1,901 matches
-
în condițiile limbii funcționale. Ceea ce face posibilă comunicarea sînt însă corespondențele de știință, conștiință și competență lingvistică între locutor și interlocutor, ceea ce face pe locutor să intuiască modul necesar de adresare către interlocutor, iar pe acesta să rezoneze la adresarea locutorului. Considerate din punctul de vedere al conținutului lor, al semnificației, cuvintele dau informații asupra stadiului de dezvoltare materială și spirituală a comunității care vorbește limba ce le vehiculează. Cu ajutorul lexicului însă se poate constata nu numai nivelul de dezvoltare culturală
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
noționale ale discursului și este particularizată în raport cu stările obișnuite ale limbii. Este evident că desemnarea și semnificația individualizate oferă condițiile unei accentuate individualizări a sensului, care generează un subiectiv discursiv. Atîta timp cît alteritatea este funcțională, se produce comuniunea dintre locutor și interlocutor și, prin aceasta, o trecere din individual în social, și, întrucît socialul este element al obiectivității ontologice, alteritatea produce o mediere între subiectiv și obiectiv și, de aceea, în limbă prin alteritate subiectivitatea poate deveni obiectivitate. În acest
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
care simțul comun (= știința pozitivă) stabilește ceea ce se numește realitate. Ca atare, se produce concomitent o invenție și o descoperire, în care se manifestă necesitatea unui limbaj nou (unei neonimii < fr. neonymie), care însă nu afectează constelația teoretică tradițională a locutorului, discursului și obiectului, dar care instituie analogic (= metaforic) o altă realitate 340. Individualul ca generalitate Una dintre chestiunile importante care trebuie avute în vedere în explicarea relației dintre filozofie și poezie rezultă din două direcții comparative, una care vizează celelalte
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
creativ, rezultatul fiind diferențiat, uneori destul de pregnant, dar, de fiecare dată, cu o latură de individualitate și cu o latură de socialitate, aceasta din urmă fiind o consecință a receptării individualității. De aceea, dacă alteritatea presupune în mod obișnuit adaptarea locutorului (emițătorului) la interlocutor (receptor), creația solicită receptorului adaptarea la emițător, în măsura în care efortul unei astfel de adaptări este considerat util. Aceasta înseamnă că suspendarea alterității de către creator (în favoarea comuniunii mai adecvate cu obiectul) solicită receptorului suspendarea pasivității în tentativa perceperii acestei
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
B ü h l e r (Sprechakt), dar acest lingvist punea fenomenul în legătură cu actul de a semnifica, dîndu-i astfel o orientare specială (Karl Bühler, Sprachtheorie, Jena, 1934). 80 De aici nu decurge adevărul sau falsitatea aserțiunii, deoarece una este intenția locutorului de a afirma adevărul sau falsitatea unei stări de lucruri și alta este valoarea logică de adevăr. 81 Vezi Jacques Moeschler, Anne Reboul, op. cit. p. 40 ș.u. 82 Vezi J. L. Austin, Cum să faci lucruri cu vorbe, Editura
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
antrena și un plan de fundal (universul opiniilor, cel în care operează presupozițiile); ca atare, vom avea conectori cu semantism monoplan//biplan. Astfel, un conector ca sau este monoplan, întrucât pune segmentele conectate într-o relație de disjuncție instituită de locutor prin mesaj (în universul asertiv), în timp ce, de pildă, deși este biplan, funcționând la ambele nivele: în universul asertiv, ca o conjuncție de propoziții (A∩B), care contrazice o presupoziție de tip AB, instituită în universul opiniilor. În același timp
[Corola-publishinghouse/Science/85001_a_85787]
-
să-și asume un efort de prelucrare mai mare dacât în cazul mesajului nonmarcat pragmasemantic. Nu sunt singurele modalități prin care funcția conativă poate fi accentuată: schimbarea perspectivei asupra stării de lucruri codificate în enunț, de la o optică preponderent a locutorului către o optică din unghiul alocutorului, este o altă cale de implicare a acestuia din urmă într-o atitudine "mai activă" în actul comunicativ; este cazul conversiei conectivității copulative într-o conectivitate disjunctivă 8, ca în: (3) Orice lectură din
[Corola-publishinghouse/Science/85001_a_85787]
-
alegere ad libitum între membrii unei clase de entități ("scriitoare române contemporane") pentru care este validă, pentru fiecare, predicația globală a întregului enunț - deci propune o perspectivă exocentrică, inclusivă 9 (care îl include pe alocutor) în locul celei egocentrice, exclusive (a locutorului, propusă ca atare alocutorului). 4.4. Convertibilitatea/conversia discursivă a conectorilor 10. Pornind de la tiparele de complexitate logico-semantică și pragmasemantică a conectorilor, se pot elabora scale de convertibilitate discursivă, care să dea seamă de disponibilitățile conectorilor de a se substitui
[Corola-publishinghouse/Science/85001_a_85787]
-
pe baza celei deja achiziționate și adiționând-o pe prima, odată ce devine disponibilă, celei din urmă). 4.4.3. O problemă doar parțial înrudită cu cea de mai sus este cea a caracterului închis//deschis al enunțului-ocurență (± preelaborat structural de către locutor la momentul de început al transmiterii): dacă prezența unui conector proiectiv presupune preelaborarea sintactico-semantică a structurii mesajului, absența acestuia (fie prin poziționarea retroiectivă a unui conector care permite această opțiune, fie prin utilizarea unui conector care nu poate fi decât
[Corola-publishinghouse/Science/85001_a_85787]
-
conector proiectiv presupune preelaborarea sintactico-semantică a structurii mesajului, absența acestuia (fie prin poziționarea retroiectivă a unui conector care permite această opțiune, fie prin utilizarea unui conector care nu poate fi decât retroiectiv - cum sunt și, sau, dar, deci etc.) acordă locutorului libertatea de a construi un enunț "deschis" (care se dezvoltă și se structurează pe măsura emiterii sale) sau "închis" (prestructurat, care doar își revelează progresiv structura). 5. Vom examina, în continuare, câteva tipuri de conversie discursivă care afectează conectivitatea de
[Corola-publishinghouse/Science/85001_a_85787]
-
inechitatea repartizării rolurilor. Polarizarea nu se mai produce ca În cazul dialogului tradițional (eu/tu, eu/el, tu/el), ci se repliază Într-o zonă care se vrea a neutralității, dar care este, de fapt, a unei subiectivități falsificate. Din locutor, eul devine interlocutorul unei instanțe bănuită a fi simplă, dar care, În realitate, este dublă. Travestirea persoanei Întâi Într-un personaj caracterizat de ambiguitatea identității e trăsătura definitorie a trecerii ficțiunii În realitate. Trădându-și Însușirile inițiale, autorul de jurnale
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
nu rămâne niciodată fără efect 29. Chiar dacă efectul riscă să ne scape: actul confesiv face trimiteri directe la ființă. Spre deosebire de alte discursuri, neconcentrate asupra ființei și asupra eului, discursul confesiv devine opera de creație prin Însuși actul enunțării, răsfrânt asupra locutorului. În fine, cunoașterea de sine se Împotmolește În echivocul Întreprinderii 30. Mobilul analizei eului nu e niciodată clar. El ezită (fără să-și dea seama) Între justificare și acuzație, Între eliberare și Înlănțuirea În compromis, Între recuperarea prin cuvânt și
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
sunt selectate de acesta din urmă și se transformă în impulsuri nervoase, recunoscute de creier ca unități sonore ale unei anumite limbi 5. Sunetul are anumite proprietăți 6 cu rol în realizarea intonației, a anumitor grade de comparație, în diferențierea locutorilor, a contextelor comunicative etc. Astfel, înălțimea sunetului (vezi sunet înalt/ ascuțit/ acut vs. sunet jos/ profund/ grav) este asociată, în cazul vocativelor, al imperativelor, al interjecțiilor, cu intonația; durata poate fi valorificată în realizarea expresivă a superlativului absolut (frumoos = foarte
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
fi valorificată în realizarea expresivă a superlativului absolut (frumoos = foarte frumos); intensitatea reflectă, în principiu, adaptarea la context (vorbim în șoaptă pentru a nu deranja pe cineva; vorbim tare pentru a fi auziți de la o distanță mai mare); timbrul diferențiază locutorii după gen, vârstă, starea sănătății etc. Fonemul 7 este o unitate abstractă, existentă în sistemul limbii, unitate concretizată în vorbire prin sunete. De exemplu, fonemul e din de pe este concretizat, în vorbirea literară, în sunetul e (׀de pe׀), în vorbirea
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
zar; conjuncțiile dar, iar), cât și cuvinte aparținând unor clase semantico-gramaticale diferite (substantivul car de adjectivul rar, respectiv de conjuncția iar etc.8). Diferențele dintre cele două unități sunet și fonem sunt nete9: sunetul este un fenomen individual (subsumat planului locutorului), fonemul este un fenomen social (subsumat codului, sistemului limbii); sunetul este variabil (vezi pronunția aceluiași cuvânt în graiuri diferite), fonemul este stabil, fiind în număr finit în sistemul limbii; sunetul reprezintă concretizarea unui fonem, fonemul reprezintă o clasă de sunete
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
ale mesajului; în comunicarea scrisă, pauza este reprezentată prin blanc. În afara rolului obișnuit, pauza facilitează decodarea corectă de către interlocutor a structurilor omofone: cumsecade cum se cade, cu minte cuminte etc. Ritmul/ cadența 13 reflectă, în principiu, contextual, anumite particularități ale locutorului (stare fizică/ psihică, raportarea la timpul alocat transmiterii mesajului, intenție comunicativă etc.); vezi, de exemplu, ritmul vorbirii unui locutor care, implicat în actul comunicativ, încearcă să-l convingă pe interlocutor vs. ritmul celui care nu are clară construcția mesajului, care
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
a structurilor omofone: cumsecade cum se cade, cu minte cuminte etc. Ritmul/ cadența 13 reflectă, în principiu, contextual, anumite particularități ale locutorului (stare fizică/ psihică, raportarea la timpul alocat transmiterii mesajului, intenție comunicativă etc.); vezi, de exemplu, ritmul vorbirii unui locutor care, implicat în actul comunicativ, încearcă să-l convingă pe interlocutor vs. ritmul celui care nu are clară construcția mesajului, care-și "caută cuvintele", folosește "cuvinte de umplutură" (ăă, îî) etc. I.2. Sunetele limbii române Sistemul sunetelor limbii române
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
le-au adaptat la specificul limbii române și ele nu s-au impus/ nu au fost acceptate: fidanțată (logodnică)53. (c) Regionalismele sunt unități lexicale actualizate contextualizat, având ca premisă raportarea la anumite repere de tip spațial și anume, apartenența locutorului la o anumită regiune 54. Regionalismele sunt reperabile, cu precădere: * la nivel fonetic/ fonologic: șî, di pi, du pe, mătușe, ușe etc. (regionalisme fonetice); * la nivel lexical-semantic: harbuz, lubeniță, popușoi, cucuruz etc. (același referent este denumit, în regiuni diferite, cu
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
adverbe) doar prin raportare la categoria gramaticală a gradelor de comparație (repede, mai repede, la fel de repede, cel mai repede, foarte repede etc.), iar funcțional, la nivel sintactic funcția sintactică-tip de complement circumstanțial; * categoria gramaticală concretizare a raporturilor stabilite de către locutor între noțiuni/ caracteristici ale acestora (cf. Gramatica, 2005; Irimia, 2008; Dimitriu, 1999 etc.), raporturi reflectate în planul comunicării prin anumite mărci/ flective 80 cuvinte-flectiv (articole, prepoziții, conjuncții, verbe, adverbe) flective propriu-zise (desinențe, sufixe), marcă Ø și flective contextuale (context, topică
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
de comparație) sau specifice 82 unei anumite clase semantico-gramaticale (diateza, modul și timpul specifice verbului); NOTĂ. Fiecare categorie gramaticală reflectă unitatea dintre conținut și formă 83. Forma este reprezentată prin mărcile prezentate supra, în timp ce conținutul diferențiază maniera de raportare a locutorului la realități/ caracteristici ale acestora. Astfel, categoria gramaticală a persoanei presupune raportarea la instanțele/ rolurile din comunicare: persoana I (instanța locutorială/ rolul locutorului/persoana care vorbește), persoana a doua (instanța interlocutorială/ rolul interlocutorului/ persoana cu care se vorbește), persoana a
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
și formă 83. Forma este reprezentată prin mărcile prezentate supra, în timp ce conținutul diferențiază maniera de raportare a locutorului la realități/ caracteristici ale acestora. Astfel, categoria gramaticală a persoanei presupune raportarea la instanțele/ rolurile din comunicare: persoana I (instanța locutorială/ rolul locutorului/persoana care vorbește), persoana a doua (instanța interlocutorială/ rolul interlocutorului/ persoana cu care se vorbește), persoana a treia (instanța tematică reflectată în actul comunicativ respectiv/ persoana despre care se vorbește); genul face trimitere către genul natural și analogiile cu acesta
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
apar însușiri diferite la același obiect sau la obiecte diferite (pozitiv, comparativ de superioritate/ egalitate/ inferioritate, superlativ relativ de superioritate/ inferioritate, superlativ absolut); diateza reflectă raportul subiect acțiune obiect (activ, pasiv, reflexiv); modul presupune raportarea într-o anumită manieră a locutorului la acțiune (indicativ, conjunctiv, condițional-optativ, imperativ, infinitiv, gerunziu, participiu, supin); timpul presupune indicarea raportului dintre momentul derulării acțiunii exprimate prin verb și momentul realizării actului comunicativ în care este actualizat un verb la un anumit timp (prezent, perfect simplu, imperfect
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
semnul dorinței/ al opțiunii propoziții interogative optative (Ai face asta atât de repede?), nesigură propoziții interogative dubitative (Să scrie mai mult?), la care nu se așteaptă răspuns propoziții interogative retorice (Unde-am pus cartea?, Unde ești, copilărie?); * implicarea afectivă a locutorului: propoziții exclamative propoziții enunțiative exclamative (Plouă!) și propoziții interogative exclamative (Plouă?!) vs. propoziții neexclamative propoziții enunțiative neexclamative (Plouă.) și propoziții interogative neexclamative (Plouă?); * aspectul logic al comunicării: propoziții afirmative ( Va ajunge la timp.) vs. propoziții negative ( Nu va ajunge la
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
și propoziția circumstanțială de timp când vrea depind de același termen regent, verbul merge, și au aceeași importanță în context). Deși toate elementele coordonate sunt de aceeași importanță, raportul dintre ele poate căpăta valențe specifice în funcție de maniera de raportare a locutorului la unitățile respective; se diferențiază, astfel: * coordonarea copulativă stabilită între elemente de aceeași importanță prezentate succesiv, egalizant: Este o idee interesantă și utilă.; Este atent/ și notează totul; * coordonarea adversativă stabilită între elemente de aceeași importanță, dar plasate de către locutor
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
locutorului la unitățile respective; se diferențiază, astfel: * coordonarea copulativă stabilită între elemente de aceeași importanță prezentate succesiv, egalizant: Este o idee interesantă și utilă.; Este atent/ și notează totul; * coordonarea adversativă stabilită între elemente de aceeași importanță, dar plasate de către locutor în raport de opoziție, însă fără ca un element să-l excludă pe celălalt: Este o idee interesantă, dar inaplicabilă.; Este atent,/ însă nu notează totul; * coordonarea disjunctivă stabilită între elemente de aceeași importanță, dar plasate de către locutor în raport de
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]