2,387 matches
-
la lemn, sparg la lemn". Stere La amurgit, lucrătorii se întorceau de la fabrică. Aveau sufertașele goale. Nevestele, în păr la porți, să le ia sculele. Tot atunci veneau și zidarii, și meșterii. Lăsau ferăstraiele și mistriile și intrau în curți, lătrați de câini. Femeile aduceau ligheane pline de apă. Ei își adânceau tălpile crăpate și negre, să se răcorească. Peste Cuțarida se lăsa o ceață ca scama de păpădie. Mirosul mămăligii abia răsturnate umplea mahalaua. Prin magazii, se aprindeau focurile. Copiii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
scoată răutatea de unde se cuibărise. Căuta focul, apuca repede cu un clește câțiva cărbuni, stingîndu-i într-o căldărușă, și bolborosea cu capul în piept: Fugi, deochi, Dintre ochi, Peste nouă țări și nouă mări, Unde popa nu toacă, Câinii nu latră, Fata mare nu se mărită, Că acolo te-așteaptă, Cu mese-ntinse, Cu făclii aprinse... i . Să rămfie cutare Curat, Luminat Ca steaua din cer, Ca rouă din cfmp, Ca sfânta tămfie! Da apoi copiilor să bea de trei ori
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
care înfățișa un munte de bărbat. Păi p-ăsta-l puneam să joace în fața mea, altfel nici nu ședeam în pat cu el. Domnul Marcel, c-așa-i zicea, Dumnezeu să-l ierte, atât îmi spunea: "Scumpo, fac ce vrei. Uite, joc, latru, numai afară să nu mă dai, suflețelu meu, că nu pot fără tine!" Atunci, latră", îi spuneam. Și lătra. Cumsecade om! Avea trei fetițe și-o balabustă de nevastă, nu intra pe ușă. Fugea de-acasă și venea la mine
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nu ședeam în pat cu el. Domnul Marcel, c-așa-i zicea, Dumnezeu să-l ierte, atât îmi spunea: "Scumpo, fac ce vrei. Uite, joc, latru, numai afară să nu mă dai, suflețelu meu, că nu pot fără tine!" Atunci, latră", îi spuneam. Și lătra. Cumsecade om! Avea trei fetițe și-o balabustă de nevastă, nu intra pe ușă. Fugea de-acasă și venea la mine. Ce nu-mi aducea? Bomboane, prăjituri, îmi făcea rochii! Am niște cercei de la el, numai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu el. Domnul Marcel, c-așa-i zicea, Dumnezeu să-l ierte, atât îmi spunea: "Scumpo, fac ce vrei. Uite, joc, latru, numai afară să nu mă dai, suflețelu meu, că nu pot fără tine!" Atunci, latră", îi spuneam. Și lătra. Cumsecade om! Avea trei fetițe și-o balabustă de nevastă, nu intra pe ușă. Fugea de-acasă și venea la mine. Ce nu-mi aducea? Bomboane, prăjituri, îmi făcea rochii! Am niște cercei de la el, numai să vi-i arăt
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
alta codirișca de piele cu plumbi în vârf. Pocnea să audă toată mahalaua că se întorcea de la drum cu marfă nouă. Muierile ieșite la pompă priveau după el cu mâna la gură. Copiii se feriră din calea cailor și câinii lătrau după convoiul zgomotos. Cârciumarul era falnic, cu părul în vânt, crăcănat pe șleauri, îndemnînd animalele. 329 La poartă, strigă deodată: - Lino, deschideți, mă, porțile! Îi plăcea să vadă casa în picioare. Băieții de prăvălie dădură porțile la o parte. Convoiul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de razele unei lumânări de său băgate în gâtul unui clondir ce ținea loc de sfeșnic. Ce vizunie - și aici, aici petrecea el vara și iarna. Iarna, de gerul cel amarnic, trăznea grinda în odaie, crâșcau lemnele și pietrele, vântul lătra prin gardurile și ramurile ninse; ar fi vroit să doarmă, să viseze dar gerul îi îngheța pleoapele și-i painjinea ochii. Surtucul lui pe lângă acestea era mai mult urzeală decât bătătură, ros pe margini, fudul la coate, de râdea pare
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în mijlocul unui parc întins și frumos. Ferestrele lui toate ardeau prin întunericul cel des al nopții și din ce în ce ne apropiam de acele lumini ce ni păreau magice. În curând ajunserăm la grilele parcului. Un buldog începu a lătra, trezind aerul nopții cu lătrătura sa răgușită, însă în beția ce părea a domni în castel, printre ciocnetele păharelor nu auziră gura lui [de] câne, iar el, nemulțumit și mormăind, l-auzeai cum, scuturîndu-și lanțul, se tologi pe pătulul lui
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cântând doine de primăvară... eu! Stelele mari și aurite încunună frunțile munților de gheață, a căror poale se pierd în valuri etern rebele, etern spumegânde; prin ele vezi câte - un animal de mare ridicîndu-și {EminescuOpVII 237} capul de femeie și lătrând dureros, luna e o tabla rotundă de aur, mai mare și mai frumoasă, și câmpiile par a fi întinse, infinite oglinzi de argint sur. Calde doine de primăvară, doine de-a lui Bujor, contrasta dureros cu iarna eternă și-mi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
un fum de un miros adormitor împle satul, carile vin cu boii osteniți, scârțiind, din lanuri, oamenii vin cu coasele de-a umăr, vorbind tare în tăcerea sarei, talangele turmelor, apa fântânelor, cumpenele sună, scrânciobul scîrțîie-n vânt, cânii încep a lătra și prin armonia amestecată s-aude plin și languros sunetul clopotului, care împle inima cu pace. Într-un asemenea sat stătea pe deal curtea bătrânului Oleanu. Ea avea forma descrisă mai sus. Înfundată în cercul curții, încunjurată de pomăt, albă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vîrste edenice recuperate: Zi liniștită. Zi luminoasă, Cu semănăturile strălucind lîngă soarele de aramă, Cu Împărțirea dreaptă a bucatelor, LÎngă aburii desfăcuți Între fînețe și vînturile de argint. Iată-te, tu, omule bun, Argat sau cîntăreț cu uneltele amiezii, CÎinii latră bucuroși plopii Îți ies Înainte Din vocea ta bunăziua urcă limpede. (Bunăziua urcă limpede). Poemul lui Voronca nu e străin, desigur, nici de experiența suprarealistă, cu „povestirile de vise” caracteristice. Atît În versuri cît și În pasajele de poem În
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Aici călătorul urmărit de viscol află dulcea, zîmbitoarea „ospeție”. Focul este simbolul ambivalent al acestui adăpost: este un combustibil și, În același timp, o sursă de lumină. CÎnd iarna vine călare pe crivăț, vîntul șuieră prin hornuri, boii rag, cîinii latră... omul se retrage spre acest obiect ocrotitor și luminos („omul, trist, cade pe gînduri și s-apropie de foc”). Succedaneu al soarelui, focul mai are o funcție stimulatorie: provoacă meditația și eliberează imaginația... El face ca singurătatea să fie agreabilă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
câteva luni am trăit cu bunicii mei la o mică fermă unde aveam ceva animale. Și ai văzut vreodată șerpi pe miriște? De multe ori. Ți-a fost frică? Doar o singură dată; dormeam sub un smochin, după-amiază, auzind că latră câinele m-am trezit și am văzut un șarpe atârnându-mi deasupra capului, răsucit în jurul copacului. M-am îndepărtat alergând; aveam senzația de a fi fost sufocat de strânsoarea lui. Era cumva același șarpe pe care l-ai văzut mai
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
era nimeni primprejur să-l audă. Își puse șapca și porni, după ce cortegiul se depărtase binișor. Blocurile rămăseseră în urmă, străzile se îngustau. Când și când, din spatele gardurilor strâmbe, făcute din uluci puse la întâmplare, se repezea câte o potaie lătrând. Petrache săltă poarta cu amândouă mâinile, dar și așa marginile îi scârțâiră pe pietriș. Ușa casei se deschise cu un clinchet voios, de la clopoțelul rămas deasupra intrării. După război, bunică-sa începuse să facă păpuși, să aibă cu ce-și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
au luat și l-au dus la Canal, la tăiat stuf. Să se uite spre mare, de unde nu veneau decât rușii. Cum să apuci să-l cunoști, când s-a întors fără un dinte gură și cu mâinile tremurând, îl lătra și câinele, nu-l mai cunoștea. Și, dintr-odată, spre fiu-său : Însoară-te, ce stai ? Mai întindem o palmă de acoperiș, că loc în curte mai e. Uite, Aurica. Fată muncitoare. N-o fi ea frumusețea pământului, dar mie
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și Moșii se închid. Spusese ultimele vorbe mai mult pentru sine, când ieșea, așa că nici măcar Șofronică, cititorul de semne, nu-l desluși. Într-adevăr, vremea se răcise brusc, se așternuse o liniște ca de gheață. Nu mișca nicio creangă, nu lătra niciun câine. Pașii scârțâiau pe pietre, în așteptarea chiciurii ce avea să vie. Privi după stolurile de păsări, dar și ele se risipiseră. Pe cerul plumburiu nu se vedea nicio stea. Se gândi o clipă la Steiner, croitorul, dacă ar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mai departe, ursulețul la piept cu ambele mâini. De la Moși începeau marginile cu case. Asfaltul se despărțea în străzi pietruite, castanii bătrâni luau locul stâlpilor de beton, șinele tramvaielor și firele troleibuzelor se răreau, se mai auzea câte un câine lătrând. Mergeau tăcuți în această îmbrățișare piezișă, oarecum grăbindu-se să lase restul lumii în urmă. Ajunseră aproape de lizieră, unde, dincolo de copaci, începea câmpia. Iar acolo, în țarcul lor de sârmă împletită, ghemuiți ca într-o pândă lipsită de țintă, unii
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să povestești despre tine. Că trebuie să te hotărăști. Tot nu înțeleg, de ce îmi spui toate astea ? — Eu văd ceea ce tu nu vezi. Ți-am dat, deja, câteva semne. — Tu mi-ai otrăvit câinele... — Și ăsta a fost un semn. Lătra prea mult. Pe mine însă nu mă deranja. N-aveam de ce să-l otrăvesc. Pe mine nu m-a lătrat niciodată. — Atunci pe cine ? — Nu m-ai întrebat de ce vreau să te ajut. Nici nu sunt prea convinsă de asta
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
tu nu vezi. Ți-am dat, deja, câteva semne. — Tu mi-ai otrăvit câinele... — Și ăsta a fost un semn. Lătra prea mult. Pe mine însă nu mă deranja. N-aveam de ce să-l otrăvesc. Pe mine nu m-a lătrat niciodată. — Atunci pe cine ? — Nu m-ai întrebat de ce vreau să te ajut. Nici nu sunt prea convinsă de asta. — La urma urmei, nici nu trebuie să te conving, e numai problema ta. Și nu trebuie să-mi mulțumești în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Sunt demoni pe strada noastră ? — Sunt demoni pe lumea asta. Ca un pumn de sare aruncat în apă. Dacă sunt într-un loc, atunci sunt peste tot. Iar dacă sunt peste tot, atunci sunt și în locul ăsta. — Pe ei îi lătra Fidel ? Maestrul încuviință. Ea strânse, descumpănită, foaia și o strecură în deschizătura poșetei. — Cum poți lupta împotriva demonilor ? întrebă. Cu glon țul de argint, cu descântece, cu usturoi frecat de tocul ușii ? — Numindu-i. Entitățile bune le chemi rostindu-le
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
interesul. Se plecă asupra Ologului și, brusc, lovi cu cizma într-una dintre cârje. Costică se clătină zdravăn, dar își regăsi echilibrul. Știi ce se întâmplă noaptea, la câțiva pași de-aici, primprejurul Pieței Chirigiu ? N-ai auzit niciodată câinii lătrând ? Știi de ce latră, nu-i așa ? Costică nu știa unde vrea să ajungă cu întrebarea asta, așa că socoti nimerit să nu răspundă. Namila îi puse un deget sub bărbie, ca un vârf de baionetă, și îi săltă capul, să nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
asupra Ologului și, brusc, lovi cu cizma într-una dintre cârje. Costică se clătină zdravăn, dar își regăsi echilibrul. Știi ce se întâmplă noaptea, la câțiva pași de-aici, primprejurul Pieței Chirigiu ? N-ai auzit niciodată câinii lătrând ? Știi de ce latră, nu-i așa ? Costică nu știa unde vrea să ajungă cu întrebarea asta, așa că socoti nimerit să nu răspundă. Namila îi puse un deget sub bărbie, ca un vârf de baionetă, și îi săltă capul, să nu-și poată feri
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-i așa ? Costică nu știa unde vrea să ajungă cu întrebarea asta, așa că socoti nimerit să nu răspundă. Namila îi puse un deget sub bărbie, ca un vârf de baionetă, și îi săltă capul, să nu-și poată feri privirile. — Latră de foame, șuieră. Putem să te lăsăm acolo, între ei. Și, ca să fie totul clar, o să-ți mânjim turul pantalonilor cu niște sânge de la măcelărie. Sau mai bine îți crestăm palmele și obrajii. Ce zici, te prinzi la o alergare
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pe un tăpșan din spatele hangarului erau însoțiți la înapoiere cu lovituri de baston pe spinare și cu vergele de oțel peste glezne. Vergelele spărgeau vinișoarele de sânge și glezna se făcea vânătă și tare ca piatra. Apoi, toată noaptea au lătrat pe la uși câinii-lupi, asmuțiți cu bucățele de carne crudă, prea puțină ca să se sature, dar destul cât să-i ațâțe mirosul de sânge amestecat cu sudoare. Spre dimineață, ușile s-au deschis, cei încă în stare să se țină pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
crucea de pe vârful muntelui. Cerul se acoperise cu o spuzeală de stele. Acolo unde licăririle lor cădeau pe câte un ciob de sticlă, cerul cobora pe pământ. Mormanul de gunoi, încălzit peste zi, ridica aburi ce mișcau întunericul. În depărtare lătră un câine, ceea ce le întărea sentimentul că restul lumii e din cale-afară de singur fără ei. Calu adormi primul. Cum jumătatea de cal nu putea să viseze, Calu își luă, din cap până în tălpi, înfățișarea de om, pentru a visa
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]