2,142 matches
-
întunecată invizibilă și energie întunecată. În Univers există aproximativ 200 de miliarde de galaxii. Galaxiile tipice conțin între 10 milioane (10 — galaxiile pitice) și un bilion (10 — galaxiile gigante) sau chiar mai multe stele, toate orbitând în jurul unui centru de gravitație comun. În plus față de stele singuratice și de un mediu interstelar subtil, majoritatea galaxiilor conțin un număr mare de sisteme stelare, de roiuri stelare și de tipuri variate de nebuloase. Majoritatea galaxiilor au un diametru cuprins între câteva zeci și
Galaxie () [Corola-website/Science/299071_a_300400]
-
rezultată din fuziunea între forța electromagnetică și forța dezintegrării radioactive) iar Universul măsoară cam 300 metri de la un cap la altul, este întuneric absolut și temperaturi de neconceput. La 10 secunde s-au născut cele patru forțe fundamentale care interacționează (gravitația, forța electromagnetică, forța nucleară tare și forța dezintegrării); fotonii nu mai pot fi confundați cu alte particule. Între 10 și 10 secunde quarkurile se asociază în neutroni și protoni, cea mai mare parte a antiparticulelor dispar; apar cinci populații de
Univers () [Corola-website/Science/299069_a_300398]
-
ani. Unele observații recente indică faptul că "rata expansiunii universului nu scade, ci crește". Este foarte straniu, pentru că efectul materiei în spațiu, fie că are densitate mică, fie că are densitate mare, poate doar să încetinească expansiunea. La urma urmei, gravitația este atractivă. O expansiune cosmică accelerată este ceva în genul suflului unei explozii care sporește în loc să se disipeze după explozie. Ce forță ar putea fi responsabilă pentru a împinge tot mai rapid cosmosul către expansiune? Nimeni nu este încă sigur
Univers () [Corola-website/Science/299069_a_300398]
-
universului în epoca târzie: "universul va continua să se extindă cu o rată mereu crescătoare". (Stephen Hawking - din cartea „O mai scurtă istorie a timpului” apărută în 2007). Cauza expansiunii accelerate pare să fie din nou manifestarea caracterului repulsiv al gravitației; s-ar repeta astfel împrejurarea similară din trecutul universului când acesta a trecut printr-o perioadă de dilatare gigantică. Forța care a determinat comportarea „inflaționară” a universului ar fi fost gravitația care, în acele condiții, s-a manifestat repulsiv, creând
Univers () [Corola-website/Science/299069_a_300398]
-
pare să fie din nou manifestarea caracterului repulsiv al gravitației; s-ar repeta astfel împrejurarea similară din trecutul universului când acesta a trecut printr-o perioadă de dilatare gigantică. Forța care a determinat comportarea „inflaționară” a universului ar fi fost gravitația care, în acele condiții, s-a manifestat repulsiv, creând o așa zisă „presiune negativă”. Fără expansiunea universului nu s-ar fi putut forma nici o legătură stabilă, nici un sistem, nici o organizare a materiei / substanței / energiei (atomi, molecule, celule, stele, planete, galaxii
Univers () [Corola-website/Science/299069_a_300398]
-
însă inimaginabil de mare, de ordinul a 10 grade. Teoria nu este aplicabila mai devreme de momentul "zero" + 10 secunde; pentru că se izbeste de „zidul Planck” (știința este încă incapabilă să explice comportamentul atomilor în condițiile în care forța de gravitație devine extremă, așa cum era cazul în universul de 10 centimetri). „Zidul Planck” reprezintă de fapt existența limitelor minime fizice ale obiectelor; una din barierele fizice este „quantumul de acțiune” sau așa-numita "Constantă a lui Planck" = 6,62 10 Joule
Big Bang () [Corola-website/Science/299086_a_300415]
-
Două scenarii posibile au fost propuse pentru a descrie viitorul Universului: Astfel, în prima variantă, Universul are un început la singularitate, urmat de o fază de expansiune; dacă masa galaxiilor depășește un anumit prag, așa-numita masă critică, forța de gravitație va putea depăși inerția initială și va duce în cele din urmă la încetinirea expansiunii, apoi galaxiile vor începe să se miște una spre cealaltă, Universul sfârșind printr-o contracție într-o altă singularitatea, eveniment numit "Big Crunch" (marea contracție
Big Bang () [Corola-website/Science/299086_a_300415]
-
radiația electromagnetică (de ex. lumina) nu poate scăpa dintr-o gaură neagră, astfel încât interiorul unei găuri negre nu este vizibil, de aici provenind și numele. Gaura neagră are în centrul ei o regiune cunoscută și drept „singularitate". La suprafața limită gravitația este atât de mare, încât nicio rază (particulă) de lumină din interiorul găurii nu are energie suficientă pentru a scăpa în afară. La această suprafață limită deplasarea gravitațională spre roșu este infinit de mare. Viteza de scăpare gravitațională este la
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
cartea "Expoziția Sistemului Lumii", dar ideea era neverosimilă în secolul al XIX-lea, când încă nu se știa că lumina este influențată de forța gravitațională (lumina era considerată o undă fără masă și ca atare nu putea fi influențată de gravitație). În 1915 Einstein publică Teoria relativității generalizate, în prealabil demonstrând faptul că lumina este influențată de forța gravitațională. Câteva luni mai târziu Karl Schwarzschild găsește o soluție a ecuațiilor de câmp ale lui Einstein ce descrie cîmpul gravitațional al unui
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
combustibilul" intră în colaps, nemaiputând să susțină toate reacțiile ce au loc în interiorul ei. Ea explodează provocând o explozie de proporții numită supernovă. Dar miezul stelei rămâne compact iar colapsul continuă. Particulele miezului se zdrobesc una de alta din cauza propriei gravitații până când tot ce rămâne este o gaură neagră. O explicație schematică a unei găuri negre ar fi următoarea: Se cunoaște faptul că masa distorsionează spațiul. Ce vrea să înseamne aceasta? Dacă spațiul ar fi un plan întins pentru ca Terra să
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
ținut cursuri despre ideologia sa futuristă "a treia cale". La centrul media EZTV frecventat de transumaniști și alți futuriști, Natasha Vita-More a prezentat "Breaking Away", filmul ei experimental din 1980 pe tema descătușării oamenilor din limitările lor biologice și din gravitația pământului, în drumul lor către spațiu. FM-2030 și Vita-More au început în scurt timp să organizeze întâlniri ale transumaniștilor în Los Angeles, incluzând studenți de la cursurile lui FM-2030 și spectatori de la producțiile artistice ale Natashei Vita-More. În 1982, aceasta din
Transumanism () [Corola-website/Science/299200_a_300529]
-
Geodezia este o ramură a matematicii aplicate și a științelor pământului care stabilește prin observații și măsurători poziția exactă a punctelor, figurilor și ariilor unor porțiuni mari din suprafața terestră, identifică forma și dimensiunile Pământului și variațiile gravitației terestre în spațiu tridimensional și în timp. Numele vine din greaca veche: "γεωδαισία" ("geôdaisía") și este un cuvânt compus din "γῆ" ("gễ") care înseamnă "pământ" și "δαίω" ("daíô") care înseamnă "a împărți, a diviza". Omul a fost preocupat tot timpul
Geodezie () [Corola-website/Science/299241_a_300570]
-
folos. De asemenea, este necesar să se cunoască mișcările nivelului solului și apei înainte, în timpul și după construcție. În cazul barajelor, tunelelor de apă, proiectelor de irigații etc., trebuie să se cunoască forma exactă a suprafețelor echipotențiale ale câmpului de gravitație. Determinarea mișcărilor și forma suprafețelor echipotențiale sunt de asemenea probleme ce aparțin geodeziei. Definirea riguroasă a granițelor internaționale și intranaționale este de maximă importanță pentru orice țară. Poziționarea și marcarea acestor granițe se realizează în mod economic prin legarea lor
Geodezie () [Corola-website/Science/299241_a_300570]
-
câmpurilor gravitaționale și deformărilor planetelor care sunt identice cu metodele extraterestre utilizate în geodezie. Astfel, întreaga geodezie este aplicată planetologiei. Datorită acestei afinități speciale între geodezie și planetologie, geodezii consideră determinarea formei și mărimii planetelor și a câmpurilor lor de gravitație ca parte a geodeziei. Poate fi înțeleasă ca practică a poziționării pe mare, combinată cu măsurători de adâncime.
Geodezie () [Corola-website/Science/299241_a_300570]
-
comportă în societate, în timp ce se dezvoltă pentru a aduce pe lume zece - douăzeci de indivizi care par, la prima vedere, profund diferiți, dar care, supuși analizei, se dovedesc lăuntric legați unul de celălalt. Ereditatea are legile ei, la fel ca gravitația. » Începând cu 1868, Émile Zola lansează un proiect care se afla deja în stare de gestație de ceva timp: "L'Histoire naturelle et sociale d'une famille sous le Second Empire" ("Istoria naturală și socială a unei familii în timpul celui
Émile Zola () [Corola-website/Science/299808_a_301137]
-
o nouă idee, aceea că la capătul opus al dimensiunii 11 se află un alt "univers-membrană", care pulsează. Cea care a deschis calea către această idee nouă a fost Lisa Randall de la Universitatea Harvard din Cambridge, Massachusetts, SUA, plecând de la gravitație: „Forța gravitațională este foarte slabă în comparație cu celelalte forțe. Dacă te uiți în jur, spui că gravitația nu pare atât de slabă, dar dacă stai să te gândești întregul Pământ trage de tine și totuși poți să ridici lucruri de pe sol
Teoria M () [Corola-website/Science/298801_a_300130]
-
care pulsează. Cea care a deschis calea către această idee nouă a fost Lisa Randall de la Universitatea Harvard din Cambridge, Massachusetts, SUA, plecând de la gravitație: „Forța gravitațională este foarte slabă în comparație cu celelalte forțe. Dacă te uiți în jur, spui că gravitația nu pare atât de slabă, dar dacă stai să te gândești întregul Pământ trage de tine și totuși poți să ridici lucruri de pe sol.” Lisa Randall explică această ciudățenie prin prezența dimensiunilor adiționale: gravitația este la fel de puternică ca și celelalte
Teoria M () [Corola-website/Science/298801_a_300130]
-
te uiți în jur, spui că gravitația nu pare atât de slabă, dar dacă stai să te gândești întregul Pământ trage de tine și totuși poți să ridici lucruri de pe sol.” Lisa Randall explică această ciudățenie prin prezența dimensiunilor adiționale: gravitația este la fel de puternică ca și celelalte forțe (de exemplu: deși gravitația acționează asupra unui simplu ac, ajunge să acționăm și noi asupra acului cu un magnet mic (de acela care se lipește pe frigider pentru a fixa bilețele); atunci forța
Teoria M () [Corola-website/Science/298801_a_300130]
-
slabă, dar dacă stai să te gândești întregul Pământ trage de tine și totuși poți să ridici lucruri de pe sol.” Lisa Randall explică această ciudățenie prin prezența dimensiunilor adiționale: gravitația este la fel de puternică ca și celelalte forțe (de exemplu: deși gravitația acționează asupra unui simplu ac, ajunge să acționăm și noi asupra acului cu un magnet mic (de acela care se lipește pe frigider pentru a fixa bilețele); atunci forța magnetică va învinge forța gravitațională), doar că ea se scurge în
Teoria M () [Corola-website/Science/298801_a_300130]
-
că ea se scurge în aceste dimensiuni pe care nu le putem observa. Ecuația însă nu funcționează din această perspectivă. La auzul ideii că s-ar putea să existe altă membrană în dimensiunea 11, Randall a schimbat perspectiva asupra problemei gravitației și a găsit o altă soluție: gravitația nu se scurgea din universul nostru spre alte dimensiuni, ci invers, din alte dimensiuni în universul nostru. Și astfel s-a ajuns la o noțiune mult timp ocolită de comunitatea științifică: universurile paralele
Teoria M () [Corola-website/Science/298801_a_300130]
-
pe care nu le putem observa. Ecuația însă nu funcționează din această perspectivă. La auzul ideii că s-ar putea să existe altă membrană în dimensiunea 11, Randall a schimbat perspectiva asupra problemei gravitației și a găsit o altă soluție: gravitația nu se scurgea din universul nostru spre alte dimensiuni, ci invers, din alte dimensiuni în universul nostru. Și astfel s-a ajuns la o noțiune mult timp ocolită de comunitatea științifică: universurile paralele. Într-o clipă cercetătorii au fost cuprinși
Teoria M () [Corola-website/Science/298801_a_300130]
-
actual de cunoștințe și dezvoltare tehnologică, se consideră că universul care ne înconjoară există sub două forme: de substanță (materie) și câmp de forțe. Materia este caracterizată prin două mărimi fundamentale: masa și "energia". Masa este măsura inerției și a gravitației, iar energia este măsura scalară a mișcării materiei. Cuvântul "energie" are o răspândire foarte largă, dar, cu toate acestea, conținutul concret al noțiunii nu este la fel de răspândit sau riguros analizat, datorită îndeosebi unor particularități mai subtile, caracteristice anumitor forme de
Energie () [Corola-website/Science/298843_a_300172]
-
centura Kuiper. Centura Kuiper este un inel populat cu corpuri mici și reci, fiind similar cu centura de asteroizi, dar cu mult mai mare, întinzându-se dincolo de orbita lui Neptun, de la 30 UA până la aproximativ 55 UA de la Soare. Precum gravitația lui Jupiter domină centura de asteroizi, modelând structura sa, astfel și forța de gravitație a lui Neptun domină centura Kuiper. De-a lungul evoluției sistemului solar, anumite regiuni ale centurii Kuiper au fost destabilizate de gravitația lui Neptun, ceea ce a
Neptun () [Corola-website/Science/298837_a_300166]
-
similar cu centura de asteroizi, dar cu mult mai mare, întinzându-se dincolo de orbita lui Neptun, de la 30 UA până la aproximativ 55 UA de la Soare. Precum gravitația lui Jupiter domină centura de asteroizi, modelând structura sa, astfel și forța de gravitație a lui Neptun domină centura Kuiper. De-a lungul evoluției sistemului solar, anumite regiuni ale centurii Kuiper au fost destabilizate de gravitația lui Neptun, ceea ce a condus la apariția unor goluri în structura centurii Kuiper. Un exemplu poate fi regiunea
Neptun () [Corola-website/Science/298837_a_300166]
-
UA de la Soare. Precum gravitația lui Jupiter domină centura de asteroizi, modelând structura sa, astfel și forța de gravitație a lui Neptun domină centura Kuiper. De-a lungul evoluției sistemului solar, anumite regiuni ale centurii Kuiper au fost destabilizate de gravitația lui Neptun, ceea ce a condus la apariția unor goluri în structura centurii Kuiper. Un exemplu poate fi regiunea dintre 40 și 42 UA. Între aceste regiuni goale există orbite unde obiectele pot supraviețui un timp egal cu vârsta sistemului solar
Neptun () [Corola-website/Science/298837_a_300166]