1,887 matches
-
rămâne decât să "te dezbraci de trup ca de-o povară/ Când te cuprinde somnul sub care te-ncovoi". În al doilea ciclu al volumului apar cântecul albastru, fata în albastru, un proces de metamorfozare și abstractizare a realului cu elemente inefabile: "Trupul meu e numai o părere/ în prelungirea trupului meu cânt.". Copilul zărilor barbare își va zăvorî carnea undeva sus în lumea de albastru, iar odaia în care locuiește va avea pereții de frig; un sentiment de singurătate străbate cel
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
pată" îl va trece dincolo, în lumea lui. Ca și Ilarie Voronca, închină imnuri legumelor, sau ca Ion Pillat cântă "Cămara de fructe", în poemul "Dulapul", fără să simțim nostalgia trecerii timpului. Lirismul lui E. Brumaru este alimentat de căutarea inefabilului și de atingerea purului, precum și de efortul de a descoperi tactil, olfactiv și vizual lumea cu voluptate: "Torceau femei de angora în pat/ .../ Și-ncet sufletul nostru-a căpătat/ ape adânci ca lustru-ntunecat" sau: "E ceasu-n graniți fine de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
că Mircea Ivănescu își creează în poezie un stil în care lecturile (Thomas Mann, Ruskin, Faulkner) se îmbină cu trăirile interioare într-un cântec continuu subtil și nuanțat; un cântec în cercuri concentrice pe care revin personaje, obsesii, observații, stări inefabile, interioare, oroarea de frig, peisaje de toamnă și de iarnă, desenate într-o succesiune de tablouri, așezate într-un cerc magic și obositor de fascinant. Versurile îți dau un fel de saturație, pentru că intrând în poemul "Labirint" nu mai ai
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
despre descălecatul țării, dar când invocă "Rugăciunea lui Brâncoveanu" și odihna ciobanului revine la versificația cultă, fără să ne mai convingă. Poetul rămâne undeva în exterior, contemplând fapte, date și oameni. Ciclul "Învățăturile lui Neagoe către fiii țării sale" încearcă inefabilul despre suflet și gând, despre tinerețe și bătrânețe, despre moarte: "Tremură viața ființei pentru/ multul ei dor de noapte și poate/ că ziua nu va fi să aducă un hoț cucernic/ de suflete venind din întuneric fără să se audă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
s-a așezat lângă mine..." "Poemele mecanice" se subordonează sferei, fără să se greveze pe simbolistica cunoscută în poezia lui Nichita. Invocarea corpurilor geometrice nu creează stări lirice, nici nu leagă simboluri care să trimită la perfecțiune, la angoasă, la inefabil; sfera presupune doar un contur al numelor pe care poetul nu reușește să-l umple cu sens. De-altfel, singur ne mărturisește: "Hei, aproape minunatelor/ aproape perfecțiunilor/ aproape sferelor/ Să strigi,/ Numai așa..." sau în "Dreptul la foame", pornește de la
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
recitire", Editura Cartea Românească,1972; "Clar de inimă", Junimea, 1973; "Starea poeziei", Minerva, 1975. "Sensul iubirii", " O viziune a sentimentelor", "Dreptul la timp", primele creații ale poetului, îl prezintă ca un liric prin excelență, lirismul său fiind generat de stări inefabile de "transparență", de o anumită materie "invizibilă", de o lume fizică rarefiată, în care obiectele își pierd consistența; de aici și sentimentul de plutire, de zbor, pe care atât Ion Negoițescu, cât și Eugen Simion l-au semnalat. Dematerializarea lumii
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
trece un timp între I și O". Desfăcut în sunete, "a" dintr-un anume cuvânt, înseamnă, ca și Alephul, infinitul, în sensul că alephul este ultimul cardinal infinit, în timp ce litera "A" marchează începutul creației. Cu litera "e" începe starea de inefabil, ea nu mai poate fi reprezentată, atingând universul "Necuvintelor" sau împotriva cuvintelor, în care clamează ideea de a fi liber de vorbire; din nou revine la sunetul "a", el reprezentând geneza, fără el omenirea ar fi liberă de vorbirea atât
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
limbajului poetic, într-un fel propriu. Îndoirea luminii (setea de cunoaștere) Cu cele "Unsprezece elegii" pătrundem în lumea conștiinței limitelor umane, a stării faustice a omului. Problematica elegiilor, ca întreaga lirică a lui, reia teme cunoscute: nașterea, moartea, materia și inefabilul, năzuința spre absolut, reprezentate în ecuații matematice sau forme geometrice, pentru a descrie o lume complexă de fenomene în care mijloacele rațiunii nu-l mai satisfac. Poetul pendulează între pământ și cer, sfâșiat și chinuit de întrebări, între cunoașterea lumii
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Gând" (în formularea lui Păunescu), pe "Marele Anonim", cum îl numește pe demiurg Lucian Blaga: "Aleph! De bobotează arunc/ plumbul topit în apă rece,/ și iată-mă ghicesc viitorul". Ciclul ptolemaeic și cel alephic includ apologia fanteziei excitate de exactitățile inefabile ale gândirii matematice și ale fizicii, de cutezanța superioară a demonstrației, de subtilitatea intuiției opusă rațiunii. "Axios" este ciclul care creează un fel de preludiu la ceea ce se va chema "Împotriva cuvintelor". Cele șapte expuneri și opt pastorale sunt alternări
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
pe o salvare a sa. Este trecerea din starea umană și sufletească În starea transumană, spiritual-morală, atât de bine exprimată de Goethe la sfârșitul tragediei (Faust, actul IIĂ: Tot ce-i vremelnic E numai simbol. Inaccesibilul Faptă devine-n ocol. Inefabil deplinul Izbândă-i aci. Omul simte și știe că nu-și poate depăși condiția naturală. La fel de bine știe că și cetatea pe care el a clădit-o va avea destinul său. La fel cum se refuză pe sine, ca „existență
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
tot spărgînd”4). Pentru Eminescu erotica e cea mai vie sursă de fiori: „Cu geana ta m-atinge pe pleoape,/ Să simt fiorii strîngerii în brață,/ Pe veci pierduto, vecinic adorato!”5) La Macedonki, fiorii sînt „nedesușiți”, țin de domeniul inefabilului: „Este fioru-mpreunării dintre natura renăscută/ Ș-atotputerea Veciniciei de om abia întrevăzută”6). După cei deja citați, Vlahuță dă cuvîntului o valoare psihologică, grație căreia prinde din ce în ce mai mult: „Ce dor trebui să te cuprindă/ De dragostile din povești/ Cînd te privești
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
se mișca Duhul și având "scopul mărturisit (...) de a umple până la refuz Vidul/ creat de prezența indezirabilă a Neantului,/ prin multiplicarea și perpetuarea/ nemărginită și neîncetată a Sinelui". În acest gen de texte, turația terminologiei prin care se vizează corporalizarea inefabilului ontologic este de bună seamă excesivă. Purificată semantic, expresia poetică nu pierde prea mult din amplitudinea viziunii în cartea următoare de versuri ale lui Ștefan Amariței, intitulată simplu Psalmi (Editura Cronica, Iași, 2004). Doar că unghiul percepției care dictează aceste
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
majorități a debutanților de incontinență, de incertitudine în privința formulei de adoptat. În prima parte a cărții, Michael Astner se situează practic între tradiție și inovație, exersând stilistic formule variate și destul de ușor recognoscibile, precum pastelul solar în care se captează inefabilele universului diurn: "nor de nor se-nșiră în recifi./ peste miriști principele ploii/ pe al său bănuț bălan călare/ aleargă până-n margine de zi.// ajuns, coboară și se-ntinde/ între tufe de ciulini./ în lumina lunii ochii și-i deschide
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Chelaru este imersiunea într-un trecut învestit cu atribute soteriologice. Eul liric nu își refuză niciodată voluptatea rememorării și a recompunerii unor figuri hieratice (mama, tatăl, bunicul, mamaia, Cavalerul Trac), înțelese ca noduri iconice ale unei pânze menite a păstra inefabilul, esența universului: "sufletul meu și cu mine am stat cale de-o noapte/ alături de timp/ privind prin ochii tatălui meu mort/ realitatea ce se ascunde dincolo. Acest gen de rostire de sine, practicat în mod special în La descălecatul prezentului
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
a lamento-ului liric declanșat, de regulă, de obsesia thanatică trăită spectacular; expresivitatea rară a spiralelor unei interiorități camuflate, abil, într-o serie de alteri de proveniență mitologică; modalitatea de a corporaliza într-o dicțiune deja recognoscibilă, dar niciodată manieristă inefabilul trăirii poetice sau religioase, iată doar câteva dintre atuurile care o recomandă drept o poetă de prim raft. Placheta sa de debut (Procesiunea de păpuși, Editura Helicon, Timișoara, 1996) anunța un univers poetic marcat de o angoasă insolvabilă; pe de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
și pentru individ, suferințele nu sunt totdeauna pierdute; ades ele sunt menite de a le întări energia, de a le spori râvna, de a le forma caracterul." Scriind astfel, în Dorințele partidei naționale, Kogălniceanu vădea o înțelegere adâncă a dimensiunii inefabile a istoriei. Nu doar entuziasmul e creator, ci și suferința sapient și demn asumată. "Doliile, spunea undeva Renan, fac mai mult decât triumfurile, căci ele impun datorii și determină efortul colectiv." Acum, când poporul nostru a fost silit să asume
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
noastre" (B. Lamizet, 1992: 145). Semiotica are un cîmp clar de investigare: limbajul (mai exact limbajele) și practicile de semnificare/comunicare ca practici sociale. Postulatul de bază al semioticii este inteligibilitatea și descriptibilitatea sensului (la antipodul impresionismului sau gustului pentru inefabil al anumitor estetici). "Fără să știm ceva mai mult despre natura sensului am învățat să cunoaștem mai bine unde se manifestă el și cum se transformă... Numai o semiotică a formelor multiple sub care se prezintă sensul și a modurilor
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
complicat de demonstrat. Totodată, amprenta mecanicismului iluminist, creat pe platforma esențialismului aristotelian, prin care se emite ipoteza fondatoare a teoriei economice, conferă funcției Economiei obiectualism total, ființa umană fiind văzută ca resursă reproductibilă și nu ca factor creator de natură inefabilă. La drept vorbind, Economia s-a dovedit, în ciuda scepticilor, o știință experimentală de un fel special, pe care-l putem numi post-factum. Mai grav este că acest model specific este cumva unidimensional, poate cel mult rearanjat interior, pentru a se
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
definire decomplexată a identității Economiei care se ocupă de descifrarea unor fenomene de tip social, și nu fizic. Asta trebuie să facă mai clar specificul Economiei ca știință socială, care este nevoită să accepte că obiectul de studiu este unul inefabil, fiind vorba despre comportamentul competitiv al oamenilor. În plus, răspunsul la marile dileme ale științei economice nu poate fi dat determinist (conform căruia orice efect are o cauză primă evidentă), și nici riguros calculabil (pentru că nu operează cu aspecte eminamente
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
dar indirect intervin expresii de calitate, mai toate legate de ecuația antropică a Economiei. Dacă ne obișnuim cu această viziune mai corectă, înțelegem că Economia are o problemă aproape urieșească de survolat, adică să-și reîncarce toate conceptele cu aspectele inefabile legate de om. Antropologizarea pieței este o acțiune deosebit de complexă, desfășurată în detalii de finețe, prin care operatorii conceptuali și comunicaționali (ipoteze, noțiuni, categorii, legități și consecințe) ajung să fie reîncarnați din perspectiva noii viziuni. Asta ar oferi o deschidere
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
context și au sens doar în acel context. Economia stăruie doar asupra faptelor contextuale și nu asupra faptelor în general pentru că substanța faptelor economice este de natură procesuală complexă (și cu conținutul complexității de natură matematică) conferite de intersubiectivitate. Originarea inefabilă a faptelor Economiei explică incertitudinea recurenței acestora, ele sunt consecința unor acte cu intenție (ce au tendința linearității cauzale), dar și consecințe care nu sunt o reflectare a actelor intenționate (Popper, 1998a), se constituie ca incertitudini, uneori (poate adeseori!) contextele
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
cu pretenție de autonomie explicativă, agresează complexitatea intersubiectivității, o simplifică excesiv, o îndeamnă să se fixeze în material (uitând astfel de origini) sau îndeamnă complexitatea să se îndrepte spre origini, ca obsesie a echilibrului (rupând-o astfel de substanța ei inefabilă). Între aceste stări nefirești se întâmplă reacția intersubiectivității la fluctuația din reflexivitatea faptelor sub forma crizelor. Este limpede (dar într-un fel complicat) că soluția crizei este soluția teoriei, a concepției asupra specificului substanțierii în Economie. Criza la nivelul faptelor
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
modelelor explicative în care natura este egală cu ea însăși, ca existență care decurge din tiparul eternității. Lumea este, în viziunea celor trei căi de cogniție, o exprimare a formei ideale, date sau gândite, fără legătură cu conștiența, cu fluxul inefabil care însuflețește lucrurile și cu dreptul părților de a se comporta ca și întregul. Totodată, aceste căi nu legitimează comportamentele care prin însumare prezintă un plus față de întregul obținut prin adiționalitatea matematică, nu explică, astfel, consecințe importante ale devenirii, saltul
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
timpul nu mai poate fi interpretat doar ca resursă în conceptualizarea economică și mai ales ca ceva exterior, dat, limitat pentru că asta scoate din ecuația economică omul. Timpul (știm deja) este un flux al conștienței, este subiectiv, este un ingredient inefabil al celui care este și observator, și obiect, și finalitate în procesul economic. Timpul nu mai poate să rămână în înțelesul de program de lucru, de durată a schimbului energetic. Practic, Economia nu iese din ceasornic, nici ca expresie a
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
în fond reîntoarcerea ei la locul de baștină, la natura sa mamă, ca parte aflată în conflict ireductibil (și de aceea benefic) cu gândirea emoțională, cealaltă latură a naturii umane. Consecințele acestei întoarceri a fiului risipitor (mai ales distrugător al inefabilului și sensibilului din natură) este reinserția omului în propria lui dimensiune acțională pentru a menține propensiunea spre artificial la limitele nonconflictuale cu naturalul. Se evită în acest fel catastrofa conținută în nevoia de putere absolută accesibilă prin unelte (mai ales
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]