1,824 matches
-
rândului de bănci unde stăteam nu i se vedeau sânii deloc, doar spatele și brațele și profilul, și uitându-mă atât de lung la ea, la un moment dat era cât pe ce să se întoarcă, simțise probabil că mă holbez la ea, și atunci am crezut că o să se întoarcă și o să se uite la mine, și atunci am simțit cum roșesc și mi-am întors repede capul și am observat că din spate vine nea Klidész, avea obiceiul să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2209_a_3534]
-
mult din cușca minții Și-ascunse-n codrii putrezi ai uitării Vin înapoi momite de holdele căinții Și-abia răzbat prin sita de zile-a-nstrăinării. Le-ntâmpină cu brațe chircite, fără vine, Un suflet mic și galben, uscat ca niște moaște. Cu ochi holbați trecutul se uită lung la mine, Uimit mă cercetează și nu mă mai cunoaște. (Sosesc codrii) Apăreau acum în poezia poetului muzicalitatea, modernismul timpului ivit, sonoritățile verbului îl înlănțuiau în armonii ne mai întâlnite până acum: Posomorâri înalte ori pasări
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
în lume și prea puțin la restul. N-am pregătit un test, dar am câteva întrebări: vă cutremură figurile de ceară, filmele de groază, porumbeii striviți pe șosea, vi se pare că lingurițele vorbesc, pisicile visează, manechinele din vitrine se holbează, arabescurile de pe linoleum dansează și salata cu ton are viermișori (s-a spart rima!Ă? Întotdeauna, uneori, niciodată? FILM Friptură în sânge Iulia BLAGA Da, îmi place la nebunie carnea, și deși știam că în cel mai recent film al
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2198_a_3523]
-
când limba îl lipăie, clitorisul se întărește, se mărește și îi strâng dosul pulpelor și apoi interiorul pulpelor și continuu să o fut cu limba și când îi ridic iar șoldurile încep să-i sug gaura curului. Bobby se apleacă, holbându-se concentrat în timp ce îi bag și îi scot limba din anus, timp în care își freacă ștoiul. — Dumnezeule, ești fleașcă, scâncesc eu. Ești fleașcă rău de tot. Încep să-i vâr un deget în vagin și Jamie se smucește din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2172_a_3497]
-
o capcană. O fotografie cu fața ta fără expresie se găsește pe coperta unei reviste, un pistol stă pe o noptieră înghețată. În camera asta e iarnă și camera asta e o capcană. că scot aburi pe gură în timp ce mă holbez în jos la Jamie și Bobby care dorm în pat. Pe umărul lui Bobby e un tatuaj, negru și fără formă, nu l-am observat înainte. O amintire de pe QE2, un montaj cu lumini stroboscopice. Mirosul mării, o amiază de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2172_a_3497]
-
foarte fin sunt singurele acceptate; ca anotimp, prefer iarna. Câte pagini scrieți pe zi? Mi s-a întâmplat să scriu și 4-5 pagini pe zi (enorm pentru mine), însă foarte rar. După cum mi s-a întâmplat, destul de frecvent, să mă holbez degeaba câte o jumătate de zi la o pagină cu numai 2-3 rânduri și să mâzgălesc pe o ciornă tot soiul de alcătuiri geometric-simetrice destul de imbecile. Cum va arăta viitorul roman? Asta eu n-am de unde ști, deocamdată. El, romanul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2193_a_3518]
-
corzile care vibrează într-o cacofonie de sunete sugrumate, iar bătrânul așteaptă cu sufletul la gură ca trenul să se pună în mișcare. Ușile se închid și metroul dispare în tunel. În dreptul afișului, trei tineri cu șepci stau și se holbează la Agatha. S-a lăsat liniștea. Vioara a simțit primejdia și a tăcut. Unul dintre tineri zice ceva, ceilalți doi emit un fel de chirăit care, cu destulă indulgență, s-ar putea califica drept un râs omenesc. Apoi primul tânăr
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
se amplifică, apoi pe lângă mine trec patru femei. Rămân cu ochii în laptop, dar le simt parfurmurile amestecate. Se așază la o masă, la câțiva metri de mine. Chelnerul le ia comanda și pleacă. Mi-am ridicat privirea și mă holbez la ele. Fără jenă. Soarele bate în așa fel încât ele n-au cum să mă vadă. Rezist tentației de a-mi aprinde o țigară, ca să le pot spiona în continuare, liniștit. Șefa grupului are perucă. Așa cred. Mă rog
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
Nu era nimeni pe trotuarul meu, dar ... de pe trotuarul de vis-a-vis (dinspre Spitalul de Urgență) mă văd asistat de o bătrânică cu o rață în brațe (cobora probabil în piața mare de la Sf.Spiridon). Văzându-mă ieșind pe geam și holbându-se la jumătatea goală ... am lăsat-o făcându-și cruce după cruce (desigur convinsă că am fost prins de bărbatul vreunei femei ... și am ieșit cum am putut). Am dat colțul să intru în casă. Apăs prelung pe sonerie ... dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
-
Pe vlăjganul de Rică nu reușise să-l respingă și, cu toate astea, el se oprise de bunăvoie, când nimic nu-i mai stătea în cale, pentru a o privi scăldată în umilința extremă a neputinței. Rânjea fasolea și se holba la ea cu ochii lui verzi-gălbui, de parcă i-ar fi zis: "ei, acum să te vad!" Nu era chiar mare la trup, dar avea... așa, ca statuile din parcurile publice... ceva de jur-împrejur... cum îi zice?... de ocupă mult loc
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
perfect normal ca omul să se înșele în privința semenilor. Ce mai tumbă ar fi făcut lumea obișnuințelor la auzul unui ușor agasat "noi n-avem nevoie de nimic" din partea lor! Ah, să-i fi văzut atunci pe domnii cei spilcuiți holbându-se și fâstâcindu-se, trăgând zadarnic în piept aerul sterp în căutarea unei replici salvatoare, în vreme ce, îngăduitoare și fără ranchiună, gazdele le-ar fi umplut din nou paharele! Cineva mai nerăbdător de prin vecini deschise larg ușa cortului și, oprit
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
frumos de Daumier " Hoții și măgarul", pânză ce cred că și marele Rembrandt ar fi semnat-o fără ezitare. Am avut prilejul să văd tabloul bine îngrijit și bine expus. Și cele trei portrete de Goya! Mai cu insistență am holbat ochii la un portret întreg, în picioare, al unei femei tinere, Marchiza de Lasmercedes, lucrare cam de 50 x 35 cm pânză făcută cu o paletă de alb, negru, ocru și un roșu de pământ. Cerul din griuri, mantila din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
plămânii tăi să-ți caci, vrăjmașule!“. Am fost șocat prima dată. Apoi, înduplecată, iarna, mi-a povestit că a avut un frate bolnav de tuberculoză, frate mai mic, care o ura, murind încet, ciudat... Și-a căcat plămâni, zicea Profira, holbând ochii verzui, îngrozindu-mă... cu asemenea final... Culmea e că pe mama, învățătoare, cu bucle castanii, dureros de feminină, îndrăgostită de cineva de la oraș, ei, pe mama, am auzit-o tot o dată înjurând o cloșcă ce-o ciupea de câte ori se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2196_a_3521]
-
așeză la pian. În timp ce cânta, vijelia proiectă înăuntru un bărbat pe cap cu o căciulă neagră, ascuțită, din blană de miel, care îi dădea un aer de scit, căci sciții purtau, pesemne, căciuli de blană în ierni asemănătoare. Noul venit holbă ochii: un ofițer tânăr, cu poalele vestonului date deoparte, cântând la pian, în crâșma asta, unde frigul se infiltra pe sub ușă, unde soba nu izbutea să încălzească ungherele cele mai ascunse, unde o băltoacă lăsată de încălțămintea clienților nu se
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
agitația. Telefoanele sunau fără încetare, câteva posturi de radio urlau în toate limbile, iar ușile se deschideau și închideau bubuind. Sergentul se apropie de ofițerul de serviciu și i se aplecă la ureche: "Unul e ungur și celălalt sovietic!" Ofițerul holbă ochii: "Și ce puneau la cale amândoi?" Mai întâi, i-au percheziționat. Niciun document compromițător nu a fost găsit asupra lor, dar asta nu făcu decât să le înrăutățească situația. Ce făceau ei împreună de vreme ce, dacă nu foloseau un cod
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
asurzitor scandal erau și izbucniri de hohote de râs. Într-una din aceste ședințe neuitate pentru cine a fost martor vorbea de putatul de Vlașca, Vasile Epurescu. Epurescu era urât, negru ca un țigan, ciupit de vărsat, iar când vorbea, holba ochii și se încrunta grozav. Dar de altfel era inima cea mai bună unită cu cea mai mare lipsă de pricepere a ridicolului în care cădea de câte ori vorbea în Cameră. Epurescu începu să vorbească ca apărător al guvernului, dar un
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1329_a_2712]
-
cu un singur cuvânt, care a preluat o importanță decisivă. Acest cuvânt este: Credința. Deci: trebuie să revenim la forma de viață apostolică. Să-l facem cunoscut pe Cristos; să-l predicăm pe Cristos; să-l descoperim lumii oarbe și holbate pe Mântuitorul. Cine spune lumea că sunt Eu?» (Mc 8,27). Dacă Isus ar repeta întrebarea, care ar fi răspunsul nostru? Câți sunt cei care îl cunosc cu adevărat pe Cristos? Urmărind dezbaterile studioșilor de religii comparate și auzindu-le
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
la clopote. Aurel era mai sprinten, Gheorghe bun de gură și toți trei am reușit să-l lămurim. Doamne, când a început să tragă clopotele cele mari, am crezut că ne-asurzește! Ne-am dus mâinile la urechi și ne holbam nedumeriți unul la altul. Abia așteptam să înceteze, Gheorghe, fiind mai mare, a încercat și el să le tragă, prinzând destul de repede secretul lor. Eu cu Aurel nu ne am încumetat. Ne era de-ajuns că le-am auzit atât
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
am ajuns. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă duc la marele Național, Doamne, îmi amintesc și acum prima zi. Eram atât de buimac și de emo- ționat, stăteam și tremuram acolo de frig și mă holbam ca un nebun la teatru, nu-mi venea să cred că în sfârșit ajun- sesem... Nimeni nu înțelegea ce era în inima mea, veneam parcă din altă lume... — Păi, și cum ai ajuns tu la muzică ușoară ? Tu plecaseși la
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
de suc?“ „De ce nu apă, iubita?“ „Tati, îmi dai un pic de suc?“ „Bine, iubita, vrei suc?“ „Nu, lasă, dă-mi apă.” E ca o piesă în mama mă-sii, de Beckett, pe care o repetăm în neștire. Jay se holba la mine, fețe-fețe. - Hei, dar mi-am cumpărat o carte, am zis în treacăt. Cum să fii tată, explicat pe înțelesul cretinilor, m-ajută enorm. Dacă și tatăl meu... - OK, parcă văd ce fel de seară o să fie asta. - Hei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de manete, de manivele, acționam mecanismele de la bord, totul funcționând în gol, de bună seamă, dar ce conta? Suplineam cu vocile noastre huruitul real al motoarelor, al ambreiajelor, imitam păcănitul gloanțelor și bufnetul obuzelor, căci imaginam lupte, canonade, urlam comenzi, holbând ochii cât cepele, ne luam prizonieri unii pe alții, muream și înviam, luptam, în fine, toată ziua și nu ne-am fi părăsit cu nici un chip pozițiile dacă n-ar fi intervenit părinții să tragă de noi și uneori să
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
unul doar vede, altul doar aude, altul doar miroase. Hai să descriem un sat în felul ăsta. Adică e suficient un singur simț pentru a supraviețui, pentru a ne putea înțelege. Nu e întotdeauna nevoie de auz. De exemplu, te holbezi după o tipă pe stradă, comentezi în gând, în niște termeni destul de obsceni, felul în care arată, și ea se întoarce brusc, de parcă ar intui că e privită, de parcă ar avea un organ cu care să simtă atingerea, sfârâiala aia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
se învârt pe acolo, prin centru. Mai mergeau la mormântul lui Ceaușescu, puneau flori. Odată îmi povestiseră cum l-au văzut acolo pe Andruța și li s-a părut că a înviat Tovarășu’. Au sperat. L-au pipăit, s-au holbat la el, dar minunea nu se petrecuse. Citiseră prin reviste dubioase gen Dracula sau Fenomene paranormale că Împușcatu n-a murit, că e bine-mersi, joacă table cu Elvis pe vreo plajă în Caraibe, se prăjește acolo și-și pregătește o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
numește buruiana aceea mare ca o palmă, ca o paletă de ping-pong. Mai era mușețel mare, teios, pe care puteai să te așezi ca peste o plapumă. Un gard de beton sau de țambre. Știu că mă chinuiam să mă holbez dincolo. Știu. Tot ce știu e că, pe cât povestesc mai mult, pe atâta uit mai mult. Habar n-am unde s-a petrecut lucrul asta pe care încerc să-l reconstitui. Mereu am avut impresia că sunt înfiat, v-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
fix un milion. Nici un cent mai puțin. Să vină cu geamantanul, să văd banii și-i dau actele. Altfel, exclus. Că nu-s nebun să-mi ia Fiscul jumătate.“ La cuvântul vapor, bunicuțele din imediata apropiere a domnului Aron au holbat ochii. Și aveau dreptate să caște ochii mari, ba chiar să le tremure și bărbia de mirare. Nici unul dintre călătorii obișnuiți ai tramvaiului 21 nu mai avusese ocazia să vadă un negustor de vapoare. Doar țigani care vindeau șervețele și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]