14,967 matches
-
josnic nu fusese satisfăcut de activitatea din noaptea precedentă și, în pauza în care serviseră câte o tartină cu pastă de pește, îi propusese lui Alan să revină în localul lui Tiresias. Alan condusese înapoi la Wincanton și își schimbase grăbit hainele la pensiunea doamnei Critchley. Dacă apăsa pe accelerație, putea ajunge la Bexhill până la opt. Juniper și Razza Rob stăteau față în față în lumina verde și răcoroasă. Juniper își dăduse farfuria deoparte și oftase bucuroasă. — Mmmm, spusese ea, Razza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
din adâncul mării șase din cele 15 broaște țestoase care aveau sarcina să susțină doi munți sfinți. Aceștia au fost luați de vânt, au plutit spre regiunea arctică și s-au scufundat în mare. Zeii care locuiau aici s-au grăbit să se mute. Aflând vestea, împăratul ceresc s-a înfuriat și a dat ordin supușilor să micșoreze înălțimea oamenilor din țara Longbo, pentru ca aceștia să nu mai tulbure ordinea normală a vieții de pe Pământ. Cel de-al treilea munte nu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
și el ambițios și se pregătea să lanseze atacuri, pentru a cuceri mai întâi statul Zhao. Ministrul Ji Liang se afla, în acel moment, în misiune în alte țări. Auzind, însă, vestea, s-a îngrijorat profund și s-a întors grăbit la palat, fără măcar să apuce să-și schimbe hainele cu care era îmbrăcat. Regele statului Wei tocmai pregătea atacurile. S-a mirat când l-a văzut pe ministrul Ji Liang în așa hal. "Ce treburi urgente ai, de n-ai
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
istoria Chinei, în statul Lu, un meșter iscusit, Gongshu Ban, a construit pentru suveranul statului Chu o "scară a norului", ca să poată porni războiul împotriva statului Song. Auzind de aceasta, Mo Zi, mare filosof al vremii, pacifist fiind, s-a grăbit să se ducă în statul Chu, pentru a-l convinge pe rege să nu atace statul Song. Întâlnindu-se cu Gongshu Ban, Mo Zi i-a zis: Cineva din miazănoapte m-a jignit. V-aș ruga să-l omorâți. Gongshu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
Bao s-a gândit să găsească o rezolvare prin care să împiedice acest sacrificiu inutil. În ziua căsătoriei rituale anuale cu Hebo, Ximen Bao s-a dus pe malul fluviului cu soldații săi. La scurt timp, toată protipendada orașului se grăbi către fluviu ca s-o vadă pe fata aleasă drept sacrificiu. Era acolo și bătrâna vrăjitoare. Atunci, Ximen Bao ordonă: Aduceți-mi viitoarea mireasă, vreau să văd dacă e sau nu frumoasă! Când fata ajunse în fața lui, el îi aruncă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
Hebo că mâine îi vom oferi o fată mult mai frumoasă. Și ordonă soldaților s-o arunce pe vrăjitoare în apă. Mai târziu, el adăugă: Ce lentă e vrăjitoarea asta. Trebuie să trimitem pe cineva s-o ajute să se grăbească puțin! Și puse să fie azvârlită în fluviu și asistenta vrăjitoarei. Toată lumea fu uimită văzându-l pe Ximen Bao cu un aer respectuos, aplecându-se spre oglinda apei ca și cum l-ar asculta pe Hebo. Acesta îi privi pe nobilii orașului
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
căsătorie și le zise: Ce mulțumit este Hebo! El i-a primit pe trimișii noștri cu ospitalitate și nu dorește să-i lase să revină prea repede. Cred că ar fi bine să-i mai trimitem pe cineva să-l grăbească. De frică să nu fie aruncați în apă, nobilii și funcționarii au îngenuncheat și au cerut îndurare. În acel moment, Ximen Bao anunță cu voce tare: Căsătoria lui Hebo nu este nimic altceva decât o glumă sinistră. Pe viitor, cel
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
Shandong), pentru că armata statului Qi era mai puternică, și-a desfășurat prima poziția și a început să bată toba. Regele Zhuang a vrut să dea ordinul, pentru a răspunde la provocare. Cao Gui l-a oprit spunându-i: Nu vă grăbiți, încă nu este momentul." Și când armata statului Qi a bătut a doua oară toba, Cao Gui i-a spus regelui să stea liniștit. Văzând aroganța inamicilor, ofițerii și ostașii statului Lu vroiau să atace. Dar fără ordinul comandantului, nu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
Surprinsă de atacul adversarilor, oastea statului Qi a fost înfrântă și a început să fugă mâncând pământul. Văzând că ostașii fug care-ncotro, regele Zhuang a vrut să dea ordin să fie urmăriți. Cao Gui l-a oprit: "Nu vă grăbiți!" și a examinat cu atenție urmele lăsate de carele de război ale trupelor inamice. După ce și-a dat seama unde fugeau soldații din tabăra inamică, i-a spus regelui: Maiestatea voastră, acum puteți da ordinul de urmărire." Și ostașii statului
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
s-a ascuns în apropiere așteptând să vadă ce se va întâmpla. La un moment dat, a văzut o fată frumoasă care a intrat în casă și a început să trebăluiască. Băiatul n-a mai stat pe gânduri, a intrat grăbit după ea și a luat-o prin surprindere: "De ce faci asta la mine în casă?" a întrebat-o el. Puțin jenată, fata îi răspunse: "Mă numesc Zhinü. Văd că trăiești singur și ai o viață grea, am vrut să îți
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
un motiv așa nevolnic). Cert este că mâncărimea asta (parcă cineva ar râcâi cu unghia bobițele de calcio-vecchio de pe-un perete care-și face veacul în mintea mea) aduce îngrijorător de mult cu acel sentiment pe care oamenii se grăbesc să-l identifice ca fiind „mustrare de conștiință“. Indiscutabil, fiecare individ a fost înzestrat cu dreptul inalienabil de a-și numi mâncărimile pe dinăuntru după cum îl taie capul, așa că să nu care-cumva să v-așteptați de la mine să fac pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Și cei cincizeci de mii (mai puțin doi, eu și tata) intrau într-o stare hipnotică încă de la ieșirea jucătorilor din vestiare, de când apărea în gura tunelului un șarpe lung și vișiniu, care cerceta un pic împrejurimile, pe urmă traversa grăbit pista cu zgură, se prelingea pe iarba tunsă scurt, se oprea la mijlocul terenului și se răsucea pe-o parte și pe alta, salutând publicul înainte de-a se rupe-n bucăți, unșpe titulari și cinci-șase rezerve, după câte vertebre avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
la facultate, mai precis la Filologie. El, care trebuie să fi citit pe chipul fetei o naturalețe semeață, s-a fâstâcit puțin, a ridicat stiloul de pe coala velină și, măcar din orgoliu, dacă nu și din alte motive, s-a grăbit să-i răspundă. Numai că a făcut-o stângaci, cu prea mult aplomb, și a fost observat de-un supraveghetor. I-au anulat lucrarea și l-au dat afară din amfiteatru. A așteptat-o la ieșire, nu cu reproșuri sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
nevoie de demonstrații complicate, că, dintre toate lucrurile din lume, cel mai mult și mai mult Patria era o oliță. 10. Încurcate sunt căile domnilor Când mama, cu pântecul ei ca o proră și cu silueta de fregată, s-a grăbit să acosteze în portul acela agitat (Spitalul municipal) și a lăsat să se ivească pe cheiuri, înaintea prânzului, un bebeluș cu numele Mircea, un alt Mircea deja exista. Întâmplarea face că într-o ultimă zi de aprilie, cu zumzet de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
zece) se lăsau cotropiți de furnici (care erau, cu siguranță, mii) într-un fel de sacrificiu nebunesc încheiat cu o metamorfoză aiuritoare și anume: odată ce furnicile se înfruptau din carnea băloasă și mai mult ca sigur magică a melcilor, se grăbeau să urce spre o scorbură minusculă aflată pe trunchiul copacului cu cruce, intrau cu băgare de seamă în bezna aceea protectoare de unde, nevăzute și neștiute, se descotoroseau de viețile lor plicticoase ca să iasă din nou, la început nesigure și timide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
gata să le împărtășești și celorlalți descoperirea ta, intri într-o altă uluire. Brusc recunoști figuri, cuvintele capătă sens, pricepi că ai leșinat și că ești plin de sânge. Spaima lor e contagioasă, uiți de licăririle becului și te întorci grăbit în lumea reală. Cineva te curăță pe frunte și în păr cu o batistă umedă, altcineva te bandajează cu un fular peste ochiul drept, apoi acel tu generic, prin care curge povestea, devine eu, persoana a doua singular se diluează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Înceapă o nouă zi de lucru. Prăvălia de deasupra avea să se deschidă, poate că oamenii aveau să coboare treptele abrupte și să intre În pivniță. Oameni pe trepte, poate bărbați, cu picioare și pantofi mari. Buf. Trebuia să se grăbească și - e momentul să dezvăluim asta acum - nu doar fiindcă nu voia să fie prinsă de marinari și lovită iar cu șutul sau mai rău. Trebuia să se grăbească, În primul rînd datorită chestiei uriașe care creștea În pîntecul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
poate bărbați, cu picioare și pantofi mari. Buf. Trebuia să se grăbească și - e momentul să dezvăluim asta acum - nu doar fiindcă nu voia să fie prinsă de marinari și lovită iar cu șutul sau mai rău. Trebuia să se grăbească, În primul rînd datorită chestiei uriașe care creștea În pîntecul ei. Mă rog, termenul de chestie nu e tocmai adecvat, deși În burta ei creșteau Într-adevăr niște chestioare (mai precis, treisprezece), mai exact, era vorba despre un proces, genul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
aveam deja În minte o hartă a Întregului sistem. Clădirea era străbătută de o rețea deasă de tunele, un adevărat fagure, o crescătorie cu zeci de coridoare Întortocheate la capătul cărora urmau alte coridoare, la fel de Întortocheate. Dacă nu m-aș grăbi așa - mai am doar foarte puțin timp -, În clipa asta m-aș putea lansa Într-o descriere nesfîrșită a Întregului sistem de tunele, ce fusese În mod limpede construit prin truda comună a mii de șobolani, cu mult Înainte de vremea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
o ia la trap după mama, de parcă era absolut normal să pășești pe Jupiter. CÎt despre mine, eu Încă mă aflam la adăpostul relativei mele ignoranțe, și doar o vagă neliniște Începuse să roadă ușor la marginile minții mele. Mergeam grăbiți În șir indian, cît de aproape de clădire puteam ; am luat-o În sus pe Cornhill și apoi În josul unei alei Înguste. Eu eram ultimul din coadă. Aleea era Întunecoasă și avea același miros precum cel ce venea dinspre TOALETĂ, doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
În zare, către vălătucii de ceață albă ce se ridicau dinspre vale, ascultînd cum suflă vîntul prin perdelele de trestie și reverberațiile stinse ale clopotelor unui templu din depărtare, eram fiecare „singuri cu zece mii de lucruri”. După asta, m-am grăbit să mă Întorc rapid În Anglia - sărind peste oceane, continente și secole la fel de ușor cum sari de pe bordură -, unde am Încropit un foc mic lîngă un drum pentru căruțe, astfel Încît Tess, care se chinuia să scoată napii din pămînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
de admirat la el, așa că la Început i-am luat partea lui Norman și nu am avut un prea mare respect pentru acest scriitor. Era trecut bine de prima tinerețe și m-am gîndit că ar face bine să se grăbească dacă vrea să devină faimos. Atît de burghez eram. Era singurul bărbat pe care-l văzusem cu plete pînă la umeri. Avea părul cărunt, rărit și strîns În creștet cu o bandană albastră, cum și-l prindeau indienii. Altfel, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
o citea pe toată stînd așa, În picioare. CÎnd citea, murmura Încetișor pentru sine și dădea din capul mare. Era drum lung cu bicicleta pînă la Cambridge, iar el era un om destul de În vîrstă, așa că mă gîndeam că se grăbește să plece. Iar Norman nu părea cîtuși de puțin deranjat de prezența lui. După un timp, am ajuns la concluzia că probabil Norman Îl Îndrăgește, așa că l-am Îndrăgit și eu. Uneori, Îl ajuta pe Norman să descarce furgoneta plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
dacă vreunul dintre ei se va da În lături și-l va lăsa să treacă. Pastorul fu acela care se dădu la o parte, apucîndu-l de braț cu blîndețe. — Bun băiat, spuse el, bun băiat! Organizatorii „goanei după comori“ se grăbeau s-o Încheie, dar Arthur Rowe nu mai avea nimic de cîștigat. Se mulțumi să privească, ținînd Într-o mînă cozonacul și În cealaltă exemplarul din Micul duce. — Am rămas foarte tîrziu, foarte tîrziu, se tîngui cucoana cu pălăria pleoștită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
el, decît tarabagiii. CÎnd Își dădu seama, se simți stînjenit, aidoma ultimului mușteriu rămas Într-un restaurant sub privirile fixe al ospătarilor. Dar n-apucă să ajungă la poartă, căci pastorul Îi aținu calea, spunîndu-i foarte jovial: Nu cumva te grăbești să pleci cu trofeul ăsta?! — E foarte tîrziu. — N-ai fi dispus să restitui cozonacul, ca să fie pus din nou la loterie, În folosul cauzei? Așa se obișnuiește În ocazii de astea. Vorbele acestea, rostite cu tonul superior al unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]