1,875 matches
-
Dar, dacă un juriu poate să greșească, istoria nu. Istoria, adică mecanismul acesta al timpului și al valorii în care sunt implicați scriitori, critici, istorici literari și care fac ca totul să avanseze, într-un metabolism uneori, vorba lui Călinescu, inefabil. Dar criticii literari de ce nu iau Premiul Nobel? Nu crezi că e vorba de o discriminare? O fi vreo discriminare pozitivă? Adică te ferește de o confruntare din care poți să ieși învins? Păi sigur, dacă tot susțin ei sau
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
ce punem în locul experienței estetice nemijlocite? O aspirație pozitivistă, un schematism scientizant, ce ar consta într-o "metodă" cu impulsuri de acaparare a întregului câmp al exegezei, într-o trufașă operație de "explicare", desigur "științifică", a operei, de secare a inefabilului, de suprimare a iraționalului. Să fim sinceri: o asemenea plivire sârguincioasă a criticii de factorii literari, de înstrăinare a ei în raport cu realul lecturii, ascunde o mefiență chiorâșă față de literatura însăși, o impotență, primitivă ori dobândită, nu importă, prin dorința de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
A urmat salonul de iarnă. Consemnat în publicația locală „Tinerii”: „De la adâncimea cromatică a compozițiilor lui Gheorghe Bucur, la fondul izvorât natural cu predominant albastru al lucrărilor lui Gustav Hlinka, la luminile stranii, atemporale ale lui Doru Bucur. De la floralele inefabile ale lui Gheorghe Felecan (Cluj-Napoca), la toamna tulburătoare al lui Trifu Mureșan, la culorilor lui Willi Weissmann, la simfonicele primăveri cu flori ale Liei Popescu (Timișoara), la expresivele clădiri citadine ale Rodicăi Bâlea (Baia Mare), la Văliugul transfigurat artistic de ochiul
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
deranja pe cei din jurul său în lunecarea lentă de dincolo de lume. MIHAI DUCA (1920-2003) Foarte grea încercarea aceea de a descrie, într-un spațiu limitat, o personalitate atât de complexă, de o vitalitate rară, de o recunoscută distincție și luminozitate inefabilă, dotat cu o inteligență înaltă și cu neuitat simț al umorului, cum a fost profesorul Mihai Duca. Îl revăd cu nostalgic respect, printre rectorii cei mai importanți ai Școlii ieșene de medicină, mă întâlnesc, deseori, în amintire, cu domnia sa, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
trăiește, supus conjuncturii, un om al momentului Eminescu. "Urmele personajului dispărut/" uitat " se caută într-un mediu de viață un spațiu trăit în primul rând corporal, dar și la nivel social și cultural. Evocând această ambianță, în a cărei compoziție inefabilă intră decorul natural și urban, peisajul arhitectonic-monumental împreună cu memoria colectivă sedimentată în aceste locuri, biograful se instalează acolo. El devine, prin urmare, vrând-nevrând, și autobiograf: o asemenea conversiune, deși clandestină, este prevăzută în dorința de a restitui personajului "pierdut" condiția
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
exacte a datoriei tale profesionale; cum și dezgustul, iarăși prin exemplul pro priu, pentru viciile degradante, precum beția unită cu curvăsăr lâcul; exemple Împreunate, ca o fatalitate a anticilor, În același om: În excelentul nostru profesor de elinește, pudicul, feciorelnicul, inefabilul profesor Pandele Ionescu, În fața căruia la catedră intram În pământ de rușine când nu-i știam aoristele, fiindcă se roșea de rușinea mea el mai Întâi, tocmai el, mătăhălosul și burduhănosul, buhăitul curvar și bețiv de uliță, pe care l-
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
termen lung trebuie să includă, drept componentă sine qua non, investiția în școală și educație. Mulțumim tuturor celor care, prin implicare și expertiză, certifică substanța culturală și științifică a acestor momente de onorant dar și angajant bilanț, conferindu-le o inefabilă aură emoțională. Ne asumăm astăzi împreună: magiștri și discipoli, mediu economic și mediu academic, comunitate și administrație locală, provocările unui viitor pe care avem dreptul să-l visăm, viitor care așteaptă răspunsuri bune, emergente din rigoarea și inventivitatea ce au
Centenarul învăţământului superior la Iaşi 1910-2010/vol.I: Trecut şi prezent by Mircea Dan Guşă (ed.) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/419_a_988]
-
Dumnezeu în înțelepciunea sa nemărginită a preferat să facă să se nască binele din rău decât ca El însuși să împiedice răul. În felul acesta, când știți să scoateți roade de umilință din greșelile voastre, corespundeți întocmai sublimelor scopuri ale inefabilei Providențe. Dacă vă cuprinde teama că nu mergeți pe drumul adevărat ce duce la perfecțiune, consultați-vă directorul spiritual și liniștiți-vă prin ceea ce vă spune. Care este sfântul pe care să nu-l fi cuprins o asemenea teamă? Dar
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
Teatrul de Artă din Moscova, ansamblul de dansuri al lui Igor Moiseev, ansamblul forțelor armate ale URSS-ului, cu neuitatul Vinogradov, Opera Mare din Pekin peste care domnea atotființătorul și imponderabilul Împărat al Maimuțelor, dar mai ales, dar mai ales inefabilul și „dulcele“ prinț al Dane marcei al lui sir Laurence Olivier! Umăr la umăr cu Mihai, amestecați în mulțimea golănoasă de la periferia Bucureștilor, am forțat porțile grădinii de vară a unui biet cinematograf din Piața Filantropiei și, contopiți într-o
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
însăși. Antiliteratură, gombrowiczism, privire ingenuă asupra epocii ceaușiste : e cu neputință să discuți cartea lui Cezar Paul-Bădescu în afara acestor trăsă turi. Dar nu-mi fac iluzia că prin asta am spus totul. E în această scriere și un - nomen odiosum ! - inefabil, ceva ce criticul nu va putea să exprime, dar pe care cititorul îl va simți din plin. E farmecul ei, solidaritatea pe care-o simți imediat față de sim plicitatea ei gol-goluță, lipsită de orice izmeneală și pretenții. E o carte
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
care trebuia s-o vizitez în după-amiaza aceea rece și umedă locuiește în fundacul Lozonski, în casa albă, liniștită, înconjurată de grădini, în care nu mai intrasem de atâta timp, am avut o vie și stranie impresiune. Da, da, stranie; inefabilă, în orice caz. Căci cum aș putea-o caracteriza altfel, impresiunea aceasta, în care era și atracție și frică și bucurie și tristețe? De demult, odată, casa aceea fusese ocupată de pensionatul Weitzecker, unde am petrecut primii ani de școală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
băncii, care au debutat cu vernisajul expoziției de pictură naivă semnată de Mihai Dascălu. Lucrările sale imagini din lumea satului cu sărbătorile și personajele ei de basm sau de snoavă, colorate cu ironii fine sau caricaturizări, dar și cu poezia inefabilă a ambientului privit cu ochi de copil sunt găzduite cu generozitate de elegantele saloane ale instituției...” Expoziția a fost un succes pentru mine, fiind și mulți amatori care au dorit să aibă în casele lor tablouri semnate Mihai Dascălu, fapt
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
consideră incapabile să exprime realitățile trăite, semnele convenționale, nu întotdeauna descifrabile, abrevierile, ștersăturile și cuvintele înlocuite, toate acestea fac extrem de dificilă transpunerea într-o altă limbă a unui document care încearcă să redea într-o manieră aproape „vizuală” niște experiențe inefabile. În ciuda acestor dificultăți, precum și a sărăcirii inevitabile pe care orice efort de traducere îl presupune, am considerat indispensabilă includerea acestui text în volumul de scrieri ignațiene: Jurnalul mișcărilor lăuntrice nu numai că este singurul manuscris ignațian autentic ajuns până la noi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
și mă tem că stă încă sub nefasta influență a cinematografului sovietic de tip Tarkovski, producând în serie regizori bântuiți de himere, afișând dispreț pentru story, intrigă, construcție dramaturgică. O (anumită) parte a criticii de film, favorabilă ea însăși Poeziei, Inefabilului, Simbolului, i-a încurajat împotriva oricărei evidențe. în fine, Publicul ”avizat”, strâmbând din nas la producția americană mediocră (pentru că oamenii aceia nu-și bat capul cu aburiș, ci povestesc profesionist !), a fost de partea lor. Iar rezultatul este un Cinematograf
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
bată la fereastra dinspre balcon, albăstrie și întunecată. Mama îi scrie la birou fiicei ei iubite, în această casă mobilată cu atâta dragoste pentru ea. Unde ești tu, sufletul sufletului meu, dulceața mea, temeiul vieții mele, speranța mea, dulcea și inefabila mea tandrețe? Mama 52/1948 I Miercuri, 12 mai [1948] [...] Bucureștiul se schimbă dintr-un capăt în celălalt. Am demolat un mare număr de clădiri și avem acum o Piață Roșie (fosta Piață a Victoriei); am lărgit Bulevardul Colțea, tăind
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
și, cu aere de aristocrată, își bătea joc de țăranii cu «călcâie crăpate», pe când ea era «țigăncușe crescută pe cărămida boierească» - pândea țipetele și zgomotele din casa aflată în mare fierbere. Înaltă și subțire, cu ochi albaștri-verzui, cu un zâmbet inefabil pe buze, țiganca învinsă o întrebă cu mândrie pe servitoare: «Făcu?» - «Îhî... o fată». Și baba Ioana, înduioșată: «Urzicuța mumii, urzicuță». Era 28 februarie. O mulțime de puișori umpleau curtea, iar Matei, vizitiul, se ntorcea de la adăpătoare cu doi superbi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
lui inițial s-a disipat de mult, mistica lui s-a consolidat în aceste sequel uri. Bourne a devenit Omul Care Aleargă și Nu Poate Fi Prins, cel mai demn urmaș contemporan al doctorului Richard The Fugitive Kimble și al inefabilului Roger O. Thornhill ( Ce înseamnă O ul ? Nimic. ) din La nord prin nord-vest. N-o fi la fel de interesant ca ei, dar, Doamne, cum se mișcă ! E în mare parte meritul regizorului Paul Greengrass, care a preluat ștafeta de la Doug Liman
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
retorice asemeni unui colaj dadaist. Între cele două momente apogetice de semn opus filmul s-a întrerupt asemeni unui lapsus memoriam. În acest loc geometric, Coriolan Drăgănescu încetează să mai existe, metamorfoza sa este nu doar neexplicată, ci și inexplicabilă, inefabilă. El nu reprezintă nimic altceva decât subiectul unei deformări pe care acest dispozitiv al lui „simț enorm și văz monstruos” o realizează. Dispozitivul este în măsură să producă o coincidentia oppositorum, expresia deformării fiind sesizabilă atât în registrul excep- ționalismului
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
instalat într-un catastrofism delectabil, altul este Lache din O lacună. Sunt aceste două personaje în măsură să valideze teza ? Răspunsul nu poate fi un tran- șant „da” sau „nu”. Însă în mod cert, spiritul bășcăliei este recuperabil din acest inefabil care consituie aura perso- najului caragialian. Excesul nu este însă doar cel al seco- lului său, mai degrabă, în acest exces avem un potențial al unei configurări identitare. Și în cele din urmă, avem chiar acestă extrapolare deformatoare pe care
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
și fono-fragmente derutante, amintiri care împovărează cu dulceața lor fumegoasă sufletele celor ce le poartă, toate nefiind altceva decât camuflajul peticit al ABSENȚEI. După moartea unui actor nu rămâne decât absența lui de muritor. Și arar rămâne un anume tremur inefabil al lacrimii (de râs sau de plâns) de pe obrazul Secundei pe care Actorul o lasă să picure în adâncul spectatorilor ce-l privesc jucând. Așa cum, în mai multe rânduri, a făcut-o și Ada. Ovidiu Lazăr Amintindu-mi de Ada
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
cultural, probabil c) este o lips) de respect s) le ceri oamenilor s)-și schimbe atitudinile, fie și Într-o mic) m)sur). În orice caz, Sartre nu a spus asemenea lucruri. Trebuia s) se gândeasc) la o revoluție glorioas), inefabil). Dezl)nțuirea a o șut) de milioane de arabi poate afecta grav structura burghez) putred). Dup) o perioad) halucinant) de crime se vor instaură pacea și dreptatea. Felahii, dup) ce Își vor rec)p)ta omenia, vor Înv)ta s
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
Maeterlinck. Aceste zece minute finale erau cel mai greu de pus În scenă, pentru că aici acțiunea se oprește, aparent nimic nu se mai Întâmplă. Exact asta m-a fascinat, că În acest punct al piesei am descoperit existența unei călăuze inefabile, ale cărei intenții erau percepute de cei doi tineri. Ideea religioasă a unui mister care plutește peste acest coșmar al infernului vieții am descoperit-o În repetiții și astfel m-am apropiat de Strindberg și l-am Îndrăgit. Umbrelele din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
toate, firește; într-o inspirată pauză de lectură, îmi înalț privirea la timp pentru a vedea pe cer, chiar deasupra acoperișului de țiglă roșie, etalat parcă anume ca eu să-l pot contempla în voie, un nor de o delicatețe inefabilă, pal trandafiriu, îngust și alungit, ca o pană de scris odihnindu-se pe o imensă coală albastră; îl văd și în aceeași fracțiune de secundă înțeleg, știu că acel nor dumnezeiesc are o legătură nemijlocită cu mama, că e un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
puțin singur în viață și mai apărat. * Limba care îmi place cel mai mult este portugheza; mă topesc după ea, când am ocazia, vizionând, de exemplu, Sclava Isaura, s-o aud, de ce, n-aș putea să explic, problema ține de inefabilul celor mai „arbitrare” opțiuni ale noastre. * Atitudinea mea, care i-a nedumerit, intrigat, dezamăgit, indignat pe atâția nu ar fi bine înțeleasă dacă nu aș confirma ceea ce deja se știe: că am fost și am rămas, neinfluențat de virajele altora
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
mai clasicizantă). Cu preferința sa pentru clasic, pentru „discurs” și claritate, având o optică plasticizantă (de unde extraordinarul său dar portretistic), Călinescu se orienta către ontologic (raționalul, discursivul, în problematica ființei). I. Negoițescu, având o natură precumpănitor romantică, e atras de inefabil, de obscur, de infinitudine, cu o predispoziție mai mult muzicală decât plastică, și ne îndreaptă spre ontic, care e non discursiv, neformulabil, ci doar sugerabil intuitiv. De aceea a mers la intuirea și denumirea „plutonicului” în postume. Evident, privind din
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]