilele și femeiușca mondenă și dezmățată ce încerca să pară acum, după câteva înghițituri de vin, că izbucni în râs. Alexandra râse
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
fiecare este gata să adere la orice, indiferent de consecințe. Este mult mai ușor să oprești, să stopezi din timp chiar intenția cuiva de a se lăsă ispitit de droguri, decât de a încerca în viitor să-l smulgi din ghearele oricărui pericol tacit. Așadar, să alegem astăzi un prieten care preferă un meci de fotbal în curtea școlii, nu o țigară, o plimbare în aer liber, nu o ieșire la bar; iar dacă totuși, unii dintre apropiații noștri au ales
Drogurile deformează totul. In: Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul! by Florea Albert-Emanuel () [Corola-publishinghouse/Science/1132_a_1915]
-
Cu sângele șiroind din rana largă făcută de căpăstru pe bot aleargă... aleargă... Calcă pe bucata de lanț ce o târâie după el, se împiedecă gata să se dea peste 108 cap, dar nu se oprește... Galopează ca scăpat din ghearele unui monstru”... Toaibă s-a cutremurat și-a trecut dosul palmei plină de cenușă peste ochi, pentru a alunga vedenia... A răsuflat adânc. O întrebare l-a străfulgerat însă: „Unde s-a dus bietul animal? Oare s-a oprit undeva
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
a rugă... Eu zic că îi mai bine că s-a gândit să se facă doctor și nu popă - a apreciat Toaibă, cu zâmbetul pe buze. De ce spui tu asta? - a întrebat contrariată Maranda. Păi doctorul te mai scoate din ghearele morții, dar popa, când te-o dus, ești bun dus! Aleluia! Și chiar așa ai gândit, dragul mamei? Da, mamă, și nu mă voi lăsa până nu voi ajunge doctor! Maranda a rămas cu zâmbetul pe buze și gândul dus
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
poetul și care, la ora bilanțului, când stau deznădăjduit pe un nimb de poem nescris, îl fac să-și mărturisească aplecarea spre visare și fascinația viețuirii în preajma pericolului: stau singur într-un extaz continuu la lizier / dintre gâtul porumbelului și gheara uliului / închipuindu-mă cavalerul abia întors din cruciade. Volumul aduce, prin urmare, în primul rând, o amplă imagine a pregătirii omului pentru instalarea irevocabilă a finalului, care-l determină să declare: Urăsc moartea. Versurile amintesc, de pildă, afirmații ale lui
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
nivelurile vieții sociale, materiale ori spirituale, Calistrat Costin, însă cu o evidentă notă ludicironică, într-o încercare de reconstituire a unui text considerat pierdut și regăsit după multe mii de ani, cu inevitabile lacune, valorificând cuvinte de origine dacă (sâmbure, gheară, curpăn, năpârcă, a anina, pârâu, mal, sterp, aprig, balaur, mistreț, burtă, mânz, aidoma, gard, șopârlă, vatră, scrum, baltă, grumaz, gușă etc.), alcătuiește, utilizând preponderent termeni din această categorie, un indirect omagiu închinat dacismului și, totodată, un avertisment: Te bucură, moșule
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
la capătul zborului...; sălciile își dezdoaie arcurile strunite de ger, / gheața se topește somnambulă / către răsărit și parcă / se văd pașii Domnului curgând către mare, / iar apele ard de bucurie...; Marea s-a retras speriată spre larg, / Dunărea își înfige ghearele / în carnea-i... Universul deltaic se opune, în poem, celui citadin, de a cărui existență lipovenii știu, dar, în general, o ignoră, fiindcă de acesta se leagă impresii, senzații, în majoritatea cazurilor, negative. În acest context, Rodion, a cărui posibilă
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]