2,599 matches
-
devenit evident pentru toate statele europene că abordarea franceză era mult mai eficientă. Pentru infanteria continentală, tactica obișnuită era de a avansa în coloană de atac, precedată de trăgătorii de elită. Aceștia din urmă deschideau focul pentru a dezorganiza formația inamică, care era apoi atacată la baionetă de coloana de atac. Armata franceză, în mod obișnuit, avansa cu companiile „de centru” în centru și cu cele „de elită” pe flancuri. Schema clasică era: cavaleria obliga infanteria inamică să formeze careu sau
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
pentru a dezorganiza formația inamică, care era apoi atacată la baionetă de coloana de atac. Armata franceză, în mod obișnuit, avansa cu companiile „de centru” în centru și cu cele „de elită” pe flancuri. Schema clasică era: cavaleria obliga infanteria inamică să formeze careu sau altă formație compactă și deci cu putere de foc scăzută și artileria deschidea focul asupra oamenilor masați aproape unul de altul, cauzând pierderi maxime. Aceste formații reprezentau un singur batalion sau un singur regiment, fiind regula
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
tipică pentru armata franceză, dar era destul de des folosită și de celelalte armate. Soldații unui batalion formau un dreptunghi, cu rândurile strânse, din mai multe rânduri de soldați iar această masă de oameni, înaintând destul de rapid, cu baionetele înainte, nelăsând inamici să se interpună între rândurile sale, era eficientă în a dispersa un inamic ai cărui oameni erau împrăștiați pe o suprafață mai mare. Nu același principiu era valabil și pentru cavalerie, care avea deja o forță de șoc enormă, iar
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
vor avea o dispunere largă, tip „tablă de șah”, profitând de orice avantaje oferite de relief sau de clădiri. Acest lucru le scădea puterea de foc, infanteria fiind răspândită pe o suprafață foarte mare, dar scăea și vulnerabilitatea față de tirul inamic. Dacă însă linia „de trăgători” era supusă unei șarje de infanterie și mai ales de cavalerie, batalionul respectiv suferea pierderi foarte grele. Această formație a fost adusă la perfecțiune de francezi, celelalte Mari Puteri nereușind niciodată să stăpânească cu adevărat
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
excelentului Davout a respins atacuri ale unui inamic mult superior numeric. Cavaleria obișnuia de asemenea să mărească spațiile dintre călăreți atunci când șarja unități de artilerie, tot pentru a micșora pierderile. Atunci când era atacată de cavalerie, infanteria era foarte vulnerabilă: călăreții inamici le spărgeau rândurile, se interpuneau între soldați și aveau un avantaj imens în lupta corp la corp, caii mușcau îi călcau în picioare pe cei căzuți în urma șocului inițial și astfel, o unitate de infanterie putea să fie anihilitată în
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
focul; rândul al treilea încarcă armele pe care le dă apoi celor din față. Ofițerii și artileriștii se vor proteja, mergând în mijlocul careului. Odată adoptată această dispunere, sincronizarea era esențială: primele 2 rânduri deschid focul în același timp, atunci când cavaleria inamică se află la circa 50 de metri distanță. Astfel, primii cai și călăreți vor cădea, antrenând deseori și căderea celui de-al doilea rând sau oblingându-i să reducă viteza pentru a-i ocoli pe cei căzuți. Scăzând viteza, scade forța
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
în general, cavaleria avea șanse foarte mici de a putea sparge un careu. O asemenea formație nu avea nici „flanc” și nici „spate”, ci patru „fețe.” Careul, fiind o formație foarte compactă era însă extrem de vulnerabil focului artileriei și infanteriei inamice, acesteia din urmă neputându-i răspunde decât cu maxim 1/4 din puterea sa de foc normală (doar soldații de pe latura din dreptul inamicului puteau trage). Dacă însă, din anumite motive, soldații nu puteau deschide focul, careul era extrem de vulnerabil
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
fost cazul la Bătălia de la Fère Champenoise, unde o furtună neașteptată a udat cremenele muschetelor unui regiment din „Tânăra Gardă”. Acești soldați de elită, dispuși în careu nu au putut deschide focul și au fost tăiați în bucăți de cavaleria inamică. Excepția o constituia o singură formație ce aducea împreună mai multe regimente, mai multe brigăzi sau chiar mai multe divizii. Ele se referă aproape exclusiv la dispunerea infanteriei. Ambele formații prezintă avantajul de a menține mai bine linia de bătălie
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
de a menține mai bine linia de bătălie, evitând ca ea să fie străpunsă. Linia dublă reprezenta dispunerea în 2 „linii”, aflate la distanță de câteva zeci de metri una de cealaltă. Dacă prima linie era dispersată de o coloană inamică, cea de-a doua deschidea focul și astfel era puțin probabil ca acea coloană inamică să poată continua. Dispunerea pe patru șiruri era formată din 4 linii de infanteriști, așezate una în fața celeilalte și care deschid în mod succesiv focul
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
dublă reprezenta dispunerea în 2 „linii”, aflate la distanță de câteva zeci de metri una de cealaltă. Dacă prima linie era dispersată de o coloană inamică, cea de-a doua deschidea focul și astfel era puțin probabil ca acea coloană inamică să poată continua. Dispunerea pe patru șiruri era formată din 4 linii de infanteriști, așezate una în fața celeilalte și care deschid în mod succesiv focul asupra atacatorului. Aceasta din urmă, eminamente utilă în defensivă, era folosită aproape exclusiv de britanici
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
batalioanelor din centru care erau dispuse în linie, avea și o putere de foc apreciabilă. În plus, atunci când ataca, batalioanele din centru angajau inamicul în schimb de focuri, în timp ce coloanele de flancuri, manevrabile și destul de rapide, puteau să atace flancul inamic. Ordinul mixt a fost deseori folosit cu rezultate bune: de către generalul Vandamme la Austerlitz sau de către Soult la Albuhera. Această formație presupunea aranjarea unei întregi brigăzi sau divizii (au fost câteva cazuri în care s-a optat pentru 2 sau
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
cazuri în care s-a optat pentru 2 sau 3 divizii reunite) într-o imensă masă compactă, de formă dreptungiulară, care poate ataca pe un front larg și cu o forță de impact apreciabilă, pentru a penetra linia de luptă inamică, slăbită anterior de focul de artilerie. Puterea de foc a unei asemenea formații este drastic scăzută (doar soldații din prima linie pot deschide focul) și formația în sine este extrem de vulnerabilă focului artileriei. Cu toate acestea, ea este ideală pentru
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
să rupă rândurile sau să nu își mențină poziția, atunci când sunt organizați într-o masă atât de compactă. Este de notat că la Bătălia de la Wagram, mareșalul francez MacDonald a organizat mai multe divizii „în masă”, spărgând linia de luptă inamică. De asemenea, din 1808, această formație a fost preferată de armata austriacă dispunerii în careu, pentru a contra atacul de cavalerie. Decizia a avut rezultate foarte bune mai ales în bătăliile pe teren denivelat, dar careul era mai eficient în
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
a încercuit o armată austriacă, făcând aproape 60,000 de prizonieri și a adus de asemenea victoria franceză de la Jena. Odată ajuns pe câmpul de bătălie, strategia napoleoniană „favorită” era de a organiza atacuri de diversiune asupra unuia dintre flancurile inamice sau asupra ambelor. Inamicul urma să își trimită rezervele pe flanc sau flancuri, astfel că Napoleon ataca puternic centrul. Odată ce centrul inamic ceda, flancurile armatei respective nu mai comunicau, astfel că ele nu mai constituiau o singură entitate ci două
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
pe câmpul de bătălie, strategia napoleoniană „favorită” era de a organiza atacuri de diversiune asupra unuia dintre flancurile inamice sau asupra ambelor. Inamicul urma să își trimită rezervele pe flanc sau flancuri, astfel că Napoleon ataca puternic centrul. Odată ce centrul inamic ceda, flancurile armatei respective nu mai comunicau, astfel că ele nu mai constituiau o singură entitate ci două entități necoordonate și ușor de învins. Această strategie a adus victoria franceză la Austerlitz dar a eșuat la Waterloo. În fine, „manevra
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
în care se afla pentru a-și procura hrană, ceea ce făcea aceste trupe extrem de predispuse către jaf și atrocități. Furgoanele cu muniții, hrană și efecte se aflau întotdeauna în spatele liniei de luptă, de obicei în afara razei de acțiune a artileriei inamice. Prezența trupelor inamice în spatele liniei proprii constituia deci un fapt foarte grav, aceste trupe putând ataca armata din spate și mai ales putând captura sau dispersa furgoanele cu muniții și material, periclitând capacitatea armatei de a continua lupta. În anul
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
afla pentru a-și procura hrană, ceea ce făcea aceste trupe extrem de predispuse către jaf și atrocități. Furgoanele cu muniții, hrană și efecte se aflau întotdeauna în spatele liniei de luptă, de obicei în afara razei de acțiune a artileriei inamice. Prezența trupelor inamice în spatele liniei proprii constituia deci un fapt foarte grav, aceste trupe putând ataca armata din spate și mai ales putând captura sau dispersa furgoanele cu muniții și material, periclitând capacitatea armatei de a continua lupta. În anul 1812, la Bătălia
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
fost trecuți în rezervă la Atena, pe 1 august 1945. Marina Regală Elenă a suferit pierderi copleșitoare în timpul invaziei germane, pierzând în doar câteva zile ale lunii aprilie 1941 peste 20 de vase de luptă, în special din cauza atacurilor aeriene inamice. Comandantul marinei elene, adimarul Alexandros Sakellariou, a reușit să salveze mai multe vase, printre care crucișătorul "Averof", șase distrugătoare, cinci submarine și mai multe vase de sprijin, evacuându-le la Alexandria. Flota militară elenă a fost îmbogățită cu câteva distrugătoare
Istoria militară a Greciei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/312691_a_314020]
-
ca fotograf de la "Straits Times" (cf. de.wiki a fost dat afară după două săptămâni pentru inepție), înainte de a ajunge în final la Melbourne, Australia. Odată ajuns în Australia, a fost mai întâi pus sub observație, împreună cu mulți alți "străini inamici", înainte de a servi în Armata Australiei în cel de-al doilea război mondial ca șofer de camion. În 1946, Newton a înființat un studio fotografic la Flinders Lane unde a lucrat în principal ca fotograf de modă în anii prosperi
Helmut Newton () [Corola-website/Science/312730_a_314059]
-
colonelului Morland. Morland cade însă în luptă și vânătorii sunt respinși de cavaleria grea rusă. Atunci, Napoleon trimite toate rezervele de cavalerie disponibile, adică escadronul de escortă de Vânători Călare și Mamelucii și cavaleria grea - Grenadierii Călare. Aceștia resping cavaleria inamică, mult superioară numeric, cu susținerea artileriei Gărzii și a diviziei Drouet. Cavaleria franceză înregistrează pierderi minore, spre deosebire de Garda rusă, care este decimată. Prințul Repnin este făcut prizonier. În 1807, la Bătălia de la Eylau, cavaleria Gărzii șarjază împreună cu cuirasierii lui d
Garda Imperială Franceză (Primul Imperiu) () [Corola-website/Science/312737_a_314066]
-
armatei. La Bătălia de la Wagram, sunt angajați îndeosebi Grenadierii Călare care, din cauza unor deficiențe în comunicare, nu exploatează ocazia de a ataca flancul cuirasierilor austrieci. Infanteria este nevoită să formeze de câteva ori careu, atunci când apar pe neașteptate niște călăreți inamici, dar aceștia nu îndrăznesc să angajeze Garda. În 1811, la Fuentes de Onoro, Mareșalul André Masséna ordonă șarja grenadierilor călare, menită să dea peste cap linia inamică. Totuși, comandantul Gărzii, Bessières, nu este de găsit, astfel că grenadierii călare refuză
Garda Imperială Franceză (Primul Imperiu) () [Corola-website/Science/312737_a_314066]
-
nevoită să formeze de câteva ori careu, atunci când apar pe neașteptate niște călăreți inamici, dar aceștia nu îndrăznesc să angajeze Garda. În 1811, la Fuentes de Onoro, Mareșalul André Masséna ordonă șarja grenadierilor călare, menită să dea peste cap linia inamică. Totuși, comandantul Gărzii, Bessières, nu este de găsit, astfel că grenadierii călare refuză să atace fără ordin de la superiorul lor direct, motiv pentru care Masséna este nevoit să se retragă. În 1812, în timpul „teribilei retrageri”, Garda este nevoită să intre
Garda Imperială Franceză (Primul Imperiu) () [Corola-website/Science/312737_a_314066]
-
sprijinului acordat de Germania Nazistă. Cea mai mare parte a Careliei Răsăritene a fost ocupată de Finlanda în perioada 1941-1944. În timpul războiului, populația locală rusă a suportat numeroase greutăți, inclusiv munca forțată și internarea în lagărele de prizonieri ca străini inamici. După încheierea războiului, cererile publice de anexare a Careliei Răsăritene la Finlanda au dispărut cu desăvârșire. După ce Carelia a fost împărțită în 1918 între Finlanda și Rusia, popoarele finice care formau majoritatea populației Careliei Răsăritene au primit promisiuni cu privire la obținerea
Carelia Răsăriteană () [Corola-website/Science/312801_a_314130]
-
atac înapoi spre zona Lilienbach. Aici, după o pregătire de artilerie puternică, infanteria sovietică a lansat un atac sprijinit de forțe importante blindate. În ciuda îndârjirii cu care au luptat, germanii au fost împinși înapoi, sovieticii au reușit să străpungă liniile inamice, prin spărtura din defensivă fiind aruncate în atac blindatele sovietice care așteptau în rezervă. Govorov a ordonat oamenilor săi să stabilească cel puțin un cap de pod puternic peste râul Narva. În ciuda unor contraatacuri ale tancurilor germane, capul de pod
Bătălia pentru capul de pod de la Narva () [Corola-website/Science/312032_a_313361]
-
die Knochenbahn” (Aleea Oaselor); „die Knockenleke” (Pârâul Oaselor); „der Mordkessel” (Depresiunea Măcelului). În Roma, semnele erau rău-prevestitoare. Templul lui Marte este lovit de un fulger, iar o statuie a Victoriei care se afla în provincia Germania cu fața spre teritoriul inamic se întoarce spre Italia. Când Augustus a aflat despre dezastru, a intrat în panică, așteptându-se în orice moment să-i vadă pe germanici mărșăluind prin Forum. Suetonius nota că, din momentul în care i s-a comunicat știrea, Augustus
Bătălia de la Teutoburger Wald () [Corola-website/Science/312089_a_313418]