2,610 matches
-
uită la ea, rânji și acceleră din nou. Kitty trase aer În piept. Apucă strâns mânerul. Asta era singura lor șansă. Împingând portiera, țipă la Desert Rose: — Deschide ușa! Strigă după ajutor! Desert Rose făcu ce Îi spusese Kitty. Taxiul gonea acum pe stradă, cu două portiere fluturând În ploaie. — Ajutor! țipară Într-un glas. Suntem răpite! Ajutați-ne! Oamenii de pe stradă se ascundeau sub umbrelele lor. Kitty observă cu groază o femeie uitându-se la ele și coborând apoi repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
nicăieri, zise Kitty, trăgând cu mâna dreaptă de centura de siguranță. Ura centurile de siguranță, gulerele strânse, orice Îi limita mișcările. — Da, știu, aprobă Carlos, inspirând aerul cu miros de fum și alge pe care-l răspândea marele Pacific. Taxiul gonea prin labirintul străzilor din Bel Air, trecând pe lângă vile de celebrități: Clint Eastwood, Tony Curtis, Gary Cooper, Nicholas Cage, reședințe cu garduri prohibitive, palmieri și grădini exotice, și oameni care stăteau pe trotuar, vânzând hărți ale acelor proprietăți. — Carlos, deschide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
mesaje minunate. — Da, ar fi... dar nu ești liber... Când se trezi, Kitty văzu o dungă roșiatică deasupra râului. Se uită la ceasul de pe perete: era 5:20 dimineața. Matthew era, probabil, În drum spre aeroport. Parcă Îi vedea limuzina gonind spre JFK1, pe autostrada pustie. Pe bancheta din spate, Matthew Își cerceta Blackberry-ul, citea programările și mesajele, Îl băga Înapoi În buzunar, se cufunda adânc În scaunul lui mare, negru, de piele și privea soarele roșiatic ce scălda În lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
ghidonul și cu șaua reglabile, gata potrivite pentru statura mea. Ca să nu se prăfuiască roțile, venise cu bicicleta în brațe de la Valea Argeșului, din stația de autobuz. Două-trei ore, până aproape de miezul nopții, a stat cu mine printre blocuri, eu gonind în față, departe, el venind în urma mea agale, într-o ordine răsturnată față de cea din munți. Mama susținea, ca o ultimă consecință a celor trei fenomene naturale petrecute atunci, că aș fi pedalat neîntrerupt în somn, lovind-o cu genunchii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
pățească în orice clipă, știa și el asta și cică se pregătise, într-adevăr, n-a durat mult și din tăcerea aia țiuitoare, mai exact din colțul umbros al camerei lui tata, s-a desprins o bucată de întuneric care gonea spre noi, cuvintele dispăruseră ca de obicei (oricât se străduiau să rămână scrise, erau șterse, literă cu literă), cumva, nu știu cum, pentru că nu mă puteam uita de frică, Matei l-a atras înspre lumina bucătăriei, monstrul a căzut în capcană, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Îți voi paraliza orice activitate, izolându-te...! Dacă reușesc, ei bine, nimeni și nimic nu te mai poate salva...!” Fu rândul lui Tony Pavone să-l privească flegmatic. „Deci tovarășe Lct.Col. Tudose Ion, dai buzna În biroul meu, Îmi gonești beneficiarii, faci mare tărăboi ținându-mi o predică din care n’am Înțeles nimic, dar, mă străduesc totuși să Înțeleg; Mă urâști de moarte...! Dar Îmi permit să te Întreb, fără urmă de răutate, cu ce m’am făcut vinovat
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Te rog nu mă chinui." 29. Căci Isus poruncise duhului necurat să iasă din omul acela, pe care pusese stăpînire de multă vreme; era păzit legat cu cătușe la mîini și cu obezi la picioare, dar rupea legăturile, și era gonit de dracul prin pustii. 30. Isus l-a întrebat: "Cum îți este numele?" "Legiune", a răspuns el; pentru că intraseră mulți draci în el. 31. Și dracii rugau stăruitor pe Isus să nu le poruncească să se ducă în Adînc. 32
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85112_a_85899]
-
prin pereți și pe acoperiș, pe multe glasuri, cântând ca la orgă prin toate crăpăturile... ” Prea târziu... Prea târziu”. Un om fuge cu obrazul ascuns în palma încleștată... fuge spre margine de lume... fuge unde a pus stăpânire întunecarea... Fuge gonit de el însuși, cu inima zvâcnind în care s-a cuibărit o durere atroce. - Nu sunt bun de nimic, n-am fost bun niciodată, mi-am trăit viața în zadar!... se pomeni Iorgu strigând în camera pustie. ”- Tu nu ești
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
ardelean) devine și el interesat de caz, prinzând niște fire care îl aduc la final cu un pas înaintea eroului, sperând să-i salveze viața. Pe o hartă abstractă, schema devine evidentă. Eroul Llewelyn se află între bine și rău, gonit de Rău, așteptat pe linia de finiș de Bine. O schemă fatalistă pentru că, așa cum se termină filmul, salvarea și răscumpărarea păcatelor nu se află decât în lumea cealaltă. Iată un film foarte religios al fraților Coen, spălat însă în mult
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2170_a_3495]
-
frica de bucurie. 163 Merg mai departe fără pauze de meditație, până la capăt, oricare ar fi el, orice ar aduce, oroare sau beatitudine. Dar să fie, în sfârșit, adevărul... Ne-au sculat a doua zi foarte devreme și ne-au gonit la înviorare. Alergam prin dimineața veselă și înghețată, încă amețiți, dar recunoscători pentru soarele ușor, orbitor, care țâșnea prin frunziș. Lulu era iarăși insul zălud de pe terenul de baschet, ridicol de scund și cu umeri prea largi, alergând pe lângă Fii
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
abstracție de stratul-substratul politic, alegoric sau cum vrei să-i spui. Contează atât de mult acele descrieri ale iernii care șuieră prin izbă, când lași cartea și o iei la goană de frica Zâtului, încât poți pricepe că ceea ce te gonește nu e altceva decât Răul din tine, cel capabil să ucidă în orice clipă, chiar acum... Poți elimina din gândirea ta „critică“ orice filtru pentru a te insera fără opreliști într-un iad creat special pentru tine: temerile lui Benedikt
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2175_a_3500]
-
circula nestingherit. Austriecii, ca orice țară civilizată, au mare grijă de bicicliștii lor. Ca simplu pieton însă, am văzut și reversul medaliei. Dăruiți cu piste late și cu drepturi de circulație extinse, bicicliștii au adoptat comportamentul șoferilor de automobil tiranici. Gonesc furioși la doi centimetri de pietonul firav, claxonează (mă rog, țârâieă disperați dacă pari că le ieși în cale, iar dacă aștepți la o trecere de pietoni ce se intersectează cu o pistă de biciclete, ai face bine să stai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2175_a_3500]
-
Rinky în privința capetelor și a mașinii de măcinat păruseră îndreptățite. Flint studiase cu băgare de seamă bestialul mecanism și îi venea greu să creadă că până și Wilt, în accesul lui de nebunie ucigașă, ar fi putut să... Inspectorul își goni gândul din minte. Se hotărî să mai stea o dată puțin de vorbă cu Henry Wilt. Obosit ca un câine, se întoarse în camera de anchetă și trimise după Wilt. — Cum merge treaba? întrebă Wilt când sosi în fața lui. Ați avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
încerca să-mi intre în nări și în gură, cu picioarele lor păroase, cu căngile lor curbe, cu burțile moi. Mă vor înfășură toată în firele lor alburii și, pe dedesubt, cu zecile de mii, vor începe marele ospăț. Ca să gonesc imaginea asta, strângeam din ochi cât puteam și făceam cu mîinle gesturi de alungare. Dar tot mi se părea că simt pe burtă, pe piept, peste față, goana lor oribilă. Stând cu ochii deschiși în întuneric și pândind încordată orice
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ghips a lui Beethoven și am luat-o la goană pe scări. Mă grăbeam, așa cum te grăbești să chemi doctorul când un prieten e pe moarte. Știi că doctorul nu poate să-l scape, dar simți că, mișcându-te și gonind, alungi de la tine imaginea suferinței care te umple de un sentiment insuportabil de milă. Scara se sfârși. În sala de mese de la subsol, picioarele se adaptară de la sine la dalele lunecoase de un alb-albăstrui. Ultimul geam mă orbi cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
temător sau plin de îndoială, - îmi dădeam seama dacă are vreun sens s-o iau pe femeie de braț și să insist sau dacă trebuie să-i întorc spatele și să mă depărtez fără să salut. Uneori se întâmpla ca, gonind după o femeie care-mi prinsese privirea și mă chema cu ochii ei groaznici, o altă femeie din mulțimea care venea spre mine să-mi arunce aceeași privire tânjitoare și imperativă. Paralizat de nehotărâre și de nevoia de a alege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
o întrerup eu, înspăimântat la gândul că va apărea Sonia și va înțelege că această îngrozitoare bătrână este mama mea. Duceți-vă, când vă spun, să nu văd urmă din dumneavoastră, repet eu, spunându-i „dumneavoastră“ pentru că n-o puteam goni cu glas tare acolo, pe stradă. Și după ce am revenit la birjă și am urcat-o pe Sonia care tocmai se întorcea de la cabina telefonică, privind în ochii ei albaștri, mijiți într-o linie oblică din cauza soarelui care bătea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Sonia pentru că era imposibil ca eu, băiatul visător, să-i povestesc despre Zinocika pe care o molipsisem de boala rușinoasă sau să-i vorbesc despre relațiile mele cu mama; cum aș fi putut să-i spun în ce fel am gonit-o eu pe mama ca să n-o vadă ea, Sonia? În sfârșit, cum aș fi putut să-i mărturisesc că banii cu care plătesc birjarii sau înghețata pe care o mănâncă ea sunt economiile bătrânei mele dădace? Pe de altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
lăsat; ies destul de ușor din cameră și cobor, pe pipăite, spre hol. N-am aprins becul; mă apropii de ușă, o deschid precaut, dar abia o pot ține, așa de tare mi se zbate în mână. Un vânt de gheață gonește pe străduță. În depărtarea pustie, lângă felinarele galbene se vede cum zăpada uscată viscolește pe garduri, pe geamuri și pe acoperișuri. Pierzându-mi respirația din cauza vântului, cu spinarea zgribulită de frig, pășesc disperat; nici nu apuc să ajung la capătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
îmi taie picioarele și mă apucă nevoia să fac pipi. Mama nu stă. Mama atârnă și privește drept spre mine cu fața ei vânătă de spânzurată. „A-a-a!“ încep eu să strig și ies fugind din cameră, de parcă mă gonește cineva; „a-a!“ strig sălbatic, zburând ca vântul prin sufragerie, dar, în același timp, realizez că stau jos, că-mi ridic încet capul greu de pe masă, smulgându-mă anevoie din somn. Dincolo de fereastră, licărește un răsărit târziu de iarnă. Stau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
sufletelor sale moarte. Așa cum Gogol, care știa că bucuria creației din zilele dintâi nu mai poate fi reînviată, se întorcea iarăși și iarăși la masa lui de lucru, pentru a se convinge doar că este refuzat de creație, așa cum scriitorul (gonit de gândul că fără el ideea moare) nu-și anula ședințele de lucru, ci le înmulțea, cu toate că acestea îi produceau un chin insuportabil, tot așa și el, Maslennikov, ia cocaină, deși știe dinainte că drogul nu-i mai poate provoca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
al nisipurilor rămăsese nealterat. Își încordă privirea și văzu la orizont, exact în același loc unde cu o după-amiază înainte își făcuse apariția mașina lui Marcel Charrière, văzu un mic nor de praf. Un vehicul vopsit în alb și albastru gonea mâncând pământul, pe urmele vizibile ale roților celeilalte mașinii. După câteva minute se auzi clar zgomotul puternic al motorului iar când mașina ajunse aproape de tabără, toți membrii familiei stăteau în așteptare. Se opri aproape în același loc în care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
apoi, ține cont că sunt multe zile de competiție, multă căldură și multă tensiune, încât până și cel mai corect concurent poate să-și piardă cumpătul și să facă o greșeală. — Tu ai face o astfel de greșeală? — Eu nu gonesc prin deșert cu peste o sută de kilometri pe oră, sub un soare de-ți fierb creierii. Eu, la fel ca tine, zbor cu elicopterul, de aceea văd lucrurile din altă perspectivă. — Și care e perspectiva ta? întrebă Nené Dupré
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ceva ce nu reușesc să înțeleg. — Ce anume? — Lipsa lor de omenie. Uneori am impresia că pentru șefi oamenii și mașinile sunt totuna sau, cel puțin, că le acordă aceeași atenție. Afacerea asta funcționează datorită motocicletelor, mașinilor sau camioanelor care gonesc de la un capăt la altul al deșertului purtând anunțuri publicitare și datorită piloților care le conduc, acoperiți și ei din cap până-n picioare cu anunțuri publicitare. Important nu este omul sau mașina, ci prețul la care ajunge fiecare centimetru pătrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
obicei ca pe o cămilă. Cunosc foarte bine dictonul Mens sana in corpore sano și știu că ăsta nu este un concept care s-ar putea aplica la acest tip de „competiții sportive“ pe care le sponsorizează organizația ta. Să gonești prin deșert cocoțat într-o mașină nu este un sport care să facă bine corpului și cu atât mai puțin minții. Oricât de sănătos ar fi corpul, mintea poate fi bolnavă. Și, de fapt, s-a demonstrat că așa este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]