KorAP: Find »[drukola/base=jigni & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...69 70 71 ...109 >

2,723 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898

frunte. - Asta este numai din pricina oboselii, bombăni ea. Maidă-o în plata domnului de carte, că n-am să te fac filozof. Cine citește prea mult, se scrântește. Aceste cuvinte fură spuse cu o umoare acră, ce părea intenționată și care jigni pe Felix, fiindcă Aglae avea aerul să învinovățească pe Felix de surmenarea lui Titi, deși ea însăși îl chemase. Din acea zi, Felix încetă iarăși de a se mai duce pe la Titi, până ce într-o zi Aglae îl îmbie din

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
mine, Olimpia e sub protecția mea, și nu permit, înțelegi dumneata... Moș Costache se ridică repede de la masă, cu aerul că are treabă în odaia vecină, iar Aglae făcu desperată semn lui Stănică să tacă. Acesta însă se aprinsese. - ...să jignești pe aceea care în fața lui Dumnezeu estesoția mea și mama fiului nostru! Vânăt la față, Simion sări în picioare așa de iute, că broboada îi căzu de pe umeri, și, de furie, făcu spume la gură: - Ești un pungaș, nu e

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
a lui Pascalopol din timpul mesei și făcu un gest de rezistență. - O, zise Pascalopol către Felix, mă iartă, credeam că aifost singur. Brișca te aștepta. Desigur că poți să vii și dumneata. Acest "poți să vii și dumneata", tolerant, jigni puțin pe Felix, căruia totuși o rezistență prea accentuată i se păru nepoliticoasă, ostilă, fără rost în casa unui om străin. Se urcă deci și el în brișcă. Caii porniră pe aleea de la intrare, ieșiră pe poartă și, ocolind livada

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
ce ai? se irită aceasta și privi semnificativ în ochii lui Felix. Titi puse lui Felix, între patru ochi, o întrebare care-i sui acestuia tot sângele la cap: - Ascultă... tu ești bine cu Otilia... spune drept... sepretează? - Cum poți jigni pe Otilia, se indignă Felix, presupunând asemenea lucruri? Otilia e o fată cuminte. Titi mestecă saliva, preocupat și incredul: - Mama spune că a văzut-o cu mulți. - Nu e adevărat, nu e adevărat! negă Felix aprins. Într-o zi însă

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
Însă domnișoara Otilia mă înțelege, are nevoie de îngăduința mea și de... știu, vei ironiza în sinea dumitale... și de banii mei. Bani au mulți, dar nu știu cum să-i dea. Eu nu i-am dat bani domnișoarei Otilia, n-am jignit-o, cumpărînd-o, ci i-am făcut într-atît toate capriciile de când era mică, încît a i le refuza acum înseamnă să fiu un fel de tată denaturat. Da, domnule Felix, Otilia venea la mine simplu, ca o fiică, și-mi cerea

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
că avem nevoie unul de altul și că ne înțelegem. Poate că domnișoara Otilia trece numai printr-o criză (asta este primejdia care ne pândește pe noi, oamenii în vîrstă) și-și închipuie că te iubește (nu vreau să te jignesc), poate că te iubește cu adevărat, ceea ce n-ar fi de mirare. Ești un tânăr de ispravă, frumos, inteligent. Dar a vă căsători acum e o nebunie, crede-mă. Sunteți prea tineri și nu vă cunoașteți bine unul pe altul

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
eu la poliție, mă duc, la nevoie, până la prefect. Aglae privea lucrurile simplu, ca o escrocherie pe care o respingi polițienește. Titi nu făcea haz de această interpretare și, cu toate că n-avea mijloace de expresie, se vedea că se simțea jignit de aprecierile la adresa Anei, că într-un cuvânt avea amor propriu de soț. - Nu e escroacă, mamă, trebuie să stau acolo. Dacă vreiși dumneata să vii... - Cum? Să viu eu acolo? S-a zăpăcit bietul băiat de tot, l-aamețit escroaca

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
martie, Felix își făcea planuri mai nerăbdător ca oricând. Cu puțin înaintea Crăciunului împlinise douăzeci de ani. Mai avea deci câteva luni și devenea major. Se făcuse acum mai îndrăzneț, mai conștient de sine, însă lipsa de bani îl chinuia, jignea orgoliul lui. Ar fi vrut haine de primăvară, mănuși și ceva bani asupră-i. Când câte un coleg îl ducea de braț într-o cofetărie sau berărie, se simțea pus pe jăratic. N-avea nici un ban în buzunar și îi

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
iubesc, te iubesc, te iubesc, de câte ori vrei tu, dar tocmai pentru asta nu vreau să faci prostii. Să aștepți până atunci când te vei convinge că mă iubești cu adevărat. Te autorizez să experimentezi, să-mi găsești concurente. - Otilia, tu mă jignești. - Oh, Felix, ești un fanatic. N-aș zice că nu-mi placi.Dar ridică-te repede în picioare, că vine Marina, și ne vede în poziția asta patetică. Uf, mi-ai supt genunchii! În sfârșit, Felix, eu aș vrea să

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
plimbarea între doi bărbați. Dar pe Felix îl supără mai mult conversația fetei. - Știi, zise ea, că Titi a fost lăudat de profesori. Titi are să fie un pictor mare. Aurica spunea asta cu un aer special, în maniera Aglaei, care jignise pe Felix, cu aerul de a face o comparație între geniul lui Titi și mediocritatea lui Felix. - Ia spune tu, Titi, întrebă Aurica, ce-au spus profesorii? Titi nu se lăsă rugat și începu să reconstituie narativ o scenă întreagă

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
să facă, ai dreptate. Felix îl blestemă în gând pe moș Costache și se urcă amețit în odaia lui. Sufletul îi era combătut de sentimente contrare. Împărtășea supărarea Otiliei și-i înțelegea dorința de a pleca undeva departe, dar îl jignea totodată plecarea ei cu Pascalopol. Ea, o fată, să plece la moșia unui necunoscut, în definitiv, și pe timp îndelungat și fără să-i spună nimic! Otilia i se păru de o putere de disimulație infernală. În vreme, dar, ce

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
la convorbirea prietenească. Simți pentru ea recunoștință, dar înțelese totdeodată că numai pe Otilia o iubea. Pentru Otilia avea o spaimă mistică și nu și-ar fi închipuit-o niciodată în atitudini scabroase. Sufletul lui, capabil de exaltări, era puțin jignit de indiferența blazată cu care se oferise Georgeta, de lipsa de importanță pe care o dădea întîmplării. Ea îl privea cu simpatie și curiozitate, îndepărtîndu-i de pe G. Călinescu ochi o șuviță de păr, sărutîndu-l, însă cu acel aer de detașare

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
repede mâna albă și plină de inele la gură: - Taci, pentru numele lui Dumnezeu, că te aude lumea! Uf! Ce emoții am! Sunt, în sfârșit, obiectul unor indignări G. Călinescu romantice. Felix dragă, dar eu n-am vrut să te jignesc, eu nu cred nimic din toate astea, tu ești un băiat delicios. Eu îți spun vorbele lui Stănică, așa, ca să cunoști lumea. Georgeta puse un obraz al ei pe obrazul lui Felix și, cuprinzîndu-l cu mâna de mijloc, îl legănă

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
grav, dar suntem tari, pacientul e în vârstă, de acum încolo ne așteptăm la orice. Spuneți-mi verde, tăiați în carne vie, doar sunt bărbat, ce Dumnezeu! Doctorul căută să scape de orice preciziune pășind repede spre poartă, în vreme ce vorbea, ceea ce jigni pe Stănică. - Este un ictus, cu atac afazic, așa mi se pare, în aparențăfoarte ușor. Tocmai astea sunt primejdioase. Nu pot să mă pronunț până nu fac examenul amănunțit al bolnavului. Poate să fie și altceva. Nu pot să anticipez

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
își avea iertarea lui. Fusese un înfumurat egoist, mulțumit că are o stare, necunoscând nici o mizerie, purtîndu-se cu lumea rece. Desigur, Titi era un băiat mediocru, dar avea și el un suflet. Îl umilise prin pretențiile lui savante și-l jignise în amorul propriu, purtîndu-se indiscret în afacerea cu Georgeta. Aglae era rea, dușmănoasă, dar fiindcă își iubea copiii. Cu Pascalopol se purtase fără nici o delicatețe, deși n-avea nici un drept asupra Otiliei. Îndeosebi, Felix își scrută atitudinea lui față de cele

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
poate să ghicească trebuințele unui frate? Supărări trecătoare, fleacuri. Pentru niște copii nu face să împingeți lucrurile prea departe. Poate greșeala nu e de partea dumitale, de acord. Eu spun chiar: greșeala e a soacră-mi. Nu trebuia s-o jignească pe Otilia. Dar vezi și dumneata. E singură acum, necăjită, moș Simion bolnav, gîndește-te însuți. Moș Costache contemplă ironic pe Stănică și zise, în sfîrșit: - Și... și ce dorește de la mine? Nu stă bine unde stă? Aceste cuvinte deconcertară pe

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
Stănică mai puțin), în vreme ce Felix rămase înmărmurit, nevoind să înțeleagă. - Vai, dragă, ce ochi face! spuse autoarea spiritului către ceilalți, ca și când Felix ar fi fost un intrus amuzant în propria lui casă. Il faut absolument le deniaiser! 1. Propoziția franceză jigni și mai mult pe Felix, fiindcă presupunea din partea domnișoarei presupoziția că el nu înțelegea. Urî numaidecât pe toți și tremură de mânie, mai ales că văzu cum domnul, după o scurtă cercetare cu ochii, strivi mucul de țigară în farfurioara

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
În casă la el, însă, nu venea nici o rudă. Pentru ce? Olimpia dovedise un caracter acru și declarase de la început că e sătulă de rude. Astfel, Stănică nu fusese în măsură de a o prezenta multelor sale rubedenii, ceea ce îl jigni în adâncul sufletului. Lipsind această formalitate de deferență, rudele lui, surori, frați, unchi, mătuși, cumnați și cumnate, refuzară să-l viziteze, fără ca totuși să-i facă vreo aluzie oricât de puțin malițioasă asupra Olimpiei, și amintind mereu în chip cordial

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
prudent. Aglae luase în stăpânire desăvârșită pe Titi, având aerul de a spune că, fără ea, Titi e un nefericit. Otilia râse și întrebă ce fac ceilalți. Stănică îi comunică cum că toți o iubesc superlativ și regretă c-au jignit-o, și mai ales îi transmise dorința Aurichii de a o vedea. Otilia n-avea nici un fel de fiere și uita repede răutățile altora. Consultă din ochi pe Felix și zise că niciodată n-a fost supărată, ceea ce determină pe

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
pe strada pustie, stăpânită de umbra clopotniței mănăstirii. Se învinovăți de răutate, de lipsă de respect față de Pascalopol, de gelozie neîndreptățită. În planul de dezvoltare a personalității lui, pe care-l alcătuise în minte, sta acest principiu: de a nu jigni pe nimeni și de a reacționa împotriva inimiciției prin rezervă. Purtarea lui față de Pascalopol era vulgară, prin prea marea exteriorizare a temerilor sale. Jignindu-l pe Pascalopol, o supărase, fără îndoială, pe Otilia. În orice caz, dăduse semne de nestăpânire

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
dezvoltare a personalității lui, pe care-l alcătuise în minte, sta acest principiu: de a nu jigni pe nimeni și de a reacționa împotriva inimiciției prin rezervă. Purtarea lui față de Pascalopol era vulgară, prin prea marea exteriorizare a temerilor sale. Jignindu-l pe Pascalopol, o supărase, fără îndoială, pe Otilia. În orice caz, dăduse semne de nestăpânire de sine. Se plimba prin întunericul profund din preajma mănăstirii, apoi, potolit și hotărât, se întoarse. Pascalopol tocmai ieșea pe poartă și se îndrepta spre

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
din cotiuga gunoierului. Moșierul, văzîndu-l pe Felix, înaintă spre el cu mâna întinsă și rămase puțin surprins de gravitatea acestuia. - Domnule Pascalopol, începuse solemn tânărul, am spusmai adineauri, de altfel fără intenție, niște vorbe de care erați îndreptățit să fiți jignit. Vă rog să primiți scuzele mele. - Ah, dragă, făcu Pascalopol, ce-ți trece prin gînd! N-amobservat nimic. Tot ce-ai spus era perfect, just, în cadrul discuțiunii. Nu te uita la mine. Sunt uneori, fără voia mea, îngîndurat, și asta dă

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
Otilia nu găsea că face o faptă nepotrivită, atâta vreme cât nu se obligă cu nimic. Ar fi fost cuprinsă de milă să vadă că un tânăr face sacrificii ca să-i facă daruri, însă darurile le-ar fi primit, ca să nu-l jignească pe dăruitor, fiindcă lumea se împărțea, pentru ea, în bărbați care fac daruri și femei care le primesc. Ideea de a nu-și satisface capriciile, de a nu avea mănuși și ciorapi la vreme n-o înspaimînta pe fată, pentru

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
risipise venitul, dar nu se atinsese de capitalul lui. Trebuia prin urmare să fie calm, chibzuit, acum în aceste împrejurări grele, spre a putea să dea tot sprijinul Otiliei. Fata era mândră, și cu un cuvânt greșit putea s-o jignească. Bătrânul luă cutia cu mâna stângă. Dreapta nu putea s-o ridice decât cu greutate, și atunci cei din odaie observară că o ușoară paralizie îi ținea acest braț. Chiar și un colț al gurii avea mușchiulatura puțin ruptă, căzută

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
că ai fi gata să te căsătorești cu mine, când ai fi sigură că nu-mi strici viitorul. Poate n-ar fi momentul să-ți spun acum asta, dar în ce chip să-ți arăt devotamentul meu fără să te jignesc? Vreau să-ți fiu un logodnic, iar dacă vrei, numai un frate. Am văzut întîmplător că am un venit de zece mii de lei pe an. Aproape n-aș mai avea nevoie să muncesc, dacă n-aș fi ambițios. Viitorul nu

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]