2,961 matches
-
într-un cărucior cu rotile. Dorinel nu și-a dat seama de suferința celuilalt decât când acesta i-a povestit că a avut un accident și că nu va mai putea juca niciodată fotbal. Cu toate acestea, Ionuț nu-i invidia pe ceilalți copii care se puteau juca. La întoarcere, Dorinel află poate prima lui lecție de viață: „Unele lucruri se înțeleg și se simt fără cuvinte”. Peste ani de zile, visul lui Dorinel s-a împlinit. Dar el n-a
Povestiri din Casa Nordului by Maria Doina Leonte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91564_a_93001]
-
vineri, când era zi de târg la Făgăraș, mă uitam lung după căruțele încărcate cu bărbați și femei care se îndreptau, grăbite, spre orașul magic, imaginat de mine. Mi se părea că ele porneau într-o mare aventură și îi invidiam pe toți cei care aveau norocul extraordinar să ia parte la expediție. Din nefericire, tata n-avea cai (marea suferință a copilăriei mele), iar un loc, în căruța altora, trebuia plătit. Cu ce bani? Și cum puteam motiva dorința mea
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
am închircit în bârlogul meu interior, fără să profit în nici un fel de norocul care îmi surâsese. Mai rău, la "Spiru Haret" am descoperit pentru prima oară umilința și ranchiuna, ceea ce a avut, probabil, efecte dezastruoase asupra psihologiei mele. Îi invidiam pe colegii mei că erau bine îmbrăcați, că știau să se poarte și că nu aveau nici un fel de complexe. Pe lângă ei, eu eram un necioplit. Prăpastia care ne separa se vedea ușor. Nu izbuteam deloc să fiu natural, dezinvolt
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
cum a mers pe șoseaua care urmează coasta între Messina și Palermo, în timp ce, foarte aproape, marea fiind agitată, valurile se spărgeau de malul stâncos. Eu o ascultam din ce în ce mai uimit. "De ce te uiți așa la mine, Luca?", m-a întrebat. "Te invidiez", i-am mărturisit sincer. La Damasc, văzuse, scrisă pe un pergament vechi, "Cartea morților". Răsfoind-o, se întristase. "M-am gândit că sfârșitul poate veni dintr-o dată, ca apusul soarelui în Africa, și că trebuie să fiu pregătită". La fel de serioasă
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
care plîngeau și au intrat În birou, să-și mai revină puțin. Ea se ruga. El a stat nemișcat cîtva timp, dar n-a mai putut suporta liniștea aceea și a Început să se plimbe de la un capăt la altul, invidiindu-i pe strămoșii atîrnați de pereți și spunînd că nimic nu se compară cu tradiția. Sus, În dormitorul lui, Îngenunchiat lîngă pat, Julius se ruga de zor, Înconjurat de toată servitorimea din palat. Vilma ținea lîngă el un lighean, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
copilașul Nildei, Celso și Daniel alergară În urma stăpînului. A doua zi de dimineață sună Susana Lastarria. Susan simți un ciudat amestec de milă și silă auzindu-i glasul la telefon. Cu o admirabilă resemnare Îi suportă o jumătate de oră invidia și-i povesti tot ce voia să afle despre călătoria lor, despre cununie, despre tot. În sfîrșit, cînd ea credea că totul s-a terminat, Susana o Întrebă dacă serba ziua de nume a lui Julius. Susan făcu un efort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de-a face cu experiențele extatice. Dimpotrivă, e vorba de fai moasa aurea mediocritas a antichității, de cultivarea grădinii proprii, de tihna și pacea unei vieți înțe lepte, potrivite omului, lipsite de zbucium și de excese. În acest sens filozofii invidiau viața simplă și mulțumită a păstorilor, împlinirea celor ce n-au ambiții mari, ci se mulțumesc cu ceea ce le aduce clipa. Dacă fericirea orgasmică despre care am vorbit la-nceput ar putea fi numită transcendentă, avem în schimb de-a
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
invidios pe Coșbuc, pe Topârceanu, pe Rebreanu și Sebastian, pe Panait Istrati și Victor Ion Popa, mă rog, pe mulți, mulți alții. Dar să nu-ți închipui cumva că eram gelos pe talentul, pe notorietatea și opera lor. Nu! Îi invidiam pentru că... muriseră. Pur și simplu doar pentru asta; că fuseseră prea departe de ceea ce-mi fusese dat mie și altora ca mine să pătimească acolo. Și acum, să-ți răspund la întrebare: a trebuit să merg unde-am mers
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
Și ai crezut că și glasul meu face parte dintre ele” “Ca să fiu sincer cu dumneavoastră, da” “Nu uita, însă, că eu nu-ți sunt nici coleg de slujbă, nici concitadin, deci ce motiv aș avea să-ți toc nervii? Invidie? Nicidecum. Mânie? Nici nu se pune problema. Ce mai tura-vura, Paule dragă, dă-mi voie să te felicit pentru noul tău album” “Vă mulțumesc, sunteți deosebit de amabil. Vă mulțumesc, de asemenea, și pentru aprecierile deosebit de elogioase, aș spune, chiar, nemeritat
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
indivizi care-ți sunt net inferiori și cu care, la urma-urmei, nu ai nici în clin, nici în mânecă. Bănuiesc că unii dintre ei, dacă nu cei mai mulți, sunt de-a dreptul îndobitociți, cretinizați. Presupun că toți, sau aproape toți, te invidiază pentru talentul tău, pentru faptul că te-ai ridicat cu mult deasupra lor, că numele tău e devenit de notorietate națională. În fond, nu-i puțin lucru în ziua de azi să fii membru al Uniunii Scriitorilor, să ți se
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
în cameră. Prin fereastra întredeschisă, se vedea cerul înstelat al nopții, greierii cântau monoton, în ritm precis, iar de la parter venea miros îmbietor de mâncare. În casă era o tăcere de mormânt. Costash avea multe obiecte de artă, demne de invidiat. Începusem chiar să mă înfricoșez. Aveam sentimentul straniu că fusesem invitat aici, nu din exces de ospitalitate, ci cu totul din alte motive. Mi se părea că cineva încearcă să mă folosească fără voia mea. Cuvintele lui: “Ai fost ales
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
șir de vapoare cenușii. Am început să râdem, dar nu se putea aventura în mare. Euforia mea se risipi complet. Linda intrase în cabină și conversația noastră fusese întreruptă. Până acum nu pătrunsesem niciodată în lumea celor bogați și o invidiasem pe Linda că este și frumoasă și bogată. -Nu știu ce simt, îmi zise ea. Dar vreau ca tu să continui să mă iubești. - Voi veni la tine când se va însera. Pot sta până la miezul nopții. Va trebui totuși
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
amintit de ce fusesem o femeie misogină și care explică de ce, după ce copiii au crescut, nu am mai rămas apropiată decât de câteva dintre mamele în compania cărora mă simțisem atât de bine înainte. Am întâlnit destule femei pe care le invidiam pentru siguranța cu care știau că fac alegerile corecte pentru copiii lor. La scurtă vreme am descoperit însă că siguranța aceasta se hrănea din convingerea că ele și-au îndeplinit misiunea umană, că nu mai au altceva de făcut. Autodeificarea
Despre natură, anotimpuri, animale tofelul. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Mihaela Ursa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1783]
-
rănite, teama de ridicol, susceptibilitatea la jignire, dispreț, batjocură, insultă, dorința de a ataca și de a-și răzbuna mîndria rănită. Apoi a simțit un fel de adîncă rușine și Înjosire: un sentiment de inferioritate, care-l făcea să-i invidieze pe toți oamenii obișnuiți, care-l făcea să regrete acel accident al naturii și al nașterii prin care un spirit sălbatic, mîndru și iute ca gîndul, fierbinte ca focul, a fost Încătușat Într-o asemenea temniță caraghioasă. Iar acest sentiment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
o mare nenorocire, iar taică-tu l-a Întrebat: „Ce-ai pățit, Mel? Nu te-am văzut niciodată așa de amărît“. „Vai, Will, Will“ - zice, și stătea și dădea din cap uitîndu-se la taică-tu - „dac-ai ști cît te invidiez! Ai o meserie bună și-ți vezi liniștit de treabă și nu te supără nimeni: aș da tot ce am să fiu În locul tău!“ „Ce tot spui?“ - zice taică-tu. „Ești avocat de mîna-ntîi, ai clientelă serioasă, și-acum ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
și noaptea. Oare zmeii n-au și ei, cumva, vederea la fel de ascuțită? Răspundeți-mi voi, dacă știți. Dar ce văd eu? Sunt zece la număr zmeii, dar cei mai răi și mai umflați îmi par a fi Vanitosul, Mierosul și Invidia. Vanitosul e din cale afară de încrezut. Se crede cel mai mare, cel mai deștept și cel mai bogat. Îi disprețuiește pe săraci...și pe toți ceilalți. El spune că dacă ai bani - ai tot. Și minte și frumusețe și noroc
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
cel mai generos și mai înțelept dintre zmei. E o mare fericire să mă păstrezi alături de tine și să te pot sluji. Lăcomia: ─ Bravo, băieți! ...Nesăbuitele mele fete, Ura și Invidia, voi cum îi veți face pe oameni să se invidieze și să se dușmănească între ei, să fie necruțători unii cu alții și să se închine la zmei? Când cineva face ceva bun, ei să sară cu gura că nu-i mare lucru, că omul acela n-a făcut mai
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
cuvinte aiurea - zei și zmei! Dar cine erau zeii și cine sunt zmeii?! Zeii erau zei și zmeii sunt zmei. Și ce-ar însemna asta ? Ar însemna că oamenii pot să ajungă să se certe rău între ei, să se invidieze, să se mintă, să se înșele. Să se lăcomească la bani și la bogății, să nu vadă că-și înalță palatele pe gunoaie, că viața lor se transformă în gunoi, că distrug frunza verde, că le ucid pe frumoasele, tinerele
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
de acum, cu zmeii. Unde și cum au dispărut ei? N-am fost atent o clipă și i-am pierdut din ochi. Recapitulez: Deci ei și-au împărțit treburile. Dar sunt cam multe și cam urâte treburile lor. Să-ți invidiezi sau chiar să-ți urăști vecinii, rudele, prietenii sau colegii pentru că au o coadă mai stufoasă decât a ta, sau o casă mai mare, o mașină mai nouă sau pentru că sunt mai respectați sau mai iubiți decât tine... Pfui, nu
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
lumea mea din vara aceea, apa era cel mai important lucru, iar acum nu pot să-mi dau seama ce era rău în asta. De ce altceva ar fi trebuit să mă preocup? Era Schneiderhahn atît de fericit pe atunci? Îmi invidiam șefii de la birou? Vroiam să devin adjunctul vreunui director? Primar? Arhitect? Exista vreun motiv să-mi îndrept atenția spre restul lumii dacă eram fericit aici și acum? Nu exista și probabil exact de aceea am realizat că pe măsură ce se apropia
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
nouă universitate. Doamnele se îndrăgosteau de obicei de el, deși unele mai necivilizate ajungeau să-l urască pentru prietenia lui indiferentă, o indiferență care înveșmînta o mare timiditate. El se simțea aproape de femei doar atunci cînd le salva și-i invidia deseori pe ticăloșii care le puteau umili sau tortura. Din pricina rangului pe care îl avea, era imposibil să-și imagineze că ar putea face asemenea lucruri. Cu toate aceste a, în timp ce se întorcea de la școală sau de la biblioteca publică, asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
înalte, statui de ghips și paravane contra curentului, cîteva fete se adunaseră la întîmplare într-un spațiu care semăna cu un luminiș din pădure, iar băieții stăteau pe scaune și conversau nonșalant doi cîte doi. Unii fumau, iar Thaw îi invidia, pentru că o țigară i-ar fi ocupat mîinile. Ar fi putut deschide o carte șezînd să citească în spatele vreunui obiect, dar se plictisise să fie luat drept un pustnic dedicat cititului și intenționa să-și făurească o figură nouă, încrezătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cînd îl vedeai pentru prima oară aveai senzația că-l cunoșteai îndeaproape de ani de zile. Drummond era mereu invitat la petreceri și a doua zi se spuneau povestioare despre el printre remarci batjocoritoare și rîsete ușor oripilate. Thaw îl invidia, dar întrebarea „Aș putea veni și eu la petrecere, Kenneth?“ deși îi venea deseori în minte, nu a pus-o niciodată. Era sigur că McAlpin o să-i răspundă prin: „Da, de ce nu?“ cu o răceală jignitoare. Cu toate astea, tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
argumentele lui. — Deci tu pictezi, constată McAlpin, pentru a da orașului Glasgow o viață imaginară mai bogată. — Nu. Asta e scuza mea. Pictez pentru că mă simt un ins de nimic și lipsit de scop atunci cînd n-o fac. — îți invidiez scopurile. — Eu îți invidiez încrederea în sine. — De ce? — Te face să fii dorit la petreceri. îți permite să o săruți pe fiica gazdei în spatele unei canapele, atunci cînd ești beat. — Asta n-are nici o valoare, Duncan. Dar numai tu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pictezi, constată McAlpin, pentru a da orașului Glasgow o viață imaginară mai bogată. — Nu. Asta e scuza mea. Pictez pentru că mă simt un ins de nimic și lipsit de scop atunci cînd n-o fac. — îți invidiez scopurile. — Eu îți invidiez încrederea în sine. — De ce? — Te face să fii dorit la petreceri. îți permite să o săruți pe fiica gazdei în spatele unei canapele, atunci cînd ești beat. — Asta n-are nici o valoare, Duncan. Dar numai tu o poți face. — Zece săptămîni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]